Nunta de zahar sau de fier

Iti aduci aminte cum ne-am intalnit?
Era seara, ai ciocanit la usa camerei noastre...motivul nu-l mai stiu...imbracat cu haina neagra din piele, tuns extrem de scurt, cum ti-e obiceiul si acum si mi te-ai recomandat "Danut". Nu-i asa?!
Nu cred sa ma fi impresionat ceva anume , nici macar nu stiu cat te-am privit...eram preocupata cu mutatul, noul servici si altele. Apoi ai plecat. Ai revenit la inceputul anului urmator, in ianuarie...si atunci ne-am cunoscut; ceva ne-a legat, chiar daca nu eram lipiti unul de altul, ci apaream ca fiind doar prieteni.
Ti-aduci aminte cum m-ai facut sa te invit la o pizza si chiar sa si platesc eu invitatia?!! Asta nu se purta pe atunci...dar eu ma consideram moderna, desi nu ma asteptam sa ma si lasi sa -mi cheltui banii. Incaltasem o pereche de pantofi cu toc cui, de abia mergeam, dar impresia era importanta...oare de ce as fi dorit sa te impresionez?!
Ne-am vazut fiecare de viata un timp, desi ne placeam tacit, poate! Nu am recunoscut nici unul sau poate nu a fost asa?!!
Apoi usor, s-a cladit idila, impreuna fiind printre straini, incepand sa ne descoperim, acceptand calitatile si defectele unul altuia, presarand scene de gelozie, de suparare, de imbufnare, pentru ca iertarile sa fie mai dulci si mai .. cu efecte pozitive. Asa au trecut doi ani si ne-am decis sa ne unim destinele legal, fara sa gandim la consecinte, fara prea multe planuri, doar traind ziua si momentul.
Ai vrut sa ma surprinzi cu o infatisare a ta pe care inca nu o stiam, de romantic, sa ma ceri de nevasta pe malul oceanului...si asa a fost..doar ca , din greseala, am descoperit inelul inainte sa faci tu pasul...de atunci imi zici stricatoare de surprize, pentru ca nu prea iti ies..; dar totusi ai continuat, mai mult obligat de circumstanta si ai ingenuncheat, si ai zis"esti de acord sa-ti iei un sot care sa vina mereu beat acasa, sa te bata, sa te chinuie, sa..sa...(numai nedorite)pentru restul vietii tale?"

 Si eu am zis un DA hotarat, cu lacrimi in ochi, sub arsita soarelui de amiaza, langa o sticla de sampanie, cu un inel care nu voia sa intre pe deget, sub vazul incetosat al celorlalti ce erau cu noi, amandoi imbratisandu-ne in genunchi, pe nisipul fierbinte si cu oceanul nesfarsit inaintea noastra.
Si am organizat o nunta , cea mai frumoasa, in numai doua saptamani, si ne-am simtit la fel de bine ca si invitatii, fara griji si stres de miri, doar fericiti.

Si asa ne-au ajutat cerurile, an de an, tot mai uniti si mai impliniti, pana astazi, ce implinim 6 si cu credinta si dragoste si binecuvantare, asa ne fie mereu, sa imbatranim impreuna si sa ne vedem implinita familia asa cum ne dorim cu ajutorul bunului Dumnezeu!

La multi ani draga sot, la multi ani noua si familiei noastre!

Ps: LA MULTE LUNITE, draga noastra Isabela, ce azi implinesti o luna de cand ne-ai umplut vietile, cele trei, ce te asteptau !

Aceasta vara

Trecu jumatatea lui august, luna ultima a verii, insa anotimpul meu de suflet nu s-a terminat. Soarele e in putere sa incalzeasca nisipul si apa, sa le faca numai bune pentru concedii si zile libere.

Doar ziua s-a mai zgarcit. Inserarea coboara mai devreme peste parcuri, peste blocuri si strange tipetele de copii inainte ca acestia sa fie obositi.

Vacanta e pe sfarsite, vecinii se aduna la casele lor dupa concedii, copiii, nerabdatori sa inceapa scoala, sa-si reintalneasca vechii colegi sau sa-si faca altii noi.

Timpul trece neobosit.

Micuta mea creste ca fat frumos, cantarul o arata bine hranita; cu ochisorii care tind sa ramana albastri, isi urmareste mereu surioara, parca asteptand sa mai fie chinuita.

Diana, draga mea fetita, prima mea mandrie, isi arata constant dragostea, se acomodeaza usor cu statutul de sora, stropind pe ici pe colo cu gelozie intemeiata. Mi-a crescut si ea, parca prea repede, imi reduce din sarcini, pana si dusul ei zilnic intra doar in atributia ei.

Acusi le vad de manuta, una in grija celeilalte, apoi complotand amandoua ca sa-si atinga telul !

As vrea ca sa nu se termine vara aceasta, timp liber, timp de lenevit, de plimbari, de stat impreuna, de role, de sarituri si chitaieli, de rasetesi sarituri, timp de evenimente, timp de sarbatoriri, timp de bine !

