In inocenta ei

Copiii spun lucruri trasnite sau experimentul Zaica , preluat de la Roxana, cu intrebari asemanatoare sau diferite, gandite pentru varsta si stiinta ei:

• ce este scoala? iti place?   la scoala sunt copii. da.
• care este mancarea ta preferata?  mancarica cu ceapa. si bors
• ce este zambetul?  un desen de la cole
• de ce ne spalam cu sapun?  pentru ca suntem murdari ziua cand ne jucam cu nisip
• ce este cerul?  cerul e cerul cu soare.
• de ce ploua?  pentru ca e innourat.
• e bine sa stai in copac?  nu, aaa, ba da, ca e cel mai frumos din lume.
• de ce cocosul canta cucurigu?  pentru ca e o pasare normala.
• cum arata o broasca?  mica si cu picioare mai mici, cu trei degetele, cu ochi mari; si sare.
• cum crezi ca arata Doamne-Doamne?  fara picioarea, n-are par si nici o rochita ca a mea.
• ai vrea sa ai aripi? de ce?  da, pentru ca imi plac pasarile (si ca sunt colorate)
• ce este umbra?  inseamna ceva negru de la soare pe care-l facem noi.
• ce este dragostea?  ca suntem indragostiti de cineva
• cate stelute sunt pe cer?   19
• ce este pedeapsa?  atunci cand ne certam si ne inchidem in camera.
• ce-ti place cel mai mult sa faci?  sa ma joc cu prietenele mele.
• de ce au girafele gatul atat de lung?  pentru ca sunt inalte.
• cine este mos Craciun?  este cineva care ne aduce cadouri noaptea, cand nu-l vedem.
• cat costa un crocodil? de unde il cumparam?  7 euro. de la magazinul de jucarii.
• de ce merg incet oamenii batrani?  pentru ca au un bat ca J si nu pot sa alerge si fac poc la maini

De-ale mamei

E cald; destule pentru mine sunt cele 30 si ceva de grade din timpul zilei; sambata am vazut ca vor bate spre 34-35.
La cat am asteptat aceste zile, ar trebui sa topai, insa cat timp mai dureaza scoala imi vine greu, molcom urc costisele pana la cole in doua rastimpuri. Merg lent, respir adanc, incercand sa-mi amintesc de respiratia travaliului. Nu mai tin minte bine, poate totusi se va tine cursul prenatal anuntat, ca vreau sa particip.

Mai sunt doua luni, doua luni rotunde, care ma vor rotunji si pe mine. Si eu deja ma vait.
Graba nu mai face parte din conduita mea. Aceleasi doua picioare suporta acum o greutate in plus, cu care nu sunt obisnuite. Asa le trebuie, daca nu s-au lasat antrenate in vreun sport. Acum e prea tarziu sa mai incep, imi tot promit dupa. Va trebui, chiar va trebui.
De cate ori ies, ma gandesc daca merg precum o rata, cracanat si balansat. Asa se spune despre gravide. Si ca sa evit, desi nu stiu daca ar fi asa, incerc sa fac pasii ordonati, piciorul inaintea celuilat, ca pe podiumurile de moda.

Diana ma zoreste uneori, ma trage de mana, obligandu-ma la pas alert, o temperez si o strunesc, stie cauza pentru care nu ma pot tine de ea.
Ea e intelegatoare in privinta asta, ma cruta mult, mai mereu profita de tati cand il prinde, fie odihnit, fie obosit.
Iubeste micul ghemotoc din balonul pe care-l car, il pipaie sa-i simta miscarile, ii vede jocul prin bluza si-i da pupici la plecare, de noapte buna sau cand i se nazare ei.

Zilele astea am cumparat primele hainute noi: doua perechi de body-uri, mici-micute, marimeaa 0-2m. Inca impachetate, le-am asezat deoparte, intr-un sertaras al Dianei, impreuna cu micile daruri primite de la asistenta ce-mi evidentiaza sarcina: un scutec, servetele umede, crema pentru fundulet, discuri absorbante pentru sanul mamei si mici mostre de uleiuri pentru masaj.

