Pe scurt, tati i-a istorisit Dianei povestea ursului pacalit de vulpe.
Apoi a schimbat subiectul, vorbindu-ne despre ceva real, despre siretlicurile bancii asupra clientilor, exclamand la un moment dat: M-au pacalit astia!
Diana, cu morala povestii anterioare bine intiparita in minte i-a spus lui tati: "Si ai ramas fara coada?!!!"
Se afișează postările cu eticheta fapte "a la Diana". Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fapte "a la Diana". Afișați toate postările
joi, 1 martie 2012
marți, 6 decembrie 2011
Si de dimineata
de cum s-a trezit, a vazut in papuceii de casa un betisor din plastic cu care se juca ea prin casa.
Eu, ca sa pun paie pe foc, am asigurat-o ca Mosul l-a pus acolo cu un motiv, desi ea sustinea sus si tare ca era al ei de dinainte , nu ca l-ar fi adus Mos Culälaie.
Si culmea, pentru putin timp a uitat de ghetutele lustruite de cu seara tot de catre ea; pana ce s-a dus dupa laptic. Si a avut asa o reactie...cu un zambet strengaresc, iar ochii ei spuneau
"Ti-am zis eu ca o sa-mi aduca prajiturele!"
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Culmea... ne-placerilor
-"Mami, sunt si eu culmea !"
-"Culmea? Dar ce inseamna culmea?"
-"Adica vreau mereu, de toate, vreau aia, aia, aia..."
Mai in fiecare zi duc o lupta cand e vorba de mancare si de faptul de a manca:
unu -ca nu e zi lasata de la DD sa nu ceara crenvustii ei favoriti, incalziti la micro sau fripti in friteuza
doi - daca nu sunt crenvusti (de multe ori pititi prin frigider sa nu ii vada, ca doar nu m-oi lua dupa capul ei sa ii dau zilnic) sau tortilla de patata, incep sa numar bucaturile cu incetinitorul si luatul mesei (doar al ei) dureaza sigur o ora. Isi gaseste sa vorbeasca de absolut orice isi aduce aminte, ba comenteaza desenul pe care il vede, ba sa ii arat nu stiu care numere de pe calendar, ba ca ala verde (fiind ardeiul tocat) nu ii place, ba...ba...ba...
Santajele mele nici ele nu prea mai tin.
Daaar, intr-una dintre aceste conversatii am aflat si cauza tuturor acestor obiectii si mofturi:
-"Mami, mie nu-mi place sa mananc. Siii, daca mananc, trebuie sa-mi dai TU !"
Dupa lunga explicatie a motivelor date de mine pentru care trebuie sa manance, mai aflu alte doua ne-placeri ale ei:
-"Uite mami, sunt doua: (imi arata cu doua degetele)-nu imi place sa mananc
-si nu imi place sa ma spal eu singura pe dinti."
"Aha!"...gandesc si spun eu. "Si atunci, ce iti place?"
Nu mi-a raspuns la intrebare , poate maine. Doar a mai spus: " si nici tiganii nu-mi plac !"
Recunosc ca apelez si la aceasta amenintare...
-"Culmea? Dar ce inseamna culmea?"
-"Adica vreau mereu, de toate, vreau aia, aia, aia..."
Mai in fiecare zi duc o lupta cand e vorba de mancare si de faptul de a manca:
unu -ca nu e zi lasata de la DD sa nu ceara crenvustii ei favoriti, incalziti la micro sau fripti in friteuza
doi - daca nu sunt crenvusti (de multe ori pititi prin frigider sa nu ii vada, ca doar nu m-oi lua dupa capul ei sa ii dau zilnic) sau tortilla de patata, incep sa numar bucaturile cu incetinitorul si luatul mesei (doar al ei) dureaza sigur o ora. Isi gaseste sa vorbeasca de absolut orice isi aduce aminte, ba comenteaza desenul pe care il vede, ba sa ii arat nu stiu care numere de pe calendar, ba ca ala verde (fiind ardeiul tocat) nu ii place, ba...ba...ba...
Santajele mele nici ele nu prea mai tin.
Daaar, intr-una dintre aceste conversatii am aflat si cauza tuturor acestor obiectii si mofturi:
-"Mami, mie nu-mi place sa mananc. Siii, daca mananc, trebuie sa-mi dai TU !"
Dupa lunga explicatie a motivelor date de mine pentru care trebuie sa manance, mai aflu alte doua ne-placeri ale ei:
-"Uite mami, sunt doua: (imi arata cu doua degetele)-nu imi place sa mananc
-si nu imi place sa ma spal eu singura pe dinti."
"Aha!"...gandesc si spun eu. "Si atunci, ce iti place?"
Nu mi-a raspuns la intrebare , poate maine. Doar a mai spus: " si nici tiganii nu-mi plac !"
Recunosc ca apelez si la aceasta amenintare...
duminică, 16 octombrie 2011
Ziceri notabile inainte de 4 ani
"me moarsa piciorul !!!!"-traducere: mi-a amortit piciorul
"me place!"- imi place (sechele din gramatica spaniola)
"mami, imi umfli tu nasul?"- mami, imi sufli tu nasul?
