Sarbatori cu bine!

O aruncatura de bat pana la sfarsit de an...si doar azi nu-i Craciunul...oooo, ce veste minunata, ce sarbatoare mult iubita, adorata de copii; aseara am intrebat-o pe Diana de ce asteapta ea Craciunul si cum ma asteptam, raspunsul veni prompt: ca vine mos Craciun
Apoi am intrebat-o de ce vine mos Craciun tocmai in ajun de Craciun, de ce se canta colinde, despre ce si cine...si a facut legaturile si a priceput ea ce se sarbatoreste de fapt; insa a ramas tot cu gandul la daruri; copiii sa-si traiasca copilaria, de ce sa-i maturizam inainte de vreme... si asa cresc prea repede si nu au copilarie; Diana e naiva uneori, intr-atat incat ma "enerveaza" si am asteptari mai mari pentru varsta ei, insa alteori ma izbeste cu cate o intrebare incuietoare sau isi manifesta vreun sentiment prea adult.
De vreo patru zile , in balcon, pe dulapior, stateau doua scrisorele, impaturite, prinse cu o clama de rufe, verde; sunt pentru mos Craciun si asteapta sa fie ridicate de catre ajutoarele acestuia. Anul asta stie sa scrie aproape bine, cu litere de tipar, mai mananca o litera sau mai stalceste un cuvant, dar e totul descifrabil; dar cu toate acestea, scrisorile sunt moderne, in trend si nu contin prea multe cuvinte: a scris separat, pentru ea si pentru sora-sa, adresa si in loc de cerinte, a decupat din revista de jucarii ceea ce-si dorea: ea, un ponei vorbitor cu aripi miscatoare, pentru Isabela, o pisica miorlaitoare, cu ochi sticlosi. A luat modelul scrisorii de la scoala, pentru ca acolo au facut alte cereri pentru regii magi si am aflat ca ar mai vrea role, ca cele actuale ii raman mici la vara, un microfon si nu mai stiu ce minunatie de-a lui Monster High.
Cu multe nazbatii la activ si neascultari, mereu am amenintat-o ca mos Craciun nu va binevoi sa se deranjeze pentru obraznici; si avea o mare indoiala in suflet Abia aseara, am avizat-o ca in balcon nu am mai vazut nici un fel de scrisoare; a alergat repede sa se convinga si mi-a adus doar clama de rufe apoi a topait cateva minute , cu bucurie deplina pe chip; i-am aratat un avion mare, luminat si i-am zis ca poate acolo s-au ascuns spiridusii pentru calatoria lor; a strigat un multumesc rasunator in intunericul de la ora 22 si era foarte fericita si a promis ca se va purta bine (ha! ) si ca ii va face mosului un biletel cu multumesc pe care i-l va lasa diseara alaturi de farfurioara cu biscuiti si paharul de lapte.
Apropo, biscuitii i-a facut ea cu forme de stelute, inimioare.
Isabela se bucura la vederea lui mos Craciun, cel din reclame , reviste sau din bradut. Nu stie mai mult, doar ca a vazut-o pe sora sa chitaind si o imita si ea. Ei ii plac animalutele si muzica, fundalul sonor al reclamelor pe care le fredoneaza si se bataie pe ele; pare sa aiba ceva ureche muzicala in comparatie cu cea mai mare :) Nu mai incap in casa obrazniciile ei si alinturile, care unite cu ale sora-sii formeaza adevarate tornade.
Si asa asteptam noi Craciunul in aceste an, desi tati va lucra diseara; eu o sa-l ajut pe mos sa aranjeze darurile sub bradut , apoi maine vom sarbatori in familie.
Sa aveti cu totii un Craciun bogat si sa primiti cu bucurie nasterea Domnului!
Sarbatori calde!

Pentru claca de la Bea

decoratiunile de anul acesta : ingerasi, globuri si stelute facute de Diana

Magie in noapte

Mai tarziu, in miez de noapte
fara nici un doar si poate
va veni pe la ferestre
mosul darnic din poveste.
E prieten cu Craciun,
la fel de voios si bun
sugubat, nevoie mare
ca nu bate la "intrare";
se strecoara-asa tiptil
sa nu-l vada vreun copil
si se uita dupa ghete
daca sunt langa perete,
spalate si curatate
in ordine-aliniate;
ca acuma stiti si voi
cum sta treaba pe la noi:
mosul asta, an de an,
sta si-asculta pe la geam,
si vede care-i cuminte,
care-i harnic sau mai minte;
c-are pentru fiecare:
ori nuia, ori portocale
si le-mparte pe dreptate
"n-ai fost bun, n-o sa ai parte!"
Acum, repede, fugiti
papucii sa-i lustruiti
si sa va purtati frumos,
chiar de-i timpul nemilos;
indreptati un lucru rau
daca l-ati facut!
nu-i greu:
intocmiti o fapta buna
sau dezveliti o minciuna;
sa vedeti ca mosu-i bland
si va iarta in curand
si in loc de o nuia
va lasa o acadea.

