joi, 29 noiembrie 2012

In staul s-a nascut

Diana a invatat un cantecel despre nasterea Domnului.
Si cum pana acum nu i-am povestit prea mult despre asta, considerand-o prea mica
ca sa inteleaga,
am cautat povesti, 
desene animate cu scena reprezentativa ,
apoi am desenat-o, ea a colorat-o si ne-am folosit
de jucariile din casa.
Asa ne-a iesit:



marți, 27 noiembrie 2012

In asteptare


Din rulouri de hartie
capse, foi, lipici, culori
bucati de fotografie,
au iesit patru strajeri:
unul e cu coif ciclam
seamana a fi bradut
sau casuta cu un geam
ce arata-un chip dragut;
alt strajer e cu cornite,
rosii si cam desirate,
dar se crede cam cu fite
cand are pe mosu-n spate;
un al treilea-i rotofei,
mult dorit in lumea toata
de micuti si maricei, 
vino, mosule, odata!
iar pe chipul cel mai mic
cu zambet in colt de gura
il urcam mai sus un pic
ca sa fie de-o masura.
Stau de paza sus, pe masa
asa cum fata i-a pus
si asteapta bucurosi
Nasterea Domnului Iisus.


 

 

luni, 26 noiembrie 2012

Zi de luni

Zi de 13? Nu. Marti? Nu. Zi de sambata cu trei ceasuri rele? Nu. Doar luni, un inceput de saptamana, oarecare... sper sa nu mearga ghinionul si-n restul zilelor, ca astazi totul a incepu de-a-ndoaselea.
Unu: un geam spart la masina; suna, mergi, intereseaza-te, vezi asigurare, lasa masina in service, e gata abia joi- purtator de sarcini-tati
Doi: la controlul medical, i s-a scris bronsita cronica, tusea si durerile in piept nu au trecut cu doua doze de antibiotic, -purtator de prin vara, tot tati
Trei: desi era prescrisa ca fiind zi libera, a sunat telefonul sa mearga la servici-tot tati
Patru: chiar daca tati foloseste formula magica de fiecare data cand pleaca la servici, astazi nu a tinut nicidecum.
Diana a fost campioana la neascultare. Mofturile usoare, obisnuite de la mijlocul zilei, s-au transformat in tipete, batut din picioare, urlete, raspunsuri pe dos, toate adunate doar intr-o dupa-amiaza spre seara. Nu reusesc s-o fac sa inteleaga ca nu dispun in magazin de bani suficienti pentru moftul ei si de aici pornesc toate razvratirile, la care se adauga si pedeapsa anterioara cu interzicerea dulciurilor si snack-urilor inaintea meselor.
Poate nu ar fi trebuit sa scriu oful asta, insa simt putina descarcare si apoi e jurnalul meu, al lor, candva il va citi si ea si va intelege cand va fi parinte la randu-i...sau poate nu... poate ca astea sunt tipice mamicilor, parintilor, care trebuie singuri sa-si faca datoria, fara sa-si arate neputinta in educatie, fara sa arunce culpa pe copii pentru nestiinta lor , pentru nereusita in a-i intelege, in a se pune in pielea lor.
Niciodata noi nu am fost in stare sa ne  pedepsim copilul "ca la carte"; mereu ne-am lasat induplecati si o interdictie nu a durat mai mult de cateva ore; nu am fost fermi in atitudine si probabil s-a produs eroarea; nu am vrut sa-i crestem si sa-i educam conform cartilor si spuselor specialistilor, ci cu dragoste si dragalasenie, cu brate intinse si iertari, cu calm si explicatii si mult alint;
dar astazi am simtit ca nu fac fata; un moment m-am simtit sleita si satula de explicat, rugat, induplecat; nimic nu functiona.
Tarziu s-au calmat lucrurile, copilul uitand si iertand, iar eu ramanand cu gandurile si cautand terapie comportamentala. Poate eu am nevoie de ea.
Maine va fi mai bine; va fi marti, o noua zi !

Ps: seara, noaptea, lucrurile par mai intunecate decat sunt.

luni, 19 noiembrie 2012

Colega ei, prietena ei

Incropit repede o omleta aurie alaturi de tomate
pentru doua fetite nazdravane si hlizite la masa,
pictate cu machiaj infantil, cu bujori roz intens

 Desert - ciocolata, una mancata avid, alta refuzata!

luni, 12 noiembrie 2012

Amestecate

Luni, zi de excursie pentru Diana
Au fost la Vallvidrera, intr-un parc natural, unde au profitat de natura si 
de timpul frumos de astazi
(si-a mai potolit astfel dorinta ei de a merge la munte ca sa culeaga frunze colorate)


S-a intors obosita si chiar fara prea mult chef de a-mi povesti aventurile,
lucru curios pentru o vorbareata.