"nu vreau picaturi pentru tusire, ca alea nu is bune!"- adica pentru tuse
"uite, sunt bucatele de apa!"- vrea sa zica picaturi de apa
__________________________________________________________________________________
In parc, cand intunericul e deja pretutindeni, mai stam inca sub lumina galbena a felinarelor din stalpii strategic amplasati astfel incat sa lumineze locul de joaca; mai sunt cativa copii, pentru ca ceasul nu arata ora tarzie si vremea e prietenoasa si placuta, cu o usoara racoare tomnatica. Leaganul e in totalitate al Dianei. S-a plictisit de balansat si urmeaza, la rand, prietenii ei imaginari. Nu au nume si nu stiu cati sunt la numar, dar ea ii leagana si le vorbeste. Noi o privim, ne amuzam subtil, ea trage cu coada ochiului la noi, dar nu se sfiieste si isi continua conversatia.
Daca apare vreun alt doritor (real) sa se dea in leagan, sare ea repede in el, pe motiv ca e ocupat ori ne explica ca acolo "sunt prietenii ei " si "ei mai vor balansati, nu au terminat".
O avertizam ca mai stam 5 minute si intram in casa.
Ea zice "bine, uite...1,2,3,4,5!!!" si isi rasfira degetelele de la o manuta care reprezinta minutele, dar nestiind cat e de fapt durata.
Apoi, desi trecute cele 5 minute, ne muta in locul de joaca de alaturi. Si danseaza. Si-a gasit o fetita, cunostinta de parc, cu care se jucase deunazi si o pictase pe Diana cu ruj roz pe fata si nas, cica in forma de fluturas. Chiar imi aduce aminte fapta asta.
Cu greu se dezlipeste ca sa mergem in casa. Fetita ma ajuta si ii spune ca maine se vor revedea la "cole". "Hasta mañana!"
sâmbătă, 16 iulie 2011
Zi buna
Din cele patru zile pe care ni le propusesem sa le petrecem la plaja, doar noi fetele (ca doar noi suntem acasa momentan:D), doar astazi am reusit sa ajungem. Si nu de alta, ci din cauza vremii; chiar si ieri ar fi fost o zi potrivita pentru plaja, insa norii aveau chef de joaca cu soarele si am stat in dubii.
Azi dimineata la 8 fara eram deja in balcon sa vedem ce-om face, insa timpul cam la fel. Ne-am sucit, ne-am invartit prin casa, asteptand sa se decida vremea; cativa nori cenusii erau deasupra atat de aproape, incat cu un salt imaginar ti se parea ca-i poti atinge; insa malul marii se vedea mai insorit .
Asa ca, ne-am luat inima-n dinti (ei, nu chiar!!!), rucsacelul in spate si cu o ruga catre soare ca sa nu ne fie drumul in zadar, am pornit spre nisip si apa. Am petrecut cateva ore relaxante, Diana s-a jucat frumos, eu am stat linistita, briza si-a facut datoria incat sa nu simtim fierbinteala.
Zilele ce vin par a fi la fel de sovaielnice din punct de vedere meteorologic, asa ca azi am profitat.
_______________________________________________________________________
Diana invata din nou sa mearga, de data aceasta pe role. Ii sunt putin mari, dar ea e incapatanata (sau perseverenta!!) si, si le pune singura prin casa. Se agata de canapea si masa si incearca sa-si tina echilibrul. Uneori chiar ii iese si face si cativa pasi (adica doi-trei...) si e tare fericita. Cred ca prin toamna o sa-i vina mai bine, mai ales ca se inalta ca fat frumos!
Azi dimineata la 8 fara eram deja in balcon sa vedem ce-om face, insa timpul cam la fel. Ne-am sucit, ne-am invartit prin casa, asteptand sa se decida vremea; cativa nori cenusii erau deasupra atat de aproape, incat cu un salt imaginar ti se parea ca-i poti atinge; insa malul marii se vedea mai insorit .
Asa ca, ne-am luat inima-n dinti (ei, nu chiar!!!), rucsacelul in spate si cu o ruga catre soare ca sa nu ne fie drumul in zadar, am pornit spre nisip si apa. Am petrecut cateva ore relaxante, Diana s-a jucat frumos, eu am stat linistita, briza si-a facut datoria incat sa nu simtim fierbinteala.
Zilele ce vin par a fi la fel de sovaielnice din punct de vedere meteorologic, asa ca azi am profitat.
_______________________________________________________________________
Diana invata din nou sa mearga, de data aceasta pe role. Ii sunt putin mari, dar ea e incapatanata (sau perseverenta!!) si, si le pune singura prin casa. Se agata de canapea si masa si incearca sa-si tina echilibrul. Uneori chiar ii iese si face si cativa pasi (adica doi-trei...) si e tare fericita. Cred ca prin toamna o sa-i vina mai bine, mai ales ca se inalta ca fat frumos!
joi, 23 iunie 2011
Contra verii
In ciuda caldurii, astazi 23 iunie, in plina jumatate a anului si implicit a verii, fiica-mea s-a imbracat asa:
"mergem asa la parc????"
marți, 12 aprilie 2011
Ziceri "de 3 ani"
"Mie nu-mi place sa dorm!"
"Nu vreau sa dorm la amiaza!"....astea sunt replicile Dianei aproape zilnice.
