sâmbătă, 29 decembrie 2012

Calendar 2012

Un an incarcat, poate cel mai plin de realizari, de pana acum, din viata de familie si nu numai.
In ianuarie
 am primit cheia casutei noastre,
in februarie
 ne-am mutat in cuibul nostru, desi a mai durat mult sa punem firisor langa firisor, 
sa-l netezim sa arate ca e de locuit,
 in aprilie 
am reusit sa mergem in sud si sa petrecem sarbatorile de Paste alaturi de prieteni si o parte din familie,
 in iulie
 ni s-a marit familia cu al patrulea membru (a doua mare implinire a sufletelor noastre de parinti),
 in august
 am sfintit crestineste apartamentul, 
in septembrie 
am increstinat-o pe micuta Isabela,
 in octombrie
 am reusit sa indeplinim marea dorinta a Dianei: camera ei roz sa fie mobilata
 "ca sa aiba unde-si pune jucariile"
si multe alte izbande presarate printre aceste luni.
Singura nepuntinta a fost ca nu ne-am vazut parintii anul acesta,
planul de a petrece o parte din vara cu ei ramane pentru anul ce urmeaza,
cand se va acumula atata dor si asteptare,
dorinte de a-si revedea nepoata si a o cunoaste
pe cealalta, incat sunt sigura ca vor luci lacrimi de bucurie.

ps: notez decembrie, ca prima data in 7-8 ani cand petrecem
impreuna acasa, cu tati, doua zile jumatate de Craciun 
si vom fi si in noaptea dintre ani impreuna

marți, 25 decembrie 2012

Sssst, a venit Mosul!


Cu picioarele lipaind in papuceii roz,
zgribulind in pijamale, 
sta in usa intredeschisa a balconului, privind spre cer:
Ho-ho-ho, mericrismas
Ho-ho-ho, mericrismas
il imita pe mos, chitaind de ras
Mami, mi-a raspuns...si iar isi arata dintisorii intr-un ranjet
Mami, dar tu n-ai facut lista, si nici tati
Noi nu ne mai dorim cadouri, va avem pe voi, sa fim sanatosi

A venit , a venit, iaaarnaa...mormaie in continuare colindul
ce abia l-a cantat raspicat, bunicilor, la telefon
Mami, sa-i dai drumu' lui mos Craciun, i-am pus laptele si o magdalena, ca nu mai avem biscuiti
 ia directia dormitorului si adoarme instant.


Si dorintele s-au implinit: mosul a admirat bradutul, a cotrobait prin el dupa bomboane, dar s-a multumit
cu cups-cake-ul, a dat pe gat laptele rece
si a citit scrisoricile
S-a mai sucit de vreo doua ori, si-a mai usurat sacul
si si-a continuat calatoria
hai, Rudolf

duminică, 23 decembrie 2012

Prajituri cu dorinte

Acasa la mama, acum cativa ani(parca-au fost mai ieri) cu vreo doua zile inainte de sarbatori ne apucam de facut prajituri, care mai de care mai cremoase sau mai aromate.
Mirosea imbietor, iar noi aveam bujori facuti de caldura cuptorului.
Acum se rezolva repede toate, magazinele iti ofera bunatati dulci, diversificate fara sa mai cheltuiesti timp si energie in bucatarie.In anii trecuti am renuntat si eu la migala prajiturilor pentru Craciun, insa acest an m-am incurajat si am trecut la fapte vitejesti: trei feluri de fursecuri stau la pastrare in cutii, pe balcon, la rece, asteptand sa troneze pe platou in ziua de Craciun.(retetele Laurei)
Asa entuziasmatacum eram, am involucrat-o si pe Diana  in a ma ajuta, ferm convinsa ca ii vor placea, macar pentru faptul ca a contribuit si ea putin.
Dar vai dezamagire: aseara am facut cuib de viespi (cu cacao), cica-"s bune", dar nu vrea; dupa ce s-au culcat ele, fetele, m-a prins ora 1 de noapte si facand bilute din ciocolata si biscuiti, date prin fulgi de cocos; astazi i-am dat sa probeze: nu-i place; iar in dupa-amiaza de azi am modelat fursecuri boabe de cafea, unele decorate cu ciocolata alba: a mancat jumatate dintr-un fursec doar, pe motiv ca nu-i place cum e copt pe dinafara.
Na, multumire!
Acum si-a fixat ideea sa-i fac o prajitura-tort, vazuta in cartea de dulciuri primita de la bunica astazi. Incerc s-o conving ca nu mai dispun de timp si sa lasam ideea pentru seara de anul nou. Aproape am reusit!
Isabela vede ca ceva se petrece de nu mai e mereu in bratele mele si ba e plasata la tati, ba in hamacul ei , aproape ridicat la stadiul de scaunel, si protesteaza mai mult, doarme cu táráita si nu e multumita cu putin.

