Un alt inceput

Sa vorbesc despre intarcare, e un subiect delicat: fiecare mama face dupa cum simte , dupa cum poate si dupa cum o taie capul. Si mai cred ca e alegerea ei, nu se judeca, doar se dau sfaturi.
Pe Diana am intarcat-o pe la 4-5 luni, mai mult fara sa vreau si din cauza situatiei: am terminat maternitatea , am reintrat la serviciu si incetul cu incetul lactatia s-a diminuat, n-am simtit nici eu nici fata cand totul a luat sfarsit. Si a fost usor parca, s-a adaptat repede la "bibi" si a fost totul bine.
Cu Isabela lucrurile nu au fost/sunt tocmai usoare. Desi pe la doua trei luni mai manca si putina formula din biberon, mai tarziu nici vorba sa se uite macar la sanul de plastic. Abia, abia daca lua cateva inghitituri de ceai, ca vedea alta culoare acolo decat alb. In rest, ioc.
Gandul meu de a o intarca ar fi fost in jurul varstei de un an. Dar gandul meu nu coincidea deloc cu al ei: de fiecare data cad ziceam ca hai sa incep, ba se imbolnavea si nu voia nimic altceva de mancare, ba nu aveam pic de ajutor taticesc, intrucat acesta lucra mult si in tura de noapte, ba iar s-a imbolnavit de stomatita, afte ce-o fi fost...ba...ba...ba... In urma cu vreo doua saptamani am inceput probe: cum prindeam o noapte a lui tati acasa, eventual odihnit, hop il plasam in camera cu cea mica, iar ziua o mai pacaleam cu una cu alta sa uite de "alinarea" ei sau i-o incredintam iar tatalui. Trucul mergea si nu prea pana cand martea trecuta, bebelusa-domnisorica mi-a facut o minunata muscatura sangeranda: si a fost picatura: gata! punct! se fini !
In aceeasi dupa-amiaza am dat fuga dupa un alt tip de biberon, frumos decorat cu Minnie (ca-i place) si ferma pe pozitie si in acelasi timp plangacioasa ca "uite ce ma doare, ca mami are bubita!" am trecut s-o conving sa continue suptul , dar de la Minnie !!!! Plansetele si dorul au fost nemasurate, imposibil de scris aici la fel ca si simtamintele ei si ale mele, dar incetul cu incetul draga de ea se adapteaza.
Azi e o saptamana de cand am inceput procesul, si cred ca, la cele 20 de luni deja implinite nu ar trebui sa ma simt vinovata, mamiceste vorbind; dar ma simt cand o vad cum inca isi mai aminteste de "îhî- îhî" (caci asa ii era cerinta de san), cum vrea sa-mi ridice puloverul sau cum se pune pe plans cand ii zic eronat "nu mai e!" sau "mami are bubita!" ...mi se sfasie inima si duc deja dorul capsorului ei lipit de pieptul meu, cu ochii sclipind si un zambet in coltul gurii, dar cu buzele ventuza pe "sursa ei de viata", cum zicea tati. Ce-o fi in mintea ei de copil acuma , de ce o fi hotarat mami sa nu-mi mai ofere alinarea asta?
In seara asta, la culcare am lasat-o sa-mi ridice puloverul, dar ea l-a ridicat doar atat incat sa-mi simta pielea de pe burta si a adormit asa, cu fata lipita, iar mie imi curgeau lacrimi, de vinovatie, de dor, de neputinta, de duiosie, de emotie, de amintiri ...lacrimi de mama...

Gingasie si gratie

Sunt gata costumatiile pentru vineri:

fustite ne/cusute si bluzite cu aplicatii handmade

zana albastra a fluturasilor

si

mica balerina roz

Vine carnavalul

Incepand de maine pana vineri, matele au zilnic cate o activitate,

respectiv cate un complement specific carnavalului:

luni, Isabela merge imbracata in galben,

marti cu o palarie de lana neagra,

miercuri se imbraca in verde, 

joi merg toti in uniforma trening a gradinitei (ziua de fiesta, beau suc si mananca snacks-uri),

iar vineri se imbraca dupa bunul plac, dar sa fie de carnaval;

Diana incepe de marti in care va merge cu mustata,

miercuri cu palarie de muschetar,

joi sa fie cu fata pictata de monstru sau vrajitoare,

iar vineri, la alegere.