Desi multora li se pare normal ca un copil de varsta ei sa sara peste somnul de pranz , eu totusi o consider prea mica ca sa o faca (inclusiv pediatra a ramas surprinsa ca inca mai doarme)
Acum e perioada cand i se defineste cel mai bine personalitatea, spune "nu " cu vehementa, "da" hotarator si de putine ori sunt abateri de la "cum zice/vrea" ea.
A capatat o oarecare dependenta de desenele animate si nu de oricare, are trei serii favorite, pe care le-ar vedea zilnic. Ca sa o privez o zi de televizor sau calculator, ar trebui sa fim in afara casei sau respectivele sa nu functioneze sau unul din noi sa ii fie fiecare moment la dispozitie cu jocuri noi, langa jucariile/cartile ei.
Si cum jumatate din zi e doar cu un parinte acasa, nu e usor sa faci fata si ei si bucatariei, sau si ei si altor activitati domestice, simultan.
Ea se plictiseste in bucatarie cu mine, iar daca as dori sa ma ajute la curatenie, de exemplu, vrea sa faca exact acelasi lucru ca si mine si cu aceleasi ustensile; din cauza asta apar "neintelegeri" care sfarsesc cu plansete si suparari, mai mult ale ei.
Toate astea ma fac de multe ori sa visez la o casa cu ograda (sa nu zic curte), o sansa pentru Diana de a petrece mult timp in aer liber, lucru care i-ar aduce oboseala fizica i-ar calma spiritele.
Dar am degenerat de la ideea pe care incepusem, voiam sa consemnez alte perlute de-ale ei, spuse la of, suparare rezultata in urma stoparii desenelor animate si ascunderii telecomenzii tv.
Dupa aproximativ un sfert de ceas in care a plans (mai mult fara lacrimi) si tipat ca nu vrea sa doarma, a cedat oarecum:
"bine, fac nani, dar nu inchid ochii...!"
Apoi dupa ce s-a asezat pe perna:
"sa stii ca o sa-mi fie rau daca fac nani". Eu o conving ca nu are cum sa-i faca rau somnul.
Ea nu ramane mai prejos: "atunci daca dorm, o sa ma manance lupul sau bichos cu dintii mari" (traducere bichos=paraziti, animale daunatoare)
De la aceste raspunsuri, care au fost exact inainte de a adormi, au trecut , uitandu-ma acum la ceas, exact 3 ore....oare diseara la cat pune geana pe geana??!!
"Nu vreau sa dorm la amiaza!"....astea sunt replicile Dianei aproape zilnice.
Desi multora li se pare normal ca un copil de varsta ei sa sara peste somnul de pranz , eu totusi o consider prea mica ca sa o faca (inclusiv pediatra a ramas surprinsa ca inca mai doarme)
Acum e perioada cand i se defineste cel mai bine personalitatea, spune "nu " cu vehementa, "da" hotarator si de putine ori sunt abateri de la "cum zice/vrea" ea.
A capatat o oarecare dependenta de desenele animate si nu de oricare, are trei serii favorite, pe care le-ar vedea zilnic. Ca sa o privez o zi de televizor sau calculator, ar trebui sa fim in afara casei sau respectivele sa nu functioneze sau unul din noi sa ii fie fiecare moment la dispozitie cu jocuri noi, langa jucariile/cartile ei.
Si cum jumatate din zi e doar cu un parinte acasa, nu e usor sa faci fata si ei si bucatariei, sau si ei si altor activitati domestice, simultan.
Ea se plictiseste in bucatarie cu mine, iar daca as dori sa ma ajute la curatenie, de exemplu, vrea sa faca exact acelasi lucru ca si mine si cu aceleasi ustensile; din cauza asta apar "neintelegeri" care sfarsesc cu plansete si suparari, mai mult ale ei.
Toate astea ma fac de multe ori sa visez la o casa cu ograda (sa nu zic curte), o sansa pentru Diana de a petrece mult timp in aer liber, lucru care i-ar aduce oboseala fizica i-ar calma spiritele.
Dar am degenerat de la ideea pe care incepusem, voiam sa consemnez alte perlute de-ale ei, spuse la of, suparare rezultata in urma stoparii desenelor animate si ascunderii telecomenzii tv.
Dupa aproximativ un sfert de ceas in care a plans (mai mult fara lacrimi) si tipat ca nu vrea sa doarma, a cedat oarecum:
"bine, fac nani, dar nu inchid ochii...!"
Apoi dupa ce s-a asezat pe perna:
"sa stii ca o sa-mi fie rau daca fac nani". Eu o conving ca nu are cum sa-i faca rau somnul.
Ea nu ramane mai prejos: "atunci daca dorm, o sa ma manance lupul sau bichos cu dintii mari" (traducere bichos=paraziti, animale daunatoare)
De la aceste raspunsuri, care au fost exact inainte de a adormi, au trecut , uitandu-ma acum la ceas, exact 3 ore....oare diseara la cat pune geana pe geana??!!
marți, 29 martie 2011
Despre ritualuri
Ritualul de seara include:
-bautul lapticului cu paiul, lucru care se face privind pe ultima suta de metri desenul animat, ori citind o poveste sau pur si simplu in brate la tati, cand acesta este la rand (sau mai bine-zis -acasa-) sa adoarma copilul
-urmeaza apoi ca cel sortit, sa se intinda frumos langa copil si sa "numere oi" pana ce adoarme... copilul (nu de putine ori se intampla si invers)
Rugaciunea o face , de obicei, fiecare in legea sa, insa cand e si copilul de fata, cel ce o stie mai bine o rosteste cu glas tare, insa la sfarsit trebuie sa se faca neaparat mentiunea: "spune-i lui Doamne-Doamne, ca mami (sau tati sau amandoi) m-a certat...AZI ------si daca nu a fost "AZI" suficient certata sa se aminteasca de "IERI".
