Copilarie

Diana se joaca cu prietena ei. Cand sunt prietene, cand se parasc, cand isi susotesc la urechi.
E in perioada "spune tot", ce trebuie si ce nu trebuie....
Eu sunt cu ochii la Jamie Oliver....mi-as dori o bucatarie ca a lui, mare, dotata cu tot felul de mirodenii, si sosuri italiene si japoneze, cu plante verzi , proaspete, numai bune de tocat in mancare...si salatele, ah face minunatii de salate...visez cu ochii deschisi insa o aud clar pe Isabela, gangurind; gangureste din nou pe vocea ei, nu pe cea dinainte, ragusita, mi se rupea inima cand o auzeam plangand inabusit; are un glas frumos, scoate sunete dulci, care nu se pot reproduce, lumina i se pare interesanta, ii rade in coltul gurii, apoi mai scoate un chitait. Aceste momente si mai ales cand imi zambeste larg, fara motiv, numai privindu-ma, imi risipesc toate durerile de spate sau de umeri, imi alunga supararile si nervii.
Cum sa-ti fie altfel cand esti considerat universul fapturii mici de langa tine?!
Vin doua zile libere ale lui tati, iar ele asteapta seara portia de "mancat pe burtici"; a fost deajuns o seara sa le intretina, iar cea mica s-a invatat; cum te asezi langa ea , asteapta. Am incercat si eu sa iau rolul lui tati, dar ele nu obosesc, eu da. Cand e el acasa, ne impartim cu fetele , imi este mai usor.
Tati e special, le face jocul, giumbuslucuri, e alinarea lor, e timpul meu liber.
Diana  o iubeste excesiv pe Isabela, uneori nu stie cum si cat s-o iubeasca, dar ii declara verbal zilnic. Isabela, la randul ei, e fascinata de sora sa, o soarbe cu privirea si surasu-i adresat spune totul. E atenta la orice miscare si nu ii pierde vocea. Va fi modelul ei in copilarie.

"stii tu ce inseamna sa fii copil? Inseamna sa crezi in dragoste, sa crezi in frumusete, sa crezi in credinta! Inseamna sa fii atat de mic incat spiridusii sa ajunga sa-ti sopteasca la ureche, inseamna sa transformi bostanii in calesti, si soriceii in telegari, josnicia in noblete si nimicul in orice, caci orice copil poarta o zana nasa in sufletul lui ! " Francis Thompson

Calendar 2012

Un an incarcat, poate cel mai plin de realizari, de pana acum, din viata de familie si nu numai.

In ianuarie

 am primit cheia casutei noastre,

in februarie

 ne-am mutat in cuibul nostru, desi a mai durat mult sa punem firisor langa firisor, 

sa-l netezim sa arate ca e de locuit,

 in aprilie 

am reusit sa mergem in sud si sa petrecem sarbatorile de Paste alaturi de prieteni si o parte din familie,

 in iulie

 ni s-a marit familia cu al patrulea membru (a doua mare implinire a sufletelor noastre de parinti),

 in august

 am sfintit crestineste apartamentul, 

in septembrie 

am increstinat-o pe micuta Isabela,

 in octombrie

 am reusit sa indeplinim marea dorinta a Dianei: camera ei roz sa fie mobilata

 "ca sa aiba unde-si pune jucariile"

si multe alte izbande presarate printre aceste luni.

Singura nepuntinta a fost ca nu ne-am vazut parintii anul acesta,

planul de a petrece o parte din vara cu ei ramane pentru anul ce urmeaza,

cand se va acumula atata dor si asteptare,

dorinte de a-si revedea nepoata si a o cunoaste

pe cealalta, incat sunt sigura ca vor luci lacrimi de bucurie.

ps: notez decembrie, ca prima data in 7-8 ani cand petrecem

impreuna acasa, cu tati, doua zile jumatate de Craciun 

si vom fi si in noaptea dintre ani impreuna

Dupa-amiezile noastre

A-nceput scoala: 

clasa noua, de P4 a broscutelor testoase,

cu un an mai maricei, nu mai stau la parter,

ci sunt la etaj, acolo unde sunt "cei mari",

nu mai ies la joaca si recreatie in parculetul de P3, unde e nisip si tobogan,

ci merg afara, pe terenul mare

Ordonati, unul cate unul, asteapta sa fie strigati atunci cand vine un parinte dupa ei:

 

Orarul e acelasi, la amiaza majoritatea merg acasa pentru pranz,

altii raman la cantina scolii

 

 

Dupa-amiaza, alte doua ore de activitati, dupa care iesim alene, 

ne oprim la locul de joaca din drum,

admiram coliviile agatate la soare

"as vrea si eu asa o pasare sa-i dau de mancare, sa o scot la soare..."

