Zile de vara pana-n octombrie

soare sus, puternic, jos plaja inundata de apa oceanica calduta;

noi fericiti ca suntem impreuna, sanatosi;

ne hlizim in poze , sarim si ne stropim,

mancam peste prajit in port

si huzurim in caldura de octombrie;

am respectat traditia cu taierea motului

si ne-am veselit

Balaceala oficiala

altfel zis, prima zi a cursului de inot al Dianei.

De cand a aflat ca exista sansa sa mearga, m-a capiat: 

cand mergem la inot?

 pot sa-mi iau colacelul, pernutele?

 mami, pun rucsacelul (cu cele pregatite pentru inot) aici la usa, sa nu-l uiti...

Aseara in sfarsit a fost prima ora. Vreo 6-7 copilasi, cu halate de baie si caciulite pentru inot,

 lipaiau aliniati pe scarile ce duceau la piscina. 

Ora 19 e mai lejera, cu atat mai bine ca sunt supravegheati indeaproape de cei doi monitori. 

Parintii nu pot intra decat pana la vestiare, 

dar apoi ii pot vedea prin ferestrele cafenelei sus amplasate, deasupra piscinelor.

Emotionati, unii, asteaptau timizi sa fie tinuti de mana ca sa sara in apa, 

dar asta a fost doar prima data. 

Apoi inotau ca broscutele dintr-o parte in alta, cu niste "bidoane" plutitoare legate de solduri.

Au trecut repede 45 de minute pentru mine, asezata langa fereastra cu o ceasca de ceai verde in fata si privind piscina sau sala de fitness , mai ales ca Isabela a dormit linistita in carucior;

d- apoi pentru micii inotatori cred ca si mai repede a zburat timpul.

Deja Diana ma intreaba cand e miercuri. 

Ps: aseara la 9 jumatate deja dormea langa sora-sa. 

8 Septembrie

Vara tarzie, unita cu toamna, cu soare auriu, septembrie al nostru, al Mariilor, 

al meu, al matusicii, al Isabelei, care e crestinata Maria;

septembrie cu fetite alintate, plangacioase, acaparatoare.

 Surioara mare, geloasa, desi e centrul atentiei musafirei, 

ca doar pentru ea a venit in ospetie; biata musafira, ii tine mereu isonul:

ba e oblojita de un medic "rezident" cu codite impletite,

 ba e indopata de o chelnerita, cu supa imaginara din pui, cartofi

si varza din plastic,

ba e pisata cu picioarele de aceeasi fetita neascultatoare, 

ba e tarata afara, in parc, in soarele amiezii...

toate suportate din dragoste pentru ea, pentru fetita ce i-a fost doi ani ca si propriu copil

sau poate din respect pentru noi, parintii zvapaiatei.

Surioara mezina, parca udata la radacina, se face mare, blonda si

cu ochii ca albastreaua verii; e precoce, se indreapta cu curaj, sprijinita, in picioare,

aproape nu-i mai tremura capul si il ridica cu indarjire cand e asezata pe burtica.
Primul gangurit, cu prima litera "aaa", ma aproba, ma asculta, imi raspunde..
 

Dau deoparte primele hainute care deja nu ii mai incap,

as vrea sa le pastrez undeva, inca nu am unde,

macar intr-o cutie...sau poate vor servi altcuiva

Saptamana trecuta, fermecatoare, cu eveniment:

casa plina, unsprezece suflete distribuite in trei camere sarac mobilate, 

dar oamenii buni incap si mai ramane si loc

Chipuri dragi ne-au fost alaturi la botezul micutei,

unchiu´ mandru de nu-si mai incape in piele, nasii emotionati la prima lor finuta,

prietenii bucurandu-se alaturi de noi

Fete cucuiete, dezmierdate pe rand, cu dorintele indeplinite de catre musafirii-zane,

rasfat din plin

mai veniti pe la noi, am parte de atata relaxare!!

