Sperand

Iar am deschis o pagina noua de blog, cum am facut-o de-atatea ori inainte dupa care am inchis-o , goala, fara nici macar o litera scrisa si salvata acolo. Acum am scris cateva, sper sa ramana.
Doar rasfoiesc celelalte jurnale, multe pline de viata , speranta si culoare. Eu ce sa scriu?
Ca nu ma mai pot concentra asupra lucrurilor si faptelor din jur ce ar trebui sa bucure un om. Si am atatea!
Atata timp de cand ne-am mutat aici ! - ne-am obisnuit si ne place, chiar daca traiul e scump, nu ne mai permitem atatea iesiri ; chiar daca oamenii sunt mai reci si rezervati, dar macar sunt politicosi.
Intr-un loc atat de vast, atat de cunoscut, atat de apreciat, atat de cosmopolit, trebuie sa faci fata tuturor, intre atata populatie autohtona si plina de lipsuri, trebuie sa iti faci loc si e greu. Nu credeam ca va fi atat de dificil, speram in multe sanse, oportunitati, alegeri. Cum sa strabat, cum sa arat celorlalti ca pot ?!
Intr-o zi sunt optimista, in alta sunt deprimata. Dimineata ma trezesc cu gandire pozitiva, iar la amiaza sau spre seara totul se naruie. Sau invers.
Zilnic deschid mailul, de cateva ori, uneori e deschis toata ziua si in fiecare nou mesaj aparut imi pun o speranta, poate e de la cineva care ar vrea sa vada ca stiu si eu ceva, ca ma pricep, ca pot invata foarte repede, ca sunt cu capul pe umeri, ca nu pun multe conditii, ca imi vad de treaba si o fac pe a mea si poate si pe-a celuilalt, ca nu sunt deloc in tiparul pe care si l-au format multi; vreau doar sa ma lase si sa imi ofere o sansa sa demostrez.
Dar multe sunt doar vorbe inselatoare, prin care se vrea doar profit, nepasatoare.
Si devin nervoasa, suparata, trista, depresionata, nu mai am rabdare. Cat ma va tine? Cat va dura?
Dar maine e o noua zi: o sa multumesc pentru ce am, ce sunt si o sa sper din nou !