In seara asta am fost eu "de servici".
In pat, la un moment dat, aud: "Doamne-Doamne e rau!"
Eu, incruntata si in acelasi timp mirata: Doamne-Doamne nu e rau, e bun, El iubeste pe toata lumea si are grija de noi toti (cu referire la bunici, matusici, alti copii)
Diana: "nuu, El....e rau ca are zeama rea!"
Eu, de data asta blocata, incercam sa caut prin memorie ce a mai vazut/auzit fii-mea in ultima vreme si cu ce baliverne imi mai vine acum. Ea, citindu-mi nedumerirea insista in explicatie "Doamne-Doamne mi-a dat zeama rea, nu e buna, nu-mi place. Si daca beau zeama din aia rea, o sa ma doara gatutul!"
Bingo! Sau...mi s-a aprins si mie beculetul: de unde si pana cand... nu stiu... fii-mea si-a amintit de impartasanie(ultima a fost cam de Craciun), cand Doamne-Doamne, adica preotul, i-a dat vinul cu lingurita , iar ea, nu a vrut neam sa-l ia, doar cateva picaturi i-au ajuns pe gat si asa a fost de fiecare data, bebelus fiind.
Apoi a urmat sfatul din partea mea, ca acel vin (desi ea stie despre copii ca nu beau vin sau bere) trebuie sa-l ia, ca e foarte putin,mai ales ca e si cu painita alaturi. Ma rog, ea a ramas neconvinsa in legatura cu vinul si ca "doar painita e buna."
Dupa alte boscorodeli de-ale ei, a concluzionat ca ar fi foarte obosita (fapt ce nu ma mira, deoarece dimineata, la o ora dupa ce s-a trezit si suntem in drum spre gradinita, ea e foarte obosita si necesita luat in brate).
Drept urmare, mi-a intors spatele si a adormit.
Somn pufos si noapte linistita, copila mea!
-bautul lapticului cu paiul, lucru care se face privind pe ultima suta de metri desenul animat, ori citind o poveste sau pur si simplu in brate la tati, cand acesta este la rand (sau mai bine-zis -acasa-) sa adoarma copilul
-urmeaza apoi ca cel sortit, sa se intinda frumos langa copil si sa "numere oi" pana ce adoarme... copilul (nu de putine ori se intampla si invers)
Rugaciunea o face , de obicei, fiecare in legea sa, insa cand e si copilul de fata, cel ce o stie mai bine o rosteste cu glas tare, insa la sfarsit trebuie sa se faca neaparat mentiunea: "spune-i lui Doamne-Doamne, ca mami (sau tati sau amandoi) m-a certat...AZI ------si daca nu a fost "AZI" suficient certata sa se aminteasca de "IERI".
In seara asta am fost eu "de servici".
In pat, la un moment dat, aud: "Doamne-Doamne e rau!"
Eu, incruntata si in acelasi timp mirata: Doamne-Doamne nu e rau, e bun, El iubeste pe toata lumea si are grija de noi toti (cu referire la bunici, matusici, alti copii)
Diana: "nuu, El....e rau ca are zeama rea!"
Eu, de data asta blocata, incercam sa caut prin memorie ce a mai vazut/auzit fii-mea in ultima vreme si cu ce baliverne imi mai vine acum. Ea, citindu-mi nedumerirea insista in explicatie "Doamne-Doamne mi-a dat zeama rea, nu e buna, nu-mi place. Si daca beau zeama din aia rea, o sa ma doara gatutul!"
Bingo! Sau...mi s-a aprins si mie beculetul: de unde si pana cand... nu stiu... fii-mea si-a amintit de impartasanie(ultima a fost cam de Craciun), cand Doamne-Doamne, adica preotul, i-a dat vinul cu lingurita , iar ea, nu a vrut neam sa-l ia, doar cateva picaturi i-au ajuns pe gat si asa a fost de fiecare data, bebelus fiind.
Apoi a urmat sfatul din partea mea, ca acel vin (desi ea stie despre copii ca nu beau vin sau bere) trebuie sa-l ia, ca e foarte putin,mai ales ca e si cu painita alaturi. Ma rog, ea a ramas neconvinsa in legatura cu vinul si ca "doar painita e buna."
Dupa alte boscorodeli de-ale ei, a concluzionat ca ar fi foarte obosita (fapt ce nu ma mira, deoarece dimineata, la o ora dupa ce s-a trezit si suntem in drum spre gradinita, ea e foarte obosita si necesita luat in brate).
Drept urmare, mi-a intors spatele si a adormit.
Somn pufos si noapte linistita, copila mea!
sâmbătă, 12 martie 2011
Ploi si cabine cu comori
Hmmm, dupa atata frig si ceata, iar s-arata soarele....care soare?
De atata laudat , cred ca si-a luat-o-n cap! Daca n-am ce face, ma chinuiesc talentele!
