Jurnal de-o zi

Cat de frumos trebuie sa fie acum la munte, miros de frunze umede, fosnete sub pasi, racoare de-a binelea ce impinge sa agati repede un pulover sau o geaca pe umeri! E toamna de octombrie, inca e placut afara peste zi...acusi trece si anul asta! Ce repede!
La mine zboara saptamanile : acum e luni, acum e duminica; daca trece miercuri parca mi se pare ca a trecut saptamana, nu ca miercurea ar fi vreo zi deosebita si nici nu fac altceva decat sa fiu mama.
Si asa trecem si noi , iar fetele cresc si nu-mi dau seama.

Cu Isabela incepe perioada frumoasa: rade, incepe sa asculte, gangureste lung, cu sunete ce nu le pot reproduce, se mira, te intreaba, iti raspunde, e de acord... inca n-a ajuns la termeni de "naghi-gaghi", cum zice Diana ca fac bebelusii, dar le zice pe limba ei de doua luni. S-a lungit bine iar capusorul ei imi iese din causul palmelor. A descoperit ca ii place tare pozitia verticala, aruncandu-si privirea peste umarul meu si pentru ea orice este interesant, pana si albul tavanului sau formele gri haotice de pe pereti. Daca a mancat, daca e schimbata, daca nu e obosita dar e plictisita de aceeasi pozitie -culcat-, "te vertizeaza" subtil cu cate un scancet pana ce primeste atentia: va trebui sa-i vorbesti ca ea sa-ti raspunda cu un zambet larg si o gurita toata stirba ori va trebui sa o ridici ca ea sa vada miscarile dimprejur sau sa descopere de unde vine muzica.
Mergem dupa Diana la scoala in port-bebe, lipita de pieptul meu si cu capul in toate partile, cu ochii semi-deschisi din cauza soarelui; insa nu e chiar confortabil pentru ea, ca s-ar plisctisi repede daca ne-am prelungi drumul; simtindu-mi mirosul, incepe prin a mosmai pe tricoul meu cerandu-si dreptul.
Deunazi ma uitam la o bebelusa de culoare, poate la vreo 6 luni, statea cumintica, legata la spatele mamei, intr-un sling, sau mai degraba un fular si ma gandeam ca a mea n-ar sta asa nici in ruptul capului; probabil si obisnuinta , acolo a fost pus copilul de mic, isi stie locul si se simte in siguranta, pe cand a mea se simte in largul ei in landoul caruciorului; astazi am probat la plimbare scaunelul ce serveste pentru masina (chiar daca mi-am zis ca numai in acest scop va fi folosit) si desi e putin mai ridicata , parca tot nu e prea multumita. Speram insa ca la drum sa faca fata scaunelului, inca nu a fost probat.

De partea cealalta, surioara mare e tare neastamparata; a avut o perioada de totala neascultare si zilnic termina cu plansete pentru ca reusea sa ma scoata din sarite prin comportament si incapatanare. Credeam ca sunt eu de vina, ca nu sunt capabila sa ma port sau sa o inteleg, dar aceleasi iesiri necontrolate le avea si fata de tati. Acum parca s-a mai domolit, cu mai putine stari de rebeliune.
La asta contribuie si inceputul scolii, e mai destinsa, are activitate, chiar e dornica de mers si in curand reincepe si activitatea extrascolara, dansul; poate o s-o inscriem si la inot, e amatoare de balaceala, iar cu astea imi asigur si eu miscarea necesara pentru conditia fizica: ia-o, du-o de/la scoala de doua ori pe zi, de/la dansuri, de/la piscina care e in alta parte si peste tot, impingand la caruciorul care se ingreuneaza nepunand la socoteala colinele pe care vietuim.
Eh, sanatatea asa o asiguram!

Zambete nevinovate

Cat ne costa un zambet?

De ce atunci cand salutam pe cineva nu adaugam si un zambet?

O admiratie, o multumire... sa le exprimam cu un zambet chiar si in metro,

in fata unor straini.

O scuza banala, s-o insotim de un zambet! Va fi uitata imediat greseala.

Sa ne descretim fruntile,

sa evitam atatea riduri

si sa ne destindem fata printr-un zambet, din motive aparent nesemnificative.

Cineva zicea "zambeste chiar si atunci cand esti trist,

                               poate cineva se va indragosti de zambetul tau!"

Oricarui om ii sta bine zambind, zambetul ii indulceste chipul.

Cand primesti un zambet, parca totul e mai usor,

faci saltul mai increzator!

Si zambetul de copil iti face ziua mai buna,

mai ales atunci cand e al copilului tau!

Si asta e menirea noastra, a parintilor, 

sa incercam sa mentinem cat mai mult timp 

zambetul pe fetele copiilor nostri: e semn de multumire si fericire.

Ce am nevoie de mai mult decat niste zambete sanatoase?!?!

Dupa-amiezile noastre

A-nceput scoala: 

clasa noua, de P4 a broscutelor testoase,

cu un an mai maricei, nu mai stau la parter,

ci sunt la etaj, acolo unde sunt "cei mari",

nu mai ies la joaca si recreatie in parculetul de P3, unde e nisip si tobogan,

ci merg afara, pe terenul mare

Ordonati, unul cate unul, asteapta sa fie strigati atunci cand vine un parinte dupa ei:

 

Orarul e acelasi, la amiaza majoritatea merg acasa pentru pranz,

altii raman la cantina scolii

 

 

Dupa-amiaza, alte doua ore de activitati, dupa care iesim alene, 

ne oprim la locul de joaca din drum,

admiram coliviile agatate la soare

"as vrea si eu asa o pasare sa-i dau de mancare, sa o scot la soare..."

