joi, 31 mai 2012

De-ale mamei

E cald; destule pentru mine sunt cele 30 si ceva de grade din timpul zilei; sambata am vazut ca vor bate spre 34-35.
La cat am asteptat aceste zile, ar trebui sa topai, insa cat timp mai dureaza scoala imi vine greu, molcom urc costisele pana la cole in doua rastimpuri. Merg lent, respir adanc, incercand sa-mi amintesc de respiratia travaliului. Nu mai tin minte bine, poate totusi se va tine cursul prenatal anuntat, ca vreau sa particip.

Mai sunt doua luni, doua luni rotunde, care ma vor rotunji si pe mine. Si eu deja ma vait.
Graba nu mai face parte din conduita mea. Aceleasi doua picioare suporta acum o greutate in plus, cu care nu sunt obisnuite. Asa le trebuie, daca nu s-au lasat antrenate in vreun sport. Acum e prea tarziu sa mai incep, imi tot promit dupa. Va trebui, chiar va trebui.
De cate ori ies, ma gandesc daca merg precum o rata, cracanat si balansat. Asa se spune despre gravide. Si ca sa evit, desi nu stiu daca ar fi asa, incerc sa fac pasii ordonati, piciorul inaintea celuilat, ca pe podiumurile de moda.

Diana ma zoreste uneori, ma trage de mana, obligandu-ma la pas alert, o temperez si o strunesc, stie cauza pentru care nu ma pot tine de ea.
Ea e intelegatoare in privinta asta, ma cruta mult, mai mereu profita de tati cand il prinde, fie odihnit, fie obosit.
Iubeste micul ghemotoc din balonul pe care-l car, il pipaie sa-i simta miscarile, ii vede jocul prin bluza si-i da pupici la plecare, de noapte buna sau cand i se nazare ei.

Zilele astea am cumparat primele hainute noi: doua perechi de body-uri, mici-micute, marimeaa 0-2m. Inca impachetate, le-am asezat deoparte, intr-un sertaras al Dianei, impreuna cu micile daruri primite de la asistenta ce-mi evidentiaza sarcina: un scutec, servetele umede, crema pentru fundulet, discuri absorbante pentru sanul mamei si mici mostre de uleiuri pentru masaj.


Toate vor face parte din bagajelul pentru spital de care mi-am amintit deunazi. Completarile sunt de rigoare, le voi aduna cu timpul.
Va trebui s-o luam de la cap. Tot ce i-a apartinut bebelusei Diana, am oferit altora, dar sanatosi sa fim, reusim noi sa le achizitionam.

Cateodata ma cuprinde teama, acea nestiinta cu care m-am confruntat prima data, mintea-mi nu mai retine nimic, e fada. Alteori nu ma preocupa nimic, imi spun ca am mai trecut prin asta si sunt atotstiutoare.
Ce stiu e ca totul va decurge de la sine, lin, cu sau fara stiinta mea, se va crea din nou o alta legatura nevazuta, telepatica, durabila si infasurata in dragoste, dragoste neconditionata: a mea, a lui si a ei.

marți, 29 mai 2012

E vremea printeselor

A primit cadou o papusa, o papusa in marime naturala, cat ea. Are si buton, si vorbeste. Si a facut-o printesa, punandu-i coronita ei, sacra, pe care nu are voie nimeni sa o poarte, cu chiu-cu-vai, cateodata, imprumutata pentru 5 minute.
Cred ca de-atunci dateaza si preocuparea ei zilnica pentru printese (sau mai demult, nici macar nu stiu ce i-a declansat-o asa deodata). Sa fie vreo cateva saptamani :
-"eu vreau numai fustite, la cole si peste tot; pantaloni au numai baieteii
-mami, tati, nu-i asa ca sunt o printesa? -uite ce printesa frumoasa sunt! -mereu sunt o printesa"  (Si musai trebuie sa primeasca aprobarea noastra)
 Toate ca toate, dar nu e singura; casa e plina de printese desenate, colorate, cu carioci, acuarele, creioane colorate, cu fuste scurte, cu fuste lungi, cu ciorapei sau cu manusi, cu rochite cu flori sau fundite, carliontate sau ondulate si numaidecat sa fie frumoase, apoi unele decupate si lipite pe cutii.