Zile minunate, ca-n rai, momente de neuitat, situatii de pomina,

prinse cu un clic, cu un blit, sa ramana acolo amintire,

sa domoleasca dorul cand timpul si distanta sunt prea mari !

Final de iunie

Plimbare  pe-nserat, dupa orele 8, amandoua dichisite; ea, mai mult, cu unghiute lacuite si inainte rugatoare "mami, dar cu adidasii nu mi se vad unghiile!"...Bine, fie, astazi punem sandale- fara talpile ortopedice, n-o fi bai o ora

In parc, e in firea ei sa socializeze, indiferent de rasa si culoare, mai putin cu tiganusii romani pe care ii recunoaste cateodata cand ii vede; multi copilasi, in rochite, pantaloni scurti, fustite, cu codite, tunsi zero, desculti; o fetita la vreo 2 anisori, negresa, indrazneata, cu talpile goale, se agita de colo colo, cu copiii mai maricei, in roata ce se invarte, ba ia o bicicleta abandonata, ba o trotineta, ba o minge....se tine sa nu cada de un copil blondut, autohton; acesta ii ia manuta neagra si se scutura pe tricou.

Mi-a scos un zambet trist, abatut: de ce sunt rasisti copiii? de unde invata la asa varsta frageda? de ce parintii nu contribuie la intregul proces educational? de ce sunt multi parinti asa?... si toate astea intr-o parte a tarii unde emigrantii reprezinta aproape jumatate din populatie.

Si-a intalnit un coleg de clasa, sud-african, s-a jucat mai mult cu el pana ce singura mi-a zis: mami, mergem?
Ne-am plimbat, ne-am pozat de parca am fi fost turiste, am ras si-am chicotit pe diverse pozitii, a vorbit la telefon cu bunica, i s-a plans ca-i este foame (ciudat !) si drept urmare am facut cale intoarsa.

Umiditatea se simte in aer, aduce si racoare, luna e incetosata, cerul inchis, se anunta un maine diferit; cel putin se pare ca vom dormi fara sudori.
Vise placute!

Dans

Asteptare (desi ni s-a cerut punctualitate)

motat-coafat

schimb de haine

iar asteptare (desi trebuiau sa intre primii)

in sfarsit le-a venit randul, aliniati si instruiti de Señorita de la dans

Prichideii de o parte si de alta,

deschid dansul fetitele mai maricele

La un semn, se ridica si micutii,

incercand sa tina ritmul

Si eu, ca cioara, tare mandra de puiul meu ca

a facut fata dansului, desi am inscris-o pe ultima suta de metri.

Bataiala e parte din ea.

 

Si intr-o saptamana, se mai sfarseste un an scolar,

dulci amintiri de noi pastrate si poate memorate intr-un capusor mic,

pretioase momente din viata de parinte

 

 

In inocenta ei

Copiii spun lucruri trasnite sau experimentul Zaica , preluat de la Roxana, cu intrebari asemanatoare sau diferite, gandite pentru varsta si stiinta ei:

• ce este scoala? iti place?   la scoala sunt copii. da.
• care este mancarea ta preferata?  mancarica cu ceapa. si bors
• ce este zambetul?  un desen de la cole
• de ce ne spalam cu sapun?  pentru ca suntem murdari ziua cand ne jucam cu nisip
• ce este cerul?  cerul e cerul cu soare.
• de ce ploua?  pentru ca e innourat.
• e bine sa stai in copac?  nu, aaa, ba da, ca e cel mai frumos din lume.
• de ce cocosul canta cucurigu?  pentru ca e o pasare normala.
• cum arata o broasca?  mica si cu picioare mai mici, cu trei degetele, cu ochi mari; si sare.
• cum crezi ca arata Doamne-Doamne?  fara picioarea, n-are par si nici o rochita ca a mea.
• ai vrea sa ai aripi? de ce?  da, pentru ca imi plac pasarile (si ca sunt colorate)
• ce este umbra?  inseamna ceva negru de la soare pe care-l facem noi.
• ce este dragostea?  ca suntem indragostiti de cineva
• cate stelute sunt pe cer?   19
• ce este pedeapsa?  atunci cand ne certam si ne inchidem in camera.
• ce-ti place cel mai mult sa faci?  sa ma joc cu prietenele mele.
• de ce au girafele gatul atat de lung?  pentru ca sunt inalte.
• cine este mos Craciun?  este cineva care ne aduce cadouri noaptea, cand nu-l vedem.
• cat costa un crocodil? de unde il cumparam?  7 euro. de la magazinul de jucarii.
• de ce merg incet oamenii batrani?  pentru ca au un bat ca J si nu pot sa alerge si fac poc la maini

