Ora 23

Zapuseala zilei de azi s-a anuntat inca din noapte

 cand m-au cuprins sudorile pentru prima data in aceasta vara, in pofida tuturor usilor si ferestrelor deschise.

Iubesc vara, imi place caldura, dar astazi simteam ca nu le fac fata.

Nu m-au ajutat nici dusul, nici evantaiul, nici intinsul pe jos ca matele.

Abia acum se simte boare de aer, vanticel de vara, poate adus/trimis

de pe largul marii care ne-a chemat toata ziua. De-ar fi existat teleportarea,

fara a face un pas prin zaduful stradal...

Tarziu in seara, dar multe capete sprijinite in coate pe balcoane

sau pervaze, rasufland cu nesat din aerul putin racoros;

plimbareti aproape de miez de noapte, cand corpul poate suporta ambianta, chiar 

si o vecina intarziata sau profitand de racoare sa curete terasa,

cainele oropsit, din balconul din fata, sleit de puteri si limpaind din apa calda,

in sfarsit se intinde linistit pentru somn:

fiecare faptura adulmeca picurii racoritori din noapte.

Orasul intins pe dealurile din fata,

sute de lumini mai mari, mai mici, delimiteaza strazile ondulate;

deasupra, alte mii de luminite vegheaza pamantul

si anunta zi senina pentru maine.

Poate si mai putin arzatoare!

Florile mele

Teii vazuti saptamana trecuta intr-un parculet nu m-au asteptat pe mine; 

atunci aveau multe flori imbobocite, gata sa plesneasca si un miros imbatator, amintind de acasa, de Copou; astazi erau deja trecute, scuturate, pline de musita lipicioasa.

Dar nu m-am lasat si am ales cateva, noi, proaspete, macar pentru un ceai-doua, 

incomparabile cu cele din pliculete.

Diana s-a jucat in nisipul fin,si-a gasit repede parteneri si a uitat de plansetele din magazin dupa o carte de colorat.

 Vremea atat de placuta, spre seara, cu soarele palind dupa ora 8; amestecatura de mamici leganandu-si pruncii in scranciob sau in brate, construind forme in nisip sau pur si simplu odihnindu-se sau palavragind cu amice, nescapandu-si odoarele din priviri, cu un ochi intr-o carte si cu altul dupa ele.

 

Seara linistita, cu desene pe hartie si animate la televizor, cu o cina subtire dintr-o clatita americana cu sirop de capsuni, spalat flori parfumate si intinse la uscat, joaca in pat de-a mama si de-a fiica pana la ora tarzie.

Noapte buna si racoroasa, floricica mea !

Un week-end ca o vacanta

                    Week-end-ul trecut, inceput in tonuri pesimiste : Diana cu urme de insolatie culeasa din excursie, datorita incapatanarii de a purta sepcuta, cu moleseala, dureri de cap, de burtica si vomite.
Seara de joi petrecuta pe la spital, cu "tito" dupa noi, proaspat -venit sa-si petreaca ultimele zile de vacanta pe meleaguri barcelonese. Halal inceput!
Vinerea putin mai optimista : Diana a dormit de pranz exact 6 ore, 12.00-18.00, dar s-a trezit fresh.
Noi, fratii, am iesit la plimbari: cea mai lunga plimbare, pe jos, din perioada de gestatie.
Inca o data m-am minunat de maretia Sagradei familia si am luat cu noi alte amintiri, de data aceasta, "fratesti"; am descoperit impreuna Casa Batlló ,o alta capodopera gaudista impresionanta prin stilul specific. Am scrutat vitrinele, produsele si preturile marilor marci internationale, s-au cumparat suveniruri-amintiri si m-am jucat "de-a ghidul" si fotograful printr-o mica parte a Barcelonei.

Seara a fost racoroasa, numai buna de incheiat plimbarea prin portul Barceloneta, de data aceasta in formatie completa, de familie, neputand rata apoi falnicul spectacol al apei de la Fantana Magica.  

