duminică, 25 aprilie 2010

Raspuns in Leapsa cu jucarii

Ceea ce se dorea a fi un comentariu la postarea Roxanei , a juns a fi o postare, mai mult din cauza ca nu am putut urca raspunsul din motive nestiute de mine sau smecherii de-ale blogului pe care nu le-am prins.
Copilaria mea e destul de asemanatoarea cu cea a Roxanei si nu numai pentru ca am crescut amandoua in Moldova; sunt sigura ca o mare parte a generatiei noastre se regaseste in aceeasi copilarie .
Primii ani ai copilariei mi i-am petrecut la bunica. Imi amintesc curtea cu petice de iarba umbrite de un prun sau un par varatec unde asezam un tol dintre cele uzate, il intindeam si insiram acareturile de copii.
In aceeasi ipostaza ma regaseam si un strop mai tarziu cand stateam pe iarba din fata blocului , cu fetele-vecinele si confectionam hainute papusilor. Nici eu nu am avut multe papusi, doar vreo doua de marimea unui caiet. Am visat mult la o papusa mare dar a venit ceva mai tarziu, cand imi trecuse vremea lor si nu a fost supusa jocurilor de pe-afara, ci sta si in ziua de astazi pe patul fostei camere din apartamentul parintilor. Imi amintesc ca i-am crosetat o fusta crem si ii prindeam parul lung si negru in diferite moduri.
Cand afara eram numai vreo 2-3 fete saream ata, jucam sotronul sau faceam corturi din paturi, dar cand ne adunam o gloata de copii, fete si baieti treceam la tara, tara... ori la fotbal intre echipa feminina si cea masculina, unde bineinteles ca noi, fetele pierdeam. Cel mai mult imi placea 7 pietre, unde trebuia sa alergi destul si sa fii mester in a aseza piatra asa incat sa nu cada cele de dedesubt.
Rememorez momente placute din copilarie si nu am nici un regret ca n-am avut totul. Stiam sa ma adaptez posibilitatilor parintilor din acea vreme si niciodata nu am cerut imposibilul si nici nu ma tranteam in scene pentru a obtine ceva.
Acum stiu ca ei au facut tot ce le-a stat in putinta sa imi ofere o copilarie si un trai decent si le datorez multumiri.
Astazi fiica noastra dispune de multe oportunitati in aceasta lume evoluata si vrem doar sa fim sanatosi si in putere pentru a-i oferi minunatiile copilariei moderne in masura posibilitatilor si sa fim si noi capabili, la randul nostru de a o invata limitele exigentei.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Cand vine tati dimineata

devine piedestalul pe care Diana se urca trufasa, mai ales dupa doua zile de dor si intrebari "tati?".


Intr-o astfel de zi, recent trezita din taramul visarilor noptii, cuibarita in bratele lui tati, l-a ascultat mirata recitand poezioara lui Cosbuc, mai ales ca primul personaj i-a atras atentia deoarece ii suna cunoscut din alte basme viu colorate.


Tin mortis sa o expun:



"A venit un lup din crang
Si-alerga prin sat sa fure
Si sa duca in padure
Pe copiii care plang
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu c-o nuia;
-"Lup flamand cu trei cojoace,
Hai la maica sa te joace"
-Eu chemam pe lup incoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sarac
Intreba pe la vecine:
-"Poarta-se copiii bine?
Daca nu, sa-i var in sac!"
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu si i-am spus:
-"Puiul meu e bun si tace,
Nu ti-l dau, si du-te-n pace!
Esti sarac, dar n-am ce-ti face!
Du-te, du-te!"
Si s-a dus.

