Nu am visat niciodata ca o voi avea atat de aproape si voi vedea marea atat de des; poate unele imagini de pe ilustrate sau de la tv se intalneau intr-un gand ascuns, doritor, visator, insa nezis cu voce tare; nu am indraznit a rosti ca mi-as dori sa stau la mare sau la munte. Si marea am vazut-o de foarte putine ori cand eram mica, datorita distantei si lipselor financiare. Nu am fos in atatea tabere ca alti copii, iar concediile parintilor erau destinate altor treburi. Cand am ajuns la maturitate si la o oarecare stabilitate financiara, imi propusesem ca macar cateva zile din concediu sa le dedic vacantei adevarate.
Dar socoteala de-acasa nu se potriveste si caile m-au dus pe alte plaiuri;
nu locuiesc la o aruncatura de bat de litoral sau la poalele muntelui, insa mi-e usor sa ajung la mare, chiar si zilnic, daca as vrea, patru statii de metrou si alti cativa metri inseamna nimic.
Imi place dimineata, dimineata pe plaja, in toi de vara, cand e caldura ce te alinta, nu te zapuseste, cand marea e lina, linistita si loveste malul calma, fara spume, cand soarele te saruta dintr-o parte, cand nisipul nu frige si briza are miros. Si apusul e frumos, insa totul are tenta de tristete, plaja ramane doar cu urmele milioanelor de talpi, inca emanand aer greu de peste zi si valurile sunt furioase, aduse de curentii reci de dupa-amiaza. Splendoarea apusului e data de roseata departarii, de oglindirea soarelui in imensitatea marii pe care o coloreaza in diferite nuante.
Fiind aici si crescand in acest mediu, si Dianei ii plac marea, plaja, apa. Se plistiseste doar daca nu are companie, dar mereu e doritoare si prima sa mearga. De la un an la altul insa uita cat simpatizeaza marea, se apropie cu teama, timida, ca si cum ar fi prima data, nu se incumeta sa calce singura valul, sa umple o galetusa de apa. Dar si cand o redescopera, e cea mai buna prietena a ei: tipa, alearga, se joaca, nu oboseste.
De data asta, inca nu a fost timp de scaldat, insa nu s-a abtinut sa nu-si ude pantalonii fara sa-si dea seama ca i-au inghetat picioarele.
Dar vara e aproape, ii va permite huzurul pe plaja.
duminică, 13 mai 2012
miercuri, 9 mai 2012
Despre casatorii
"Cand o sa fiu mare o sa ma casatoresc cu tati !"
Nu te poti casatori cu tati, copiii nu se casatoresc cu tatii sau mamele lor !
"Nuuu?? De ceee? Atunci n-o sa ma mai casatoresc niciodata?!"
Sigur c-o sa te casatoresti, cand o sa cunosti un baiat care iti place.
"Dar eu nu cunosc pe nimeni!"
Cand o sa cresti, o sa cunosti si alti copii, alti baieti, alti oameni...altii in afara de cei de la cole.
"Bine, atunci o sa ma casatoresc cu "Intiaf"
Cine-i Intiaf, un coleg de clasa?
"Da"
Si iti place de el?
"Da, o sa ma casatoresc cu el ca are par frumos!"
Fara sa vreau, incep sa rad.
"De ce razi? Nu e deloc amuzant!"
Bine, nu mai rad, acum sa dormim.
"Bine, poate o sa visez ceva frumos, ca ma joc cu mami si tati, ca ma casatoresc cu Intiaf..."
Somn usor si vise frumoase, puiule!

luni, 7 mai 2012
Copii fiind
Cand ne-am mutat, timp de vreo doua luni, s-a rugat seara de seara la
DD ca sa ne ajute sa terminam odata curatenia, sa luam mobila ca sa aiba si ea unde sa-si puna jucariile ce stateau bine impachetate in cutii si saci.
In mare parte am terminat harababura si avem si ceva mobila, insa camera ei inca nu e mobilata. Doar o saltea ce tine loc de pat, pentru joaca de zi cu zi. Somnul si-l face in patul mare, cu noi.