- nu se poate mami, ar insemna sa o chinuim, pasarile trebuie sa stea libere, sa zboare pana la nori,

nu inchise intre gratii (si pestisorii sa stea in rau, in lac...nu intr-o cutie de sticla...asa i-a spus tati odata, cand a trebuit sa avem grija de pestisorul vecinei plecata in vacanta)

Ora amiezii pentru cea mai mica e binecuvantare: pentru ea, pentru mami, care poate gati si lua masa in tihna,

pentru tati care poate sa mai prinda o ora de somn inainte de o lunga noapte de servici.

Cum dimineata nu mai e leneveala si dormit mult, 

somnul de seara vine repede, nu foarte tarziu dupa lasarea intunericului

Cu o carte noua, mai rezista cateva minute, sa vada ce patanii mai fac Maria si Paula, Pedro sau Mario

Asta-seara am ajuns la o varianta a Scufitei, insa nu au mai apucat vanatorii sa ajunga...

ca a venit mosul Ene inainte

Somn lin zvapaiata mea,

somn usor micule omulet!

Fetele

Diana e in sat, adica prin vecini, dupa jumatate de zi de plimbat prin magazine si parcuri, energia ei nu e terminata. Adineauri ciocanea la usa nerabdatoare; au navalit in casa trei fetite si un baietel descult si in slipi de baie. M-am temut ca raman, eu cu Isabela in brate, putin mofturoasa si cu borsul pe plita...nu as fi facut fata tuturor. Am rasuflat ca au venit doar dupa o jucarie, apoi au coborat cu totii, harmalaie la vecinul de jos, macar nu are copii mici.
Sa profitam noi doua, singurele; mancare la foc, dupa cum ziceam si alint la tzatza; ascultam Magic fm; fredonez afon, in putine cuvinte ce le stiu, un blues vechi, drag, Shania Twain-from this moment-; Isabela e tinta pe mine, pe miscarea buzelor, chiar daca nu formez mai mult de un A sau un O; ea face la fel, cu sunet, se incrunta, rade, da din maini, picioarele ii sunt parca pe pedale, se arcuieste, e in stare sa se ridice si mai scoate cate un "ohh" cu un h mut.
Mi-aduc aminte, in sarcina, ascultam muzica la casti; era o melodie vesela, am pus castile pe burta si la putin timp "mi-a dat cateva": era de bine sau nu? Al meu mi-a aruncat o privire cu subinteles: "esti nebuna!"
Stam de vorba amandoua, asa cum stateam cu Diana nu demult; mai mult eu vorbesc, dar ii las loc de raspunsuri si ii sorb din priviri zambetul cu gropite in obraji, zambet ascuns la pieptul meu, rusinat.

Cum am putut sa ma-ndoiesc de darul ce urma sa-l primesc, cum am putut sa nu salt de bucurie si sa strig cand am aflat de a doua sarcina, de noua binecuvantare?!?! De ce m-am gandit ca nu e timpul potrivit, ca nu ne vom descurca? Dumnezeu le aranjeaza pe toate, stie cat, cum, cand si de ce sa ne dea. Si-a revarsat gratia divina asupra noastra si noi trebuia sa ne bucuram, sa primim fara intrebarea "oare cum de a fost posibil, cum s-a intamplat?" 
Acum n-as schimba nimic de-ar fi sa pot! Viata mea are rost, este dedicata lor, fetelor ce mi-au fost trimise, de acolo de Sus!

8 Septembrie

Vara tarzie, unita cu toamna, cu soare auriu, septembrie al nostru, al Mariilor, 

al meu, al matusicii, al Isabelei, care e crestinata Maria;

septembrie cu fetite alintate, plangacioase, acaparatoare.

 Surioara mare, geloasa, desi e centrul atentiei musafirei, 

ca doar pentru ea a venit in ospetie; biata musafira, ii tine mereu isonul:

ba e oblojita de un medic "rezident" cu codite impletite,

 ba e indopata de o chelnerita, cu supa imaginara din pui, cartofi

si varza din plastic,

ba e pisata cu picioarele de aceeasi fetita neascultatoare, 

ba e tarata afara, in parc, in soarele amiezii...

toate suportate din dragoste pentru ea, pentru fetita ce i-a fost doi ani ca si propriu copil

sau poate din respect pentru noi, parintii zvapaiatei.

Surioara mezina, parca udata la radacina, se face mare, blonda si

cu ochii ca albastreaua verii; e precoce, se indreapta cu curaj, sprijinita, in picioare,

aproape nu-i mai tremura capul si il ridica cu indarjire cand e asezata pe burtica.
Primul gangurit, cu prima litera "aaa", ma aproba, ma asculta, imi raspunde..
 

Dau deoparte primele hainute care deja nu ii mai incap,

as vrea sa le pastrez undeva, inca nu am unde,

macar intr-o cutie...sau poate vor servi altcuiva

Saptamana trecuta, fermecatoare, cu eveniment:

casa plina, unsprezece suflete distribuite in trei camere sarac mobilate, 

dar oamenii buni incap si mai ramane si loc

Chipuri dragi ne-au fost alaturi la botezul micutei,

unchiu´ mandru de nu-si mai incape in piele, nasii emotionati la prima lor finuta,

prietenii bucurandu-se alaturi de noi

Fete cucuiete, dezmierdate pe rand, cu dorintele indeplinite de catre musafirii-zane,

rasfat din plin

mai veniti pe la noi, am parte de atata relaxare!!

Zile minunate, ca-n rai, momente de neuitat, situatii de pomina,

prinse cu un clic, cu un blit, sa ramana acolo amintire,

sa domoleasca dorul cand timpul si distanta sunt prea mari !