Si mami i le deseneaza, apoi ea, alaturi, incercand sa le imite. Tati nu-i face, "ca tati nu stie!".....eiii, nu stie, nu vrea...dar scuza ca sa scape.
In drum spre casa, de la cole, deja isi/imi face planul : "cand ajungem, o sa-mi desenezi o printesa si cat eu o colorez, tu imi pregatesti mancarea!"
Fiecare desen finalizat e "o surpriza":
"Inchide ochii, nu-i deschide, nu-i deschide!" Si ne pune foaia sub nas, asteptand laudele, dupa care ne este daruita pentru atunci cand va fi ziua noastra, a fiecaruia sau impreuna.
Am scos cateva printese si la imprimanta, in desen liniar, insa tot nu e de ajuns, tot facute de mana sunt mai frumoase.

Acum ea e printesa casei, alintata, rasfatata, mofturoasa. Dar sub rasfatul vizibil, se ascund sensibilitatea, intelegerea, bunatatea, duiosia, grija ei. Sufera la exterior, atat cat crede ea ca ne poate duce in stare de emotie, dar sunt sigura ca si interiorul ii plange. Si uita repede, in schimbul unui pupic primit "ca sa-i treaca".
Draga noastra printesa, mereu vei avea partea ta de regat!




joi, 24 mai 2012

Montserrat

De dimineata vremea nu parea sa fie in favoarea noastra, 
vreme propice turistilor, cu vanticel simtit mai puternic din balconul superior
si norisori amenintatori;
dar cum ne propusesem iesirea, am indraznit sa infruntam ziua, 
cum o fi ea; 
si de n-o fi buna, ne cocotam in masina si faceam drum intors, ajuntandu-ne drumul nu prea lung.
Monserratul e muntele Cataloniei, sacru, de vizitat numaidecat de cei doritori, veniti prin zona.
De atata timp, satui de alte "dealuri muntoase" golase specifice spaniole, nu prea ne asteptam la ceva fenomenal;
noi suntem iubitori de munti incarcati de verdeata, tipic romanesti, plini de ace si conuri puternic mirositoare,
sau de acei munti care isi schimba culorile in toamna, devin fosnitori in bataia vantului 
sau sub greutatea pasilor ce-i strabat.
Dar cum n-aveam mult de pierdut si iesirea in natura, oricare ar fi ea, e mereu o binecuvantare,
am zis "hai !" si musafirilor nostri.
Curbele ametitoare mereu ma intimideaza si-mi maresc starile de rau de masina,
dar cu soferul mester si intelegator, am reusit sa le trec fara peripetii.

Privelistea ni se deschidea privirii:
muntele plesuv in crestet, cu forme ciudate ale stancilor ordonat aliniate -
dar totusi intr-un amestec de marimi, curioase, abrupti pereti aparent netezi -
era strabatut de un "fermoar" de cale ferata pe care mergea un vagon-trenulet aproape vertical.
Cabluri sanatoase duceau micute telecabine cu viteji turisti dornici de aventuri.
Poalele erau pe alocuri vegetate, iar intre ele se cascau hauri naucitoare,
cu poteci si drumuri ce pareau fire serpuitoare de la inaltime.
Chiar daca era inceput de saptamana, era plin de turisti, de toate natiile,
mai ales ca soarele isi facuse aparitia in toata splendoarea.
Se putea urca pe stanci, erau drumuri special croite sau scari, insa conditia mea fizica nu mi-a permis
si asa am tinut in loc toata trupa.






In schimb, am putut vizita basilica de Montserrat, am admirat sculpturile peretilor din 
curtea interioara si frumusetea dinauntru asemanatoare catedralelor ortodoxe.
Ne-am "minunat" de preturile piperate ale produselor traditional-originare diferitelor zone
expuse in posturile de pe marinea trotuarului.




Am vizitat si Muzeul Montserrat ce cuprindea pictura moderna , veche si din impresionismul francez: Dali, Picasso, Monet, Renoir, alaturi de alti cunoscuti autohtoni,
am admirat arheologia si iconografia in lemn  (cu cateva icoane romanesti foarte vechi).
Nefiind cunoscatori, vizita nu a fost tocmai lunga avand alaturi si pruncul precipitat, 
dar ne-am imbogatit memoria cu ceva nou.

Jumatate de zi  ne-a fost cu folos si pentru fizic si pentru spirit,
am fost impreuna, am respirat aer curat, ne-am clatit ochii si
am adaugat la socoteala un alt obiectiv turistic.

duminică, 20 mai 2012

De "casa noua"

Ieri am primit vizita unor prieteni cu care nu ne-am mai vazut de cateva luni.
Desi s-au lasat asteptati, ca au venit spre seara, ne-a facut placere si totodata ne-au surprins ca 
au venit cu mici atentii "de casa noua", "ca asa se face, cand vin prietenii, familia pentru prima data
in noua ta casa, sa nu aduca ghinion"- zisera.
(Asta nu e un aviz pentru nimeni- nota mea)
Decoratiunile s-au potrivit perfect in cadru, ca si nuante, ca si texturi, desi alese dupa gusturile lor
si fara cunostinta de ambient.
Multumim Anca, multumim Emil.