- nu se poate mami, ar insemna sa o chinuim, pasarile trebuie sa stea libere, sa zboare pana la nori,

nu inchise intre gratii (si pestisorii sa stea in rau, in lac...nu intr-o cutie de sticla...asa i-a spus tati odata, cand a trebuit sa avem grija de pestisorul vecinei plecata in vacanta)

Ora amiezii pentru cea mai mica e binecuvantare: pentru ea, pentru mami, care poate gati si lua masa in tihna,

pentru tati care poate sa mai prinda o ora de somn inainte de o lunga noapte de servici.

Cum dimineata nu mai e leneveala si dormit mult, 

somnul de seara vine repede, nu foarte tarziu dupa lasarea intunericului

Cu o carte noua, mai rezista cateva minute, sa vada ce patanii mai fac Maria si Paula, Pedro sau Mario

Asta-seara am ajuns la o varianta a Scufitei, insa nu au mai apucat vanatorii sa ajunga...

ca a venit mosul Ene inainte

Somn lin zvapaiata mea,

somn usor micule omulet!

Formula magica

Noapte de noapte ma mut dintr-un loc in altul: de pe-un pat pe altul, de pe canapea pe jos, drumuri in balcon...poate-poate mi se leaga cateva ore de somn, dulce si racoros daca e sa fie. La ora siestei, la fel, mai adugam si cantecele Dianei pe mini-pianul cu prea mult volum sau cheful ei de a-mi "gati" in ustensilele minuscule mancare plasticata si viu colorata.
Uneori insistenta si incapatanarea ei resusesc sa-ti minimizeze rabdarea, parca ar avea talent in a te face sa ti-o pierzi.
Alteori, e docila si buna si saritoare de nu-ti vine sa crezi si te intrebi cat va dura. Si te surprinde si te mangaie si te ajuta, e diferita. De fapt e cum este ea, cum ii e firea, sensibila si blanda, miloasa si de incredere, e mare parte din caracterul ei. E un copil bun, are nevoie continua de afectiune, de a i-o arata, a se simti sigura si protejata si mai mult decat acestea, iubita. Ca orice copil cred.
Cand tati pleaca la servici, i (ni) se adreseaza cu "sa nu va certati!" "sa o asculti pe mami !" si parca functioneaza, ca niste cuvinte magice ce ne inconjoara si ne vegheaza. Daca sare vreo scanteie, se stinge repede, cu calm sau cu iarta-ma.
Astazi am facut prajitura, ea m-a ajutat; am impartit munca: ea ascultatoare, eu calma, chiar daca faina ii cadea alaturi sau numara cristalele de zahar inainte sa le arunce in compozitie. Era impacienta sa o probeze, sufla sa se raceasca, dar nu a fost pe asteptarile ei: eh, pretentii de copil; prefera malaiul din pufuleti decat prajitura sofisticata, multumire ieftina.
A renuntat la desenele de seara ca i-am propus sa-si aleaga o poveste. Apoi, in pat, mi-a repovestit-o, in varianta ei de Hansel-catel si Gretel-pisica si mi-a recitat poeziile ce le stie, foarte mandra de ea. Apoi ne-am intors, cu capul la picioare, sa ne sufle aerul si ea sa priveasca stelutele luminoase, sa vada cate sunt.
A adormit cu mangaieri de sprancene, ale mele si cu racoarea dezmierdandu-i fata.
Dulce somn !

Promisiuni

37 de saptamani de sperante, griji, ganduri, bucurii, intrebari, dorinte, nelinisti, multumiri.

Ai fost o gamalie, un bob, un ou, un dovlecel, toate pe rand pana ce ai devenit un pui de om, mic-mititel; acum un bebelus, gata in curand sa ia viata in piept, sa vina in lumea asta trecatoare, buna si nebuna, frumoasa si urata, plina de sperante si deznadejdi. 

Vei fi micuta, speriata, nelinistita, nestiutoare, curioasa, 

dar usor te vei acomoda, o sa ne recunosti, 

vei sti ca esti iubita si ajutata, si alintata si mangaiata.

Vei distinge bunul de rau, placutul de neplacut, duiosia de dusmanie, veselia de suparare, frumusetea de hidosenie; 

vei plange si vei zambi, vei rade si te vei bucura si fiecare zi va fi una noua pentru tine, 

una de explorare a necunoscutului, de invatare si adaptare.

Vei recunoaste vocile dragi care te-au inconjurat, care ti-au soptit usor cuvinte dulci, 

buzele care te-au sarutat si mainile care te-au dezmierdat.