Cred ca va fi tare amuzant pentru ele.

Astazi am construit primul complement

in 15 minute

mustata

Se deseneaza pe o bucata de feltru negru doua mustati asemanatoare,

se pun una peste alta si se cos pe margine (se pot si lipi);

ca sa fie ferma am lipit intre cele doua bucati, de-a lungul, 

un betisor de lemn.

Si ca sa stea "la locul ei", adica sub nas, i-am adaugat un elastic fin.

Gata de carnaval, pentru ziua de marti.

 

 

 

Doriti de zapada...si ne-am dus in Pirinei

Fotografiile vorbesc mai mult decat cuvintele, asa ca le-am asezat ca titlu.

Ziua de nastere a Dianei a trecut fara petrecere, adica fara invitati si harmalaie in casa si fara cadouri dorite sau nu (ca parca ar fi ceva sa nu-si doreasca): am iesit doar in familie la o cina fast food, dupa dorinta sarbatoritei, plus marea promisiune ca vom merge la zapada. Am promis.
Zapada a mai vazut doar anul trecut, cateva petece prin padurea de la munte, ascunse la umbra din martie si a topait pe toate, absolut. Dar anul asta, am zis sa fie mai mult
Si ne-am sucit si informat, am cerut pareri si am hotarat : Andorra, micul principat independent ce face granita cu Spania si la vreo 250 de km; ba ca e faimoasa pentru preturile mici fara tva, ba ca are piste bune  si neaparat are zapada; exact pe asta, ultima o si cautam si mai ales ca era vorba si de Pirinei, fie ei spanioli sau andorreni.
Cu astea l-am convins si pe tito Ionut sa vina la noi si cu noi. Si am plecat entuziasti pe kilometraj lung, cu fetitele cumintele si relaxate, pe muzica in trend,  cu gandul (al meu , bine ascuns) ca de indata ajunsi in Andorra vom pasi pe zapada.Ne-am cazat pe teritoriul spaniol , la vreo doi km de vama si afara era un soaaaare de 10 grade, nici urma de zapada si nici gand sa vina peste noi. O vedeam sus pe unele varfuri de munti, ba chiar unii erau bine acoperiti dar ni se parea imposibil de ajuns la ea.
Prima dupa-amiaza a trecut , am tot lalait-o in plimbare prin Andorra, fara a atinge vreun scop si s-a intunecat repede. Fiesta a fost completata de putina febra la mezina, ca sa avem si griji, ca na, nu puteau ramane acasa. Dar cum fatuca era vesela nu ne-am alarmat si sambata am iesit musai sa dam de alb.
Si mare ne-a fost uimirea cand ne-am urcat in masina a inceput sa ninga. Des, ca-n poveste. Si incetul cu incetul se aseza. Diana nu mai putea de bucurie, chiar si mie imi sclipeau ochii de dorinta. Fulgi nevazuti de multi ani, sa fie vreo 8, ploaie alba ce-mi aducea amintiri de acasa, din copilarie si nu numai.
Masina nu avea nici un fel de echipament pentru iarna, dar n-am aventurat spre inaltime atrasi de naluca ninsoare. N-am mai putut urca, strada se acoperea cu pojghita alunecoasa. Am parcat la jumatatea drumului, pe o straduta laterala, sa ne minunam de frumusetea inaltului acoperit de brazi drepti si stufosi ce se imbracau in alb, sa ne tabacim in spate primii bulgari si ca toti copiii (din noi), sa inchipuim oameni de zapada. Desi nu era o partie conventionala, am folosit ca sanie o sacosa care mai mult rodea pana la asfaltul de dedesubt, decat sa alunece, mai ales cu Diana in ea (a se vedea filmuletul pe care l-am incarcat crezand ca e o fotografie)
Si ne-am mangaiat sufletul cu peisajul rece, am respirat aer de iarna si ni s-au topit fulgii pe fata si pe limba. Isabela nu a fost incantata de cunostinta, intrucat abia se trezise mofturoasa dintr-un somn scurt si nu parea deloc sa o atraga acest anotimp in noua infatisare.
Ne-am intors in masina sa coboram. Greu la vale cu talpi alunecoase. Masina s-a rasucit dupa voia ei, in pofida manuirii iscusite a volanului, si ne-am oprit usor intr-un zid de piatra dupa un derapaj si o explozie a rotii din fata. Putina sperietura, dar noi bine si intregi, masina zgariata si cu avarie la directie, dupa cum am aflat mai tarziu. Si ne-a taiat elanul si pofta de calatorie, plus ca asistenta si-a facut datoria si ne-a luat masina in aceeasi dupa-amiaza. Restul timpului l-am petrecut la caldurica bungalow-ului, cu vinut fiert si fripturici la gratar, alergand pioni pe tabla de nutesuparafrate, indulciti de cate o felie de tort cu frisca si capsuni.
Drumul la intoarcere a fost mai scurt, pe alt traseu incantator si platit de un taxi :)
Si asta ne-a fost aventura la zapada mult cautata si solemn promisa (zapada) Dianei. Macar ea poate a simtit bucurie mai mare, uitand repede de incidentul auto, fapt aratat din convorbirea ulterioara cu bunica la telefon, unde-i povestea pe nerasuflate cum a facut ea primul om de zapada.