Si daca tot am avut timp berechet,
l-am lasat pe tati acasa cu ale lui , iar noi, fetele ramase am purces la cumparaturi
Magazinele deja se pregatesc de sarbatori: 
s-au instalat deja pe rafturi decoratiunile pentru Craciun
Pe cate lucruri as putea sa cheltuiesc!!!
Am ales ceva ce va face parte din cadoul mosului...sper sa-i placa

In Carrefour am descoperit sala pentru alaptat. Pana acum nu o vazusem.
O mica incapere, dotata cu masa, chiuveta, fotoliu, microunde si suport moale pentru schimbat bebelusul; ba chiar erau si niste olite de plastic, probabil de unica folosinta. M-a impresionat descoperirea, pentru ca mi s-a intamplat ca sa ma opresc in mijlocul magazinului si sa-i dau Isabelei biberonul (pregatit pentru astfel e imprejurari); astfel am putut s-o alaptez eu si dupa voia ei. Doamnele de acolo foarte dragute, vreo doua s-au oferit sa-mi aprinda lumina, intrucat eu lasasem usa intredeschisa si pareau incantate de situatie; ma gandesc ca locul nu prea e /a fost folosit, ca in fata usii, inainte sa intru erau asezate carucioare in care ele sortau marfa.
Si uite-asa poti petrece vreo jumatate de zi hoinarind printre rafturi fara prea multe griji, doar rabdare sa aiba bebelusul...ca din patea mea !!!

La cole Diana invata literele si sa scrie. Asa e sistemul actual, desi mie mi se pare devreme. Ea e o fetita precoce, dornica de invatat, curioasa si vrea sa stie mai mult decat poate duce acum; e in perioada invatarii "mecanice". Asociaza literele cu cuvinte retinute de ea, in care a vazut literele respective. Stie sa le faca pe toate, cu mici poticniri, iar eu am invatat-o unele diacritice romanesti.
La sedinta individuala de saptamana trecuta, educatoarea mi-a laudat-o ca fiind printre primele, chiar in frunte: e saritoare, mereu cu mana ridicata, atenta, ascultatoare si isteata; cu precizarea ca e si "un fel de lider"-toate fetitele vor sa stea cu ea. Ea stie ca e apreciata si de noi, acasa, cum altfel sa-i sporesti copilului increderea in fortele proprii?!
Practicand alfabetul, reusim sa intocmim scrisorica pentru mos Craciun; lista e inca deschisa; daca in fiecare zi va adauga cate un cadou-dorinta, va fi destul de lunga, mosul va trebui sa traga la sorti.
Asa ca, pregateste portofelul mosule, ca sac e destul !!

joi, 8 noiembrie 2012

Roz pampom

Camera ei, mult asteptata;
gri si ciclam, vargate de fire subtiri de lila, violet si alb
a promis ca doarme in patul ei, singura, ca o fetita mare;
"ca daca doarme tati acolo se strica patul cel nou!"-am adagat eu ca s-o conving

Inotul la piscina o sleieste; sunt suficiente cele 45 de minute de joaca in apa
incat sa-mi ceara de mancare ( ea???) imediat dupa ce se termina de imbracat;
dar inca mai e energie pentru o intalnire scurta cu prietena ei;
asculta, din nou, a n-spea oara "Yo tengo mi pom pom",
aproape l-am invatat si eu;
la insistentele mele, in sfarsit se spala pe dinti si imi zice : eu sunt gata mami!
sa o insotesc la culcare, in patul ei nou si in camera ei proaspat mobilata,
unde va dormi singura prima noapte (aici)
dar Isabela se incapataneaza sa adoarma si scanceste mereu, 
agatata la tâta
"Du-te puiule, ca vin indata!"
Dar mi-e un pic frica, ma duc sa-mi iau o jucarie
Cand m-am dus dupa ea, adormise, bine invelita, in brate cu ursuletul roz:
draga mea, imi pare asa rau...o sarut pe frunte si obraz, aproape
ca-mi vine s-o trezesc sa-i arat ca-s acolo

Somn usor scumpa mea dintai!
Noapte buna mic ingeras care mai adineauri ne-ai ras cu hohote, multe, multe !