Povestiti si celor mici
povestea de la bunici
despre-acest mos Nicolae
drag la toti, nevoie mare,
ce paseste din magie
intr-a lor copilarie.


PS:      Draga mosule Nicolae, ti-am scris aceste randuri ca sa uiti de faptele nastrusnice sau neascultarile     fetitelor mele si sa nu le lasi nuieluse in cizmulite; si promit ca voi fi si eu mai rabdatoare si-mi voi aminti de mai multe ori "cum e sa fii copil!"

Aroma Craciunului

De maine incepe numaratoarea inversa pana la Craciun, dar mai intai de toate, sa nu-l uitam pe batranul mos Nicolae.
Si pentru ca toti traim cu nostalgia copilariei, sa ne amintim de mirosul Craciunului.
Cum mirosea?
In casa:  a brad, a cozonaci, a caldura, a fripturici si mai de seama, a portocale, portocale pe care le curatam si incercam sa le taiem coaja in forme de flori, care zaceau pe masa, ornamental, dar mai ales ca sa emane mirosul pana ce se uscau de-a binelea; sau cu bucati de coaja fugeam la aragazul cu ochiul aprins si incercam sa o strangem sa tasneasca uleiul deasupra focului si sa facem artificii.
Cele mai multe prajituri sunt cu arome, iar majoritatea aromelor poate le cumparam, mai ales pe cele sub forma de lichid. Dar unele le avem "sub nas".
Totul a pornit de la mofturosii pe care ii am in familie: le place gustul, dar nu suporta micile bucatele de coaja razuita, fie de lamaie, fie de portocala, cica nu "ar fi porci sa manance coji" (citez)
Asadar, am pastrat cateva coji de mandarine si portocale (ar trebui spalate initial), am incercat pe cat am putut sa le iau din partea alba si le-am pus la uscat pe o farfurie. O zi, maxim doua, depinde de cata caldura ajunge la ele. Apoi le-am pus in tocator (blender , robot sau o rasnita ce aveti la indemana) cu o lingurita de zahar si am incercat sa le transform in faina. Am cernut totul printr-o sita.
Si asa mi-a iesit pudra de portocale, super aromatizanta, naturala si tind sa cred ca va fi si bun colorant, pentru ca stiu sigur ca pateaza hainele Isabelei :)
Cum eu am lasat cojile sa se usuce foarte tare, tocatorul nu a facut fata la toate si mi-au ramas bucatele mai mari. Dar am facut repede un saculet dintr-un material fin, le-am pus inauntru si am agatat saculetul in dulapul cu haine. Miroase si in camera; iar cand se va mai pierde mirosul, nu ramane decat sa inlocuiesc continutul saculetului.

pentru uscare

Simplu!

Cucuiete

Dimineata ne ingramadim toate trei in baie, toate laolalta in jurul chivetei mici cat un castron: Diana pe vechiul ei scaunel-cufar, acum ajunge perfect la spalat, iar pe Isabela am invatat-o sa stea cocotata pe ultimul raft al dulapiorului aflat dedesubt, sprijinita de mine; eu , bineinteles incerc sa o tin pe Isabela si cu o mana imi periez si dintii si ma si spal, mai mult ca mâta. Nu reusesc s-o conving pe cea mica sa-si tina dintisorii la spalat, ea vrea cu incapatanare sa-si tina periuta cu Hello Kitty, sa roade perii de plastic pe care pun o bobita mica de pasta de dinti roz.
Daca ar fi dupa capetele lor cu destula minte pentru asa mici varste, ar curge apa continuu, ar clipoci sapunul in apa pana la topire si ar lalai , la drept vorbind, mai mult de vreo jumatate de ora; dar dimineata timpul e nemilos si acea ora de la trezire pana la plecare nu prea e de ajuns.
Asa ca, de multe ori, pe langa miorlaieli, le repezesc pe amandoua, susuindu-le mereu sa nu faca prea multa galagie. Si ca toate mamicile, eu ma imbrac ultima, imi pun la repezeala ce apuc si incalt ghetele uneori fara sosete.
Afara a fost destul de uracios zilele astea, dar la ora de plecare la scoli, soarele se chinuia sa lumineze in ziua mohorata. Doar ce am apucat sa ajungem pe la jumatatea drumului si picuri repezi s-au napustit amenintatori sa se inmulteasca. Si ioc umbrele, ca nah, am crezut in soare. Si ma zoresc cu mogaldeata in brate, ii arunc un pup Dianei la poarta scolii si o trimit singura printre ceilalti grabiti; ajungem gafaind, adica eu, si la gradinita, nu inainte de a smotoci o frunza dintr-un boschet, ca asa-i traditia, Isabela se prezinta zi de zi, cu cate o frunza in mana...nu ca i-ar cere cineva lucrul asta, ci e pur si simplu fita ei de la 15 luni jumate.
O dimineata din sirul lung al zilelor de scoala, o dimineata de noiembrie, ploioasa de data asta.
Ps: cucuiete, adica cu cucuie: unul eu, unul Isabela, marcaje proaspete