As fi stat acolo, pironita pe banca, toata noaptea (desi spectacolele  nu dureaza mai mult de 2 ore jumatate, cu mici pauze) sa visez printre culorile fantastice ale apei tasnitoare, sa ma unduiesc odata cu ea pe muzica jeturilor, sa simt racoarea stropilor fini imprastiati pe cativa metri imprejur.
Insa o ploaie de vara si-a facut simtita prezenta si probabil a fugarit si spectatorii-turisti ramasi.
 Diana a renuntat la a-si etala goliciunea spatelui si a rochitei de domnisoara si a cerut bluzita tricotata, scancind apoi dupa ceva de mancare.

Au urmat zilele de munte si mare, sorbul aerului curat, de munte verde, de apa rece, curgatoare printre pietrele vesnice,  ca apoi sa trecem la aerul cu miros de peste si alge, la briza marina binefacatoare sau inselatoare cand se ia de mana cu razele soarelui amiezii.

Zile dragi, impreunate, aduse de dor fratesc, traite ca atare, cu nesat, captate in poze de pastrat si de aratat parintilor care-si vor bucura ochii si sufletele privindu-le ca pe niste icoane sacre.

Primii fulgi

Cand altii sunt orbiti de lumina albului ce ii inconjoara, a zapezii reci si scartaietoare, 

satui de gerul aprig si nemilos ce sleieste totul, imbufnati de vremea de afara si visatori la anotimpuri verzi, noi , pe alta extrema, ne-am bucurat de primii fulgi (dupa cativa ani de lipsa):

eu, ca atunci, 

ca in copilarie, 

cand dupa multa asteptare, imi lipeam nasul de geamul aburit sa vad  dansul primilor fulgi, 

sau imi intindeam bratul afara sa mi se astearna fulgi pe maneca, 

sa admir perfectiunea stelutei de gheata;

ieri dimineata, geamuri aburite, planse si ma gandeam ca o fi frig, umed afara;

ia sa vad cum e!

- Dianaaaa, vino, afara ninge, uiteee!

Si s-a uitat curioasa, dar apoi oarecum indiferenta; 

nu-mi impartasea aceeasi bucurie, eu o simteam mai mult decat ea.

Ea nu a vazut zapada,decat la tv, 

nu a pasit pe ea, nu a facut un om de zapada, decat pe hartie, 

doar stie teoretic cum e,

cum a auzit ,

cum i s-a spus, 

cum a invatat.

Am iesit afara: 

frigul ne patrundea, vantul taios ne scoteau lacrimi din ochi si din nas, iar fulgii, invaluiti, intrau sub umbreluta, pe hainuta din stofa neagra:  

"mami, uite, nieve!" 

si se oprea sa ii priveasca. 

Abia atunci i-au captat atentia.

"O sa facem un muñeco de nieve?" 

-Nu cred mami, nu e de-ajuns de frig incat sa se astearna zapada, poate in alt an.

Astazi, la fel de frig, 

dar timp uscat, cu aer inversunat, polar:

"mami, cand o sa mai ninga, cand o sa iasa soarele?" 

-Nu puiule, nu trebuie soare ca sa ninga, daca ploua si e foarte foarte frig, atunci stropii de ploaie se transforma in stelute de zapada.

"Dar cand o sa mai ninga?...cand?...cand?"

Alergand cu timpul

Afara, pe banca, asteptand:
-" Mami, eu am o problema cu oamenii!"
Eu, mirata si curioasa:-"Da? Dar ce problema ai?"
-"Eu nu-i mai iubesc pe toti ca mai-nainte!"

-"Mami, stii ca te (i)ubim?"
_"Cum: te IUBIM?"
-" Eu si tati !"