Iti vom arata locurile pe unde ai fost odata plimbata si altele noi, 

si oamenii scumpi noua; 

iti vei aminti sunetul marii, vei simti din nou aerul proaspat al muntelui, vei trai alaturi si prin noi.

Vom invata inca o data cu tine ce e rabdarea, calmul;

 ne vei cunoaste asa cum suntem, cu calitati si defecte; 

vei sti ca suntem noi, aceiasi langa care ai stat si ale caror inimi le-ai auzit.

Tu cum vei fi ?!?

De-ale mamei

E cald; destule pentru mine sunt cele 30 si ceva de grade din timpul zilei; sambata am vazut ca vor bate spre 34-35.
La cat am asteptat aceste zile, ar trebui sa topai, insa cat timp mai dureaza scoala imi vine greu, molcom urc costisele pana la cole in doua rastimpuri. Merg lent, respir adanc, incercand sa-mi amintesc de respiratia travaliului. Nu mai tin minte bine, poate totusi se va tine cursul prenatal anuntat, ca vreau sa particip.

Mai sunt doua luni, doua luni rotunde, care ma vor rotunji si pe mine. Si eu deja ma vait.
Graba nu mai face parte din conduita mea. Aceleasi doua picioare suporta acum o greutate in plus, cu care nu sunt obisnuite. Asa le trebuie, daca nu s-au lasat antrenate in vreun sport. Acum e prea tarziu sa mai incep, imi tot promit dupa. Va trebui, chiar va trebui.
De cate ori ies, ma gandesc daca merg precum o rata, cracanat si balansat. Asa se spune despre gravide. Si ca sa evit, desi nu stiu daca ar fi asa, incerc sa fac pasii ordonati, piciorul inaintea celuilat, ca pe podiumurile de moda.

Diana ma zoreste uneori, ma trage de mana, obligandu-ma la pas alert, o temperez si o strunesc, stie cauza pentru care nu ma pot tine de ea.
Ea e intelegatoare in privinta asta, ma cruta mult, mai mereu profita de tati cand il prinde, fie odihnit, fie obosit.
Iubeste micul ghemotoc din balonul pe care-l car, il pipaie sa-i simta miscarile, ii vede jocul prin bluza si-i da pupici la plecare, de noapte buna sau cand i se nazare ei.

Zilele astea am cumparat primele hainute noi: doua perechi de body-uri, mici-micute, marimeaa 0-2m. Inca impachetate, le-am asezat deoparte, intr-un sertaras al Dianei, impreuna cu micile daruri primite de la asistenta ce-mi evidentiaza sarcina: un scutec, servetele umede, crema pentru fundulet, discuri absorbante pentru sanul mamei si mici mostre de uleiuri pentru masaj.

Toate vor face parte din bagajelul pentru spital de care mi-am amintit deunazi. Completarile sunt de rigoare, le voi aduna cu timpul.
Va trebui s-o luam de la cap. Tot ce i-a apartinut bebelusei Diana, am oferit altora, dar sanatosi sa fim, reusim noi sa le achizitionam.

Cateodata ma cuprinde teama, acea nestiinta cu care m-am confruntat prima data, mintea-mi nu mai retine nimic, e fada. Alteori nu ma preocupa nimic, imi spun ca am mai trecut prin asta si sunt atotstiutoare.
Ce stiu e ca totul va decurge de la sine, lin, cu sau fara stiinta mea, se va crea din nou o alta legatura nevazuta, telepatica, durabila si infasurata in dragoste, dragoste neconditionata: a mea, a lui si a ei.

E vremea printeselor

A primit cadou o papusa, o papusa in marime naturala, cat ea. Are si buton, si vorbeste. Si a facut-o printesa, punandu-i coronita ei, sacra, pe care nu are voie nimeni sa o poarte, cu chiu-cu-vai, cateodata, imprumutata pentru 5 minute.
Cred ca de-atunci dateaza si preocuparea ei zilnica pentru printese (sau mai demult, nici macar nu stiu ce i-a declansat-o asa deodata). Sa fie vreo cateva saptamani :
-"eu vreau numai fustite, la cole si peste tot; pantaloni au numai baieteii
-mami, tati, nu-i asa ca sunt o printesa? -uite ce printesa frumoasa sunt! -mereu sunt o printesa"  (Si musai trebuie sa primeasca aprobarea noastra)
 Toate ca toate, dar nu e singura; casa e plina de printese desenate, colorate, cu carioci, acuarele, creioane colorate, cu fuste scurte, cu fuste lungi, cu ciorapei sau cu manusi, cu rochite cu flori sau fundite, carliontate sau ondulate si numaidecat sa fie frumoase, apoi unele decupate si lipite pe cutii.