Sweet moments

La 6 ani, primei nascute

Draga mea, nu stiu cand au trecut anii, maine poimaine mi te vad o domnisoara, care imi cere voie sa iasa la o intalnire sau la discoteca, imbracata cu fusta care e doar pe jumatate sau colantii prea mulati pe solduri (aici vad si prin ochii lui tati :)
Astazi inca esti printesa lui tati, prima, care alearga in bratele lui si cerseste dupa alint , la fel ca surioara mai mica; cum zicea tati, tronul e impartit: acum domnesc doua printese si tie inca iti este greu uneori sa accepti asta; dar stim ca esti buna si iti iubesti sora si ne-ai promis ca o vei proteja mereu, chiar si atunci cand o sa ai servici :)
Astazi implinesti 6 ani, varsta de granita, varsta care te arunca in tumultul vietii, incepand cu primii ani de scoala; cei sapte ani de-acasa s-au facut sase si acestia sunt incorect denumiti astfel.
Copilareste puiul meu, acum cat mai e timp, chiar daca de multe ori iti cerem sa te comporti "ca o domnisoara", poate mai tarziu ne-om da seama de staruinta ta in a "te prosti"; timpul e nemilos si anii acestia nu se mai intorc, oricat ai vrea tu, oricat ne-am dori si noi, iar noi suntem atat de captati de cotidian incat nu realizam ca ne-am putea transpune alaturi de voi sa retraim copilaria...
Te iubesc fetita mea, la fel de tare cum o iubesc si pe surioara ta, chiar daca tu imi reprosezi uneori contrariul; te iubesc si atunci cand "sunt rea", te iubesc si atunci cand ma superi, te iubesc si atunci cand te cert ca ai gresit, cred ca-ti iubesc si incapatanarea mostenita.
Draga mea, din dragoste ai aparut si te hranim cu dragoste; speram ca acest minunat sentiment sa-l resimti la randul tau ca sa iti fie mai usor in viata.
La multi ani fatuca mea, printesa lui tati...

Ps: iarta-ma ca am scris fara o ordine, doar au curs cuvintele... nu am vrut sa treaca ziua fara sa pun o scrisorica aici pentru atunci cand vei intelege

Sarbatori cu bine!

