Duminica la castel

Cand mezina e la somn,

iei cutia  de carton

sa n-ajunga la gunoi, 

si incerci ceva de soi

Cu putina-ndemanare,

carioci, tempera si rabdare

am schitat si si-am decupat

un castel am intruchipat.

Formula magica

Noapte de noapte ma mut dintr-un loc in altul: de pe-un pat pe altul, de pe canapea pe jos, drumuri in balcon...poate-poate mi se leaga cateva ore de somn, dulce si racoros daca e sa fie. La ora siestei, la fel, mai adugam si cantecele Dianei pe mini-pianul cu prea mult volum sau cheful ei de a-mi "gati" in ustensilele minuscule mancare plasticata si viu colorata.
Uneori insistenta si incapatanarea ei resusesc sa-ti minimizeze rabdarea, parca ar avea talent in a te face sa ti-o pierzi.
Alteori, e docila si buna si saritoare de nu-ti vine sa crezi si te intrebi cat va dura. Si te surprinde si te mangaie si te ajuta, e diferita. De fapt e cum este ea, cum ii e firea, sensibila si blanda, miloasa si de incredere, e mare parte din caracterul ei. E un copil bun, are nevoie continua de afectiune, de a i-o arata, a se simti sigura si protejata si mai mult decat acestea, iubita. Ca orice copil cred.
Cand tati pleaca la servici, i (ni) se adreseaza cu "sa nu va certati!" "sa o asculti pe mami !" si parca functioneaza, ca niste cuvinte magice ce ne inconjoara si ne vegheaza. Daca sare vreo scanteie, se stinge repede, cu calm sau cu iarta-ma.
Astazi am facut prajitura, ea m-a ajutat; am impartit munca: ea ascultatoare, eu calma, chiar daca faina ii cadea alaturi sau numara cristalele de zahar inainte sa le arunce in compozitie. Era impacienta sa o probeze, sufla sa se raceasca, dar nu a fost pe asteptarile ei: eh, pretentii de copil; prefera malaiul din pufuleti decat prajitura sofisticata, multumire ieftina.
A renuntat la desenele de seara ca i-am propus sa-si aleaga o poveste. Apoi, in pat, mi-a repovestit-o, in varianta ei de Hansel-catel si Gretel-pisica si mi-a recitat poeziile ce le stie, foarte mandra de ea. Apoi ne-am intors, cu capul la picioare, sa ne sufle aerul si ea sa priveasca stelutele luminoase, sa vada cate sunt.
A adormit cu mangaieri de sprancene, ale mele si cu racoarea dezmierdandu-i fata.
Dulce somn !

ELEFANTUL ELMER

Filmul merge pe Strada Copilariei, nr. N, catre toate apartamentele/casele in care rasuna cel putin un glas de copil.
Va urma...

Haideti "in cufar" !!!

Nu demult am primit o invitatie la un concurs despre carti si lectura. De fapt, initiativa apartine Laviniei Biberi, promotoarea campaniei IMBRATISAM LECTURA-editia junior.
E foarte placut sa vezi ca mai exista si astfel de tineri interesati de magia cartilor si nu numai de paginile virtuale ori de imaginile atractive ale televizorului.
Eu recunosc ca nu am fost cea mai mare cititoare in copilarie sau adolescenta, dar mi-au placut cartile si nu dadeam inapoi si nici nu cautam diverse activitati care sa-mi inlocuiasca lectura.
Mi-amintesc odata ca trebuia sa ma pregatesc pentru teza la matematica si sub maculatorul de exercitii, piteam un roman politist ce-l aveam imprumutat de la biblioteca.
Ma atrageau cartile cu aventuri, actiuni, cele in care istoria nu te lasa sa lasi cartea.
Acum, dupa mult timp, revin usor la placerea lecturii, odata cu cresterea Dianei, savuram amandoua povestile din cartile viu colorate , dispunem de anticariatul bunicilor si avem carti noi dar cu poezii vechi.
Inventam povesti de "adormit " cu fetite pe nume Diana sau inlocuim numele din cantecele.