Si mami i le deseneaza, apoi ea, alaturi, incercand sa le imite. Tati nu-i face, "ca tati nu stie!".....eiii, nu stie, nu vrea...dar scuza ca sa scape.
In drum spre casa, de la cole, deja isi/imi face planul : "cand ajungem, o sa-mi desenezi o printesa si cat eu o colorez, tu imi pregatesti mancarea!"
Fiecare desen finalizat e "o surpriza":
"Inchide ochii, nu-i deschide, nu-i deschide!" Si ne pune foaia sub nas, asteptand laudele, dupa care ne este daruita pentru atunci cand va fi ziua noastra, a fiecaruia sau impreuna.
Am scos cateva printese si la imprimanta, in desen liniar, insa tot nu e de ajuns, tot facute de mana sunt mai frumoase.

Acum ea e printesa casei, alintata, rasfatata, mofturoasa. Dar sub rasfatul vizibil, se ascund sensibilitatea, intelegerea, bunatatea, duiosia, grija ei. Sufera la exterior, atat cat crede ea ca ne poate duce in stare de emotie, dar sunt sigura ca si interiorul ii plange. Si uita repede, in schimbul unui pupic primit "ca sa-i treaca".

Draga noastra printesa, mereu vei avea partea ta de regat!

Iar despre mare

Nu am visat niciodata ca o voi avea atat de aproape si voi vedea marea atat de des; poate unele imagini de pe ilustrate sau de la tv se intalneau intr-un gand ascuns, doritor, visator, insa nezis cu voce tare; nu am indraznit a rosti ca mi-as dori sa stau la mare sau la munte. Si marea am vazut-o de foarte putine ori cand eram mica, datorita distantei si lipselor financiare. Nu am fos in atatea tabere ca alti copii, iar concediile parintilor erau destinate altor treburi. Cand am ajuns la maturitate si la o oarecare stabilitate financiara, imi propusesem ca macar cateva zile din concediu sa le dedic vacantei adevarate.
Dar socoteala de-acasa nu se potriveste si caile m-au dus pe alte plaiuri;
nu locuiesc la o aruncatura de bat de litoral sau la poalele muntelui, insa mi-e usor sa ajung la mare, chiar si zilnic, daca as vrea, patru statii de metrou si alti cativa metri inseamna nimic.
Imi place dimineata, dimineata pe plaja, in toi de vara, cand e caldura ce te alinta, nu te zapuseste, cand marea e lina, linistita si loveste malul calma, fara spume, cand soarele te saruta dintr-o parte, cand nisipul nu frige si briza are miros. Si apusul e frumos, insa totul are tenta de tristete, plaja ramane doar cu urmele milioanelor de talpi, inca emanand aer greu de peste zi si valurile sunt furioase, aduse de curentii reci de dupa-amiaza. Splendoarea apusului e data de roseata departarii, de oglindirea soarelui in imensitatea marii pe care o coloreaza in diferite nuante.
Fiind aici si crescand in acest mediu, si Dianei ii plac marea, plaja, apa. Se plistiseste doar daca nu are companie, dar mereu e doritoare si prima sa mearga. De la un an la altul insa uita cat simpatizeaza marea, se apropie cu teama, timida, ca si cum ar fi prima data, nu se incumeta sa calce singura valul, sa umple o galetusa de apa. Dar si cand o redescopera, e cea mai buna prietena a ei: tipa, alearga, se joaca, nu oboseste.
De data asta, inca nu a fost timp de scaldat, insa nu s-a abtinut sa nu-si ude pantalonii fara sa-si dea seama ca i-au inghetat picioarele.
Dar vara e aproape, ii va permite huzurul pe plaja.

Picuri de gelozie

Gelozia e umana. La unii in doze mai mari, la altii in doze mai mici, la unii ascunsa, la altii prea in evidenta pana la lucruri nebunesti. Dar cum o temperam la copii?
Si inca nu ar avea un motiv, ca surioara inca nu s-a nascut macar.
Tati isi alinta membrii familiei cu "pui-puiuti": puiul mare, puiul mic si cel micut-mititel. Zilnic ne dam pupici, cand unul iese, cand se intoarce, cand vrem alint, cand ne culcam, cand ne trezim, cand ne plictisim, cand avem chef.
La auzul "puiut micut, noapte buna!" reactia Dianei probabil a fost fireasca. Urarea nu i-a fost adresata ei, cel putin nu atunci, adica urma si ea la rand. Si-a pus boticul bosumflat in perna, fundul in sus si scotea niste suspine mai mult prefacute si asteptand sa fie luate in seama. Si i-a reusit, insa nu mereu face asa. Chiar nu des. Ea este prima care spune "noapte buna mama!" si urmeaza pupicul, apoi "noapte buna, bebe!", iar pupic, apoi restul pupicilor raman pentru tati care se intinde alaturi de ea.
Aseara a trebuit inca o data sa-i repetam ca amandoua vor fi puiutii nostri, ca pe amandoua le vom iubi si alinta la fel, nu conteaza daca va fi o data ea prima, sau alta data va fi a doua, ci important e ca vor fi amandoua iubite si in aceeasi masura.
Oare ce se va intampla cand bebe imi va fi in brate, cand va necesita atentia mea, a noastra?!