Intr-un timp plutitor in jurul nostru si de multe ori bun alergator, pruncul, odata bebelus, a crescut, fara ca noi sa reusim sa pastram si sa ne amintim toate momentele frumoase, toate vorbele dulci, toate sotiile, toate intrebarile si raspunsurile primite, toate cantecelele si poezioarele stalcite, toate imbratisarile, plansetele si rasetele lui pitigaiate, toate miscarile stangace si toti pasii ce i-a realizat.
Ar trebui sa ne legam la gat jurnalul si creionul, sa prindem fiecare clipa sub mina subtire si sa o transformam in cuvinte scrise care sa lumineze si sa inveseleasca chipurile noastre cand de vreme vor fi imbatranite!
Ar trebui sa purtam microfoane ca spionii sau camere atarnate ca fotografii , mereu sa inregistram si sa imortalizam orice miscare!
Ar trebui sa ne indopam cu lecitina ca sa obtinem memorii cat un elefant!
Ar trebui sa nu fie nimic altceva mai important si prioritar in afara de copilul nostru!
Ar trebui sa nu ne fie atat de greu sa il vedem crescut si multumit, caci numai dragostea noastra nu ii tine si de foame si de sete, oricat de multa ar avea! Si aici ajungem sa ne confruntam cu realitatea cruda, in care trebuie sa te invarti, sa te imparti , sa faci si sa desfaci, sa diminuezi timpul care ar fi trebuit sa-l ai doar pentru copil sau chiar sa-ti imparti copilul si cu alte persoane, pentru ca tu nu poti face totul!
Trecem prin viata intr-o goana nebuna, nu avem timpul si bogatia materiala care sa ne permita sa stam! Iar cei care poate au acestea, nu stiu sa le intrebuinteze folositor si sa le pretuiasca.

Prietena cea mai buna

      De ceva timp sunt nostalgica cand ma gandesc la prietenie. Duc dorul prieteniei de alta data, imi lipseste acel cineva, caruia sa-i acord notiunea de cel mai bun prieten.
Tanjesc dupa acea persoana.
Stiu ca si sotul imi este cel mai bun prieten acum si asa ar trebui sa fie in orice casnicie;
dar totusi, mi-e dor de prietena mea cea mai buna, cea pe care am avut-o in copilarie, cand eram nelipsite de la  toate jocurile , cea din adolescenta cu care imi impartaseam secretele si ne spuneam cui "ne-am da prietenia" si de cine ne place la discoteca, aceeasi din anii facultatii care mi-a fost si colega de curs si confidenta si cu care ma distram cand ieseam impreuna.
Mi-e dor de ea, de cea cu care imparteam si ne schimbam hainele, ne retusam machiajele, imparteam mancarea, copiam la cursuri, ne intelegeam prin semne, radeam si plangeam impreuna, ne imprumutam bani si mergeam impreuna la primele intalniri.
Poate atunci, demult, nu intelegeam atat de bine definitia prieteniei si nu o apreciam la adevarata ei valoare, dar stiam ca eram cele mai bune prietene si pentru noi era de-ajuns.
Timpul, distanta si imprejurarile ne-au despartit, fiecare luand-o pe drumul sau, cautandu-si binele propriu, incercand sa-si faca rostul in viata si sa-si intemeieze o familie. Coincidenta a facut ca amandoua ne-am desprins de parinti, ne-am ales cate o tara diferita, avem cate o familie si suntem poate la fel de multumite din acest punct de vedere. Pacat ca departarea nu ne permite sa tinem legatura asa cum ne-am dori, pacat ca nu ne-am vazut de la terminarea facultatii, pacat ca prietenia de altadata nu s-a putut mentine dupa voia noastra. Un telefon si un mesaj nu e indeajuns, desi intr-o convorbire am putea sa ne derulam intreaga viata, dar ar fi doar un rezumat.
E greu sa mai gasesti pe cineva caruia sa te destainui si sa-l numesti prieten. Poti fi inconjurat de cunostinte, de amici carora le spui tot prieteni, dar nu ii poti ridica pe toti la acelasi rang, nu poti oferi tuturor titlul de "prietena cea mai /buna prietenul cel mai bun" .

Sunt atatea citate adevarate si frumoase despre prietenie, incat mi-a fost greu sa ma opresc la unul, dar mi-a placut Antoine de Saint Exupery

• "Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om.
• Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie carea sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie.
• Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi.
• Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni."