Toate vor face parte din bagajelul pentru spital de care mi-am amintit deunazi. Completarile sunt de rigoare, le voi aduna cu timpul.
Va trebui s-o luam de la cap. Tot ce i-a apartinut bebelusei Diana, am oferit altora, dar sanatosi sa fim, reusim noi sa le achizitionam.

Cateodata ma cuprinde teama, acea nestiinta cu care m-am confruntat prima data, mintea-mi nu mai retine nimic, e fada. Alteori nu ma preocupa nimic, imi spun ca am mai trecut prin asta si sunt atotstiutoare.
Ce stiu e ca totul va decurge de la sine, lin, cu sau fara stiinta mea, se va crea din nou o alta legatura nevazuta, telepatica, durabila si infasurata in dragoste, dragoste neconditionata: a mea, a lui si a ei.

E vremea printeselor

A primit cadou o papusa, o papusa in marime naturala, cat ea. Are si buton, si vorbeste. Si a facut-o printesa, punandu-i coronita ei, sacra, pe care nu are voie nimeni sa o poarte, cu chiu-cu-vai, cateodata, imprumutata pentru 5 minute.
Cred ca de-atunci dateaza si preocuparea ei zilnica pentru printese (sau mai demult, nici macar nu stiu ce i-a declansat-o asa deodata). Sa fie vreo cateva saptamani :
-"eu vreau numai fustite, la cole si peste tot; pantaloni au numai baieteii
-mami, tati, nu-i asa ca sunt o printesa? -uite ce printesa frumoasa sunt! -mereu sunt o printesa"  (Si musai trebuie sa primeasca aprobarea noastra)
 Toate ca toate, dar nu e singura; casa e plina de printese desenate, colorate, cu carioci, acuarele, creioane colorate, cu fuste scurte, cu fuste lungi, cu ciorapei sau cu manusi, cu rochite cu flori sau fundite, carliontate sau ondulate si numaidecat sa fie frumoase, apoi unele decupate si lipite pe cutii.

Si mami i le deseneaza, apoi ea, alaturi, incercand sa le imite. Tati nu-i face, "ca tati nu stie!".....eiii, nu stie, nu vrea...dar scuza ca sa scape.
In drum spre casa, de la cole, deja isi/imi face planul : "cand ajungem, o sa-mi desenezi o printesa si cat eu o colorez, tu imi pregatesti mancarea!"
Fiecare desen finalizat e "o surpriza":
"Inchide ochii, nu-i deschide, nu-i deschide!" Si ne pune foaia sub nas, asteptand laudele, dupa care ne este daruita pentru atunci cand va fi ziua noastra, a fiecaruia sau impreuna.
Am scos cateva printese si la imprimanta, in desen liniar, insa tot nu e de ajuns, tot facute de mana sunt mai frumoase.

Acum ea e printesa casei, alintata, rasfatata, mofturoasa. Dar sub rasfatul vizibil, se ascund sensibilitatea, intelegerea, bunatatea, duiosia, grija ei. Sufera la exterior, atat cat crede ea ca ne poate duce in stare de emotie, dar sunt sigura ca si interiorul ii plange. Si uita repede, in schimbul unui pupic primit "ca sa-i treaca".

Draga noastra printesa, mereu vei avea partea ta de regat!

Montserrat

De dimineata vremea nu parea sa fie in favoarea noastra, 

vreme propice turistilor, cu vanticel simtit mai puternic din balconul superior

si norisori amenintatori;

dar cum ne propusesem iesirea, am indraznit sa infruntam ziua, 

cum o fi ea; 

si de n-o fi buna, ne cocotam in masina si faceam drum intors, ajuntandu-ne drumul nu prea lung.

Monserratul e muntele Cataloniei, sacru, de vizitat numaidecat de cei doritori, veniti prin zona.