Astazi probabil au fost vreo 16 grade, era frumos si cald afara, sa tot stai...
Mi-e dor de iarna cu zapada, nu doar ce cea rece si cu trotuare uscate si cenusii; mi-e dor de scartaitul zapezii, de albul stralucitor ce-ti ia ochii, de obrajii inghetati si rosii, de furnicaturile din maini atunci cand dau de caldura, de miros de brad verde in casa, de glasuri de copii care-ti canta un colind la usa cand  inca ziua se ingana cu noaptea, de geamul rece si aburit pe care-ti lipesti nasul , urmarind dansul florilor de nea in lumina felinarelor electrice, mi-e dor de... un Craciun ACASA.

CRACIUN FERICIT, ORIUNDE V-ATI AFLA !!!

marți, 18 decembrie 2012

My creation

Uf, am reusit s-o termin , dupa vreo trei desirari ,
am gasit model cum s-o fac.
Nu sunt pe deplin satisfacuta pentru ca a fost un material cam gros,
dar sunt putin mandra de mine, ha!
O capa pentru Isabela:
voiam s-o fac craciunita, sa fie cu rosu si alb,
dar in momentul ala n-am gasit.
Asteptam sa vina si pelerina de la bunica,
sa vedem cu care-i va sta mai bine :)





luni, 17 decembrie 2012

Felicidades

 Exact in urma cu o saptamana a aflat ca va ziua Señoritei si de atunci, adica de lunea trecuta
 are pregatita o felicitare pe care am facut-o impreuna; 
peisaj de iarna ascunzand urari pentru ziua ei cat si pentru
sabatorile ce urmeaza;
eu am desenat, ea a colorat, apoi am trisat cu putin lipici cu sclipici.
Cuvintele sunt scrise de mana ei...tare mandra
Dar si mai mandra a fost azi cand si-a surprins educatoarea cu felicitarea
"Nu i-a mai dat nici un copil, mami !"
 Ii luceau ochii de multumire.

duminică, 16 decembrie 2012

Bradutul

Cu colinde romanesti si englezesti, pentru copii sau populare, l-am ornat mai devreme fata de alti ani.
Asa devreme, nu mai are magie Craciunul, spune tati.
Ba are, las" sa se bucure copiii mai mult timp de el!  L-am si innoit putin, dar am pastrat si decoratiunile din anii anteriori: ornamentele facute de mine, ingerasul de la Eliza si am agatat si scrisoricile cu dorintele Dianei si ale Isabelei, plus o ciubotica rosie.
"Dar mosul stie ca trebuie sa puna cadourile in ea?"
Stie, stie...
"Aaa, pentru ca el ne aude, nu?!"Si se duce la geam si ii mai spune cate ceva.






Isabela e prea mica, insa e incantata de luminitele care merg prin bradut, e din ce in ce mai curioasa, dar si mai dependenta de mine: stie cum fac cafeaua, cum pregatesc un biberon, cum aranjez lucrurile sau cum se mananca cu totii la masa.
Diana repeta zilnic ce va canta la serbare si are grija ca in fiecare dimineata sa-si manance ciocolata din calendar.
"Azi e ziua unu si sase, nu?"

Nu avem zapada, chiar s-a mai incalzit, sunt zile insorite si bune de plimbari. S-au scuturat si ultimele frunze si copacii de pe alee sunt stingheri si goi.
La TV turuie documentare despre apocalipsa, despre cei care cred si care nu. Unde sa te duci, unde sa te ascunzi? Cand Dumnezeu vrea te gaseste oriunde. Nu stim de va veni de sus sau de jos si nici cand va fi.
Noi sa fim buni si cu credinta si El ne va pazi .

marți, 11 decembrie 2012

Timp de decorat

Patru zile de liber de la scoala,
afara frig, 
Isabela racita, 
Diana fornaita, dar neastamparata, 
dar bine ca am fost toti patru , impreuna.
Cu intentia de a-i capta atentia bebelinei 
atat timp cat mai fac si altceva,
am trecut la manualitati: eu desenat, Diana decupat , colorat,
decorat cu stralucire si zambete;
si daca tot e sezon, am facut stelute.