E vremea printeselor

A primit cadou o papusa, o papusa in marime naturala, cat ea. Are si buton, si vorbeste. Si a facut-o printesa, punandu-i coronita ei, sacra, pe care nu are voie nimeni sa o poarte, cu chiu-cu-vai, cateodata, imprumutata pentru 5 minute.
Cred ca de-atunci dateaza si preocuparea ei zilnica pentru printese (sau mai demult, nici macar nu stiu ce i-a declansat-o asa deodata). Sa fie vreo cateva saptamani :
-"eu vreau numai fustite, la cole si peste tot; pantaloni au numai baieteii
-mami, tati, nu-i asa ca sunt o printesa? -uite ce printesa frumoasa sunt! -mereu sunt o printesa"  (Si musai trebuie sa primeasca aprobarea noastra)
 Toate ca toate, dar nu e singura; casa e plina de printese desenate, colorate, cu carioci, acuarele, creioane colorate, cu fuste scurte, cu fuste lungi, cu ciorapei sau cu manusi, cu rochite cu flori sau fundite, carliontate sau ondulate si numaidecat sa fie frumoase, apoi unele decupate si lipite pe cutii.

Si mami i le deseneaza, apoi ea, alaturi, incercand sa le imite. Tati nu-i face, "ca tati nu stie!".....eiii, nu stie, nu vrea...dar scuza ca sa scape.
In drum spre casa, de la cole, deja isi/imi face planul : "cand ajungem, o sa-mi desenezi o printesa si cat eu o colorez, tu imi pregatesti mancarea!"
Fiecare desen finalizat e "o surpriza":
"Inchide ochii, nu-i deschide, nu-i deschide!" Si ne pune foaia sub nas, asteptand laudele, dupa care ne este daruita pentru atunci cand va fi ziua noastra, a fiecaruia sau impreuna.
Am scos cateva printese si la imprimanta, in desen liniar, insa tot nu e de ajuns, tot facute de mana sunt mai frumoase.

Acum ea e printesa casei, alintata, rasfatata, mofturoasa. Dar sub rasfatul vizibil, se ascund sensibilitatea, intelegerea, bunatatea, duiosia, grija ei. Sufera la exterior, atat cat crede ea ca ne poate duce in stare de emotie, dar sunt sigura ca si interiorul ii plange. Si uita repede, in schimbul unui pupic primit "ca sa-i treaca".

Draga noastra printesa, mereu vei avea partea ta de regat!

Picuri de gelozie

Gelozia e umana. La unii in doze mai mari, la altii in doze mai mici, la unii ascunsa, la altii prea in evidenta pana la lucruri nebunesti. Dar cum o temperam la copii?
Si inca nu ar avea un motiv, ca surioara inca nu s-a nascut macar.
Tati isi alinta membrii familiei cu "pui-puiuti": puiul mare, puiul mic si cel micut-mititel. Zilnic ne dam pupici, cand unul iese, cand se intoarce, cand vrem alint, cand ne culcam, cand ne trezim, cand ne plictisim, cand avem chef.
La auzul "puiut micut, noapte buna!" reactia Dianei probabil a fost fireasca. Urarea nu i-a fost adresata ei, cel putin nu atunci, adica urma si ea la rand. Si-a pus boticul bosumflat in perna, fundul in sus si scotea niste suspine mai mult prefacute si asteptand sa fie luate in seama. Si i-a reusit, insa nu mereu face asa. Chiar nu des. Ea este prima care spune "noapte buna mama!" si urmeaza pupicul, apoi "noapte buna, bebe!", iar pupic, apoi restul pupicilor raman pentru tati care se intinde alaturi de ea.
Aseara a trebuit inca o data sa-i repetam ca amandoua vor fi puiutii nostri, ca pe amandoua le vom iubi si alinta la fel, nu conteaza daca va fi o data ea prima, sau alta data va fi a doua, ci important e ca vor fi amandoua iubite si in aceeasi masura.
Oare ce se va intampla cand bebe imi va fi in brate, cand va necesita atentia mea, a noastra?!