Mereu in picioare

La pieptul meu, pe verticala, sa aiba sprijin sub piciorusele mici si goale, in care sa poata impinge... iar capul mic, balansandu-l inca, asemeni unui catelus jucarie pentru masina si impungandu-si nasucul in pielea mea cu miros de laptic amestecat cu parfum...desi are momente bune cand rezista cu indarjire si reuseste sa si-l mentina in pozitie perfect dreapta.
Asa ii place, de cand a descoperit ca o poate face, si atunci cand oboseste isi gaseste pozitie confortabila pe pieptul meu si mie imi place sa-mi ating fata de parul ei balai si matasos, cu iz de colonie fina
A gasit mai interesanta lumea, o priveste mult, si atenta, fara sa clipeasca, tuguindu-si buzele:
"acum pot sa vad mai bine cat de atractiv e rosul camerei" si "cati copii sunt in parc, iar copacii nu sunt chiar atat de inalti cat blocurile astea cu noua etaje" si "parul tau, mami" .Ce-o fi asa curios incat toti bebelusii sunt captivati de par?
Privit in starea fireasca, totul e diferit si in plus are avantaj sa stea in brate cat mai mult.
N-o tine mult in brate, ca se invata sau vrea in brate ca asa ati invatat-o....ar fi unele replici. E normal, dupa atatea luni inlauntrul meu, auzindu-mi si simtindu-mi mereu inima, oare nu s-a obisnuit sa fie mereu ocrotita si sa se simta in siguranta? Si acum, in lumea asta exterioara si rece are nevoie chiar de mai multa protectie. Cine sa i-o ofere daca nu caldura si mangaierea bratelor?
Si cum s-o las acolo cand plange cu atat patos? Oare nu moaie o inima? Oare va avea parte de tot  in viata si la timp incat sa-i rup acum din afectiune?!
Copiii cresc cu dragoste si tandrete si afectiune si duiosie si rabdare si blandete, nu doar cu mancare si lucruri materiale.

Dragul meu,

arareori iti spun declaratii de dragoste;

 niciodata nu mi-au placut discursurile si nici examenele verbale; 

nu mi-as gasi cuvintele sa-mi curga in fraze logice, doar daca le-as memora dinainte; 

asa ca iti dedic un mic post, 

cu prea putine spuse pe cate ai merita, insa e din suflet si adevarat!

astazi mi-ai zis ca "poate n-o sa te cuprinda anxietatea celor 38 de ani " si ca esti  batran de-acum...

Eu nu te simt batran; poate chipul tau arata varsta sau poate nu...

eu nu-mi dau seama, zi de zi cu tine, imi pari mereu acelasi, neschimbat, 

cu acelasi suflet, inca mai mare, mai incapator de iubire si dragoste, 

cu aceeasi atitudine, cu aceeasi gandire dreapta, la fel de intelept; 

nu tin socoteala timpului care trece, inima ti-e la fel de tanara si joviala

Astazi, de ziua ta:

sanatate, multumiri, bucurii,

fericire, rabdare, putere, 

si toate urarile de bine venite din partea celor trei fete ale tale.

La multi ani draga sot, la multi ani tati !

                                                       Mariana, Diana si Isabela

Rozul nu e numai pentru fete

De muilte ori ma trezesc stand langa ea si privind-o, pur si simplu. Ii analizez tacit fiecare particica a chipului, fiecare firicel de par, vad cum i se netezeste pielea pe zi ce trece.

Ii stiu fiecare mutrita pe care o face: 

de la tuguiatul buzelor a mirare si incretitul fruntii pana la zambetul larg cu gropite in obraji, 

de la impleticitul ochilor a somn, pana la schimonoseala de plictis si strigatul mimat de "ia-ma-n brate".

Devin din nou o paiata, ma maimutaresc, 

traiesc cu mai multa intensitate vremea bebelusiei acestei copile; 

poate si experienta isi spune cuvantul.

Mi s-a spus asta si ca voi avea mai putine griji, 

si ca va fi mai usor la al doilea copil 

si ca voi efectua miscarile de ingrijire rapid 

si ca preocuparea nu va fi la fel de mare ca prima data. 

Insa nu sunt toate asa:

cred ca ma port cu aceeasi delicatete, cu aceeasi rabdare (sau mai multa), 

las balta alte treburi casnice: ce daca nu e gata mancarea la timp, ce daca e gunoi pe jos, ce daca e totul o dezordine in zi de sarbatoare, ce daca nu fac cumparaturi azi, ce daca stau mai mult afara ...

si ce daca?! 

Dar recunosc ca sunt si mai relaxata, mai odihnita, recuperez oboseala si nesomnul acumulate in ultimele luni de sarcina pentru ca bebelusa se odihneste bine noaptea, nu are colici (inca),

 iar ziua isi ia portii de somn potrivite incat sa reglez acea dezordine, sa gatesc chiar daca mancarea va fi reincalzita la amiaza.

Nu sunt programata si am de gand sa profit total de epoca statului acasa, cat va fi ea.

Uneori le am pe amandoua, una langa alta, chip langa chip si nu pot sa nu le compar:

cat de mare a crescut Diana! Aproape mi se umplu ochii de lacrimi, ma inunda melancolia;

as vrea sa ramana amandoua micute, langa noi, si noi tineri si in putere sa le putem ingriji, 

sa lungesc momentele dragi! 

Sa opresc timpul pe perioade, sa-i opresc alergarea 

sau sa-l inchid intr-un balon si sa-i dau drumul sa respire, putin cate putin,

prin orificii cat un varf de ac, 

sa rasufle usor, calm si noi sa ne bucuram dupa voie de clipele placute. 

Sau poate noi sa ne oprim trecerea, sa nu ma fim in trenul rapid al vietii, ci sa traim viata pe indelete!

Viata nu e roz, dar ii putem da pete din culoarea favorita!