Primii fulgi

Cand altii sunt orbiti de lumina albului ce ii inconjoara, a zapezii reci si scartaietoare, 

satui de gerul aprig si nemilos ce sleieste totul, imbufnati de vremea de afara si visatori la anotimpuri verzi, noi , pe alta extrema, ne-am bucurat de primii fulgi (dupa cativa ani de lipsa):

eu, ca atunci, 

ca in copilarie, 

cand dupa multa asteptare, imi lipeam nasul de geamul aburit sa vad  dansul primilor fulgi, 

sau imi intindeam bratul afara sa mi se astearna fulgi pe maneca, 

sa admir perfectiunea stelutei de gheata;

ieri dimineata, geamuri aburite, planse si ma gandeam ca o fi frig, umed afara;

ia sa vad cum e!

- Dianaaaa, vino, afara ninge, uiteee!

Si s-a uitat curioasa, dar apoi oarecum indiferenta; 

nu-mi impartasea aceeasi bucurie, eu o simteam mai mult decat ea.

Ea nu a vazut zapada,decat la tv, 

nu a pasit pe ea, nu a facut un om de zapada, decat pe hartie, 

doar stie teoretic cum e,

cum a auzit ,

cum i s-a spus, 

cum a invatat.

Am iesit afara: 

frigul ne patrundea, vantul taios ne scoteau lacrimi din ochi si din nas, iar fulgii, invaluiti, intrau sub umbreluta, pe hainuta din stofa neagra:  

"mami, uite, nieve!" 

si se oprea sa ii priveasca. 

Abia atunci i-au captat atentia.

"O sa facem un muñeco de nieve?" 

-Nu cred mami, nu e de-ajuns de frig incat sa se astearna zapada, poate in alt an.

Astazi, la fel de frig, 

dar timp uscat, cu aer inversunat, polar:

"mami, cand o sa mai ninga, cand o sa iasa soarele?" 

-Nu puiule, nu trebuie soare ca sa ninga, daca ploua si e foarte foarte frig, atunci stropii de ploaie se transforma in stelute de zapada.

"Dar cand o sa mai ninga?...cand?...cand?"

Primul proiect

al anului:

comunicat, luat la cunostinta, verificat, citit si rascitit si in final,

cu doua semnaturi afirmative care genereaza o ipoteca de care trebuie sa fim responsabili.

Dar speram ca odata sa putem spune: "in sfarsit !"

Cu teama, putina indoiala, 

dar si cu bucurie pitita in spatele acestora ne putem mandri cu casuta noastra "barcelonesa".

Cu speranta in cuget, 

cu ajutorul lui Dumnezeu,

cu putina materie prima, multa munca,

mergem inainte.

Cred ca Diana isi va sarbatori cei 4 anisori in noul ei cuibusor.

Mica mea proprietara!

Magia Mosului Nicolae

sau a mosului CULÄLAIE , in varianta Dianei:

EA:

isi desavarseste grijulie operatiunea "papucei curati si ordonati la usa",

cu indoiala "daca imi aduce un bat?!?"

EU:

 melancolica si totusi cu teama si grija in suflet, 

incercand sa ma impac cu ideea,

acceptand-o si primind bucuria, facand loc in inima mea

si viitorului pui de om care si-a anuntat sosirea in anul urmator.

Si sigur va ocupa acelasi podium.

PS: Fara indoiala, am fost de o cumintenie deosebita, daca Mos Nicolae a venit de dimineata cu astfel de cadou! Probabil s-a sfatuit cu mos Craciun sa faca cadoul impreuna...mosii astia sunt intr-adevar magici!

3 D

vazut altfel,

cand timpul tomnatic e frumos, cand sunt melancolica, cand mi-e dor:

DIANA mea

DALIA mea

DOAMNA Toamna

 

PS: plecam cateva zile sa ne revedem amicii, finuta, pe Bea...