Apoi mi-am amintit de ghirlandele din hartie creponata;
am lipit fasii ,
iat tati nu s-a lasat mai prejos si i-a aratat Dianei
cum se face scara mátei.
Iar alte ghirlande verzi au devenit coronita.
Sticle de la sirop au devenit obiecte de ornament,
cu ajutorul vopselei si sclipiciului.




 Ieftin , usor, antrenant si amuzant !
Mod de a ocupa timp si a cheltui
tone de energie.
PS: urmeaza bradutul
 

joi, 6 decembrie 2012

Multumesc, mos Nicolae !

Anul trecut mos Nicolae s-a grabit sa-mi trimita dis de dimineata , in ajun, un test pozitiv.
Cu cata temere am primit cadoul, cu cat balans...si iata, anul asta intruchipat intr-o minunatie de copil, un ingeras trimis de Dumnezeu sa ne dubleze fericirea, iubirea, bucuriile si chiar si grijile. Un dar acceptat si primit cu sase brate deschise, pupacit tot de atatea buze, alintat de trei glasuri si iubit de trei suflete.
Asta seara , Diana a ordonat incaltarile fiecarui membru, pe ale ei lustruindu-le bine si parfumandu-le cu aroma vanilata. Si mirosul a atras pe mos, de a venit si a lasat dupa putere si dupa purtare.
Multumim mosule, te asteptam si la anul !


 PS:
In copilarie, in ajun de Sf. Nicolae,
ghetutele ni se umpleau cu portocale, banane si ciocolatele.
Mai tarziu, cand l-am descoperit pe mos,
ghetele lui erau pline de cartofi sau cepe, bine indesate spre varfuri.



marți, 4 decembrie 2012

Pana la Craciun

Mereu aprind un bec in plus, la baie. Of, consumul !
Cu cel chior nu ma vad bine...uneori, tarziu, dupa ce dorm fetele, imi vad si eu de ale mele, 
imi vad si eu de mine: intr-o seara mi-am observat unele riduri;
 griji, ani, 
ganduri, rasete, veselii, toate adunate in mici linii pe obrajii mei.
Daca nu m-as uita in oglinda, as avea 27 de ani sau chiar 26.
M-am cutremurat in sinea mea; parca nici la mama nu le-am observat, deja le am eu?!

Inca un an e pe sfarsite, cat mai e la numaratoare?! Calendarul de advent al Dianei
mai ascunde 20 de imagini -supriza sub bombonelele de ciocolata.
Imi place decembrie, atata decoratiune sclipitoare, rosie,
totul iti ia vazul.
Mi-ar placea sa mai incropesc una, alta, un decor pentru casa,
pentru bradut, dar n-apuc; abia ce ma mai joc cu Diana, pe fugarite, cat doarme mezina.
Lucrul planuit pentru Craciun merge greu, mancarea uneori e gatita cu un brat 
sau in doua reprize sau in cel mai fericit caz, de catre tati; 
iar lectura de seara ma adoarme, la fel si televizorul.
Zilele zboara cu 50% atentie pentru Isabela,
iar restul impartita intre Diana, treburi gospodaresti, apoi noi, parintii.
Isabela e usor racita, nu stie de ea, ce e, nici macar n-a invatat sa tuseasca.
Se strange ghemotoc, ca un arici cand tusea o chinuie si nu se plange foarte mult.
E vesela, mereu zambareata, draguta mea mica!
Cu Diana suntem pe ape tulburi: cand e buna, cand o apuca neascultarea 
si e fetita cu "nu "" in brate.
S-a conformat si cu gandul ca mos Nicolae ii va aduce un bat,
iar mos Craciun nu va veni; astea ne sunt amenintarile, dar nu mai tin.
E influentata de anturajul infantil si cel mai bine retine elementele negative.
E nerabdatoare, nu o mai atrag nici desenele animate,
se plictiseste repede; doar un cantec si o carte o mai multumesc.
Va trece ea si perioada asta!
Rabdare pentru parinti, da-ne!
Ni se inmoaie nervii cand le vedem lacrimile in ochi,
cand seara le auzim tusind, pe doua voci,
in camere diferite,
 si suferim neputinciosi, odata cu ele, sau poate mai mult.
E bine zis ca meseria de parinte nu e deloc usoara.
Dar sanatate sa primim, ca ne gasim puteri,
ne tesem rabdare si ne dantelam grijile sa ne fie mai usor.
Avem caldut in casa, 
ne imbujoram cand intram din frigul de afara
si o sa fie ca la mama acasa cand o sa si miroasa a cozonaci, a sarmalute
si o sa straluceasca luminitele in bradut.


