Inceput de week-end

 cu medicamente si aerosoli pentru Diana cea gripata cu febra,

 ceaiuri de tei si ceapa pentru mama ei care da semne 

ca o urmeaza.

Ocroteste-ne Doamne de febra si fugi boala odioasa!

Sperand

Iar am deschis o pagina noua de blog, cum am facut-o de-atatea ori inainte dupa care am inchis-o , goala, fara nici macar o litera scrisa si salvata acolo. Acum am scris cateva, sper sa ramana.
Doar rasfoiesc celelalte jurnale, multe pline de viata , speranta si culoare. Eu ce sa scriu?
Ca nu ma mai pot concentra asupra lucrurilor si faptelor din jur ce ar trebui sa bucure un om. Si am atatea!
Atata timp de cand ne-am mutat aici ! - ne-am obisnuit si ne place, chiar daca traiul e scump, nu ne mai permitem atatea iesiri ; chiar daca oamenii sunt mai reci si rezervati, dar macar sunt politicosi.
Intr-un loc atat de vast, atat de cunoscut, atat de apreciat, atat de cosmopolit, trebuie sa faci fata tuturor, intre atata populatie autohtona si plina de lipsuri, trebuie sa iti faci loc si e greu. Nu credeam ca va fi atat de dificil, speram in multe sanse, oportunitati, alegeri. Cum sa strabat, cum sa arat celorlalti ca pot ?!
Intr-o zi sunt optimista, in alta sunt deprimata. Dimineata ma trezesc cu gandire pozitiva, iar la amiaza sau spre seara totul se naruie. Sau invers.
Zilnic deschid mailul, de cateva ori, uneori e deschis toata ziua si in fiecare nou mesaj aparut imi pun o speranta, poate e de la cineva care ar vrea sa vada ca stiu si eu ceva, ca ma pricep, ca pot invata foarte repede, ca sunt cu capul pe umeri, ca nu pun multe conditii, ca imi vad de treaba si o fac pe a mea si poate si pe-a celuilalt, ca nu sunt deloc in tiparul pe care si l-au format multi; vreau doar sa ma lase si sa imi ofere o sansa sa demostrez.
Dar multe sunt doar vorbe inselatoare, prin care se vrea doar profit, nepasatoare.
Si devin nervoasa, suparata, trista, depresionata, nu mai am rabdare. Cat ma va tine? Cat va dura?
Dar maine e o noua zi: o sa multumesc pentru ce am, ce sunt si o sa sper din nou !

Zilele trecute

au curs pe neobservate, tiptil, parca timpul s-ar fi ascuns, fara sa-ti fi dat ocazia sa retii ceva anume.
Atat de repede se desfasoara viata si esti neputincios. Ar trebui sa fie ceva de insemnat in fiecare zi, mai maret sau mai marunt; si chiar daca e, nu o facem din diverse motive.
Diana a pasit cu dreptul intr-o noua etapa, a doua din viata ei. A lasat in urma gradinita de bebelusi si este in drum spre viata de scolar.
Desi sunt inca mici, totusi sunt la alt nivel. Acum invata sa se descurce singuri, sa fie ordonati, sa fie intelegatori, deschisi, sa imparta....toate acestea contribuind ca ajutor bine-venit ducatiei de acasa.
Nu are deloc probleme in acomodare, desi e totul nou pentru ea: scoala, sala, colegii, maestra; dar ea e o persoana sociabila, indrazneata, dar nu lipsita de bun-simt, dragastoasa, marinimoasa, sensibila. Are si toanele ei, dar consideram ca e ceva normal personalitatii fiecaruia si oricum e inca un copil fraged, care incearca sa strabata prin aceasta viata si prin aceasta lume plina de dificultati si obstacole. Ii trebuie si putere multa sa le treaca sau, ideal ar fi sa nu le intampine, dar acesta e doar un vis frumos la care speram cu totii.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In alta ordine a ideilor, am avut curaj sa imi deschid nuanta parului, singura acasa. Deci, sunt mai blonda, desi nu e o diferenta impresionanta fata de cum eram inainte. Bine ca s-au inventat vopsele care si deschid nuanta parului, nu doar uniformizeaza si nu mai e nevoie numaidecat sa folosesti un decolorant puternic (pentru cine chiar nu are nevoie).
Si tocmai cand glumeam cu sotul meu spunandu-i "sper ca nu mi s-au dus si neuronii odata cu nuanta!", am uitat de aragaz si am reusit sa ard mancarea. Concluzia e evidenta!
Oare daca incerc o alta vopsea vine la pachet cu neuroni??!???

Cold as ice(cream) !!