Alergand cu timpul

Afara, pe banca, asteptand:
-" Mami, eu am o problema cu oamenii!"
Eu, mirata si curioasa:-"Da? Dar ce problema ai?"
-"Eu nu-i mai iubesc pe toti ca mai-nainte!"

-"Mami, stii ca te (i)ubim?"
_"Cum: te IUBIM?"
-" Eu si tati !"

Intr-un timp plutitor in jurul nostru si de multe ori bun alergator, pruncul, odata bebelus, a crescut, fara ca noi sa reusim sa pastram si sa ne amintim toate momentele frumoase, toate vorbele dulci, toate sotiile, toate intrebarile si raspunsurile primite, toate cantecelele si poezioarele stalcite, toate imbratisarile, plansetele si rasetele lui pitigaiate, toate miscarile stangace si toti pasii ce i-a realizat.
Ar trebui sa ne legam la gat jurnalul si creionul, sa prindem fiecare clipa sub mina subtire si sa o transformam in cuvinte scrise care sa lumineze si sa inveseleasca chipurile noastre cand de vreme vor fi imbatranite!
Ar trebui sa purtam microfoane ca spionii sau camere atarnate ca fotografii , mereu sa inregistram si sa imortalizam orice miscare!
Ar trebui sa ne indopam cu lecitina ca sa obtinem memorii cat un elefant!
Ar trebui sa nu fie nimic altceva mai important si prioritar in afara de copilul nostru!
Ar trebui sa nu ne fie atat de greu sa il vedem crescut si multumit, caci numai dragostea noastra nu ii tine si de foame si de sete, oricat de multa ar avea! Si aici ajungem sa ne confruntam cu realitatea cruda, in care trebuie sa te invarti, sa te imparti , sa faci si sa desfaci, sa diminuezi timpul care ar fi trebuit sa-l ai doar pentru copil sau chiar sa-ti imparti copilul si cu alte persoane, pentru ca tu nu poti face totul!
Trecem prin viata intr-o goana nebuna, nu avem timpul si bogatia materiala care sa ne permita sa stam! Iar cei care poate au acestea, nu stiu sa le intrebuinteze folositor si sa le pretuiasca.

Ca si cum ai fi folosit,

cam asa se simte unul cand are de-a face cu persoane care nu se tin de cuvant.
Sau mai rau : te cred sau te fac uituc pe tine , cand de fapt ei sunt cei ce nu-si mai amintesc ce au spus sau se fac ca nu-si amintesc.
Cand e vorba de o prima data, hai mai treci cu vederea, i-a pierit omului cheful intre timp si-ti pune un motiv mai mult sau mai putin plauzibil, dar cand se intampla din nou, deja iti pui intrebari. Pai a treia oara nici macar nu-ti mai trece prin cap sa accepti o intrevedere sau vreo invitatie din partea respectivului/ respectivilor.
Si mi se pare ca ar fi o decizie corecta si inteleapta.
Totul tine de bun simt in primul rand, de respectarea cuvantului-chiar daca nu a fost o promisiune ferma- si mai ales se denota respectul fata de celalalt.
Eu fac promisiuni atunci cand stiu ca am o posibilitate optima sa le indeplinesc, daca nu..."stii, incerc, dar nu promit nimic!"-binecunoscuta vorba omniprezenta.
Sau daca zic "hai sa ne vedem maine!",  apoi fac posibilul sa respect ceea ce eu am initiat , iar intr-un caz neprevazut, am responsabilitatea de a anunta , eventual cu explicatii credibile daca nu cu cele adevarate.
Se pare ca in ziua de astazi, respectarea cuvantului pare a fi o notiune invechita, s-a uitat ce e onestitatea. Mai ales in randul tineretului. Si cum bine mi-a amintit un amic, tineretul e viitorul!

In toamna tarzie

Inca sunt zile de vara.
A plouat si s-a racit vremea si toti ne-am indreptat gandurile  catre toamna, noaptea era racoroasa de ne-a facut sa inchidem ferestrele, insa totul a durat doua zile; acum e cald din nou, o caldura fara toropeala, placuta dimineata si la fapt de seara si dorita la amiaza zilei cand inca plajele sunt pupulate de catre cei cu concedii intarziate sau de catre localnicii care mai profita de zilele insorite.
Simt toamna prin inceperea cursului scolar, prin galagia ce rasuna in recreatie din curtea scolii, prin vuietul masinilor care trec si in care sunt cei ce merg (sau vin de) la serviciu, prin forfota obisnuita a orasului.
O buna perioada din vara a fost oarecum pustiu si trist, lumea se bucura de zilele de concediu impreuna cu copiii, parcurile de altadata arhipline, erau aproape goale si fierbinti.
Timpul meteorologic inca e permisiv, dar natura isi urmeaza cursul: marginile trotuarelor si aleile parcurilor sunt presarate cu frunze caramizii si scortoase, care fosnesc sau pocnesc si se sfarama usor sub talpi atunci cand stau in bataia soarelui. Cele care sunt inca rezistente pe ramuri sunt patate si incet incet isi schimba culoarea , de la verdele palid spre galben si apoi maroniu. E o paleta cromatica incantatoare...