joi, 29 noiembrie 2012

In staul s-a nascut

Diana a invatat un cantecel despre nasterea Domnului.
Si cum pana acum nu i-am povestit prea mult despre asta, considerand-o prea mica
ca sa inteleaga,
am cautat povesti, 
desene animate cu scena reprezentativa ,
apoi am desenat-o, ea a colorat-o si ne-am folosit
de jucariile din casa.
Asa ne-a iesit:



marți, 27 noiembrie 2012

In asteptare


Din rulouri de hartie
capse, foi, lipici, culori
bucati de fotografie,
au iesit patru strajeri:
unul e cu coif ciclam
seamana a fi bradut
sau casuta cu un geam
ce arata-un chip dragut;
alt strajer e cu cornite,
rosii si cam desirate,
dar se crede cam cu fite
cand are pe mosu-n spate;
un al treilea-i rotofei,
mult dorit in lumea toata
de micuti si maricei, 
vino, mosule, odata!
iar pe chipul cel mai mic
cu zambet in colt de gura
il urcam mai sus un pic
ca sa fie de-o masura.
Stau de paza sus, pe masa
asa cum fata i-a pus
si asteapta bucurosi
Nasterea Domnului Iisus.


 

 

luni, 26 noiembrie 2012

Zi de luni

Zi de 13? Nu. Marti? Nu. Zi de sambata cu trei ceasuri rele? Nu. Doar luni, un inceput de saptamana, oarecare... sper sa nu mearga ghinionul si-n restul zilelor, ca astazi totul a incepu de-a-ndoaselea.
Unu: un geam spart la masina; suna, mergi, intereseaza-te, vezi asigurare, lasa masina in service, e gata abia joi- purtator de sarcini-tati
Doi: la controlul medical, i s-a scris bronsita cronica, tusea si durerile in piept nu au trecut cu doua doze de antibiotic, -purtator de prin vara, tot tati
Trei: desi era prescrisa ca fiind zi libera, a sunat telefonul sa mearga la servici-tot tati
Patru: chiar daca tati foloseste formula magica de fiecare data cand pleaca la servici, astazi nu a tinut nicidecum.
Diana a fost campioana la neascultare. Mofturile usoare, obisnuite de la mijlocul zilei, s-au transformat in tipete, batut din picioare, urlete, raspunsuri pe dos, toate adunate doar intr-o dupa-amiaza spre seara. Nu reusesc s-o fac sa inteleaga ca nu dispun in magazin de bani suficienti pentru moftul ei si de aici pornesc toate razvratirile, la care se adauga si pedeapsa anterioara cu interzicerea dulciurilor si snack-urilor inaintea meselor.
Poate nu ar fi trebuit sa scriu oful asta, insa simt putina descarcare si apoi e jurnalul meu, al lor, candva il va citi si ea si va intelege cand va fi parinte la randu-i...sau poate nu... poate ca astea sunt tipice mamicilor, parintilor, care trebuie singuri sa-si faca datoria, fara sa-si arate neputinta in educatie, fara sa arunce culpa pe copii pentru nestiinta lor , pentru nereusita in a-i intelege, in a se pune in pielea lor.
Niciodata noi nu am fost in stare sa ne  pedepsim copilul "ca la carte"; mereu ne-am lasat induplecati si o interdictie nu a durat mai mult de cateva ore; nu am fost fermi in atitudine si probabil s-a produs eroarea; nu am vrut sa-i crestem si sa-i educam conform cartilor si spuselor specialistilor, ci cu dragoste si dragalasenie, cu brate intinse si iertari, cu calm si explicatii si mult alint;
dar astazi am simtit ca nu fac fata; un moment m-am simtit sleita si satula de explicat, rugat, induplecat; nimic nu functiona.
Tarziu s-au calmat lucrurile, copilul uitand si iertand, iar eu ramanand cu gandurile si cautand terapie comportamentala. Poate eu am nevoie de ea.
Maine va fi mai bine; va fi marti, o noua zi !