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

A doua oara

Ieri am vazut o emisiune, bineinteles regizata, dar care totusi a filmat cadru cu cadru o nastere in Romania, din cate am vazut, la un spital public, de stat. Nu am putut sa nu remarc marile diferente ce exista intre Romania si exterior, intre ce e acolo (vazut la tv) si ce e aici:
-tatal nu a intrat cu viitoarea mamica (nu cred ca nu ar fi vrut)
-m-a frapat faptul ca imediat dupa nastere, bebele a fost pus pe o masuta la picioarele mamicii, i s-a taiat cordonul si apoi l-a luat la curatat, in loc sa il fi asezat pe pieptul mamei, sa aiba mama privilegiul de a-si tine pruncul pentru prima data (asta pentru ca a fost o nastere normala, fara complicatii)
-bebele a fost sters putin, aspirat, verificat, dupa care l-a luat asistenta pentru spalat (eu stiu din vazute si auzite, ca e bine sa fie lasat cateva ore bune fara a fi spalat, pentru ca acel lichid albicios prins pe el il protejeaza, trebuie doar sters bine, dar nu spalat cu apa) si apoi cantarit si masurat; intre timp l-a vazut si tatal, dar asa de la distanta
-abia dupa aceste operatiuni ii este adus mamei, facut "sarmaluta" si asezat in brate dar doar pentru cateva momente, sa-i sarute obrajorii, ca apoi este repede dus in sala cu copii. Sigur ii era foame pruncului imediat, dar cine si cu ce l-a hranit?!
Nu vreau sa generalizez si sper ca nu este asa peste tot, exceptie facand clinicile particulare.

Si toate aceste imagini mi-au rascolit amintirile primei nasteri si mai ales ale celei de a doua, inca proaspat intiparita in minte, moment cu moment:

Vineri, 27, implineam 39 de saptamani. Dimineata aveam programate monitoarele sau curelele, cum i se mai zic.
Dupa-amiaza dinainte, joi, fusesem la plaja cateva ore bune, apa a fost extraordinara, chiar m-am si balacit si m-am simtit bine. Eram cu niste prieteni, veniti in vacanta, la noi.
Seara ma prindeau ore tarzii, dupa 12, 1 chiar si 2, nu aveam somn, si daca venea, nu prea mai puteam sa dorm, nici o pozitie nu era comoda. Asa ca joi noaptea m-am tot foit intre balcon, la vorbe si televizor. Bebele la fel de neastamparat; avea obicei, ca seara, cand ma intindeam si eu, sa se trezesca el si incepeau loviturile; insa se domolea dupa ceva timp, cu exceptia respectivei seri: simteam cum se foieste mereu, parca nu-si gasea locul, ma impingea, ma lovea...si a batut recordul de timp, aproape o ora. I-am zis lui tati, cat in gluma, cat in serios "bebe cred ca nu mai asteapta monitoarele!" El a ras si a zis ca ii e cam rau, si ca trebuie maine sa mearga la servici...sa nu cobesc.
Veni si vineri dimineata. Il iau frumos pe tati si mergem la programare. Totul in regula, mi se spune ca mai poate dura, dar ca poate fi si aproape momentul, insa mi-a facut programare noua pentru 40 de saptamani.
Am mers acasa. Totusi ma simteam ciudat, cu mici dureri de burta, gandindu-ma daca alea ar putea fi contractii. Nu-mi mai aminteam de la primul copil, de fapt nu a fost asemanator. Eram calma dar totodata cuprinsa de un soi de emotii; si in asteptare: asteptam sa deslusesc ce fel de stanjeneli simteam. Am inceput sa pregatim masa de pranz. Durerile s-au intensificat si pareau contractii; am inceput sa ma uit la ceas, dar erau neregulate; habar nu mai aveam cum trebuia sa le calculez, cursul facut anterior despre sarcina, nu ma mai ajuta: ba erau la 10 minute, ba la 15, ba la 5, ba vreo 3 in 10 minute. Deja ma indoiam de durere si incercam sa-mi aduc aminte si sa exersez respiratia cum ma invatasera. Nu stiam ce sa fac, doar ca preferam sa mai stau acasa, stiind ca acele contractii pot dura ore si ore. Inca imi mai ardea si de glume si am zis ca daca tot am gatit , sa stau si la masa , apoi merg la spital, daca e cazul.
Am mancat putin, ba din picioare, ba aplecata, apoi am zis: gata, nu mai pot!
Cu bagajelul pregatit, acte am luat drumul spitalului de urgente. Cel cu maternitatea era mult mai departe si daca ar fi fost sa ma trimita inapoi acasa, macar nu bateam mult drum.Cred ca era 4 dupa-amiaza.
Mi-am asteptat randul si la control mi-a spus. "pai ramai sa nasti; ai deja 4 cm".
Eram oarecum surprinsa de performanta mea. Mi-a adus camasa de spital, i-am inmanat hainele lui tati, apoi ne-a lasat pe amandoi in camera de nasteri. Mi-au pregatit perfuziile dupa ce am semnat ca doresc epidurala. Din cand in cand veneau sa verifice monitoarele, perfuzia si dilatatia. Deja contractiile devenisera insuportabile, dar trebuia sa absorb in vene tot lichidul din punga agatata deasupra patului. Contractiile au devenit insesizabile dupa anestezie, dar venise momentul important, mai lipsea putin pana sa cunosc noua viata.
Cu dreapta il strangeam tare pe tati, scrasneam din dinti, a fost un moment dificil, simteam o altfel de durere decat cea dinainte. Cred ca auzeam incurajari din partea lui tati, aflat la capul meu si din partea asistentei, insa nu le intelegeam.
Apoi m-am simtit goala, usurata, insa pe piept aveam o minune; am cuprins-o cu bratele: ce micuta e! Cu ochii umezi, i-am sarutat fetisoara fina si i-am admirat frumusetea "Ti-am zis ca e frumoasa!" mi-a zambit taticul cel "de a doua oara".
18.50, dupa-amiaza, vara, noul membru care a intregit familia
"Felicidades, 3760 gr.". Au curatat-o, au intors-o, au sucit-o si au concluzionat ca e roza si sanatoasa. Cand mi-au readus-o la piept, parca nimic nu mai conta, retraiam primele momente din viata de mamica, ma chinuiam sa o invat sa manance, dar nu i-a trebuit mult, s-a nascut invatata in aceasta privinta.
La iesirea din sala de nasteri, spre rezerva, ne astepta Diana, curioasa si nerabdatoare sa-si cunoasca surioara. Uitase ca voia sa ajute medicul ca sa scoata pe bebe din burtica. Mai bine....