Bauturi de la frigider, inghetata (super congelata) mancata repede, alergari in parc pana ce tricoul era ud, toate au dus la o durere de gat intensa, manifestata mai mult in toiul noptii ,cu tuse magareasca, gat inflamat si de abia intra aerul si febra usoara.
Dragul meu pui, il cred cat sufera!
Prima noapte a fost cum a mai fost, dar cea care a trecut a fost semi-alba: dormit pe sponci, cu siropuri , miere de albine si lapte caldut. Au fost doar ameliorari pentru o ora, apoi o lua de la capat.
Desi nu a dormit, dimineata la ora 8 era drepti Am mers la doctor, e doar o faringita si i-a dat doar ibuprofen / 2 zile si daca se poate cat mai putin afara, desi e atat de cald.(dar ca sa mentinem febra sub control).
Incercam sa ne conformam, dar cu doua parcuri in fata blocului si copii galagiosi...dar o sa reusim!
Si cand socotisem ca sunt aproape 8 luni fara vreun strop de tuse sau alte secretii!!!
Deci, nu abuzati, chiar daca vara se arata lunga!
surse foto

Reduceri si interdictii

De ceva timp a inceput perioada de reduceri. Sunt reduceri substantiale, chiar si de 80%, unele preturi sunt destul de bune: exemplu Zara, H&M, Berscka, Lefties, Mango etc...desi unele produse au aceeasi calitate ca si cele cumparate dintr-un magazin chinezesc, doar ca supra-pretul e dat mai mult de eticheta firmei, care de regula costa inca de doua ori cat produsul achizitionat de ele. De fapt toata lumea stie ca pretul real pe care ar trebui sa-l platim la "hainele de firma" este de fapt cel care acum e redus, poate chiar mai putin de atat, insa unele firme isi pun adaosul ce le fac "respectabile". Dar nu avem ce face si profitam de ocazii, acum cand oferta este acceptabila si buzunarului nostru. Ca trebuie sa recunoastem, nu te poti duce cand ai chef, sa zicem in Stradivarius, ca sa-ti iei vreo bluza ce costa vreo 35€, cand acuma o poti achiziona la 12-15 €. Adica in ceea ce ma priveste, prefer sa astept aceste oportunitati, daca nu am urgenta.
Ceea ce eu nu inteleg e marea imbulzeala in a-ti cumpara produse de serie. "Fusta asta e la 5,99€ , hai s-o iau si eu ca e foarte ieftina si e de la "...firma...". Ce daca plimbandu-te pe strazile a doua cartiere o poti vedea de vreo 3 ori pe persoane diferite!!! Neaahhh....urasc asta, fie si cand culorile sunt diferite. Chiar imi aminteam zilele astea, ca fiind doar o copila, nici macar adolescenta, imi cumparase biata mama un tricou, ce-mi era comod si il purtam, pana cand am vazut pe strada, unul la fel, nuanta diferita...ei, atat i-a fost purtatul, devenind apoi "haina de casa". Daca nu-mi place faza asta, nu-mi place si gata! Acum sunt putin mai "domestica" si inteleg situatia, dar tot nu-mi cade bine.
Si probabil din acelasi motiv,  pot hoinari vreo 2-3 ore prin magazine si sa ies fara nici o achizitie. Sau caut printre umerase pana ce gasesc un produs in maxim 2-3 exemplare. Asa mi s-a intamplat ziua anterioara, am ajuns acasa cu o rochie ce era putin descusuta si cred ca observasem la un moment dat asta, cautand, dar cum era singura L, tot la ea am ajuns, mai ales ca erau putine si marimi foarte mici sau foarte mari. Nu e bai, am dichisit-o si e ca noua, inca are si eticheta.
Dar ideea cu care mi-am inceput postul era alta. INDIGNAREA
Bantuind prin centrul comercial cu Diana si vazand-o cum se fataie prin fata vitrinelor sau profita de locurile atragatoare, m-am gandit sa imortalizez cateva momente. Si am facut vreo doua poze, ca aparatul meu, unul mic si normal, neprofesionist, e mai tot timpul cu mine. Apoi ea a fost fotograf. Intr-un stand de haine, m-a surprins o vanzatoare, adica i-a atras atentia blitul. Si a venit la mine si m-a rugat sa sterg fotografia, ca "e interzis sa faci poze, atat in magazin cat si in afara lui, adica pe holul centrului comercial, ca daca te mai vede si gardianul...". Ascultatoare , am sters-o, de fata cu ea, ca nu s-a intors imediat sa plece, asteptand. Si am intrebat-o "de ce?" Si mi-a raspuns sec: "regulamentul" si si-a vazut de treburi.
M-am enervat pe moment, apoi mi-a trecut, ca doar n-o sa fac riduri si din asta, dar mi-a trebuit sa o conving si pe Diana ca nu se mai poate cu camera.
Ajungand acasa, ma intrebam in sinea-mi, adica "de ce nu...?" Si am intrat repede la cautari. Am gasit ceva de genul "protectia datelor si a imaginii" coform nu stiu carei legi, insa nu foarte clar si concis. Forumistii ....cam cu acelesi nelamuriri ca si ale mele. Nicaieri nu e specificat concret si chiar daca e pus un afis in centru in care se interzice utilizarea camerelor (pentru clienti), nu e specificata nici o lege.
In fine...fie cum zic ei, in regulile lor interioare, atunci de ce in preajma sarbatorilor (intrebare intrebatoare venita si din partea altora), cand totul e super-decorat cu super-decoratiuni , toata lumea se fotografiaza langa bradutii luminati si nimeni nu  mai zice nimic??!!!