O aruncatura de bat pana la sfarsit de an...si doar azi nu-i Craciunul...oooo, ce veste minunata, ce sarbatoare mult iubita, adorata de copii; aseara am intrebat-o pe Diana de ce asteapta ea Craciunul si cum ma asteptam, raspunsul veni prompt: ca vine mos Craciun
Apoi am intrebat-o de ce vine mos Craciun tocmai in ajun de Craciun, de ce se canta colinde, despre ce si cine...si a facut legaturile si a priceput ea ce se sarbatoreste de fapt; insa a ramas tot cu gandul la daruri; copiii sa-si traiasca copilaria, de ce sa-i maturizam inainte de vreme... si asa cresc prea repede si nu au copilarie; Diana e naiva uneori, intr-atat incat ma "enerveaza" si am asteptari mai mari pentru varsta ei, insa alteori ma izbeste cu cate o intrebare incuietoare sau isi manifesta vreun sentiment prea adult.
De vreo patru zile , in balcon, pe dulapior, stateau doua scrisorele, impaturite, prinse cu o clama de rufe, verde; sunt pentru mos Craciun si asteapta sa fie ridicate de catre ajutoarele acestuia. Anul asta stie sa scrie aproape bine, cu litere de tipar, mai mananca o litera sau mai stalceste un cuvant, dar e totul descifrabil; dar cu toate acestea, scrisorile sunt moderne, in trend si nu contin prea multe cuvinte: a scris separat, pentru ea si pentru sora-sa, adresa si in loc de cerinte, a decupat din revista de jucarii ceea ce-si dorea: ea, un ponei vorbitor cu aripi miscatoare, pentru Isabela, o pisica miorlaitoare, cu ochi sticlosi. A luat modelul scrisorii de la scoala, pentru ca acolo au facut alte cereri pentru regii magi si am aflat ca ar mai vrea role, ca cele actuale ii raman mici la vara, un microfon si nu mai stiu ce minunatie de-a lui Monster High.
Cu multe nazbatii la activ si neascultari, mereu am amenintat-o ca mos Craciun nu va binevoi sa se deranjeze pentru obraznici; si avea o mare indoiala in suflet Abia aseara, am avizat-o ca in balcon nu am mai vazut nici un fel de scrisoare; a alergat repede sa se convinga si mi-a adus doar clama de rufe apoi a topait cateva minute , cu bucurie deplina pe chip; i-am aratat un avion mare, luminat si i-am zis ca poate acolo s-au ascuns spiridusii pentru calatoria lor; a strigat un multumesc rasunator in intunericul de la ora 22 si era foarte fericita si a promis ca se va purta bine (ha! ) si ca ii va face mosului un biletel cu multumesc pe care i-l va lasa diseara alaturi de farfurioara cu biscuiti si paharul de lapte.
Apropo, biscuitii i-a facut ea cu forme de stelute, inimioare.
Isabela se bucura la vederea lui mos Craciun, cel din reclame , reviste sau din bradut. Nu stie mai mult, doar ca a vazut-o pe sora sa chitaind si o imita si ea. Ei ii plac animalutele si muzica, fundalul sonor al reclamelor pe care le fredoneaza si se bataie pe ele; pare sa aiba ceva ureche muzicala in comparatie cu cea mai mare :) Nu mai incap in casa obrazniciile ei si alinturile, care unite cu ale sora-sii formeaza adevarate tornade.
Si asa asteptam noi Craciunul in aceste an, desi tati va lucra diseara; eu o sa-l ajut pe mos sa aranjeze darurile sub bradut , apoi maine vom sarbatori in familie.
Sa aveti cu totii un Craciun bogat si sa primiti cu bucurie nasterea Domnului!
Sarbatori calde!

Pentru claca de la Bea

decoratiunile de anul acesta : ingerasi, globuri si stelute facute de Diana

Magie in noapte

Mai tarziu, in miez de noapte
fara nici un doar si poate
va veni pe la ferestre
mosul darnic din poveste.
E prieten cu Craciun,
la fel de voios si bun
sugubat, nevoie mare
ca nu bate la "intrare";
se strecoara-asa tiptil
sa nu-l vada vreun copil
si se uita dupa ghete
daca sunt langa perete,
spalate si curatate
in ordine-aliniate;
ca acuma stiti si voi
cum sta treaba pe la noi:
mosul asta, an de an,
sta si-asculta pe la geam,
si vede care-i cuminte,
care-i harnic sau mai minte;
c-are pentru fiecare:
ori nuia, ori portocale
si le-mparte pe dreptate
"n-ai fost bun, n-o sa ai parte!"
Acum, repede, fugiti
papucii sa-i lustruiti
si sa va purtati frumos,
chiar de-i timpul nemilos;
indreptati un lucru rau
daca l-ati facut!
nu-i greu:
intocmiti o fapta buna
sau dezveliti o minciuna;
sa vedeti ca mosu-i bland
si va iarta in curand
si in loc de o nuia
va lasa o acadea.