---------------------
De fapt, postul a pornit de la Diana. Are ca si colega de cole o fetita careaia ii spune prietena si careia ii ofera afectiune si doreste sa fie mai mult timp impreuna cu ea, dar lucrurile nu stau tocmai la fel si in sens invers. Inca sunt copilasi.
Dar Diana, in rugile ei de seara, i-a spus lui tati: "Sa o urechesti pe S. ca nu vrea sa-mi dea manuta cand mergem impreuna!"
Draga mea fetita, "Nu are nici o noima sa cersesti prietenia." - Antoine de Saint Exupery !

In toamna tarzie

Inca sunt zile de vara.
A plouat si s-a racit vremea si toti ne-am indreptat gandurile  catre toamna, noaptea era racoroasa de ne-a facut sa inchidem ferestrele, insa totul a durat doua zile; acum e cald din nou, o caldura fara toropeala, placuta dimineata si la fapt de seara si dorita la amiaza zilei cand inca plajele sunt pupulate de catre cei cu concedii intarziate sau de catre localnicii care mai profita de zilele insorite.
Simt toamna prin inceperea cursului scolar, prin galagia ce rasuna in recreatie din curtea scolii, prin vuietul masinilor care trec si in care sunt cei ce merg (sau vin de) la serviciu, prin forfota obisnuita a orasului.
O buna perioada din vara a fost oarecum pustiu si trist, lumea se bucura de zilele de concediu impreuna cu copiii, parcurile de altadata arhipline, erau aproape goale si fierbinti.
Timpul meteorologic inca e permisiv, dar natura isi urmeaza cursul: marginile trotuarelor si aleile parcurilor sunt presarate cu frunze caramizii si scortoase, care fosnesc sau pocnesc si se sfarama usor sub talpi atunci cand stau in bataia soarelui. Cele care sunt inca rezistente pe ramuri sunt patate si incet incet isi schimba culoarea , de la verdele palid spre galben si apoi maroniu. E o paleta cromatica incantatoare...

Inca nu mi-e dor de lenevitul pe nisip in soarele arzator, dar imi doresc o dimineata calduta, pe malul marii, sa-i privesc imensitatea, sa-i ascult valurile blande mereu intr-un du-te vino, sa aud pescarusii cu batai de aripi si tipete ragusite si in acelasi timp, melancolice.

In curand nu va mai fi la fel, vor veni zile triste cu ploi , marea va fi zvapaiata, tulburata si rece suportand greutatea norilor. Vor ramane amintirile  noptilor de vara si a zilelor calduroase pe care le vom astepta cu dor.

Dupa ploaie ,mereu va straluci soarele

A plouat cu o noapte in urma; o noapte zgomotoasa, plina de tunete puternice si sageti luminoase ce inundau camera. A fost racoare incat a trebuit sa inchid fereastra, mai ales ca pruncul doarme dezvelit.
A plouat slab, "mai multe vorbe decat fapte", adica cerul prevestea furtuna, insa jos au ajuns doar cateva rafale de apa.
Ziua a fost la fel de posomorata, cu timp mai putin cald si poate binevenit in mijlocul lunii lui cuptor, mai putin pentru cei ce si-au ales aceasta saptamana ca fiind de plaja.
Cu Diana , astazi m-am inteles ceva mai bine...in ultima vreme am avut multe dispute. Se naste o tarie in personalitatea ei si are o incapatanare enorma pe care sper sa o aiba si in viitor, doar s-o foloseasca in scopuri nobile, in dorintele ei de a reusi pe drumul vietii.
Probabil totul face parte dintr-o etapa a cresterii, insa uneori imi depaseste limitele rabdarii.
As vrea sa-mi pastrez mereu calmul si sa ii pot intelege fiecare gest si fapta. La ea, totul e continua joaca (cum e si firesc) si sursa ei de energie e inepuizabila.
Cateva zile le vom petrece impreuna, doar noi doua. Nu mai are optiunea "tati" si mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa se conformeze. Acum sunt "cea rea", in momentul urmator , spasita, isi cere iertare pentru ce a zis si ce -a facut. La fel ca o ploaie intr-o zi de vara: repezita, pentru ca apoi sa iasa un soare stralucitor, ca si cum nici n-ar fi fost vreun nor.
Vrea sa fie mare, dar uneori ii place sa se comporte "ca un bebelus", adopta pozitia si atitudinea unui bebe.
Nu ii este usoara aceasta trecere spre copilarie, sper insa ca atunci cand va reusi  sa-i paseasca pragul, o va trai din plin, iar noi vom fi alaturi de ea, incercand sa ii facem cat mai usori cei mai frumosi ani, lipsiti de griji, asa cum fiecare parinte isi doreste pentru puiul sau.
De maine iar se anunta frumos si cald, asa cum trebuie sa fie intr-o zi de vara si intr-o relatie mama-fiica.