Inca nu mi-e dor de lenevitul pe nisip in soarele arzator, dar imi doresc o dimineata calduta, pe malul marii, sa-i privesc imensitatea, sa-i ascult valurile blande mereu intr-un du-te vino, sa aud pescarusii cu batai de aripi si tipete ragusite si in acelasi timp, melancolice.

In curand nu va mai fi la fel, vor veni zile triste cu ploi , marea va fi zvapaiata, tulburata si rece suportand greutatea norilor. Vor ramane amintirile  noptilor de vara si a zilelor calduroase pe care le vom astepta cu dor.

Suntem din nou acasa

Am revenit acasa, fie si asta casa noastra, chiar daca cele din vacanta au fost mai "adevarate". Ne-am simtit bine, desi a fost timp mai mult decat alte dati, tot am spus in ultima zi: "ce repede a trecut!"
Cea mai mare parte a timpului l-am petrecut cu familia, am evadat putin si cu prietenii, ne-am revazut alte cunostinte; a fost o vacanta odihnitoare, fara alergatura sau treburi ce necesitau sa le rezolvam noi.
Am fost bine-primiti, mai mereu invitati, admirati si laudati (cata modestie!!!), multe aprecieri mergand catre Diana, care a fost centrul atentiei in tot locul. Toata lumea s-a schimonosit si i-a facut hatarul, dar si ea a profitat de orice persoana care ii acorda atentie cat de mica. A socializat repede, s-a facut placuta, a vorbit mult, a invatat multe cuvinte noi romanesti, poate chiar atat de multe ca acum ii vine foarte greu sa isi aminteasca limba de aici si se exprima cu poticniri, incepe timid in spaniola si termina pe romaneste, afara mi se adreseaza in romana, ceea ce inainte nu facea. Suntem la stadiul de readucere aminte, corectare si inlesnire a procesului.
Ne reacomodam activitatilor zilnice, profitam inca de zile calduroase si insorite, de vacanta dinaintea unui nou inceput.
Revenim usor, fara sa suferim de depresia post-vacanta, cica ar exista si de asta!!!

Dupa ploaie ,mereu va straluci soarele

A plouat cu o noapte in urma; o noapte zgomotoasa, plina de tunete puternice si sageti luminoase ce inundau camera. A fost racoare incat a trebuit sa inchid fereastra, mai ales ca pruncul doarme dezvelit.
A plouat slab, "mai multe vorbe decat fapte", adica cerul prevestea furtuna, insa jos au ajuns doar cateva rafale de apa.
Ziua a fost la fel de posomorata, cu timp mai putin cald si poate binevenit in mijlocul lunii lui cuptor, mai putin pentru cei ce si-au ales aceasta saptamana ca fiind de plaja.
Cu Diana , astazi m-am inteles ceva mai bine...in ultima vreme am avut multe dispute. Se naste o tarie in personalitatea ei si are o incapatanare enorma pe care sper sa o aiba si in viitor, doar s-o foloseasca in scopuri nobile, in dorintele ei de a reusi pe drumul vietii.
Probabil totul face parte dintr-o etapa a cresterii, insa uneori imi depaseste limitele rabdarii.
As vrea sa-mi pastrez mereu calmul si sa ii pot intelege fiecare gest si fapta. La ea, totul e continua joaca (cum e si firesc) si sursa ei de energie e inepuizabila.
Cateva zile le vom petrece impreuna, doar noi doua. Nu mai are optiunea "tati" si mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa se conformeze. Acum sunt "cea rea", in momentul urmator , spasita, isi cere iertare pentru ce a zis si ce -a facut. La fel ca o ploaie intr-o zi de vara: repezita, pentru ca apoi sa iasa un soare stralucitor, ca si cum nici n-ar fi fost vreun nor.
Vrea sa fie mare, dar uneori ii place sa se comporte "ca un bebelus", adopta pozitia si atitudinea unui bebe.
Nu ii este usoara aceasta trecere spre copilarie, sper insa ca atunci cand va reusi  sa-i paseasca pragul, o va trai din plin, iar noi vom fi alaturi de ea, incercand sa ii facem cat mai usori cei mai frumosi ani, lipsiti de griji, asa cum fiecare parinte isi doreste pentru puiul sau.
De maine iar se anunta frumos si cald, asa cum trebuie sa fie intr-o zi de vara si intr-o relatie mama-fiica.