Ps: seara, noaptea, lucrurile par mai intunecate decat sunt.

luni, 19 noiembrie 2012

Colega ei, prietena ei

Incropit repede o omleta aurie alaturi de tomate
pentru doua fetite nazdravane si hlizite la masa,
pictate cu machiaj infantil, cu bujori roz intens

 Desert - ciocolata, una mancata avid, alta refuzata!

luni, 12 noiembrie 2012

Amestecate

Luni, zi de excursie pentru Diana
Au fost la Vallvidrera, intr-un parc natural, unde au profitat de natura si 
de timpul frumos de astazi
(si-a mai potolit astfel dorinta ei de a merge la munte ca sa culeaga frunze colorate)


S-a intors obosita si chiar fara prea mult chef de a-mi povesti aventurile,
lucru curios pentru o vorbareata.

Si daca tot am avut timp berechet,
l-am lasat pe tati acasa cu ale lui , iar noi, fetele ramase am purces la cumparaturi
Magazinele deja se pregatesc de sarbatori: 
s-au instalat deja pe rafturi decoratiunile pentru Craciun
Pe cate lucruri as putea sa cheltuiesc!!!
Am ales ceva ce va face parte din cadoul mosului...sper sa-i placa

In Carrefour am descoperit sala pentru alaptat. Pana acum nu o vazusem.
O mica incapere, dotata cu masa, chiuveta, fotoliu, microunde si suport moale pentru schimbat bebelusul; ba chiar erau si niste olite de plastic, probabil de unica folosinta. M-a impresionat descoperirea, pentru ca mi s-a intamplat ca sa ma opresc in mijlocul magazinului si sa-i dau Isabelei biberonul (pregatit pentru astfel e imprejurari); astfel am putut s-o alaptez eu si dupa voia ei. Doamnele de acolo foarte dragute, vreo doua s-au oferit sa-mi aprinda lumina, intrucat eu lasasem usa intredeschisa si pareau incantate de situatie; ma gandesc ca locul nu prea e /a fost folosit, ca in fata usii, inainte sa intru erau asezate carucioare in care ele sortau marfa.
Si uite-asa poti petrece vreo jumatate de zi hoinarind printre rafturi fara prea multe griji, doar rabdare sa aiba bebelusul...ca din patea mea !!!

La cole Diana invata literele si sa scrie. Asa e sistemul actual, desi mie mi se pare devreme. Ea e o fetita precoce, dornica de invatat, curioasa si vrea sa stie mai mult decat poate duce acum; e in perioada invatarii "mecanice". Asociaza literele cu cuvinte retinute de ea, in care a vazut literele respective. Stie sa le faca pe toate, cu mici poticniri, iar eu am invatat-o unele diacritice romanesti.
La sedinta individuala de saptamana trecuta, educatoarea mi-a laudat-o ca fiind printre primele, chiar in frunte: e saritoare, mereu cu mana ridicata, atenta, ascultatoare si isteata; cu precizarea ca e si "un fel de lider"-toate fetitele vor sa stea cu ea. Ea stie ca e apreciata si de noi, acasa, cum altfel sa-i sporesti copilului increderea in fortele proprii?!
Practicand alfabetul, reusim sa intocmim scrisorica pentru mos Craciun; lista e inca deschisa; daca in fiecare zi va adauga cate un cadou-dorinta, va fi destul de lunga, mosul va trebui sa traga la sorti.
Asa ca, pregateste portofelul mosule, ca sac e destul !!

joi, 8 noiembrie 2012

Roz pampom

Camera ei, mult asteptata;
gri si ciclam, vargate de fire subtiri de lila, violet si alb
a promis ca doarme in patul ei, singura, ca o fetita mare;
"ca daca doarme tati acolo se strica patul cel nou!"-am adagat eu ca s-o conving

Inotul la piscina o sleieste; sunt suficiente cele 45 de minute de joaca in apa
incat sa-mi ceara de mancare ( ea???) imediat dupa ce se termina de imbracat;
dar inca mai e energie pentru o intalnire scurta cu prietena ei;
asculta, din nou, a n-spea oara "Yo tengo mi pom pom",
aproape l-am invatat si eu;
la insistentele mele, in sfarsit se spala pe dinti si imi zice : eu sunt gata mami!
sa o insotesc la culcare, in patul ei nou si in camera ei proaspat mobilata,
unde va dormi singura prima noapte (aici)
dar Isabela se incapataneaza sa adoarma si scanceste mereu, 
agatata la tâta
"Du-te puiule, ca vin indata!"
Dar mi-e un pic frica, ma duc sa-mi iau o jucarie
Cand m-am dus dupa ea, adormise, bine invelita, in brate cu ursuletul roz:
draga mea, imi pare asa rau...o sarut pe frunte si obraz, aproape
ca-mi vine s-o trezesc sa-i arat ca-s acolo

Somn usor scumpa mea dintai!
Noapte buna mic ingeras care mai adineauri ne-ai ras cu hohote, multe, multe !

