Aceasta vara

Trecu jumatatea lui august, luna ultima a verii, insa anotimpul meu de suflet nu s-a terminat. Soarele e in putere sa incalzeasca nisipul si apa, sa le faca numai bune pentru concedii si zile libere.

Doar ziua s-a mai zgarcit. Inserarea coboara mai devreme peste parcuri, peste blocuri si strange tipetele de copii inainte ca acestia sa fie obositi.

Vacanta e pe sfarsite, vecinii se aduna la casele lor dupa concedii, copiii, nerabdatori sa inceapa scoala, sa-si reintalneasca vechii colegi sau sa-si faca altii noi.

Timpul trece neobosit.

Micuta mea creste ca fat frumos, cantarul o arata bine hranita; cu ochisorii care tind sa ramana albastri, isi urmareste mereu surioara, parca asteptand sa mai fie chinuita.

Diana, draga mea fetita, prima mea mandrie, isi arata constant dragostea, se acomodeaza usor cu statutul de sora, stropind pe ici pe colo cu gelozie intemeiata. Mi-a crescut si ea, parca prea repede, imi reduce din sarcini, pana si dusul ei zilnic intra doar in atributia ei.

Acusi le vad de manuta, una in grija celeilalte, apoi complotand amandoua ca sa-si atinga telul !

As vrea ca sa nu se termine vara aceasta, timp liber, timp de lenevit, de plimbari, de stat impreuna, de role, de sarituri si chitaieli, de rasetesi sarituri, timp de evenimente, timp de sarbatoriri, timp de bine !

Mereu in picioare

La pieptul meu, pe verticala, sa aiba sprijin sub piciorusele mici si goale, in care sa poata impinge... iar capul mic, balansandu-l inca, asemeni unui catelus jucarie pentru masina si impungandu-si nasucul in pielea mea cu miros de laptic amestecat cu parfum...desi are momente bune cand rezista cu indarjire si reuseste sa si-l mentina in pozitie perfect dreapta.
Asa ii place, de cand a descoperit ca o poate face, si atunci cand oboseste isi gaseste pozitie confortabila pe pieptul meu si mie imi place sa-mi ating fata de parul ei balai si matasos, cu iz de colonie fina
A gasit mai interesanta lumea, o priveste mult, si atenta, fara sa clipeasca, tuguindu-si buzele:
"acum pot sa vad mai bine cat de atractiv e rosul camerei" si "cati copii sunt in parc, iar copacii nu sunt chiar atat de inalti cat blocurile astea cu noua etaje" si "parul tau, mami" .Ce-o fi asa curios incat toti bebelusii sunt captivati de par?
Privit in starea fireasca, totul e diferit si in plus are avantaj sa stea in brate cat mai mult.
N-o tine mult in brate, ca se invata sau vrea in brate ca asa ati invatat-o....ar fi unele replici. E normal, dupa atatea luni inlauntrul meu, auzindu-mi si simtindu-mi mereu inima, oare nu s-a obisnuit sa fie mereu ocrotita si sa se simta in siguranta? Si acum, in lumea asta exterioara si rece are nevoie chiar de mai multa protectie. Cine sa i-o ofere daca nu caldura si mangaierea bratelor?
Si cum s-o las acolo cand plange cu atat patos? Oare nu moaie o inima? Oare va avea parte de tot  in viata si la timp incat sa-i rup acum din afectiune?!
Copiii cresc cu dragoste si tandrete si afectiune si duiosie si rabdare si blandete, nu doar cu mancare si lucruri materiale.

Dragul meu,

arareori iti spun declaratii de dragoste;

 niciodata nu mi-au placut discursurile si nici examenele verbale; 

nu mi-as gasi cuvintele sa-mi curga in fraze logice, doar daca le-as memora dinainte; 

asa ca iti dedic un mic post, 

cu prea putine spuse pe cate ai merita, insa e din suflet si adevarat!

astazi mi-ai zis ca "poate n-o sa te cuprinda anxietatea celor 38 de ani " si ca esti  batran de-acum...

Eu nu te simt batran; poate chipul tau arata varsta sau poate nu...

eu nu-mi dau seama, zi de zi cu tine, imi pari mereu acelasi, neschimbat, 

cu acelasi suflet, inca mai mare, mai incapator de iubire si dragoste, 

cu aceeasi atitudine, cu aceeasi gandire dreapta, la fel de intelept; 

nu tin socoteala timpului care trece, inima ti-e la fel de tanara si joviala

Astazi, de ziua ta:

sanatate, multumiri, bucurii,

fericire, rabdare, putere, 

si toate urarile de bine venite din partea celor trei fete ale tale.