E friiiggg si ploua continuu de aseara. Florile mi-au zgribulit pe balcon inchise si triste, azi-noapte la 2.30 am iesit si le-am dat mai la adapost de vant.
Zi ratata (mai ales ca era programata iesire, profitand de liberul lui tati), stat in casa, am iesit zgribuliti doar la cabina de telefon sa vorbim cu bunicii Dianei. Cu umbrele.
Am baut vin fiert cu scortisoara, ca in toiul iernii.
_______________________________________
Apropo de cabina telefonica: noi vorbim de obicei, folosind o cartela telefonica, nu monede. Odata, eram cu Diana si, ca un copil curios ce e, s-a pus pe scotocit dupa clapita unde cad banii sau restul de la monede. Si surpriza: a gasit o moneda de 20 de centi. Bucuria ei, mai ales ca inainte imi ceruse acadea, si cum coborasem fara portofel, i-am zis ca n-am bani.
Morala: daca ii zic ca n-am bani, imi raspunde repede: mergem afara sa dam telefon la bunica si gasim un banut sa cumparam!
De atata laudat , cred ca si-a luat-o-n cap! Daca n-am ce face, ma chinuiesc talentele!
E friiiggg si ploua continuu de aseara. Florile mi-au zgribulit pe balcon inchise si triste, azi-noapte la 2.30 am iesit si le-am dat mai la adapost de vant.
Zi ratata (mai ales ca era programata iesire, profitand de liberul lui tati), stat in casa, am iesit zgribuliti doar la cabina de telefon sa vorbim cu bunicii Dianei. Cu umbrele.
Am baut vin fiert cu scortisoara, ca in toiul iernii.
_______________________________________
Apropo de cabina telefonica: noi vorbim de obicei, folosind o cartela telefonica, nu monede. Odata, eram cu Diana si, ca un copil curios ce e, s-a pus pe scotocit dupa clapita unde cad banii sau restul de la monede. Si surpriza: a gasit o moneda de 20 de centi. Bucuria ei, mai ales ca inainte imi ceruse acadea, si cum coborasem fara portofel, i-am zis ca n-am bani.
Morala: daca ii zic ca n-am bani, imi raspunde repede: mergem afara sa dam telefon la bunica si gasim un banut sa cumparam!
luni, 21 februarie 2011
duminică, 6 februarie 2011
Imaginatie
Duminica dimineata , lenevim in pat toti trei , pana spre orele 10.00.
Diana incepe joaca. Mai nou, are jocuri si jucarii imaginare: "mami, tu vrei ursuletul ala verde?-stai, ca ti-l aduc acuma!"...."tati, tu il vrei pe cel negru?"...ea nu are nici un ursulet verde si nici negru, dar iese din camera si se intoarce cu pumnisorii stransi, cu "nimic" in ei si ne intinde fiecaruia ursuletul imaginar. Noi acceptam sa ii luam, ba mai ramanem cu pumnii stransi si dupa ce ea uita de joc.
Apoi vine si ne piaptana pe fiecare , ia un elastic de par imaginar, si-l pune intre buze si ne ciufuleste, in semn ca ne prinde parul in codite.
Noi ii facem jocul si ea este tare multumita.
Urmeaza sa ne prezinte pe cate unul din amicii ei din desenele animate sau : eu sunt Bob Esponja, tati e Patricio , iar ea ar fi Arenita si din nou incepe jocul: "ay, Bob Esponja, uite am un cucui, ieri am cazut si m-am lovit" -"Patricio" sare si ii da un pupic sa-i treaca.
Si mereu siretlicurile sunt aceleasi, pana isi va da seama.
Diana incepe joaca. Mai nou, are jocuri si jucarii imaginare: "mami, tu vrei ursuletul ala verde?-stai, ca ti-l aduc acuma!"...."tati, tu il vrei pe cel negru?"...ea nu are nici un ursulet verde si nici negru, dar iese din camera si se intoarce cu pumnisorii stransi, cu "nimic" in ei si ne intinde fiecaruia ursuletul imaginar. Noi acceptam sa ii luam, ba mai ramanem cu pumnii stransi si dupa ce ea uita de joc.
Apoi vine si ne piaptana pe fiecare , ia un elastic de par imaginar, si-l pune intre buze si ne ciufuleste, in semn ca ne prinde parul in codite.
Noi ii facem jocul si ea este tare multumita.
Urmeaza sa ne prezinte pe cate unul din amicii ei din desenele animate sau : eu sunt Bob Esponja, tati e Patricio , iar ea ar fi Arenita si din nou incepe jocul: "ay, Bob Esponja, uite am un cucui, ieri am cazut si m-am lovit" -"Patricio" sare si ii da un pupic sa-i treaca.
Si mereu siretlicurile sunt aceleasi, pana isi va da seama.
vineri, 5 noiembrie 2010
Por favor,
una bolsita de gusanitos chiquita y un cicle de Bob Esponja.
In traducere: "va rog, o punga mica de pufuleti si o guma ( de mestecat) cu Bob Esponja"....asa o auzi pe Diana in magazinul de dulciuri de langa noi. Cu 15 centi in manuta intra singurica , uneori chiar dupa tejghea (baiatul o cunoaste), iar eu stau si o astept afara, mai ales cand am si plasa de cumparaturi.