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

A doua oara

Ieri am vazut o emisiune, bineinteles regizata, dar care totusi a filmat cadru cu cadru o nastere in Romania, din cate am vazut, la un spital public, de stat. Nu am putut sa nu remarc marile diferente ce exista intre Romania si exterior, intre ce e acolo (vazut la tv) si ce e aici:
-tatal nu a intrat cu viitoarea mamica (nu cred ca nu ar fi vrut)
-m-a frapat faptul ca imediat dupa nastere, bebele a fost pus pe o masuta la picioarele mamicii, i s-a taiat cordonul si apoi l-a luat la curatat, in loc sa il fi asezat pe pieptul mamei, sa aiba mama privilegiul de a-si tine pruncul pentru prima data (asta pentru ca a fost o nastere normala, fara complicatii)
-bebele a fost sters putin, aspirat, verificat, dupa care l-a luat asistenta pentru spalat (eu stiu din vazute si auzite, ca e bine sa fie lasat cateva ore bune fara a fi spalat, pentru ca acel lichid albicios prins pe el il protejeaza, trebuie doar sters bine, dar nu spalat cu apa) si apoi cantarit si masurat; intre timp l-a vazut si tatal, dar asa de la distanta
-abia dupa aceste operatiuni ii este adus mamei, facut "sarmaluta" si asezat in brate dar doar pentru cateva momente, sa-i sarute obrajorii, ca apoi este repede dus in sala cu copii. Sigur ii era foame pruncului imediat, dar cine si cu ce l-a hranit?!
Nu vreau sa generalizez si sper ca nu este asa peste tot, exceptie facand clinicile particulare.

Si toate aceste imagini mi-au rascolit amintirile primei nasteri si mai ales ale celei de a doua, inca proaspat intiparita in minte, moment cu moment:

Vineri, 27, implineam 39 de saptamani. Dimineata aveam programate monitoarele sau curelele, cum i se mai zic.
Dupa-amiaza dinainte, joi, fusesem la plaja cateva ore bune, apa a fost extraordinara, chiar m-am si balacit si m-am simtit bine. Eram cu niste prieteni, veniti in vacanta, la noi.
Seara ma prindeau ore tarzii, dupa 12, 1 chiar si 2, nu aveam somn, si daca venea, nu prea mai puteam sa dorm, nici o pozitie nu era comoda. Asa ca joi noaptea m-am tot foit intre balcon, la vorbe si televizor. Bebele la fel de neastamparat; avea obicei, ca seara, cand ma intindeam si eu, sa se trezesca el si incepeau loviturile; insa se domolea dupa ceva timp, cu exceptia respectivei seri: simteam cum se foieste mereu, parca nu-si gasea locul, ma impingea, ma lovea...si a batut recordul de timp, aproape o ora. I-am zis lui tati, cat in gluma, cat in serios "bebe cred ca nu mai asteapta monitoarele!" El a ras si a zis ca ii e cam rau, si ca trebuie maine sa mearga la servici...sa nu cobesc.
Veni si vineri dimineata. Il iau frumos pe tati si mergem la programare. Totul in regula, mi se spune ca mai poate dura, dar ca poate fi si aproape momentul, insa mi-a facut programare noua pentru 40 de saptamani.
Am mers acasa. Totusi ma simteam ciudat, cu mici dureri de burta, gandindu-ma daca alea ar putea fi contractii. Nu-mi mai aminteam de la primul copil, de fapt nu a fost asemanator. Eram calma dar totodata cuprinsa de un soi de emotii; si in asteptare: asteptam sa deslusesc ce fel de stanjeneli simteam. Am inceput sa pregatim masa de pranz. Durerile s-au intensificat si pareau contractii; am inceput sa ma uit la ceas, dar erau neregulate; habar nu mai aveam cum trebuia sa le calculez, cursul facut anterior despre sarcina, nu ma mai ajuta: ba erau la 10 minute, ba la 15, ba la 5, ba vreo 3 in 10 minute. Deja ma indoiam de durere si incercam sa-mi aduc aminte si sa exersez respiratia cum ma invatasera. Nu stiam ce sa fac, doar ca preferam sa mai stau acasa, stiind ca acele contractii pot dura ore si ore. Inca imi mai ardea si de glume si am zis ca daca tot am gatit , sa stau si la masa , apoi merg la spital, daca e cazul.
Am mancat putin, ba din picioare, ba aplecata, apoi am zis: gata, nu mai pot!
Cu bagajelul pregatit, acte am luat drumul spitalului de urgente. Cel cu maternitatea era mult mai departe si daca ar fi fost sa ma trimita inapoi acasa, macar nu bateam mult drum.Cred ca era 4 dupa-amiaza.
Mi-am asteptat randul si la control mi-a spus. "pai ramai sa nasti; ai deja 4 cm".
Eram oarecum surprinsa de performanta mea. Mi-a adus camasa de spital, i-am inmanat hainele lui tati, apoi ne-a lasat pe amandoi in camera de nasteri. Mi-au pregatit perfuziile dupa ce am semnat ca doresc epidurala. Din cand in cand veneau sa verifice monitoarele, perfuzia si dilatatia. Deja contractiile devenisera insuportabile, dar trebuia sa absorb in vene tot lichidul din punga agatata deasupra patului. Contractiile au devenit insesizabile dupa anestezie, dar venise momentul important, mai lipsea putin pana sa cunosc noua viata.
Cu dreapta il strangeam tare pe tati, scrasneam din dinti, a fost un moment dificil, simteam o altfel de durere decat cea dinainte. Cred ca auzeam incurajari din partea lui tati, aflat la capul meu si din partea asistentei, insa nu le intelegeam.
Apoi m-am simtit goala, usurata, insa pe piept aveam o minune; am cuprins-o cu bratele: ce micuta e! Cu ochii umezi, i-am sarutat fetisoara fina si i-am admirat frumusetea "Ti-am zis ca e frumoasa!" mi-a zambit taticul cel "de a doua oara".
18.50, dupa-amiaza, vara, noul membru care a intregit familia
"Felicidades, 3760 gr.". Au curatat-o, au intors-o, au sucit-o si au concluzionat ca e roza si sanatoasa. Cand mi-au readus-o la piept, parca nimic nu mai conta, retraiam primele momente din viata de mamica, ma chinuiam sa o invat sa manance, dar nu i-a trebuit mult, s-a nascut invatata in aceasta privinta.
La iesirea din sala de nasteri, spre rezerva, ne astepta Diana, curioasa si nerabdatoare sa-si cunoasca surioara. Uitase ca voia sa ajute medicul ca sa scoata pe bebe din burtica. Mai bine....

Rezerva era pentru un singur pacient; am avut vizitele de rigoare din partea personalului medical, care de altfel a fost tare dragut.

Mi-a dormit la piept, intreaga noapte, ne-am cunoscut, ne-am admirat, ambele sub supravegherea lui tati, care a motait si amortit pe un fotoliu  alaturi;
uneori aveam senzatia ca e unul si acelasi copil, parca traiam in trecut, inexplicabila situatie si ciudata.
Realitatea m-a luminat a doua zi, cand am avut alaturi ambii copii; cred ca mi se citea fericirea pe chip.
My two little flowers!


Inserare

 somn dulce sub lumina galbena de felinare si ciripit de papagali ascunsi in pinii verzi,
in aer caldut de seara
copila zburdalnica, mereu topaind in loc de a merge,
facand buchete de frunze maro, scorojite, 
adunate de prin iarba atat de verde, zilnic udata;
pe alei sunt putine frunze, probabil sunt maturate in fiecare dimineata,
motiv pentru care nu gaseste nici conuri,
doar isi intinde gatul spre coroanele bogate si imi arata, 
acolo sus, conurile ranjite, bine desfacute




 seara atat de placuta, incat imi alina si guturaiul si-mi face bine aerul,
sezand pe banca sub fosnetul slab al frunzelor
picurat cu cateva glasuri de copii

 parca asta-i toamna!

joi, 1 noiembrie 2012

Noi(embrie)

Raceala de noiembrie in corp amortit,
pe spate dureros si nas zdrentuit
Minte si suflet rugatoare sa treaca repede,
sa nu se mai impanzeasca si in corpuri mici,
sa suporte doar unul pentru toti,
sa se friga cu cani de ceaiuri fierbinti
si paracetamoale dreptunghiulare

Luna de reflectat:
 ce ai realizat anul asta?
esti multumit? voiai mai mult? e prea mult pentru tine?
ce nu ai reusit sa faci?
care ti-au fost planurile?
esti fericit?
care iti e dorinta de sfarsit de an?
care e cea mai mare implinire a anului?
Multe ganduri ce trebuiesc ordonate,
insiruite, scrise sau nu, pastrate sau impartite,
si musai luna asta, ca in decembrie nu e timp,
decembrie e luna de cadouri, de visare, de traire alaturi de cei dragi, de bucurie,
de sarbatorire divina...