Noi, mamele, am stat la taclale despre case, decoratiuni,
sarcina, despre bebelusi,
am depanat firele amintirilor de la nastere cu temerile ei ascunse sau 
prea-expuse.
Ei, taticii, au vizionat si comentat finala ligii campionilor.

Ps:
 Partea principala e ca s-au vazut fetele-cucuietele; a mea si-a vazut prietena de la fostul cole, incantata nevoie mare, mai ales ca i-a adus si mici cadouri, plus alti doi copii pentru joaca.
  S-au jucat frumos, au ras si-au chicotit, fara urme de suparare, ceea ce a dus
la plecarea Dianei: prima ei noapte dormita la o prietena.
Sper ca "dormitul la prietena" sa fie veridic de fiecare data cand va fi rostit !!

duminică, 13 mai 2012

Iar despre mare

Nu am visat niciodata ca o voi avea atat de aproape si voi vedea marea atat de des; poate unele imagini de pe ilustrate sau de la tv se intalneau intr-un gand ascuns, doritor, visator, insa nezis cu voce tare; nu am indraznit a rosti ca mi-as dori sa stau la mare sau la munte. Si marea am vazut-o de foarte putine ori cand eram mica, datorita distantei si lipselor financiare. Nu am fos in atatea tabere ca alti copii, iar concediile parintilor erau destinate altor treburi. Cand am ajuns la maturitate si la o oarecare stabilitate financiara, imi propusesem ca macar cateva zile din concediu sa le dedic vacantei adevarate.
Dar socoteala de-acasa nu se potriveste si caile m-au dus pe alte plaiuri;
nu locuiesc la o aruncatura de bat de litoral sau la poalele muntelui, insa mi-e usor sa ajung la mare, chiar si zilnic, daca as vrea, patru statii de metrou si alti cativa metri inseamna nimic.
Imi place dimineata, dimineata pe plaja, in toi de vara, cand e caldura ce te alinta, nu te zapuseste, cand marea e lina, linistita si loveste malul calma, fara spume, cand soarele te saruta dintr-o parte, cand nisipul nu frige si briza are miros. Si apusul e frumos, insa totul are tenta de tristete, plaja ramane doar cu urmele milioanelor de talpi, inca emanand aer greu de peste zi si valurile sunt furioase, aduse de curentii reci de dupa-amiaza. Splendoarea apusului e data de roseata departarii, de oglindirea soarelui in imensitatea marii pe care o coloreaza in diferite nuante.
Fiind aici si crescand in acest mediu, si Dianei ii plac marea, plaja, apa. Se plistiseste doar daca nu are companie, dar mereu e doritoare si prima sa mearga. De la un an la altul insa uita cat simpatizeaza marea, se apropie cu teama, timida, ca si cum ar fi prima data, nu se incumeta sa calce singura valul, sa umple o galetusa de apa. Dar si cand o redescopera, e cea mai buna prietena a ei: tipa, alearga, se joaca, nu oboseste.
De data asta, inca nu a fost timp de scaldat, insa nu s-a abtinut sa nu-si ude pantalonii fara sa-si dea seama ca i-au inghetat picioarele.
Dar vara e aproape, ii va permite huzurul pe plaja.






miercuri, 9 mai 2012

Despre casatorii

"Cand o sa fiu mare o sa ma casatoresc cu tati !"
Nu te poti casatori cu tati, copiii nu se casatoresc cu tatii sau mamele lor !
"Nuuu?? De ceee? Atunci n-o sa ma mai casatoresc niciodata?!"
Sigur c-o sa te casatoresti, cand o sa cunosti un baiat care iti place.
"Dar eu nu cunosc pe nimeni!"
Cand o sa cresti, o sa cunosti si alti copii, alti baieti, alti oameni...altii in afara de cei de la cole.
"Bine, atunci o sa ma casatoresc cu "Intiaf"
Cine-i Intiaf, un coleg de clasa?
"Da"
Si iti place de el?
"Da, o sa ma casatoresc cu el ca are par frumos!"

Fara sa vreau, incep sa rad.
"De ce razi? Nu e deloc amuzant!"
Bine, nu mai rad, acum sa dormim.
"Bine, poate o sa visez ceva frumos, ca ma joc cu mami si tati, ca ma casatoresc cu Intiaf..."