Viata pe rime

Cu plecare de la Lillee, m-a gadilat talentul si mi-am petrecut vreo ora a dupa-amiezii gandind la rime -nu ca mi-ar fi iesit- dar cum dormea Diana, m-a luat valul.
Cine doreste, cine pofteste...predau stafeta. Deci, sa fim poeti pentru o zi...eu, mediocra:

Simt adiind briza de mare

Si viata mi-o astern pe rime

Privesc vapoare-n departare

In liniste si o stare de bine.

In lumea asta ma nascui

Acum mai mult de-un sfert de veac

Cu par saten , cu ochi verzui

Domneam in casa alor mei.

Abia stiam sa vorbesc bine

Ins-o dorinta ma rodea

Un frate, o sora pentru mine

Sa am cu cine ma juca.

Asa pruncia am impartit-o

In chiote si zbenguieli

Chiar daca eu am mai patit-o

Din vina fratelui prasnel.

Adolescenta a trecut

Calcam spre anii tineretii

Crescuti frumos si educati

Luam drumul-incalcit al vietii.

Parintii dragi au suferit

Cand a venit timpul sa plec

Dar trebuia ca sa profit

de sansa, fara vreun regret.

Si i-a durut cu mult mai tare

Cand si-al meu frate a plecat

Desi suntem la departare

Gandul la ei un ne-a lasat.

Aici traiul imi construiesc

Alaturi de-a mea jumatate

Am cam tot ce imi doresc

Un sot bun, un copil si sanatate.

Astept din nou aceasta vara

Cand voi pasi iar cu emotii

Casa natala s-o vad iara

Si sa-mi imbratisez parintii.

Cat e iubire?

Dupa-amiaza, spre seara, cand deja vantul racoreste sau pur si simplu soarele e mai permisiv , mergem in parcurile dinprejurul blocului, vreo trei la numar. Diana il prefera pe cel cu pietricele, adica pe langa leagane, tobogan sau balansoar e o mare de pietricele in care se joaca cu ustensilele de nisip sau cu cele de la bucatarioara ei.Rezultatul la final e o fetita cu mainile si piciorusele albe de praf.
Eu stau deoparte pe o banca, la umbra, cu cartulia in mana, uneori un ziar sau o revista. Din cand in cand arunc privirea sa urmaresc odrasla.
Deunazi , din aceasta ipostaza, am urmarit o pereche trecuta de 55 de ani; veneau agale, cei doi tinandu-se de mana: ea, imbracata comod, cu blugi trei-sferturi si o bluza lejera, usor machiata, el , in blugi si camasa. Vorbeau soptit, ceva ce nu este tipic spaniolilor, iar el o si privea din cand in cand, nu doar o asculta. Asta mi s-a parut frumos si emotionant, isi aratau respectul unul fata de celalalt, lucru ce primeaza in fata iubirii.
Cei doi pareau fericiti, li se citea pe fete multumirea si linistea. Poate nu mai simteau dragostea inflacarata din tinerete, insa ii tinau lipiti altceva mai profund.
Cate cupluri se iubesc ca-n prima zi pana la batranete?!? Mi-as dori sa spun multe, insa , din nefericire, nu e chiar asa. Iubirea se pierde, moare, e daramata sau uitata. Si ce e mai rau este ca, de multe ori, se pierde si respectul, nodul important intr-o relatie.
Stiu cupluri , respectiv casnicii, in care consoarta/consortul vorbeste uneori despre celalalt nu tocmai cuviincios, desi nu au ani grei impreuna, formeaza o familie frumoasa, au copii si s-au casatorit fireste, din dragoste, pentru ca s-au placut.
Cat de extrema trebuie sa fie situatia ca sa spui celorlalti ca e prost/dobitoc/bou, pentru ca a doua zi/saptamana sa il lauzi ca ti-a dat, ca s-a purtat, ca a dres...totul numai de bine?!? Ori e laie, ori balaie...Or fi si oameni care se schimba brusc de la o zi la alta?!
Eu pun respectul pe primul loc intr-o relatie, apoi dragostea si iubirea.Cand respecti, iubesti si cand iubesti, respecti. Cu totii stim ca unele exprimari si cuvinte dor mai tare decat o palma si mereu ar trebui sa ne alegem cu grija cuvintele, astfel incat sa nu raneasca. Respectul fata de celalalt e la fel de important ca si respectul de sine.