http://edukid.ro/loc-de-joaca/concurs-cum-am-descoperit-povestile

A fost odata....o zi de nastere normala...cu petrecere si invitati. Insa veni si "zana" mea, Bea, care are grija de mine in serile cand mami sau tati nu pot fi acasa.
Ce? Nu credeti ca exista zane? E adevarat ca nu are bagheta fermecata, dar daca imi indeplineste poftele si imi aduce daruri, nu tot un fel de zana e?
Sa revenim....in acea seara , Bea mi-a daruit un scaunel verde, pictat cu Mickey Mouse.
Dupa multe analize si probe, am descoperit ca poate fi mult mai util decat alte scaunele obisnuite. In el poti ascunde, caci are un fel de capac; imi doseam acolo papusile, pianul, baloanele sau creioanele, puneam repede capacul ca sa fie bine pazite si doar eu stiam de ele.
Odata, dupa o zi obositoare, cu trezit dimineata, mers la activitatile "gradinicesti", joaca afara, baie si rutina cinei....m-am intins linistita sa-mi savurez acel laptic de seara. In acelasi timp, o adiere usoara imi gadilau genele, desi ma luptam eu sa le tin deslipite.
Deodata aud un ciocanit POC ! POC-POC! POC!
Cine-i acolo? ma intreb.
POC! POC! se aude in continuare fara alt raspuns.
Ma uit mirata imprejur, e liniste; doar luminita de veghe arunca forme ciudate si colorate pe pereti. Ascult, ma ridic si iar privesc. Nimic.
POC! POC!
O iau incet catre zgomot. Ajung langa scaunelul verde. POC! POC! se aude din nou, mai tare. Deschid capacul si sar speriata inapoi.
Nu te speria! imi spune o voce pitigaiata. Sunt eu, Scufita Rosie .
Hai , sari in cufar! Si ma trage de mana, inchizand capacul.
In fata imi apare o alta lume, colorata, luminoasa, animata, vesela si primitoare.
Note muzicale imi incanta auzul.
Cineva ma bate usor pe umar. Un ursulet galben si rotofei imi intinde un borcanel de miere. Poftim! Vrei si tu? ma intreaba cu degetul in gura.
Wow, Scufito, e Winnie Pooh! sar eu de colo. Uite si pe Grohi si pe Buha si pe Tigrila!
Ce se intampla? Ce fac toti aici? Uite si pe Alba ca Zapada!
Scufita ma plimba de mana. Da, e toata lumea basmelor aici. E BALUL POVESTILOR!Hai sa-i cunosti pe toti!
Toate personajele erau gatite de festivitate, fluturi isi etalau curcubeele pe aripi, pasarile tantose isi umflau penajul, blanurile animalutelor straluceau.
Multe zumzete si triluri acopereau padurea.
Grupuri vesele topaiau si cantau in cor.
Miffy sporovaia cu Bocanila, iar Bambi ii privea nedumerit.
Iedutii zburdau prin iarba proaspata.
Piticii tropaiau in hora.
Ratustele se bucurau de luciul lacului.
Un cocos pasea fudul inconjurat de doamnele gaini.
O lume minunata ma inconjura si nimic nu-mi tulbura linistea si bucuria ce o simteam.
Ca in vis, aud o soapta.
Hai, trezeste-te, se face tarziu! Trebuie sa plecam!
Deschid cu greu ochii si mana mamei imi mangaie parul.
Unde sunt?
In camera, imi raspund in acelasi timp.
Sar din pat direct la scaunel.
Il deschid si vad toate cartile aranjate inauntru.
Ti le-am aranjat frumos acolo ca intr-o biblioteca, imi raspunde mama vazandu-mi ochii intrebatori.
Iti place?

Da, raspund zambind si inchid usor capacul "cufarului".