Cererea mai contine cateodata si o acadea, dar inca avem in stoc acasa.
Intamplarea are loc aproape zilnic, la plecare sau la intoarcere.
In traducere: "va rog, o punga mica de pufuleti si o guma ( de mestecat) cu Bob Esponja"....asa o auzi pe Diana in magazinul de dulciuri de langa noi. Cu 15 centi in manuta intra singurica , uneori chiar dupa tejghea (baiatul o cunoaste), iar eu stau si o astept afara, mai ales cand am si plasa de cumparaturi.
Cererea mai contine cateodata si o acadea, dar inca avem in stoc acasa.
Intamplarea are loc aproape zilnic, la plecare sau la intoarcere.
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Trucos
Uite cum trece timpul !
Azi mi-a venit sa ma uit la pozele de nunta, care nu sunt nici foarte multe si nici profesioniste, pentru ca totul a fost la repezeala in acel moment, nu am avut fotograf angajat, doar cativa amatori, iar eu, cam 80 % din poze habar n-am cum au fost facute, dar au iesit. Stiu doar ca am avut o nunta minunata, eu nu am simtit stresul ca si cum nu as fi fost mireasa, m-am distrat bine si am fost foarte calma.
Apoi m-am uitat peste "evolutia" Dianei. Cred ca de mic bebe a avut personalitatea ei, de fapt stiu ca se naste fiecare cu ea, dar vreau sa spun ca ea si-a aratat-o de la inceput. Acum , ca a mai crescut si ne putem intelege aproape de-a binelea, e si mai puternica din fire. Incepe sa ne joace pe degete, face trucuri, are activitati imaginare in care ne antreneaza si pe noi si e tare smechera.
Ea are o bona straina, adica e spanioloaica si draga de ea inca nu a invatat vreun cuvant in romaneste si chiar daca ar sti, probabil i-ar uita repede semnificatia. Presupun ca nu ii poate face toate mofturile Dianei si cateodata sunt pe fronturi contrare: de exemplu, Diana se incapataneaza sa-si puna pijamalele si ca un fel de razbunare ii zice cate ceva in romaneste. Daca e intrebata ce a zis, raspunsul e "nu stiu". Adica cum?!? Bineinteles ca stie foarte bine, dar se joaca cu cuvintele.
Astazi , intr-un anumit moment aveam nevoie disperata de telefon si ea il ascunsese undeva. Raspunsul acelasi: "nu stiu". Si apuca-te de cautat telefonul. Dupa bun timp pierdut , fara rezultat, imi pica fisa : locul unde pitise niste scoici pe care le luase din vasul ornamental zilele trecute: in cosuletul caruciorului ei de papusi. Ma uit acolo si ACOLO ERA, pe langa un snur de la pantaloni, alta scoica , o hainuta de la un bebe papusa, doua mingi micute si doua Hello Kitty luate de pe raftul de jucarii. Si nu va inchipuiti ca acel cosulet e mare, e doar cat o cutie cu latura de 15-17 cm, dar ea reuseste sa inghesuie tot acolo, iar deasupra mai pune si rucsacelul cu ustensilele de consultatie de papusi.
Mi-e frica ca in curand isi va da seama ca i-am descoperit ascunzatoarea, cine stie unde va fi urmatorul loc misterios!!
Azi mi-a venit sa ma uit la pozele de nunta, care nu sunt nici foarte multe si nici profesioniste, pentru ca totul a fost la repezeala in acel moment, nu am avut fotograf angajat, doar cativa amatori, iar eu, cam 80 % din poze habar n-am cum au fost facute, dar au iesit. Stiu doar ca am avut o nunta minunata, eu nu am simtit stresul ca si cum nu as fi fost mireasa, m-am distrat bine si am fost foarte calma.
Apoi m-am uitat peste "evolutia" Dianei. Cred ca de mic bebe a avut personalitatea ei, de fapt stiu ca se naste fiecare cu ea, dar vreau sa spun ca ea si-a aratat-o de la inceput. Acum , ca a mai crescut si ne putem intelege aproape de-a binelea, e si mai puternica din fire. Incepe sa ne joace pe degete, face trucuri, are activitati imaginare in care ne antreneaza si pe noi si e tare smechera.
Ea are o bona straina, adica e spanioloaica si draga de ea inca nu a invatat vreun cuvant in romaneste si chiar daca ar sti, probabil i-ar uita repede semnificatia. Presupun ca nu ii poate face toate mofturile Dianei si cateodata sunt pe fronturi contrare: de exemplu, Diana se incapataneaza sa-si puna pijamalele si ca un fel de razbunare ii zice cate ceva in romaneste. Daca e intrebata ce a zis, raspunsul e "nu stiu". Adica cum?!? Bineinteles ca stie foarte bine, dar se joaca cu cuvintele.
Astazi , intr-un anumit moment aveam nevoie disperata de telefon si ea il ascunsese undeva. Raspunsul acelasi: "nu stiu". Si apuca-te de cautat telefonul. Dupa bun timp pierdut , fara rezultat, imi pica fisa : locul unde pitise niste scoici pe care le luase din vasul ornamental zilele trecute: in cosuletul caruciorului ei de papusi. Ma uit acolo si ACOLO ERA, pe langa un snur de la pantaloni, alta scoica , o hainuta de la un bebe papusa, doua mingi micute si doua Hello Kitty luate de pe raftul de jucarii. Si nu va inchipuiti ca acel cosulet e mare, e doar cat o cutie cu latura de 15-17 cm, dar ea reuseste sa inghesuie tot acolo, iar deasupra mai pune si rucsacelul cu ustensilele de consultatie de papusi.