Esponjitas

Dimineata la 7.30- 7.35 m-a trezit nevoia fizica si n-am mai putut dormi, poate si din cauza ca in timpul saptamanii ma trezesc la 7.45 sa o pot pregati pe Diana pentru gradinita.
Cum era liniste in casa, m-am apucat de citit. Acum citesc Rose Madder (El retrato de Rose Madder), de Stephen King, imi place cartea, destul de interesanta, despre violenta domestica si cu nuante fantastice, am cautat pe net sa vad daca s-a turnat si un film , dar nu, cica Hollywood-ul nu ar fi interesat de astfel de subiecte, pacat, ar fi fost un film foarte bun. Si m-am mirat tare ca in romaneste nu e tradusa, cel putin asa am vazut informatii pe net.
Nici nu mi-am dat seama ca deja se facuse ora 9.00, ca am auzit misunand la Diana in camera, ma gandeam ca s-a trezit devreme. Tiptil, am simtit-o ca ma priveste de dupa coltul peretelui, a mers asa, ca venea fara papucei, o alta placere de-a ei de-a simti marmura rece sub talpi, spre disperarea mea, mai ales in anotimpul rece.
A venit repede in bratele mele si mi-a luat cartea. O sustinea in manutele-i mici, putin prea grea pentru ele, apoi a lasat-o usor sa se sprijine pe pieptu-i si cu un deget urmarind randurile, a inceput sa "citeasca": spunea povestea Scufitei Rosii. A dat pagina, s-a asezat mai bine si m-a intrebat: "acum vrei povestea cu 3 purcelusi?"
Eu am dat afirmativ din cap si ea a inceput  sa mormaie despre casele purcelusilor, despre lup. Insa in poveste au intervenit si personaje reale precum Bea, apoi a amintit de Montilla, de fosta ei locuinta.
Are multe amintiri pe care le tine vii, pot spune, aproape zilnic. Rar trece vreo zi in care sa nu mentioneze vreo persoana sau loc din vechiul orasel in care a trait.
Cand ne-am mutat, inainte si dupa acest moment, mereu am vorbit ca ei ii va fi cel mai usor in acomodare, ca e prea mica si asta e un avantaj, o va ajuta.
Dar se pare ca, desi e perfect adaptata la noul mediu, mintea ei retine mai mult decat ne asteptam si ca ea e cea care ne tine zilnic conectati cu vechile cunostinte, prieteni si locuri.
E minunata mintea unui copil incepand cu aceasta varsta, e un buretel ce absoarbe informatii si  multe raman pentru totdeauna intiparite. E momentul oportun sa-l lasi sa acumuleze, sa ii oferi diversitate, sa ii oferi mult ca sa poata alege ce ii place si cu siguranta ii va ramane imprimat.