Si-a venit un Negustor
Plin de bani, cu valfa mare,
Cumpara copii pe care
Nu-i iubeste mama lor.
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit si l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici imparatul
Bani sa-mi cumpere baiatul!
Pleaca-n sat, ca-i mare satul,
Pleaca, pleaca!"
Si-a plecat."
CANTEC -G.Cosbuc 1896 Fire de tort

Placinta cu spanac, bacon si praz - mmmm


Ingrediente:
2 cepe
2-3 tulpini de praz
3 catei usturoi
un pahar smantana
3 oua
2-3 linguri crema de branza (din comert)
jumatate kg de spanac (proaspat sau congelat)
8-10 felii de bacon
aluat foietaj(din comert)

Fierbeti spanacul si il strecurati bine, apoi il tocati.
Ceapa o taiati pestisori, prazul feliute si usturoiul la fel. Puneti totul la calit si sarati.
Baconul se taie cuburi.
Separat, amestecati smantna cu crema de branza si ouale, sarati si piperati dupa gust.
Uniti intr-un vas toate ingredientele.
















Imbracati o tava in aluat de foietaj si lasati marginile asa incat sa formeze o tarta. Turnati compozitia. Puneti tava in cuptorul prealabil incalzit si lasati-o intre 30-45 minute sa se coaca la 180-190 grade.
Produsul finit arata asa:

Sper sa va placa!

joi, 22 aprilie 2010

Cum ar fi sa nu minti niciodata?

Acest film nu este pe masura asteptarilor, titlul sau te-ar trimite cu gandul la o comedie strasnica, insa nu e deloc asa. Nu pot zice ca mi-a placut, dar nici ca mi-am pierdut timpul in zadar vizionandu-l. Are o tema foarte originala, un inceput foarte bun dar prin natura replicilor se mai pierde din captivitate.
Cum ar fi fost lumea fara minciuna? De ce minciuna face lumea mai fericita? De ce minciuna da speranta?
Este inimaginabil cat de naiva poate fi omenirea care mereu a trait intr-o lume a adevarului.
Insa cum poti spune unei fiinte pe patul de moarte ca nu mai este nimic de facut si ca va muri si se va pierde in neant? Cum poti sta sa-i vezi zbuciumul si frica ca va parasi lumea pamanteasca si se va duce nicaieri?
Nu poti!!!!
O poti ajuta cu speranta, cu o mica minciuna care o va linisti la gandul ca locul in care va pleca va fi taramul fericirii, al bunastarii si a binelui. Asa va parasi aceasta lume multumita. Si aceasta imagine o vei pastra tu in minte, desi nu stii daca ceva din ceea ce i-ai spus este adevarat.
Aici incepe desfasurarea filmului. Nu dezvalui amanunte, poate doriti sa-l vedeti si sa va exprimati opiniile.

marți, 20 aprilie 2010

"Ploua" cu soare

In cea mai calduroasa zi de pana acum, cand erau cam 18-20 de grade, lumea s-a aventurat in tricouri, unii indrazneti chiar la bretici, eu mi-am gasit nasul indesat bine de raceala, cu ploi continue ce cadeau din nari, da, nu din nori, si hap-ciu-uri necontenite. Dragul de soare contribuia bine la gadilatul nasului, spre marea mea suferinta, doar umbra ce ma mai ajuta sa ma acomodez naturii.
Parcul a fost plin de chiote, care de care mai stridente, la acestea se adauga si al Dianei, ba ca vrea pe topogan, ba sa vada "totuga", adica testosele din fantanita, ba "mai-mai" la catei, ba sa rupa petalele, ba sa catare statuia, ba sa bea apa la cismea....ba..ba..."ba da da"...."ba da nu"....asa trecura aproape trei ore.
Efectele insa s-au produs , deoarece fata mea inainte de ora 11 Pm deja era in lumea viselor dupa bine-stiuta si atot-invatata poveste a Scufitei,lucru nemaintalnit pana acum, ma refer la cel de a adormi asa usor.
Concluzie, fie "ploi", fie soare e nevoie de zbenguiala si o buna poveste, dar nu alta decat Scufita Rosie.