Povestiti si celor mici
povestea de la bunici
despre-acest mos Nicolae
drag la toti, nevoie mare,
ce paseste din magie
intr-a lor copilarie.


PS:      Draga mosule Nicolae, ti-am scris aceste randuri ca sa uiti de faptele nastrusnice sau neascultarile     fetitelor mele si sa nu le lasi nuieluse in cizmulite; si promit ca voi fi si eu mai rabdatoare si-mi voi aminti de mai multe ori "cum e sa fii copil!"

Aroma Craciunului

De maine incepe numaratoarea inversa pana la Craciun, dar mai intai de toate, sa nu-l uitam pe batranul mos Nicolae.
Si pentru ca toti traim cu nostalgia copilariei, sa ne amintim de mirosul Craciunului.
Cum mirosea?
In casa:  a brad, a cozonaci, a caldura, a fripturici si mai de seama, a portocale, portocale pe care le curatam si incercam sa le taiem coaja in forme de flori, care zaceau pe masa, ornamental, dar mai ales ca sa emane mirosul pana ce se uscau de-a binelea; sau cu bucati de coaja fugeam la aragazul cu ochiul aprins si incercam sa o strangem sa tasneasca uleiul deasupra focului si sa facem artificii.
Cele mai multe prajituri sunt cu arome, iar majoritatea aromelor poate le cumparam, mai ales pe cele sub forma de lichid. Dar unele le avem "sub nas".
Totul a pornit de la mofturosii pe care ii am in familie: le place gustul, dar nu suporta micile bucatele de coaja razuita, fie de lamaie, fie de portocala, cica nu "ar fi porci sa manance coji" (citez)
Asadar, am pastrat cateva coji de mandarine si portocale (ar trebui spalate initial), am incercat pe cat am putut sa le iau din partea alba si le-am pus la uscat pe o farfurie. O zi, maxim doua, depinde de cata caldura ajunge la ele. Apoi le-am pus in tocator (blender , robot sau o rasnita ce aveti la indemana) cu o lingurita de zahar si am incercat sa le transform in faina. Am cernut totul printr-o sita.
Si asa mi-a iesit pudra de portocale, super aromatizanta, naturala si tind sa cred ca va fi si bun colorant, pentru ca stiu sigur ca pateaza hainele Isabelei :)
Cum eu am lasat cojile sa se usuce foarte tare, tocatorul nu a facut fata la toate si mi-au ramas bucatele mai mari. Dar am facut repede un saculet dintr-un material fin, le-am pus inauntru si am agatat saculetul in dulapul cu haine. Miroase si in camera; iar cand se va mai pierde mirosul, nu ramane decat sa inlocuiesc continutul saculetului.

pentru uscare

Simplu!

Cucuiete

Dimineata ne ingramadim toate trei in baie, toate laolalta in jurul chivetei mici cat un castron: Diana pe vechiul ei scaunel-cufar, acum ajunge perfect la spalat, iar pe Isabela am invatat-o sa stea cocotata pe ultimul raft al dulapiorului aflat dedesubt, sprijinita de mine; eu , bineinteles incerc sa o tin pe Isabela si cu o mana imi periez si dintii si ma si spal, mai mult ca mâta. Nu reusesc s-o conving pe cea mica sa-si tina dintisorii la spalat, ea vrea cu incapatanare sa-si tina periuta cu Hello Kitty, sa roade perii de plastic pe care pun o bobita mica de pasta de dinti roz.
Daca ar fi dupa capetele lor cu destula minte pentru asa mici varste, ar curge apa continuu, ar clipoci sapunul in apa pana la topire si ar lalai , la drept vorbind, mai mult de vreo jumatate de ora; dar dimineata timpul e nemilos si acea ora de la trezire pana la plecare nu prea e de ajuns.
Asa ca, de multe ori, pe langa miorlaieli, le repezesc pe amandoua, susuindu-le mereu sa nu faca prea multa galagie. Si ca toate mamicile, eu ma imbrac ultima, imi pun la repezeala ce apuc si incalt ghetele uneori fara sosete.
Afara a fost destul de uracios zilele astea, dar la ora de plecare la scoli, soarele se chinuia sa lumineze in ziua mohorata. Doar ce am apucat sa ajungem pe la jumatatea drumului si picuri repezi s-au napustit amenintatori sa se inmulteasca. Si ioc umbrele, ca nah, am crezut in soare. Si ma zoresc cu mogaldeata in brate, ii arunc un pup Dianei la poarta scolii si o trimit singura printre ceilalti grabiti; ajungem gafaind, adica eu, si la gradinita, nu inainte de a smotoci o frunza dintr-un boschet, ca asa-i traditia, Isabela se prezinta zi de zi, cu cate o frunza in mana...nu ca i-ar cere cineva lucrul asta, ci e pur si simplu fita ei de la 15 luni jumate.
O dimineata din sirul lung al zilelor de scoala, o dimineata de noiembrie, ploioasa de data asta.
Ps: cucuiete, adica cu cucuie: unul eu, unul Isabela, marcaje proaspete
         