In etapa urmatoare

Trecu ziua fara prea mult sens, doar servici de dimineata, apoi alergat , apoi o scurta vizita primita si pranz luat pe la ora 3.
Maine iar e zi scurta, in sensul ca tati pleaca devreme la serviciu si trebuie ca la amiaza sa aiba ce inghiti si nu numai el.
Asa ca dupa-amiaza asta mi-am petrecut-o in bucatarie.
Aburul cu miros de ierburi aromatice a incalzit bucataria si Diana mi s-a alaturat "la gura sobei".
Oricui i-ar trece prin minte ca mi-a dat o mana de ajutor la cratita, dar nu.
A rontait un mar, a cojit bobite de struguri ca pielita nu-i place, a faramitat o napolitana.
Si ca alte ocupatii : a gasit mopul pe care l-a folosit pe post de calut graitor prin vocea ei: hihihi-haaa, hihihi-haaa....a rostogolit sticla de pepsi pana a facut spume pe punct de explozie....s-a gandit ca e prea cald in incapere, "ia sa mai deschid usa la congelator!"....a mai dat un tur prin camera sa vada ce mai ofera posturile de desene....dupa care mi-a acordat atentie, in sensul - "mami, ce-i asta?" - "o ceapa"
"si ce e o ceapa?" - " o leguma"  - "Si ce e o leguma?" ....blocaj la mine..."este ca un fruct al unei plante, numai ca asta nu e dulce".....
Parea dumerita, apoi..."aaaa, nu e dulce??? Cum e?"
Eu : "e iute si te ustura ochii."
"Da* de ce ma ustura ochii?".....oftez....si incerc sa-i distrag atentia la o jucarie.
 Fara sa-mi dau seama, se pare ca am trecut de etapele anterioare, in care eram cu ochii pe ea sa nu atinga cu capul vreun colt al mobilei, sa o intreb mereu daca vrea pipi la olita, sa-i fac bucatele mici sa le poata manca....incepem marea era a "de ce"-urilor.
Ne rugam sa avem rabdarea si imaginatia necesare raspunsurilor ce le asteapta, stiind ca inventivitatea si intrebarile, la aceasta varsta, nu au limite.

O saptamana

implinita de singuratate. Dragii mei sunt bine-mersi acasa in Romania, eu tot singurica. M-am obisnuit cu ideea ca atunci cand intru pe usa sunt numai eu, cu muzica sau cu televizorul seara.
Ei au vizitat rudele, si-au facut mici capricii, li s-au facut mofturile...toata lumea bucurandu-se de prezenta lor, crezand ca aceasta minunata surpriza pe care au primit-o e doar un vis ireal. Dar mai primesc cate un tipat, un strigat de copil si atunci isi dau seama ca e realitate.
Eu lenevesc, cheltuiesc timp in citit, fime, plimbari si bani pe idei ce-mi trec prin minte.
Oricum ar fi , clepsidra timpului e intoarsa, timpul se scurge, zilele sunt fire de nisip. Mai este putin peste jumatate din vacanta lor.

Trecut-a

Zi insorita de aprilie, cu adieri usoare de primavara mult-asteptata. Ma intorc din Targul Iesilor, dupa aproape 2 zile petrecute printre zidurile citadine hoinarind doar cu sotul si lipsiti de grijile copilului pe care "l-am abandonat" la bunici.
Trenul opreste cu un scartait ramolit in comuna fosta rezidenta a domnitorului Cuza.
Singura, o iau la pas pe o scurtatura paralela cu ex-proprietatea domneasca. Palatul abia se zareste printre brazii batrani ce-l imprejmuiesc. Pare a fi renovat, mai ales ca la poarta principala inca este rezemat panoul ce anunta "in constructie".
Nici nu imi mai amintesc cand l-am vizitat ultima oara, stiu doar ca eram inca un copil. Cred ca prin clasele primare.
Grabita , cu gandul la puiul de care deja mi se facuse dor, calc pe poteca umeda, printre plopii inalti si goi. Inca nu au inmugurit din cauza vremii reci sau poate ca nici nu mai au putere datorita varstei.