In joaca

O zi asa obositoare, nu ziua in sine, ci cat am facut-o noi sa fie; dar rezultatele ne lasa mai mult decat multumiti, truda nu a fost in zadar: casuta noastra ia conturul unui camin mult visat, efectele dorite au iesit minunate, lucrarile, din mari reforme au devenit amanunte, mai lipsesc detaliile mobiliare care or sa completeze si or sa schimbe total spatiul. Cuibul nostru se netezeste si se face locuibil si primitor.

Eu, desi nu mut munti, simplul fapt ca nu prea sed locului sau intinsa macar un dram de timp ma ostenesc. Sunt la jumatatea drumului, cand o fi trecut? Mai ieri era Mos Nicolae. Si acush, acush vine Sán" Ilie, care imi va preintampina ghemotocul de viata. Dupa calculele medicale, ca ale mele nu ies de nici o culoare, bebe va veni intre Sf Ilie si Sf Maria, va fi un leut, asa cum ne-am fi dorit sa o programam pe Diana sa fie. Dar si ea a venit cand a vrut DD, nu a mai asteptat nici inventare , nici motode contabile.
Cineva, acolo Sus, ne iubeste, are grija si chiar tine cont de dorintele nostre launtrice. Pe bebe doi ni-l doream, dar tot amanam, asa ca DD a luat dorinta cu zodia si l-a plasat mai devreme Si noi am acceptat, supusi si pacatosi si cu bucurie crescanda.
Deja ma obosesc mersul alert, urcatul celor doua nivele de bloc, suisul unui deal (ca nu ducem lipsa deloc), statul continuu in picioare sau caratul unei sacose de cumparaturi.

Seara, desi tati e suprasaturat de eforturi fizice si psihice, doritor de somn, de stat latit in pat, de vacanta de la servici, de liber de la treburile reformei, totusi isi gaseste putina resursa de energie pe care o daruieste fiicei: joaca-- joaca de care Diana nu se satura niciodata, nu are epuizare, o repeta o data, si-nc-o data, si-nc-o data, seara de seara aceeasi, ei ii place asa si o face fericita repetitia. Cand se joaca cu tati, copilaria ei devine copilaria lor, aduceri aminte ale lui de cand era pici, jocuri nevinovate si uitate de mine sau unele chiar nestiute de mine, jocuri in casa, intre frati sau cu mama, jocuri pentru vremea rece de afara.
Isi fac masaje dali-piti-bufta-rafta, pe care Diana le mai confunda, se rostogolesc in hohote amandoi, se joaca de-a mama si de-a copiii, de-a doctorii, se alinta mereu sau se capacesc din greseala.
Mie mi-e mila de tati, ii simt si ii vad extenuarea, le dau preaviz de stingere , apoi incerc sa temperez revolta Dianei ca s-a terminat joaca si ca maine va fi alta zi cu o alta seara dedicata ei.
Eu am inceput sa sufar de insomnii, adorm tarziu prin decizia mea de a inchide ochii si nu prin vointa lor si ii privesc pe ei cum adorm pe rand: primul tati, care e mai in masura, apoi Diana, dupa multe foieli si pufnituri, cade lin in lumea viselor.

