e intotdeauna cel mai dificil. Fara timp, fara inspiratie, fara cuvinte...doar tacere , framantari, ganduri, zile ocupate, multe iesiri cu sau fara treburi...asa s-a scurs prima decada a lunii.
Anul incepe cu o schimbare pentru toata familia : datorita circumstantelor suntem nevoiti sa ne mutam "casa" pe alte meleaguri. Sau asta ne-am dorit dintotdeuna si nu am avut curaj?!!? Sau nu am avut motiv?!? Iata ca viata ne-a dat pretextul.
Acum 6 ani si jumatate eram "tineri si nelinistiti" ( ca bine zice filmul), fara preocupari, purtam doar grija noastra, nu depindeam de nimeni, avem bagaje sumare si totul parea usor. Azi suntem subordonati unui suflet ce are nevoie de noi constant, depinde de noi si noi de el, necesita ocrotire, afectiune, stare de bine si multa dragoste. Pentru el vom face posibilul.
Mutarea va aduce noul. Tati deja s-a obisnuit, e cu un pas inaintea noastra, ramanem Diana si eu.
Diana lasa in urma prietenii, colegii de gradinita, educatoarea ....dar inca nu isi da seama de toate. O intreb daca vrea sa mergem la tati, acolo departe, sa locuim cu el si ea zice "da"; ii zic ca vom lasa pe Seño si pe colegii ei aici si mai ales pe Bea, bona ei... nu stim cand ii vom mai vedea...si zice "da". Deja ii cunoaste de 2 ani si sunt constienta ca o perioada va intreba de ei, dar avand inca varsta atat de frageda, stiu ca va fi prima in adaptare. Copiii sunt receptivi la nou, curiozitatea lor nu are limite si sper sa-i fie usor.
Raman eu: recunosc ca mi-e greu, nu am fost niciodata o aventuriera, m-am obisnuit aici, am cunostinte, cativa prieteni, o parte din familie. Aveam o stare de liniste. Mi-e putin teama, dar vom fi impreuna si asta ne va face acomodarea mai usoara. Am stari confuze: uneori de neliniste, alteori de dorinta de nou, de iesire din monotonie.
Startul e dat, continuam.Schimbarea va fi in bine cu ajutorul lui Dumnezeu.Credinta si putere sa avem!