Imi aduc aminte franturi din anii fragezi: acelasi drum, aceeasi cararuie , insa cu mireasma de salcii inflorite amestecata cu cea de lac; tipete de copii ce erau la scaldat, broscute sarind speriate de pe mal , verdele ce colora imprejurimile.
Acum, o jumatate din lac nu mai exista, e doar o adancitura umeda plina de papura si trestie.
Cealalta parte a lacului e pustie, doar ratele sunt in verva pe un mal, iar pe cel opus doi baietandri asteapta tacuti cu unditele aruncate, poate-poate reusesc sa alunge un pranz sau o cina.



Alaturi, pe deal, oameni ce-si lucreaza bucatica de pamant. Un copilas nu mai mult de 5-6 anisori paseste pe santul facut de plug, numarand, unul cate unul, cartofii ce ii pune. Mama sa il grabeste spunandu-i ca se apropie ora pranzului.

Las in urma vocile si imaginile si intru in sat. Cred ca draga mea ma asteapta.

Gand de primavara

Sambata. Zi de primavara oarecum trista, cu cer de culoarea modei si aer imbatat de ploaie.Vreme asemenea unei cersetori cu mana intinsa pentru a primi o raza de soare sau cateva picaturi de caldura.. Frunzele inviorate de atata ploaie tremura in adierea vantului de seara. Plictisita de lipsa vervei si de prezenta acelorasi chipuri, imi lipesc fruntea de geamul rece.
Oarece animatie in preajma super-market-ului, care in cateva ore isi inchide usile. Oamenii respecta rutina zilnica, intra, cumpara, ies cu plase si carucioare incarcate, cu aceeasi expresie dezamagita, insa cu ganduri de speranta spre bine.Macar daca o lumina din soare le-ar insenina fetele, ar parea mai multumiti.
Dar timpul primavaratec le este si el potrivnic, se lasa asteptat de noi, dorit de copii. Alearga nestavilit, iar minutele gonite aduc lasarea serii.Raman privind cu gandul la un "maine" promitator.

AS VREA SA POT OPRI TIMPUL!

Am avut o noapte linistita si dormita de-a-ntregul. M-au trezit doua buze tuguiate lipite de ale mele si am vazut doi ochisori cafenii si intrebatori "mami, mai dormi?". Am aruncat jumatate de privire spre ceas, nu-mi venea sa cred ca era 9.30 dimineata si nu ma trezisem pe parcusul noptii. La noi sunt rare astfel de cazuri.
Ziua a trecut aproape pe nesimtite fara sa intreprindem ceva folositor ori nou.
Insa am reusit sa ne scoatem trupurile (cel putin al meu) amortite afara.Desi soarele s-a incapatanat in toata ziua sa-si miste razele luminoase si caldute si pe la noi, totusi am simtit un oarecare iz de anotimp primavaratec la doar cele 10-11 grade. Stiu, unii ar spune ca ma plang de numarul de grade in aceasta perioada, dar aici se considera putine la timpul actual.
Revin...ne-am plimbat spre parcul pe care nu-l mai calcasem de aproape doua luni. Era placut. Nu era aproape nimeni, doar doi caini cu stapanii lor, doi sosotind pe o banca si noi doua ce ne-am oprit la locul de joaca. A fost o bucurie nestavilita din partea Dianei, ca toate locurile au putut fi la dispozitia ei fara sa astepte. Si nu numai, a contribuit si la intretinerea lor, pentru ca le-a lustruit pe fiecare in parte, toboganul ramanand cel mai lucios.
La plecare am realizat un fapt: ca eu statusem o mare parte din acest timp, pe banca, privind-o pe Diana cum se catara pe balansoare, pe caluti sau tobogan fara nici un fel de ajutor, fara sa strige "mami, nu pot". Acum doua luni reusea doar pe unele. Un timp scurt in care se pot asimila multe deprinderi. De fapt, este varsta cand totul se intampla cu o repeziciune uimitoare si fiecare zi inseamna o reusita in a face sau a vorbi.
Simt cum se apropie momentul in care o sa imi zic "as vrea sa pot opri timpul!"