De atata timp, satui de alte "dealuri muntoase" golase specifice spaniole, nu prea ne asteptam la ceva fenomenal;

noi suntem iubitori de munti incarcati de verdeata, tipic romanesti, plini de ace si conuri puternic mirositoare,

sau de acei munti care isi schimba culorile in toamna, devin fosnitori in bataia vantului 

sau sub greutatea pasilor ce-i strabat.

Dar cum n-aveam mult de pierdut si iesirea in natura, oricare ar fi ea, e mereu o binecuvantare,

am zis "hai !" si musafirilor nostri.

Curbele ametitoare mereu ma intimideaza si-mi maresc starile de rau de masina,

dar cu soferul mester si intelegator, am reusit sa le trec fara peripetii.

Privelistea ni se deschidea privirii:

muntele plesuv in crestet, cu forme ciudate ale stancilor ordonat aliniate -

dar totusi intr-un amestec de marimi, curioase, abrupti pereti aparent netezi -

era strabatut de un "fermoar" de cale ferata pe care mergea un vagon-trenulet aproape vertical.

Cabluri sanatoase duceau micute telecabine cu viteji turisti dornici de aventuri.

Poalele erau pe alocuri vegetate, iar intre ele se cascau hauri naucitoare,

cu poteci si drumuri ce pareau fire serpuitoare de la inaltime.

Chiar daca era inceput de saptamana, era plin de turisti, de toate natiile,

mai ales ca soarele isi facuse aparitia in toata splendoarea.

Se putea urca pe stanci, erau drumuri special croite sau scari, insa conditia mea fizica nu mi-a permis

si asa am tinut in loc toata trupa.

In schimb, am putut vizita basilica de Montserrat, am admirat sculpturile peretilor din 

curtea interioara si frumusetea dinauntru asemanatoare catedralelor ortodoxe.

Ne-am "minunat" de preturile piperate ale produselor traditional-originare diferitelor zone

expuse in posturile de pe marinea trotuarului.

Am vizitat si Muzeul Montserrat ce cuprindea pictura moderna , veche si din impresionismul francez: Dali, Picasso, Monet, Renoir, alaturi de alti cunoscuti autohtoni,

am admirat arheologia si iconografia in lemn  (cu cateva icoane romanesti foarte vechi).

Nefiind cunoscatori, vizita nu a fost tocmai lunga avand alaturi si pruncul precipitat, 

dar ne-am imbogatit memoria cu ceva nou.

Jumatate de zi  ne-a fost cu folos si pentru fizic si pentru spirit,

am fost impreuna, am respirat aer curat, ne-am clatit ochii si

am adaugat la socoteala un alt obiectiv turistic.

De "casa noua"

Ieri am primit vizita unor prieteni cu care nu ne-am mai vazut de cateva luni.

Desi s-au lasat asteptati, ca au venit spre seara, ne-a facut placere si totodata ne-au surprins ca 

au venit cu mici atentii "de casa noua", "ca asa se face, cand vin prietenii, familia pentru prima data

in noua ta casa, sa nu aduca ghinion"- zisera.

(Asta nu e un aviz pentru nimeni- nota mea)

Decoratiunile s-au potrivit perfect in cadru, ca si nuante, ca si texturi, desi alese dupa gusturile lor

si fara cunostinta de ambient.

Multumim Anca, multumim Emil.

Noi, mamele, am stat la taclale despre case, decoratiuni,

sarcina, despre bebelusi,

am depanat firele amintirilor de la nastere cu temerile ei ascunse sau 

prea-expuse.

Ei, taticii, au vizionat si comentat finala ligii campionilor.

Ps:

 Partea principala e ca s-au vazut fetele-cucuietele; a mea si-a vazut prietena de la fostul cole, incantata nevoie mare, mai ales ca i-a adus si mici cadouri, plus alti doi copii pentru joaca.

  S-au jucat frumos, au ras si-au chicotit, fara urme de suparare, ceea ce a dus

la plecarea Dianei: prima ei noapte dormita la o prietena.

Sper ca "dormitul la prietena" sa fie veridic de fiecare data cand va fi rostit !!