Seara aceasta a fost o noua incercare pentru Diana:

La medic

In cabinet la infirmiera, cocotata pe cantar: "ce am?"---cu referire la cat cantareste

La 4 ani:
17 kg si 99 cm, un kil mai mult si 3 cm mai inalta fata de acum un an.
Apoi spre mirarea mea, s-a intins singura pe pat pentru alte controale: la burtica, la urechi, in gat, consult cu stetoscopul; apoi dintisorii, apoi ochisorii, cate unul pe rand, acoperit, pentru a vizualiza desenele mici de la distanta. Totul a fost perfect. A urmat o partida de rasete din cauza ca medicul o gadila si s-a capatat cu doua lopatele de controlat gatul pe care le-a folosit la mine si a concluzionat ca am dintii buni.
A scapat de vaccin, pentru ca il avea facut dupa schema veche, la 3 ani, urmatorul va fi la 6.
Mai e pana atunci.

Primii fulgi

Cand altii sunt orbiti de lumina albului ce ii inconjoara, a zapezii reci si scartaietoare, 

satui de gerul aprig si nemilos ce sleieste totul, imbufnati de vremea de afara si visatori la anotimpuri verzi, noi , pe alta extrema, ne-am bucurat de primii fulgi (dupa cativa ani de lipsa):

eu, ca atunci, 

ca in copilarie, 

cand dupa multa asteptare, imi lipeam nasul de geamul aburit sa vad  dansul primilor fulgi, 

sau imi intindeam bratul afara sa mi se astearna fulgi pe maneca, 

sa admir perfectiunea stelutei de gheata;

ieri dimineata, geamuri aburite, planse si ma gandeam ca o fi frig, umed afara;

ia sa vad cum e!

- Dianaaaa, vino, afara ninge, uiteee!

Si s-a uitat curioasa, dar apoi oarecum indiferenta; 

nu-mi impartasea aceeasi bucurie, eu o simteam mai mult decat ea.

Ea nu a vazut zapada,decat la tv, 

nu a pasit pe ea, nu a facut un om de zapada, decat pe hartie, 

doar stie teoretic cum e,

cum a auzit ,

cum i s-a spus, 

cum a invatat.

Am iesit afara: 

frigul ne patrundea, vantul taios ne scoteau lacrimi din ochi si din nas, iar fulgii, invaluiti, intrau sub umbreluta, pe hainuta din stofa neagra:  

"mami, uite, nieve!" 

si se oprea sa ii priveasca. 

Abia atunci i-au captat atentia.

"O sa facem un muñeco de nieve?" 

-Nu cred mami, nu e de-ajuns de frig incat sa se astearna zapada, poate in alt an.

Astazi, la fel de frig, 

dar timp uscat, cu aer inversunat, polar:

"mami, cand o sa mai ninga, cand o sa iasa soarele?" 

-Nu puiule, nu trebuie soare ca sa ninga, daca ploua si e foarte foarte frig, atunci stropii de ploaie se transforma in stelute de zapada.

"Dar cand o sa mai ninga?...cand?...cand?"

Imagini vorbitoare

 La cole, cateva dintre activitatile EI:

(clase de las tortugas-clasa broscutelor)

modelari

in curte

desene

jocuri

dejun

toamna

dansuri

joaca

poza de clasa la fiesta "de rosu"

in sala de gimnastica

aniversare

Dorinte de ziua ei

Daca anul trecut imi ziceam "ea nu cere nimic de ziua ei, ca alti copii!", anul acesta nici macar nu am mai avut timp sa ma gandesc :

"de ziua mea, vreau o rochita, asa lunga, de printesa, roz, si papucei din aia....

aaaa....stii, cum au printesele si un tort de "fresa" 

                          si ca dar, vreau o pisicuta ( ca a Sarei) care zice miauuuu"(bine ca nu e reala)"

Deja si-a spus lista de prioritati si in frunte sta rochia.