Mi-e frica ca in curand isi va da seama ca i-am descoperit ascunzatoarea, cine stie unde va fi urmatorul loc misterios!!
miercuri, 6 octombrie 2010
Spaniola, romana, engleza
Puiul meu are 2 anisori si 8 luni. Nu vorbeste foarte bine, insa repeta dupa tine cuvintelele exact cum le aude, chiar se aude un "r" bine pronuntat uneori.Stie jumatate romaneste, jumatate spaniola...asta cand este acasa, pentru ca la gradinita sunt sigura ca 95% vorbeste spaniola si restul sunt cuvinte romanesti scapate fara voia ei...mai ales ca nu e mult timp de cand s-a reintors din mini-vacanta ei de la bunici.
Aseara, in insistenta mea de a afla ce doreste domnisoara sa cineze, m-a surprins un lucru. Probabil auzea foarte bine intrebarea mea repetata"ce vrei sa papi?", dar nu avea chef sa-mi raspunda. In schimb si-a gasit si ocupatie, ordona pe frigider magnetii ei disney mormaind:"oan, siu, feee, foot.... faiv..."....timp in care eu o opresc cu o fata mirata, cred.
"Diana, cum numeri tu?!!?? In engleza???" Si o ajut sa spuna in continuare pana la 10 si putin mai departe. Apoi mai repetam o data.
Si o intreb cine a invatat-o. Si-mi raspunde senina: "Seño!"
Mai tarziu i-am dat vestea si lui tati...dar i-a fost rusine domnisoarei sa se mai exprime.
Nu stiu daca printre activitatile gradinicesti se numara si cuvintelele in engleza sau au fost doar memorate in urma ascultarii vreunui cantecel, cert este ca memoria ei de "elefantel" a ajutat-o , ca doar e in clasa "elefanteilor".
Aseara, in insistenta mea de a afla ce doreste domnisoara sa cineze, m-a surprins un lucru. Probabil auzea foarte bine intrebarea mea repetata"ce vrei sa papi?", dar nu avea chef sa-mi raspunda. In schimb si-a gasit si ocupatie, ordona pe frigider magnetii ei disney mormaind:"oan, siu, feee, foot.... faiv..."....timp in care eu o opresc cu o fata mirata, cred.
"Diana, cum numeri tu?!!?? In engleza???" Si o ajut sa spuna in continuare pana la 10 si putin mai departe. Apoi mai repetam o data.
Si o intreb cine a invatat-o. Si-mi raspunde senina: "Seño!"
Mai tarziu i-am dat vestea si lui tati...dar i-a fost rusine domnisoarei sa se mai exprime.
Nu stiu daca printre activitatile gradinicesti se numara si cuvintelele in engleza sau au fost doar memorate in urma ascultarii vreunui cantecel, cert este ca memoria ei de "elefantel" a ajutat-o , ca doar e in clasa "elefanteilor".
sâmbătă, 2 octombrie 2010
La bunici
Sa te duci la tara la bunici
Sa le fii de ajutor aici
Sa fii alintat
Cum n-ai fost niciodat
Doar atata vreme cat esti pici.
sâmbătă, 31 iulie 2010
Incep trasnaile
La servici fiind, primesc din partea lui tati urmatoarele:
"merg in dormitor sa ma schimb .... bum ! poc ! paaac! in bucatarie..ce o fi? microundele merg........Diana a impins scaunul,s-a urcat pe el si a bagat in microunde castronul cu salata de icre..dar cu tot cu furculita!!!
ma mir cum de nu a luat foc!
pareau petarde..."
Apoi din alte surse aflu ca microundele nou-aparute pe piata functioneaza si cu furculite inauntru.
Se pare ca intra in planul de achizitie pentru casa noastra.
miercuri, 28 iulie 2010
O sa pot fi....?
De multe ori mi se intampla sa cad influentata de rugamintile copilului, de fapt recunosc ca se intampla cam de fiecare data, fapt rezultat si din atitudinea sfidatoare si alintata a Dianei.
Si mi se pare absolut normal , fiind primul copil, sa ii poti rezista.
Deunazi eram in discutie cu un proaspat tatic si sora lui, o alta mama de doi copii deja maricei. Taticul are o fetita, cam gen Diana cand era mica, vrea mult "brate" si noaptea are insomnii. Si respectivul tatic avea doua nopti fara somn, iar a treia nu au mai rezistat si au luat copilul cu ei in pat, pentru ca apoi sa doarma toti trei ca ingerasii. La acestea, sora lui a sarit spunand ca ea nu a luat copilul din patucul lui niciodata, oricat ar fi plans.
Eu consider cruzime, nu pot fi asa, am incercat sa o las sa planga , cel putin cand era mica, dar dupa cateva minute deja nu mai suportam,mai ales ca era genul de se albastrea de plans pana la lipsa de aer.
Si nici in momentul actual nu sunt capabila sa o las sa planga pana la disperare.