La multi ani draga sot, la multi ani tati !

                                                       Mariana, Diana si Isabela

Rozul nu e numai pentru fete

De muilte ori ma trezesc stand langa ea si privind-o, pur si simplu. Ii analizez tacit fiecare particica a chipului, fiecare firicel de par, vad cum i se netezeste pielea pe zi ce trece.

Ii stiu fiecare mutrita pe care o face: 

de la tuguiatul buzelor a mirare si incretitul fruntii pana la zambetul larg cu gropite in obraji, 

de la impleticitul ochilor a somn, pana la schimonoseala de plictis si strigatul mimat de "ia-ma-n brate".

Devin din nou o paiata, ma maimutaresc, 

traiesc cu mai multa intensitate vremea bebelusiei acestei copile; 

poate si experienta isi spune cuvantul.

Mi s-a spus asta si ca voi avea mai putine griji, 

si ca va fi mai usor la al doilea copil 

si ca voi efectua miscarile de ingrijire rapid 

si ca preocuparea nu va fi la fel de mare ca prima data. 

Insa nu sunt toate asa:

cred ca ma port cu aceeasi delicatete, cu aceeasi rabdare (sau mai multa), 

las balta alte treburi casnice: ce daca nu e gata mancarea la timp, ce daca e gunoi pe jos, ce daca e totul o dezordine in zi de sarbatoare, ce daca nu fac cumparaturi azi, ce daca stau mai mult afara ...

si ce daca?! 

Dar recunosc ca sunt si mai relaxata, mai odihnita, recuperez oboseala si nesomnul acumulate in ultimele luni de sarcina pentru ca bebelusa se odihneste bine noaptea, nu are colici (inca),

 iar ziua isi ia portii de somn potrivite incat sa reglez acea dezordine, sa gatesc chiar daca mancarea va fi reincalzita la amiaza.

Nu sunt programata si am de gand sa profit total de epoca statului acasa, cat va fi ea.

Uneori le am pe amandoua, una langa alta, chip langa chip si nu pot sa nu le compar:

cat de mare a crescut Diana! Aproape mi se umplu ochii de lacrimi, ma inunda melancolia;

as vrea sa ramana amandoua micute, langa noi, si noi tineri si in putere sa le putem ingriji, 

sa lungesc momentele dragi! 

Sa opresc timpul pe perioade, sa-i opresc alergarea 

sau sa-l inchid intr-un balon si sa-i dau drumul sa respire, putin cate putin,

prin orificii cat un varf de ac, 

sa rasufle usor, calm si noi sa ne bucuram dupa voie de clipele placute. 

Sau poate noi sa ne oprim trecerea, sa nu ma fim in trenul rapid al vietii, ci sa traim viata pe indelete!

Viata nu e roz, dar ii putem da pete din culoarea favorita!

Rest de saptamana

Serile sunt pline, pe scurt timp:

 baia ocupata, pe rand de fiecare membru, mai putin de mezina, care e privilegiata si 

i se face baita in camera; 

urmeaza cina, fiecare cu preferintele sale, tati e cel ce o pregateste, 

mai huzuresc cat mai e acasa, vreo doua zile

Somnul se instaleaza intai la cei mici: 

unul imbracat, la tele, altul plimbat in brate sau adormit la piept.

 Oare cand a invatat asa repede ?!

Dar oare ce e mai bine decat sa adormi simtind batand cealalta inima, piele pe piele, cuprins in brate!

Noaptea, camera e luminata de stalpii din strada si de jumatatea colturoasa a lunii leganus. 

O vad pe fereastra, pe la 2 dimineata, cand Isabela isi cere portia de laptic.

 La 5 , la a doua portie, locul lunii e luat de luceafarul de dimineata, sclipind mandru ,

 in patru raze ce trec prin perdeaua fina cu fir argintiu.

"Cobori in jos, luceafar bland/ Alunecand pe-o raza/ Patrunde-n casa si in gand/ Si viata-mi lumineaza"

Vegheaza-ne noptile, astre ceresti, incalzeste-ne si lumineaza-ne zilele!

5.10 AM

 ps: alte evenimente de week-end
tati, din neatentie, s-a accidentat cu bicicleta. Rezultat: multe julituri, mana bandajata
Diana, a cazut la joaca. Rezultat: buza sparta, genunchi julit
Restul suntem in picioare, Doamne-ajuta!