Ma gandesc ca nu a avut o idee rea, ca oricum in curand se apropie si carnavalul.

Printre mopuri, galeti, maturi si produse de curatat, mi-au fugit ochii si pe la costumele de carnaval:

am zarit-o, dar o sa mai vad si alte modele.

Mai e o saptamana.

Oare ce o fi visat?

Dimineata, abia trezita, inca cu ochii somnorosi, dar bine dispusa, mi-a spus:

"-Mami, eu n-am nici o carte cu mos Craciun !
Mos Craciun are multe cadouri pentru toti copiii buni si eu am fost buna si o sa fiu buna!
O sa vedem daca are !"

Si are dreptate, nu avem nici o carte cu si despre mos Craciun, mi s-a strans inima, dar in acelasi timp m-am bucurat ca cere un cadou , mai ales unul semnificativ.
Deja am misiune sa ii caut filme cu mos Craciun si sa vorbesc cu mosul darurilor sa umble in cautarea unei carti pe care si-o doreste.

Ziceri notabile inainte de 4 ani

"me moarsa piciorul !!!!"-traducere: mi-a amortit piciorul

"me place!"- imi place (sechele din gramatica spaniola)

"mami, imi umfli tu nasul?"- mami, imi sufli tu nasul?

"nu vreau picaturi pentru tusire, ca alea nu is bune!"- adica pentru tuse

"uite, sunt bucatele de apa!"- vrea sa zica picaturi de apa

__________________________________________________________________________________

foto

In parc, cand intunericul e deja pretutindeni, mai stam inca sub lumina galbena a felinarelor din stalpii strategic amplasati astfel incat sa lumineze locul de joaca; mai sunt cativa copii, pentru ca ceasul nu arata ora tarzie si vremea e prietenoasa si placuta, cu o usoara racoare tomnatica. Leaganul e in totalitate al Dianei. S-a plictisit de balansat si urmeaza, la rand, prietenii ei imaginari. Nu au nume si nu stiu cati sunt la numar, dar ea ii leagana si le vorbeste. Noi o privim, ne amuzam subtil, ea trage cu coada ochiului la noi, dar nu se sfiieste si isi continua conversatia.

Daca apare vreun alt doritor (real) sa se dea in leagan, sare ea repede in el, pe motiv ca e ocupat ori ne explica ca acolo "sunt prietenii ei " si "ei mai vor balansati, nu au terminat".

O avertizam ca mai stam 5 minute si intram in casa. 

Ea zice "bine, uite...1,2,3,4,5!!!" si isi rasfira degetelele de la o manuta care reprezinta minutele, dar nestiind cat e de fapt durata.

Apoi, desi trecute cele 5 minute, ne muta in locul de joaca de alaturi. Si danseaza. Si-a gasit o fetita, cunostinta de parc, cu care se jucase deunazi si o pictase pe Diana cu ruj roz pe fata si nas, cica in forma de fluturas. Chiar imi aduce aminte fapta asta.

Cu greu se dezlipeste ca sa mergem in casa. Fetita ma ajuta si ii spune ca maine se vor revedea la "cole". "Hasta mañana!"