Dar, eliberand camera de pachete si bagaje, i-a ramas tot spatiul de joc; desi nearanjate intr-un mobilier, jucariile ei sunt toate la indemana, ordonate sau nu. Si acolo e spatiul ei, dornica sa-l imparta cu prietena ei Sara, desi o vede mai rar, sau cu prietena ei vecina, Merche, cu care poate fi zilnic, daca i-am permite dupa chef si placere.
Impreuna fac ronduri intre cele doua apartamente, pana ce se aud glasurile parintilor, ca e seara, e ora cinei si ora de odihna pentru a doua zi de cole. De altfel, seara ar fi pentru ele uitata tarziu, probabil pana ce ar adormi jucandu-se.
Astazi au jucat rolurile de Bob Esponja si Señor Cangrejo, facand pe bucatarul si respectiv, clientul. Imaginatia impletita cu imaginile vizuale bine intiparite in minte, dupa atatea zeci de ori urmarite, formeaza un cadru perfect in lumea lor.
Imbratisate, certate, intelegatoare, razbunatoare, bucuroase, impaciuite, uneori mediate reusesc sa-si mentina amicitia. Si totul se uita. Maine va fi la fel , o vor lua de la cap!
De-ar tine copilaria o vesnicie!

joi, 3 mai 2012
Dulce cu nuca
La control a rezultat ca as avea ceva mai mult in greutate decat ar fi trebuit, adica fata de la controlul anterior.
M-a intrebat daca consum fanta, coca cola, am zis nu, ca nu prea imi prieste aciditatea; apoi daca mananc mult dulce, am zis in limitele bunului simt. Asta o fi mult, o fi putin? Pai nu fac abuz, zic eu, desertul prajituresc nu e zilnic deloc.
Ca si consecinta, azi chiar mi-a poftit burtica ceva bun si am gasit asta, careia i-am facut niste modificari.
In loc de 200 gr. nuci am pus alta lingura de cacao si l-am asezat in forma de tort.
Dupa coacere, l-am taiat in doua, l-am insiropat cu aroma de rom si l-am umplut cu crema de ciocolata amestecata cu miez de nuca.
Deasupra e nuca de cocos si caramel lichid.
Pe viitor merita incercat si cu o crema de lapte cu vanilie.
Ps: ma angajez la dat kilogramele jos mai spre vara, promit !
miercuri, 2 mai 2012
Mai
1 mai...nimic deosebit, chiar nimic. O zi normala, tati la servici (ce daca e 1 mai ziua muncii- se sarbatoreste prin munca), prima zi dupa concediu...uffff, "ce greu a trecut!" cu propriile cuvinte;
noi, cele doua, acasa, printre nimicuri, iar putina dupa-amiaza in parcul cu nisip, la carat si facut castele "de ciocolata".
Azi la cole, dupa 4 zile de absenta: week-end-ul plus 2 zile de fiesta (asa zisul "puente").
"De-acum inainte vreau numai fustita, cu ciorapei...stii care?"
"???"
"Aia rosii, fini"
Auzi la ea, ca o adevarata d-soara cu pretentii. I-am dat, nu stiu daca o tin azi, cu joaca la cole, dar nu conteaza, sper sa mai gasim altii la fel.
Desi cu halatul pe deasupra hainelor, ajunsa la cole, l-a si ridicat sa-i arate doamnei cum e imbracata ca sa-si primeasca laudele. Si le-a primit, a inceput bine ziua.
Eu m-am trezit vorbind singura pe strada, la intoarcere: am simtit un piciorus si nevoia sa ii dau explicatii "am dus-o la cole pe surioara ta, acum ne intoarcem sa dejunam si sa vedem noi ce mai facem pana la 12". Sper ca nu m-a auzit nimeni, chiar am spus-o cu voce tare.
Si asteptam si noi caldura aia de maneci scurte, gradele inca nu ne permit haine subtiri.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)