Dianei i-am cam facut obicei de a vedea desene animate zilnic, cel putin cat suntem acasa, uneori pentru a putea deretica si eu in liniste sau sa ii fac ei moftul.
Astazi, a gasit o cartulie de rugaciuni si repede a sarit la un marker sa scrie pe ea. Am insistat mult, rugand-o si explicandu-i ca nu e voie, ca e de la bunica, ca e a noastra a tuturor, ca nu se scrie pe ea, ca e cu DD, nimic....am lasat-o, cu amenintarea ca ii sting desenele cu Pocoyo ce rulau pe ecran.
Ea a mazgalit, eu am stins programul.
Dupa ce a terminat, a venit spasita incercand sa stearga cu servetelul ce facuse si cu "mami, iarta-ma", dar sa-i pun Pocoyo.
Cu calm, i-am explicat ca ceea ce a facut nu se mai repara, nu se poate sterge si ca drept pedeapsa ca nu m-a ascultat nu mai vede astazi Pocoyo.
Si aici a inceput "jalea": ea "Pocoyo", eu "nu, ca esti pedepsita" cu explicatiile de rigoare privind motivul pedepsei si asa am tinut-o aproape jumatate de ora, in plansete si rugaminti din partea ei.
Nimic nu o indupleca, nimic nu o interesa, singurul ei cuvant scos era "Pocoyo".
Cum era ora de culcare, am pus pe seama faptului si somnul.
M-am intins in pat rezistand eroic la scene.
Intr-un moment de calmitate am schimbat subiectul catre bibi (daca doreste) si m-am oferit cu o carte.
Langa mine, cu lapticul si povestea, totul a fost uitat intr-o clipa, apoi somnic de voie.
Trebuie sa mai mentionez ca dupa somn si-a amintit de Pocoyo?
Da!
Dar din nou i-am adus aminte motivul pentru care nu-l poate vedea si in lipsa, poate doreste o poveste pe ecran.
A fost de acord.
Cred ca pe viitorul apropiat ma gandesc la un program al peronajelor de desene animate, fiecare cu limita de timp si spatiu, desi aceasta idee mi-a mai trecut prin minte si a ramas neaplicata.
Si mi se pare absolut normal , fiind primul copil, sa ii poti rezista.
Deunazi eram in discutie cu un proaspat tatic si sora lui, o alta mama de doi copii deja maricei. Taticul are o fetita, cam gen Diana cand era mica, vrea mult "brate" si noaptea are insomnii. Si respectivul tatic avea doua nopti fara somn, iar a treia nu au mai rezistat si au luat copilul cu ei in pat, pentru ca apoi sa doarma toti trei ca ingerasii. La acestea, sora lui a sarit spunand ca ea nu a luat copilul din patucul lui niciodata, oricat ar fi plans.
Eu consider cruzime, nu pot fi asa, am incercat sa o las sa planga , cel putin cand era mica, dar dupa cateva minute deja nu mai suportam,mai ales ca era genul de se albastrea de plans pana la lipsa de aer.
Si nici in momentul actual nu sunt capabila sa o las sa planga pana la disperare.
Dianei i-am cam facut obicei de a vedea desene animate zilnic, cel putin cat suntem acasa, uneori pentru a putea deretica si eu in liniste sau sa ii fac ei moftul.
Astazi, a gasit o cartulie de rugaciuni si repede a sarit la un marker sa scrie pe ea. Am insistat mult, rugand-o si explicandu-i ca nu e voie, ca e de la bunica, ca e a noastra a tuturor, ca nu se scrie pe ea, ca e cu DD, nimic....am lasat-o, cu amenintarea ca ii sting desenele cu Pocoyo ce rulau pe ecran.
Ea a mazgalit, eu am stins programul.
Dupa ce a terminat, a venit spasita incercand sa stearga cu servetelul ce facuse si cu "mami, iarta-ma", dar sa-i pun Pocoyo.
Cu calm, i-am explicat ca ceea ce a facut nu se mai repara, nu se poate sterge si ca drept pedeapsa ca nu m-a ascultat nu mai vede astazi Pocoyo.
Si aici a inceput "jalea": ea "Pocoyo", eu "nu, ca esti pedepsita" cu explicatiile de rigoare privind motivul pedepsei si asa am tinut-o aproape jumatate de ora, in plansete si rugaminti din partea ei.
Nimic nu o indupleca, nimic nu o interesa, singurul ei cuvant scos era "Pocoyo".
Cum era ora de culcare, am pus pe seama faptului si somnul.
M-am intins in pat rezistand eroic la scene.
Intr-un moment de calmitate am schimbat subiectul catre bibi (daca doreste) si m-am oferit cu o carte.
Langa mine, cu lapticul si povestea, totul a fost uitat intr-o clipa, apoi somnic de voie.
Trebuie sa mai mentionez ca dupa somn si-a amintit de Pocoyo?
Da!
Dar din nou i-am adus aminte motivul pentru care nu-l poate vedea si in lipsa, poate doreste o poveste pe ecran.
A fost de acord.
Cred ca pe viitorul apropiat ma gandesc la un program al peronajelor de desene animate, fiecare cu limita de timp si spatiu, desi aceasta idee mi-a mai trecut prin minte si a ramas neaplicata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)