Cu astea zise, primesc sau nu amenda, pozele sunt ale mele:

Gradinita cea noua si alte lacrimi

Ieri a fost prima zi a Dianei la noua gradinita. Totul a durat o ora jumate, pentru inceput, timp in care am fost si eu prezenta in clasa, comod asezata pe un scaunel.
Diana s-a comportat foarte bine, cum ma asteptam.
Putin timida, tot venea si ma intreba "si acuma ce fac?", aducea cate o jucarie si mi-o arata, de fapt venea sa se joace cu mine; usor , usor i-am indreptat atentia si spre copii!
In schimb, atentia copiilor le-am captat-o eu, fara vointa: a venit o fetita sa-mi arate un album de fotografii si s-au adunat vreo 5 in jurul meu. Parca eram a treia educatoare, ca doua erau deja. Si mai si luau exemplul Dianei, veneau si imparteau jucariile cu mine.

Sala de clasa e foarte mare, sunt 20 de copii, de care au grija educatoarea si un auxiliar, presupun ca era.
Clasa e despartita de o mica incapere cu trecere, adica fara usi, in care sunt vasele de toaleta, in dimensiuni mini.
Activitatile de ieri (pe timpul cat am fost prezente) au constat in muuuulta joaca, vreun sfert de ora in care copiii au mancat fructele  asezati la masute, spalat pe maini....si iar joaca si cantecele(cantate in catalana, din care eu n-am inteles decat mormaieli)
Cand Seño a considerat, am plecat impreuna cu Diana, urmand ca astazi sa stea singura, fara mine.

Ziua de azi a decurs la fel de bine, educatoarea foarte mirata de comportamentul Dianei care nu mi-a cerut prezenta nici o clipa. Eu deja ii spusesem ca e obisnuita cu mediul gradinicesc si ca va fi totul in ordine, dar nu parea prea convinsa; insa cand am luat-o pe Diana, am citit multumirea pe fata amandurora.
Exceptie: cu cinci minute inainte sa apar, copilul tocmai imi fusese muscat de cot de catre Andres, avea inca lacrimi in ochi si era in bratele educatoarei. Saraca femeie, era amarata ca tocmai cand se scursese ziua bine, se intamplase fapta. Eh...e normal sa fie si astfel de cazuri.


_____________________________________________________


Dupa multe rugaminti, apoi tipete (pentru ca n-am luat-o in seama), in final s-a capatat cu desenul animat la calculator: sa vada Winnie the Pooh, in varianta The Tigger Movie. Avem o multime de desene Disney, insa marea majoritate au subtitrare in romaneste, or ea nu prea intelege engleza decat la nivelul numelor. Dar e captata de personaje.
Dupa mai putin de 5 minute de derulare, o vad scancindu-se, iar in urmatorul moment curgandu-i lacrimi de crocodil: ce-ai patit, Diana?
Ea aratandu-mi spre desen: Tigger e trist, ca l-au certat prietenii lui si a plecat suparat!
A trebuit sa stau cu ea pana ce i-a trecut supararea lui Tigger si a inceput sa cante.