Somn usor si vise frumoase, puiule!
 

luni, 7 mai 2012

Copii fiind

Cand ne-am mutat, timp de vreo doua luni, s-a rugat seara de seara la DD ca sa ne ajute sa terminam odata curatenia, sa luam mobila ca sa aiba si ea unde sa-si puna jucariile ce stateau bine impachetate in cutii si saci.
In mare parte am terminat harababura si avem si ceva mobila, insa camera ei inca nu e mobilata. Doar o saltea ce tine loc de pat, pentru joaca de zi cu zi. Somnul si-l face in patul mare, cu noi.
Dar, eliberand camera de pachete si bagaje, i-a ramas tot spatiul de joc; desi nearanjate intr-un mobilier, jucariile ei sunt toate la indemana, ordonate sau nu. Si acolo e spatiul ei, dornica sa-l imparta cu prietena ei Sara, desi o vede mai rar, sau cu prietena ei vecina, Merche, cu care poate fi zilnic, daca i-am permite dupa chef si placere.
Impreuna fac ronduri intre cele doua apartamente, pana ce se aud glasurile parintilor, ca e seara, e ora cinei si ora de odihna pentru a doua zi de cole. De altfel, seara ar fi pentru ele uitata tarziu, probabil pana ce ar adormi jucandu-se.
Astazi au jucat rolurile de Bob Esponja si Señor Cangrejo, facand pe bucatarul si respectiv, clientul. Imaginatia impletita cu imaginile vizuale bine intiparite in minte, dupa atatea zeci de ori urmarite, formeaza un cadru perfect in lumea lor.
Imbratisate, certate, intelegatoare, razbunatoare, bucuroase, impaciuite, uneori mediate reusesc sa-si mentina amicitia. Si totul se uita. Maine va fi la fel , o vor lua de la cap!
De-ar tine copilaria o vesnicie!



video

joi, 3 mai 2012

Dulce cu nuca


La control a rezultat ca as avea ceva mai mult in greutate decat ar fi trebuit, adica fata de la controlul anterior.
M-a intrebat daca consum fanta, coca cola, am zis nu, ca nu prea imi prieste aciditatea; apoi daca mananc mult dulce, am zis in limitele bunului simt. Asta o fi mult, o fi putin? Pai nu fac abuz, zic eu, desertul prajituresc nu e zilnic deloc.
Ca si consecinta, azi chiar mi-a poftit burtica ceva bun si am gasit asta, careia i-am facut niste modificari.
In loc de 200 gr. nuci am pus alta lingura de cacao si l-am asezat in forma de tort.
Dupa coacere, l-am taiat in doua, l-am insiropat cu aroma de rom si l-am umplut cu crema de ciocolata amestecata cu miez de nuca.
Deasupra e nuca de cocos si caramel lichid.
Pe viitor merita incercat si cu o crema de lapte cu vanilie. 
Ps: ma angajez la dat kilogramele jos mai spre vara, promit !



miercuri, 2 mai 2012

Mai

1 mai...nimic deosebit, chiar nimic. O zi normala, tati la servici (ce daca e 1 mai ziua muncii- se sarbatoreste prin munca), prima zi dupa concediu...uffff, "ce greu a trecut!" cu propriile cuvinte;
noi, cele doua, acasa, printre nimicuri, iar putina dupa-amiaza in parcul cu nisip, la carat si facut castele "de ciocolata".
Azi la cole, dupa 4 zile de absenta: week-end-ul plus 2 zile de fiesta (asa zisul "puente").
"De-acum inainte vreau numai fustita, cu ciorapei...stii care?"
"???"
"Aia rosii, fini"
Auzi la ea, ca o adevarata d-soara cu pretentii. I-am dat, nu stiu daca o tin azi, cu joaca la cole, dar nu conteaza, sper sa mai gasim altii la fel.
Desi cu halatul pe deasupra hainelor, ajunsa la cole, l-a si ridicat sa-i arate doamnei cum e imbracata ca sa-si primeasca laudele. Si le-a primit, a inceput bine ziua.

Eu m-am trezit vorbind singura pe strada, la intoarcere: am simtit un piciorus si nevoia sa ii dau explicatii "am dus-o la cole pe surioara ta, acum ne intoarcem sa dejunam si sa vedem noi ce mai facem pana la 12". Sper ca nu m-a auzit nimeni, chiar am spus-o cu voce tare.

Si asteptam si noi caldura aia de maneci scurte, gradele inca nu ne permit haine subtiri.