Finele macarons

Si in sfarsit le veni randul faimoaselor macarons. Si da, parerea mea, sunt dupa asteptari, gust fin, elegante si sunt un rasfat al papilelor gustative; nu stiu cum sunt cele din comert, dar ale mele sunt fenomenale la gust; e adevarat ca aspectul s-a incapatanat sa iasa la iveala, dar sunt hotarata sa mai incerc pana ce-mi reusesc;
din aceeasi compozitie, unele au crapat de ciuda (probabil pentru ca au ramas albe, culoarea lor naturala), cele galbene au iesit cel mai bine, desi franjurii specifici de la baza nu s-au dantelat prea mult, iar cele maronii s-au pleostit iar la copt au crapat groaznic, suparandu-se ca le-am lasat la urma.
De vreo doi ani am adunat vreo patru retete, iar acum am gasit o a cincea pe care am probat-o: am facut crema din ciocolata amaruie si a iesit minunat contrastul intre gustul bezelei si cel al cremei.

pentru cine vrea sa indrazneasca pretentioasele prajituri las reteta pe care am pus-o eu in aplicare
Pentru baza:
225 gr. de zahar pudra; 125 gr. de migdale macinate fin; 3 albusuri de ou; un praf de sare; 25 gr. de zahar tos

Crema:
 60 gr. de smantana pentru frisca; 100.gr. de ciocolata alba; 10 gr. de unt
Eu am modificat crema, cu ciocolata amaruie si lapte, se poate folosi orice crema ferma pe care o stiti.
In robot sau la blender se amesteca migdalele macinate si zaharul pudra, apoi ce cerne totul prin sita sa ramana amestecul foarte fin. Albusurile se bat spuma cu praful de sare, pana se in punctul de a se intari, apoi se adauga in ploaie zaharul tos si se continua baterea pana la fermitate. Peste albusuri se adauga  migdalele  si se amesteca delicat cu spatula sau lingura de lemn pana se omogenizeaza bine.
Se umple posh-ul sau un colt de punga si pe tava in care se pune hartie de copt, se aseaza gramajoare egale de bezea, cu distanta de 2 cm intre ele. Apoi se loveste usor tava de masa incat albusurile sa se aseze foarte bine si sa ramana fine la suprafata. Se lasa tava sa se odihneasca cel putin 30 de minute pana sa se formeze la suprafata albusului un fel de pojghita lucioasa.
Se incalzeste cuptorul la 160 de grade si se coc 12-15 minute, apoi se lasa la racit.

Crema se face intr-un castron in care s-a rupt ciocolata in bucatele peste care se adauga smantana fierbinte. Se bate crema si se adauga untul apoi se tine crema o ora la rece. Bineinteles aceasta crema se poate face prima, inainte de a face bezeaua.

Apoi se unesc cojile de bezea cate doua formandu-se macaronul.

Sfaturi utile: perioada de formare a pojghitei la suprafata albusului, inainte de coacere, este foarte importanta, altfel se crapa albusul la coacere.
                     albusurile trebuie sa fie fara urma de galbenus
                     zaharul pudra este bine sa fie din comert, nu facut in casa, pentru ca anteriorul are concentratie de amidon , ceea ce e necesar
                     compozitia, cat si crema se pot colora dupa gust si originalitate

Aceasta este reteta, eu am facut intocmai, si unele au iesit bine, altele nu, proababil mai sunt secrete pe care fiecare trebuie sa le descopere.
De aici cred ca rezulta si costul elevat al macaronului din comert.
Bafta cutezatoarelor!