"Ploua" cu soare

In cea mai calduroasa zi de pana acum, cand erau cam 18-20 de grade, lumea s-a aventurat in tricouri, unii indrazneti chiar la bretici, eu mi-am gasit nasul indesat bine de raceala, cu ploi continue ce cadeau din nari, da, nu din nori, si hap-ciu-uri necontenite. Dragul de soare contribuia bine la gadilatul nasului, spre marea mea suferinta, doar umbra ce ma mai ajuta sa ma acomodez naturii.
Parcul a fost plin de chiote, care de care mai stridente, la acestea se adauga si al Dianei, ba ca vrea pe topogan, ba sa vada "totuga", adica testosele din fantanita, ba "mai-mai" la catei, ba sa rupa petalele, ba sa catare statuia, ba sa bea apa la cismea....ba..ba..."ba da da"...."ba da nu"....asa trecura aproape trei ore.
Efectele insa s-au produs , deoarece fata mea inainte de ora 11 Pm deja era in lumea viselor dupa bine-stiuta si atot-invatata poveste a Scufitei,lucru nemaintalnit pana acum, ma refer la cel de a adormi asa usor.
Concluzie, fie "ploi", fie soare e nevoie de zbenguiala si o buna poveste, dar nu alta decat Scufita Rosie.

MARTISOR

Mai e un moment si intram in martisor, luna mult asteptata de toata lumea, luna ce prevesteste primavara, luna care lupta cu Baba Iarna si-i deschide calea D-soarei Primavara. O atat de mare diferenta intre una si alta, de la d-soara la baba e cale lunga. Cum altfel sa numim Primavara, daca ea e lumina verde, bucuria copacilor, veselia pasarilor, seninatatea cerului, sclipirea soarelui si tineretea tuturor.


Nu va simtiti intinerind odata cu venirea ei? Eu da, ma face sa sper , sa cred in frumos, sa ma bucur mai mult. Sa ies sa absorb aerul proaspat, mireasma copacilor inmuguriti si a florilor plapande. Sa stau la soare ca gazele si sa aud tipete de copii.
Povesti, povesti pentru copii, insa si celor mai mari le plac povestile, nu-i asa??!!! Eu ma alatur celor carora le plac, pentru ca desi mamica fiind, tot ma uit la desene animate ori la o poveste transpusa in film. Intr-o particica din noi , inca mai „licureste” o scanteie de copil.







VOINICUL CARE A ELIBERAT SOARELE

Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă.


Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie.


Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.




LUPTA PRIMAVERII CU IARNA

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.


Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor.


Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.




Povestile ne destainuie originea martisorului. Cand eram copil ma incanta , toata luna aveam la hainuta acest firicel de care atarna o floricica sau o randunica . Mai tarziu acestea s-au transformat in felicitari in care aparea si firicelul, pentru ca mai apoi acest snur doar sa lege un cadou. Incet , incet isi pierde insemnatatea, pentru ca darul e mai voluminos si ia atentia de la martisor.
Ma gandesc acum daca ar avea rost sa ii spun Dianei aceste basme. Nu stiu daca ea va cunoaste Martisorul. Aici unde suntem nu exista nici povestea, nici martisorul, nici 8 martie. Mie mi-ar fi foarte usor sa ii arat, sa ii confectionez, insa nu e totuna . Nu are cu cine imparti bucuria , nu le poate explica prietenilor sau colegilor, pentru ca nici ea nu ar intelege suficient.
Insa mi-ar placea sa stie despre ziua Mamei, aceasta zi pe care eu o asteptam ca sa ii vad chipul mamei mele cand primea o simpla felicitare ori un buchetel de zambile si ghiocei. La randul meu, sunt mama si astept sa primesc aceasta bucurie din partea fiicei mele. Cred ca orice mama o asteapta pentru ca fiecare o merita.
Aici, ziua Mamei nu coincide cu 8 martie, asa ca sper in acea zi in care fiica mea va aduce darul ei pentru mama.