Rezerva era pentru un singur pacient; am avut vizitele de rigoare din partea personalului medical, care de altfel a fost tare dragut.

Mi-a dormit la piept, intreaga noapte, ne-am cunoscut, ne-am admirat, ambele sub supravegherea lui tati, care a motait si amortit pe un fotoliu  alaturi;
uneori aveam senzatia ca e unul si acelasi copil, parca traiam in trecut, inexplicabila situatie si ciudata.
Realitatea m-a luminat a doua zi, cand am avut alaturi ambii copii; cred ca mi se citea fericirea pe chip.
My two little flowers!


Inserare

 somn dulce sub lumina galbena de felinare si ciripit de papagali ascunsi in pinii verzi,
in aer caldut de seara
copila zburdalnica, mereu topaind in loc de a merge,
facand buchete de frunze maro, scorojite, 
adunate de prin iarba atat de verde, zilnic udata;
pe alei sunt putine frunze, probabil sunt maturate in fiecare dimineata,
motiv pentru care nu gaseste nici conuri,
doar isi intinde gatul spre coroanele bogate si imi arata, 
acolo sus, conurile ranjite, bine desfacute




 seara atat de placuta, incat imi alina si guturaiul si-mi face bine aerul,
sezand pe banca sub fosnetul slab al frunzelor
picurat cu cateva glasuri de copii

 parca asta-i toamna!

joi, 1 noiembrie 2012

Noi(embrie)

Raceala de noiembrie in corp amortit,
pe spate dureros si nas zdrentuit
Minte si suflet rugatoare sa treaca repede,
sa nu se mai impanzeasca si in corpuri mici,
sa suporte doar unul pentru toti,
sa se friga cu cani de ceaiuri fierbinti
si paracetamoale dreptunghiulare

Luna de reflectat:
 ce ai realizat anul asta?
esti multumit? voiai mai mult? e prea mult pentru tine?
ce nu ai reusit sa faci?
care ti-au fost planurile?
esti fericit?
care iti e dorinta de sfarsit de an?
care e cea mai mare implinire a anului?
Multe ganduri ce trebuiesc ordonate,
insiruite, scrise sau nu, pastrate sau impartite,
si musai luna asta, ca in decembrie nu e timp,
decembrie e luna de cadouri, de visare, de traire alaturi de cei dragi, de bucurie,
de sarbatorire divina...

Mediteaza in liniste!
Si trage linie sa vezi rezultatele!