Singura poza:

C-o ora mai putin

Dorinte de azi:
mai putine dureri de spate
mai putine medicamente
mai putin guturai si tuse- micuta mea vesela si mucoasa

Sa fim sanatosi cu totii !

Zile de vara pana-n octombrie

soare sus, puternic, jos plaja inundata de apa oceanica calduta;

noi fericiti ca suntem impreuna, sanatosi;

ne hlizim in poze , sarim si ne stropim,

mancam peste prajit in port

si huzurim in caldura de octombrie;

am respectat traditia cu taierea motului

si ne-am veselit

Cald de septembrie

acusi spre sfarsit;

cata multumire si liniste iti ofera stralucirea marii,

departe vazuta, sub razele de soare imbufnat , dar cu putere,

dimineata cand mergem la cele scoli si gradinite

sclipici tremurator pe un larg infinit, albastru-verzui-auriu;

as fugi acolo

si fatuca mica se obisnuieste domol, dar sigur

"es muy buena!" "esta muy bien!"-dice la señorita, poco sorprendida ella, tambien 

ooo, cat de bine a prins vacanta micutei noastre cu lipici la mami:

azi un om, maine alta persoana, poimaine altii noi,

uite-asa s-a dat draguta mea cu lumea

si la intoarcere, tzup la gradinita (ma rog, cresa, in traducere romana);

cand ajungem dimineata se intinde in bratele señoritei,

schitand un zambet dar care ii iese un plans

(inca mai intra plangand, dar se opreste cand da de copii si jucarii); 

dar cand o iau , nu mai e tematoare, ci iese vesela

 mananca ce ii pun si e bine, acum putintel racita, dar trece...

sa ne mai bucuram de caldurica de septembrie

si as mai vrea macar o saptamana si in octombrie,

macar atat

Draga jurnal abandonat,

cum mai fuge timpul asta, iar eu te-am neglijat, implicit cuvintele si sfaturile care trebuiau scrise aici, pentru viitor, poate le vor citi fetele;
mult asteptata vacanta a venit si a trecut, suntem din nou acasuta, ne adaptam incet la cele zilnice;
noutatea lunii e gradinita micutei, draga de ea: ieri a fost prima zi in care am lasat-o acolo, iar eu , cu inima stransa  si indoita, eram intepenita in curte, nestiind daca sa plec imediat sau sa mai stau, daca plange?! am hotarat sa plec, dar m-am intors amintindu-mi sa nu i-am spus educatoarei ca Isabela are iaurtul in rucsacel si sa i-l dea pe la 10.30 !!! dar nu am auzit-o plangand si parca m-am mai linistit.
La amiaza am auzit-o de afara, tipetele ei sunt inconfundabile, le-a invatat de la sora sa; lacrimi si incertitudine se vedeau in ochisorii albastri si cuibarita in bratele mele, inca suspina: "dar a plans din cand in cand, insa ii trecea repede!" mi s-a spus. Oare sa cred sau au fost doar cuvinte de consolare pentru mamica?!
Astazi mai ca nu se dadea luata din brate, dar totusi s-a lasat si nu a plans la despartire; poate totusi nu va fi foarte grea adaptarea , dar "azi a plans mai mult decat ieri" 
Acum sau mai tarziu vom trece prin aceleasi faze, totusi parca e mai usoara obisnuinta cand sunt mai mici...

Diana, cu Diana trecem printr-o perioada de neintelegere sa zicem, acum cand i se formeaza personalitatea de mai tarziu, ne este destul de greu s-o modelam, s-o facem sa ne ia in considerare sfaturile, s-o facem cu blandete dar totodata cu fermitate si parca s-au sters cei 4 ani in care am lucrat la educatia ei, parca intr-un an am pierdut tot si acum avem un copil nou pe care trebuie sa-l instruim; poate exagerez, dar ne pierdem rabdarea incercand , repetand si iar spunand; cei 7 ani de-acasa, care vor fi sase, am vrea sa fie corespunzatori, sa eleveze munca noastra...imi doresc pentru ea, pentru ele, un viitor frumos, sa culegem ce am semanat, dar trebuie sa mai udam si sa mai ingrijim ceva timp creatiile noastre....rabdare si intelepciune, da-ni-le Doamne