De-ale dusului

Cred ca majoritatea femeilor preferam o baie in loc de dus, asta daca e timp si loc (stiu eu de ce zic).Sa nu mai mentionez si o spuma ce te imbata cu mirosul.
Regula se aplica si in cazul domnisoarei mele si inca de la frageda varsta. Cand am incercat prima data dusul, bineinteles ca nu mai era un bebe sugar si nici nu mai uza cadita ei, locul de balaceala era cada de oameni mari.Dar copila mea s-a speriat si s-a pus pe urlat. Eu la fel, m-am speriat, crezand ca s-a infierbantat apa in fractiuni de secunda si ca a fript-o. Dar nu, apa era calduta, buna si ea tipa. Pur si simplu nu ii facea nici o placere. A mai fost si o alta incercare de a o dusa, fara rezultat. Atunci am renuntat si am trecut la apa in cada.
Mai tarziu, cand fata mea a inceput sa vorbeasca de-a binelea si perfect inteligibil, am aflat ca "apa o zgaraie", desi era in cada, nu venea din dus. Nu am cerut explicatii, ca oricum nu le-as fi primit.
Si vreo doi ani a facut baie cu apa "zgaraietoare" in cada. Mereu isi pune imprejur animalutele de apa, carora le-a pus pseudonimele din Bob Esponja si dupa ce o baiesc , o mai las sa se balaceasca cu amicii ei. Uneori le mai si canta, adapteaza versurile si melodiile dupa bunul ei chef si face cantece proprii, chiar daca nu e nici o rima, dar intentia conteaza.
Ah si mai are obicei sa faca pipi in cada dupa ce intotdeauna o intreb inainte si zice ca "nu".
Nu demult, am pus iar dusul in functiune, oarecum fara sa ma mai gandesc, ca era ora tarzie si ma grabeam. Apoi mi-am dat seama ca nu a spus nimic si operatiunea s-a repetat si se repeta.
Ba si-a schimbat si opinia si acum "dusul o gadila" de  chitaie si rade  atata timp cat stau cu apa pe ea.
Cum se schimba preferintele, ieri nu-mi placea, dar azi imi place, mai depinde si de starea omului, nu?!?

Esponjitas

Dimineata la 7.30- 7.35 m-a trezit nevoia fizica si n-am mai putut dormi, poate si din cauza ca in timpul saptamanii ma trezesc la 7.45 sa o pot pregati pe Diana pentru gradinita.
Cum era liniste in casa, m-am apucat de citit. Acum citesc Rose Madder (El retrato de Rose Madder), de Stephen King, imi place cartea, destul de interesanta, despre violenta domestica si cu nuante fantastice, am cautat pe net sa vad daca s-a turnat si un film , dar nu, cica Hollywood-ul nu ar fi interesat de astfel de subiecte, pacat, ar fi fost un film foarte bun. Si m-am mirat tare ca in romaneste nu e tradusa, cel putin asa am vazut informatii pe net.
Nici nu mi-am dat seama ca deja se facuse ora 9.00, ca am auzit misunand la Diana in camera, ma gandeam ca s-a trezit devreme. Tiptil, am simtit-o ca ma priveste de dupa coltul peretelui, a mers asa, ca venea fara papucei, o alta placere de-a ei de-a simti marmura rece sub talpi, spre disperarea mea, mai ales in anotimpul rece.
A venit repede in bratele mele si mi-a luat cartea. O sustinea in manutele-i mici, putin prea grea pentru ele, apoi a lasat-o usor sa se sprijine pe pieptu-i si cu un deget urmarind randurile, a inceput sa "citeasca": spunea povestea Scufitei Rosii. A dat pagina, s-a asezat mai bine si m-a intrebat: "acum vrei povestea cu 3 purcelusi?"
Eu am dat afirmativ din cap si ea a inceput  sa mormaie despre casele purcelusilor, despre lup. Insa in poveste au intervenit si personaje reale precum Bea, apoi a amintit de Montilla, de fosta ei locuinta.
Are multe amintiri pe care le tine vii, pot spune, aproape zilnic. Rar trece vreo zi in care sa nu mentioneze vreo persoana sau loc din vechiul orasel in care a trait.
Cand ne-am mutat, inainte si dupa acest moment, mereu am vorbit ca ei ii va fi cel mai usor in acomodare, ca e prea mica si asta e un avantaj, o va ajuta.
Dar se pare ca, desi e perfect adaptata la noul mediu, mintea ei retine mai mult decat ne asteptam si ca ea e cea care ne tine zilnic conectati cu vechile cunostinte, prieteni si locuri.
E minunata mintea unui copil incepand cu aceasta varsta, e un buretel ce absoarbe informatii si  multe raman pentru totdeauna intiparite. E momentul oportun sa-l lasi sa acumuleze, sa ii oferi diversitate, sa ii oferi mult ca sa poata alege ce ii place si cu siguranta ii va ramane imprimat.