duminică, 18 aprilie 2010

Trecut-a

Zi insorita de aprilie, cu adieri usoare de primavara mult-asteptata. Ma intorc din Targul Iesilor, dupa aproape 2 zile petrecute printre zidurile citadine hoinarind doar cu sotul si lipsiti de grijile copilului pe care "l-am abandonat" la bunici.
Trenul opreste cu un scartait ramolit in comuna fosta rezidenta a domnitorului Cuza.
Singura, o iau la pas pe o scurtatura paralela cu ex-proprietatea domneasca. Palatul abia se zareste printre brazii batrani ce-l imprejmuiesc. Pare a fi renovat, mai ales ca la poarta principala inca este rezemat panoul ce anunta "in constructie".
Nici nu imi mai amintesc cand l-am vizitat ultima oara, stiu doar ca eram inca un copil. Cred ca prin clasele primare.
Grabita , cu gandul la puiul de care deja mi se facuse dor, calc pe poteca umeda, printre plopii inalti si goi. Inca nu au inmugurit din cauza vremii reci sau poate ca nici nu mai au putere datorita varstei.



Imi aduc aminte franturi din anii fragezi: acelasi drum, aceeasi cararuie , insa cu mireasma de salcii inflorite amestecata cu cea de lac; tipete de copii ce erau la scaldat, broscute sarind speriate de pe mal , verdele ce colora imprejurimile.
Acum, o jumatate din lac nu mai exista, e doar o adancitura umeda plina de papura si trestie.
Cealalta parte a lacului e pustie, doar ratele sunt in verva pe un mal, iar pe cel opus doi baietandri asteapta tacuti cu unditele aruncate, poate-poate reusesc sa alunge un pranz sau o cina.



Alaturi, pe deal, oameni ce-si lucreaza bucatica de pamant. Un copilas nu mai mult de 5-6 anisori paseste pe santul facut de plug, numarand, unul cate unul, cartofii ce ii pune. Mama sa il grabeste spunandu-i ca se apropie ora pranzului.

Las in urma vocile si imaginile si intru in sat. Cred ca draga mea ma asteapta.


sâmbătă, 17 aprilie 2010

Absenta

Draga jurnal,
e cel mai firesc ca oricare gand sa se indrepte spre sentimentul de abandon sau nepasare din partea mea, insa aceasta pauza indelungata a fost datorita situatiilor pline care nu mi-au lasat ragaz nici sa ma ordonez, poate si din cauza unor mici esecuri le-as spune, sau pur si simplu nu am avut acea inspiratie care sa te "oblige" a asterne ceea ce-ti trece prin cap.

Dupa un timp ametitor, a venit un altul petrecut fugitiv pe taramurile natale. Ne-am luat bagajelele, unul din ele cat alte doua la un loc, plin cu lucruri in miniatura, cu jucarii cantatoare biberoane, scutece absorbante si alte minunatii si am petrecut ce-a mai ramas din sarbatoarea pascala alaturi de chipurile dragi lasate pe plaiuri romanesti.
Strabunici cu chipuri pliate , dar blande ne-au oferit bratele larg deschise, ploi de sarutari si lacrimi de multumire ca au mai avut o sansa de a ne revedea.
Noi le-am primit cu aceleasi sentimente de fericire, dar cu lacrimi de regret pentru alte chipuri dragi care lipseau si pe care nu o sa mai avem ocazia de a le vedea vreodata. In schimb ne-am cerut iertare pentru asta pamantului ce le acopeau si duhurilor care poate ne priveau.
Parinti , respectiv bunici pentru piticul nostru, si-au luminat fetele si ne-au oferit bunatati , alergand mereu in jurul nostru , nestiind ce sa ne mai ofere si bucurandu-se de momentele de viata prelungita pe care le-am fi adus noi.

Am o multumire ca am putut sa-mi tin promisiunea facuta mie insami si ne-a ajutat Dumnezeu sa savarsim calatoria si sa ne reintoarcem sanatosi.
Voi incerca sa nu mai absentez mult si voi reveni cu luare aminte.