Prima aniversare

draguta mea

cand am aflat ca esti o boaba, m-am intrebat ca un neghioaba
cum sa apari si tu deodata, sa vii la noi, neinvitata?

draguta mea

mi-e tare jena si rusine ca am gandit asa de tine;
la inceput n-aveam habar ca eu din ceruri primesc dar.

draguta mea

dar gandul gri in zbor s-a dus, doar un moment el m-a rapus,
c-apoi in inima-mi te-ai asezat pe locul tau, la "rezervat !"

draguta mea

si iar am retrait momente de intrebari si sentimente
de temeri si de bucurii, pentru ziua cand urma sa vii;

draguta mea

acum suntem in numar par chiar daca alte griji apar;
ne-ai intregit, suntem un tot si de la noi primesti suport

draguta mea

si zilele-au trecut in goana, parca mai ieri erai o boaba
azi tu un an ai implinit : cat ai crescut, ce te-ai grabit!

draguta mea

de ziua ta eu iti doresc sa ai sanatate,
sa-nvingi si sa poti trece peste toate;
sa-ti fie fericirea tovarasul de drum
si sa iti stea pe chip zambetul de acum

draguta mea

sa imparti bunatate oriunde te-ai afla

si sa te-ocroteasca cerul mereu, micuta mea!
sa ai traiul un cantec ,senina sa pasesti,
lumina din privirea-ti sa staruiasca-n veci.

draguta mea

La multi ani, "Albastrica" noastra!

iulie, la jumatate

jumatatea verii, jumatatea anotimpului meu drag

timp de petrecut lenese pe plaja,

timp de multa zbenguiala in apa cu onduleuri stravezii

in culori de curcubeu reflectate de lumina soarelui de dimineata

Ah, ador dimineata pe malul marii, pe nisipul inca racoros

si netezit de masini pe timpul noptii;

si linistea de dimineata si mirosul de dimineata

si sunetul valurilor care se aud numai ele,

clipocind;

si sa aud numai chiotele fetelor mele care fac galagie cat zece

cand nu mai sunt alti copii, ci doar cativa bunici (sau nu), veniti dis-de-dimineata sa profite de soare si de briza benefica,

si sa vad urme de pasi micuti care se pierd sub valuri;

stiu, sunt egoista, vreau numai dimineata mea sa fie, pe bucatica mea de plaja, in bucatica mea de mare...dar toate astea pot fi doar catva timp ale mele,

cateva minute stranse,

pentru ca apoi totul sa se umple de zarva si bucurie ;

gandul meu e indeplinit: gandul;

pentru ca a fost doar un gand, si nu a fost un vis la care sa tanjesc si 

pentru care sa lupt,

a fost doar o mica dorinta de a locui langa mare, razleata, 

un gand de "cum ar fi daca vreodata...", pus atunci cand eram copil

si am pasit prima data pe nisipul marii romanesti;

si iata viata sau altcineva mi l-a ghicit sau l-a stiut;

E ciudat sau divin, cum mi s-au mai indeplinit astfel de dorinte fugare,

poate asa sunt eu de norocoasa; eu multumesc acolo sus pentru toate.

si totusi marea, ea ramane dragostea mea,

desi iubesc si prospetimea muntelui si linistea padurii,

dar tot obositoarea mare ma trage in mrejele-i perfide

 

 

my indian sandals for this summer

am nevoie de o palarie...am si vazut-o; ieftina!

Inghetata ... cat mai naturala

Pornind de la binecunoscuta inghetata din banane congelate, am facut cu capsune: vreo 500 grame de capsuni congelate , 2 linguri de miere de albine, un iaurt (de preferinta, gras) si optional, frisca (ceea ce se vede alb prin ea)
Frisca se bate separat, iar capsunele, mierea si iaurtul se pun in blender pana la consistenta dorita. Apoi ce a rezultat am amestecat cu frisca si am mai pus-o in congelator pana la servire.
In pahar e servita cu sirop de capsune si biscuiti.
Curand voi incerca cu pepene rosu si melon.
Mai naturala si mai aromata nu au magazinele :)