Atractii in spaniola

Daca sunt pe intelesul ei, le memoreaza, ba chiar ii si plac si le fredoneaza. Mass media e peste tot si le transmite: radio, tv...ii poti spune unui copil de 3 ani ca nu e bine zis "what the fuck!"?
Are atractie pentru cuvantul "LOCA"...loca, loca ,loca.....la gente esta muy loca...
"Mami, estas muy loca !" in loc de "mami, ce ne mai distram !"

...poti raci!

Dimineata. In baie, recitand poezia:
"Cu sapun ma spal
Si cu apa.....calda..."; chicoteste.
Eu: cum calda?
"Pai daca ma spal cu apa rece, o sa racesc!"

Prima excursie

Pentru prima data, Diana a mers in excursie de o zi, la ferma, fara mami si tati, ci cu gradinita.

Dimineata la ora 9, eram adunati in fata portii de la gradinita, cu mici si mari. 

Autocarele au fost "prinse in trafic", asa s-au scuzat soferii, dupa ce au trecut aproape 45 de minute in plus peste ora stabilita de plecare.

Pustii erau saltareti, voiosi, cu chef de zbenguiala, nerabdatori si cei care erau atenti la conversatiile parintilor, intrebau din cand in cand daca vine autocarul.

Li s-au deschis poarta gradinitei si asa au putut avea acces la parcul interior. Li s-a parut mai usoara asteptarea, iar parintii nu mai stateau cu gura si ochii pe ei sa nu treaca strada.

S-au format mici grupulete vorbarete in jurul a cate o educatoare.

Intr-un sfarsit si-au facut aparitia si mijloacele de transport, incercand sa isi faca loc pe straduta ingusta.

Fara a mai pierde timp, s-a inceput operatiunea "distribuire si urcare" a celor mici. Ei acum.... bucuria si nerabdarea unora s-a transformat brusc in dezamagire si plansete, cand au realizat ca mama sau tata nu urca alaturi de ei. Cativa se tineau strans de hainele mamelor sa nu fie dati din brate.

Diana a avut si ea un moment sovaielnic si ma tragea de mana spre treptele autocarului. Dar i-am explicat ca "mami nu merge", va trebui sa stea cu colegii si Seño si va petrece genial cele cateva ore; cand a aflat ca poate hrani si animalutele si ca va vedea si cai sau ponei, a urcat ascultatoare fara alte obiectie si s-a instalat la fereastra. Dupa ceva timp m-a zarit in incercarea mea de a o atentiona facandu-i cu mana. I s-a luminat fata si zambitoare mi-a trimis nenumarate "bezele".

Imediat a pornit si m-a pierdut din vedere, dar eu am avut timp s-o vad cum se aseaza comod si linistita.

In strada, marea majoritate a mamicilor aveau ochii inlacrimati, era poate prima data cand pleca copilul la o distanta si un timp mai mari. Chiar si un tatic dintre putinii veniti, si-a sters fugitiv, o lacrima din coltul ochiului.

Recunosc ca si eu am avut o strangere de inima, dar am mai trecut prin asta.

_________________________________________________________________________________

Ziua a trecut repede si la aproape 5 dupa-amiaza eram postati din nou in fata gradinitei.

Nu mai spun ca aparitia autocarelor a fost filmata de unii si primirea a fost cu aplauze.

Parintii si-au regasit prichindeii imbujorati si somnorosi, i-au acoperit de sarutari , ba le mai ofereau si cate un dulce.

Diana s-a cuibarit repede in brate mele si m-a inconjurat cu manutele, odihnindu-si capul pe umarul meu. Apoi mi-a povestit franturi despre ce a vazut si cum a petrecut. Restul am dedus sau urmeaza sa ma informeze luni educatoarea. 

Grija mea mai mare a fost daca va rezista si nu ii va fi rau de masina, dar nu, totul a fost perfect.