Cam slutita

Ma gandeam eu asa de ceva timp, ca mi-ar placea sa fac un curs de cosmetica sau coafura sau orice implica frumusetea. Inca nu m-am interesat in domeniu, insa zilele trecute , trecand pe langa un salon, am vazut afis pe geam ca tunsul ar fi destul de ieftin si repede am intrebat-o pe Diana (careia ii cam crescuse parul si ea nu vrea in nici un chip sa-si tina vreo bentita, diadema sau mai ales sa poarte codite mai mult de jumate de ora):
"-vrei sa intram aici sa te tunzi? Este o doamna  care o va face."
Si ea  a sarit: "-nuuu, nu vreau, ma tunzi tu acasa!"
De unde i-o fi venit ideea asta, nu stiu! Eu nu am vorbit niciodata despre aceasta indeletnicire cu voce tare si nici ca m-as implica.
Ieri imi spunea "hai sa facem baita si imi tai parul"....asta pe la amiaza. Am linistit-o si i-am spus ca o s-o facem, dar seara.
Cand veni momentul cu pricina, mi-am dat seama ca nu am nici un foarfece pentru asa ceva, am gasit doar un amarat pentru hartie, probabil. Dar ma gadilau degetele si nu m-am abtinut.
Am pus frumos copila in cadita, am umezit-o pe par si am inceput dezastrul: mai intai bretonul, care mi-a iesit cumva, ca o mai facusem, dar ea are un vartecus exact in frunte, asa ca nu conteaza atat de mult forma, oricum nu sta drept.
Am trecut la spate: aici e aici! Dar eu voiam doar sa i-l scurtez drept! Insa voia mea nu s-a potrivit cu voia ei: cand sa pun foarfecele, ea s-a aplecat, cica o gadila....concluzia....am luat-o stramb.
Cu chiu cu vai am reusit cumva sa o fac sa stea locului si cam dupa un sfert de ora mi-am admirat "capodopera": era groaznica.
Parul s-a suvitat, ea nu mai statea, voia in apa, am incercat tot sa scurtez pe ici pe colo...sanse mai multe nu mi-a dat.
Dupa spalare si uscare, am sesizat destul de bine ca partea dreapta e ceva mai lunga decat partea stanga, noroc ca parul ei nu e tocmai intins, se mai fac "codite de rata" la varfuri.
Astept sa vina ziua de joi. Un prieten al lui tati cred ca va veni la noi sa il tunda, voi sari cu rugaminti sa-mi indrepte erorile din parul copilului. Ori va rade de mine, ori ii va fi mila de Diana - una din doua!

 

dependenta

Pana anul trecut, subiectul masculin din casa noastra lucra 99%din ture doar de noapte. In vechiul apartament, desi aveam multe camere, pentru dormit uzam doar una: camera de matrimoniu, in care dormeam eu cu copilul.
Diana nici nu adoarme singura si nici nu prea doarme singura, cred ca as putea numara pe degete de cate ori s-a intamplat minunea.
Dat fiind acest fapt, eu nici nu m-am mai obosit sa o descotorosesc de acest obicei, mai ales ca mi se parea absurd ca eu sa dorm singura in ditai patul, iar ea in camera alaturata, unde se mai pune ca se si trezea de cel putin doua ori pe noapte, pipaind si negasind pe nimeni, incepea cu plansetele.
Chiar cand se mai intampla sa fie tati ei liber si, cum e normal, dormeam impreuna, tot in pat la Diana ajungeam pe la o bucata de noapte, mai ales cand terminam serviciul tarziu, nu-mi mai ardea deloc sa fac "ronda" intre camere.
De cand ne-am mutat si am ordonat totul cum trebuie , pe Diana am instruit-o ca trebuie sa doarma in noua ei camera singura, ca e doar pentru ea, are toate lucrurile si jucariile acolo si ca ii apartine in totalitate, discurs pe care l-am mai folosit si inainte, dar acum ne-am pus speranta ca va tine, intrucat a mai crescut.
Partea cu " a ei" a inteles-o, mai putin pe cea cu dormitul singura.
Tot trebuie sa se ghemuiasca la pieptul unuia si sa adoarma mangaind sprancenele respectivului.
Apoi tiptil, cel in cauza paraseste patul si camera.
Pana acum, cel mai lung somn legat a fost pana la 5.30 in zori, de credeam ca nu vad bine ora , dar a fost si singurul.
Ea obisnuieste sa se trezeasca intre 3 si 4, parca ar avea alarma activata.
Cert este ca, aceeasi obisnuinta a ei de a dormi cu mami (de obicei) s-a instalat si la mine( de a dormi cu ea).
Imi place senzatia de a o tine in brate, de a-i simti manutele pe fata mea si de a o avea sub control.
Pana sa imi pice si mie genele de somn, seara, imi tot fac drumuri la ea in camera: daca s-a intors si s-a dezvelit, daca vine prea spre marginea patului, mai asez scaunelul ca ea sa nu pice sau ii mai scot manuta prinsa sub ea , sa nu-i amorteasca.

Sa vedem cat timp ne va trebui  sa fim autonome, oricum ea va fi prima ce va face pasul, pentru ca eu, mama fiind, mereu voi trai prin si pentru copil.