Mediteaza in liniste!
Si trage linie sa vezi rezultatele!


miercuri, 31 octombrie 2012

La castanyera








QUAN VE EL TEMPS DE MENJAR CASTANYES,
LA CASTANYERA, LA CASTANYERA,
VEN CASTANYES DE LA MUNTANYA
A LA PLAÇA DE LA CIUTAT.
LA CAMISA LI VA PETITA
LA FALDILLA LI FA CAMPANA
LES SABATES LI FAN CLOC-CLOC
I AL BALLAR SEMPRE GIRA AIXÍ.
SONA LA MÚSICA LA,LA,LA,LA,LA
SONA LA MÚSICA LA,LA,LA,LA,LA

video


marți, 30 octombrie 2012

La castane

Fusta mamei ii vine lunga si bluza ei ii vine scurta
perfecte 
conform descrierii cantecelului zi de zi fredonat;
mai adaugam basmaluta, sortuletul si salul sa fie "doamna cu castanele"
 

 si bineinteles, castanele, care urmeaza sa fie coapte si decojite (pentru copii)


odata cu Halloween-ul, 
in Catalonia se pune accent mai mult pe Castañada, sarbatoarea castanelor, 
cele mai abundente fructe ale toamnei, servite coapte, alaturi de un pahar de vin alb

Maine, surioara mare va fi o batranica vanzatoare de castane coapte,
si cum nu am gasit pe ultima suta de metri, un cosulet micut, 
am incropit repede unul din carton, mai modern 

Haideti la castane!


sâmbătă, 27 octombrie 2012

Little and perfect

doi ochisori albastri, safire fin slefuite, 
par moale, lucitor in soare, cu aceeasi culoare aurie, 
cu un vartej in frunte mostenit de la sora, mama, tata, unchi, 
chip rotund si privire curioasa, 
gurita fina deschisa intr-un zambet larg cu colturile ce intra in gropitele din obrajii bucalati 
sau privire galesa si suras in coltul gurii, rusinat ascuns sub pumnisori stransi

inganari succesive, cu pauze de ascultat, 
apoi iar sunete molcome care, daca nu sunt atentionate, 
se transforma in scancete,
 apoi in tipete ascutite, de ocara
 pana ce vin doua brate sa calmeze spiritul

admiratoare infocata a surioarei
cand aceasta ii spune povesti clasice sau inventate
cu iepurasi-monstri care o mananca pe Isabela
si pe mami, iar tati e vanatorul-salvator;
spectator fidel atunci cand Diana isi "exerseaza" pasii invatati la dans
sau cand fredoneaza muzica odata cu radioul

vesela la vederea unui chip cunoscut
si doritoare de plimbari afara

sumedenie de strambaturi
degete mici, rasfirate, gata sa se prinda de ce apuca,
parul fiind cel mai bun sprijin,
picioruse bataioase, neastamparate, gata de duca

dulce copilas, trimis sa ne intregeasca,
sa ne invete ce e rabdarea si staruinta
implinirea mea, a noastra



Ps: 3 luni

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Romanesti

Tati face curs de atestat profesional (soferi).
 Prilej sa-l prindem liber unele dupa-amiezi de week-end si sa-l mai exploatam... in plimbari, 
daca ne permite vremea. 
Azi a fost innourat; a stat sa ploua toata ziua, dar n-a reusit; 
las ca a plouat ieri.
Si am fost in centrul Barcelonei in cautare de bunatati romanesti: 
le-am gasit: covrigi cu mac, placinte cu branza si stafide si cozonac cald;
 le-am luat.
 mmmmm, dar nu se compara cu cozonacul mamei, pufos, cu multa nuca si aromat; dar bun si asta, macar nu e de fabrica si mai trec poftele; 
mie nu-mi iese uneori.

La Rambla, faimoasa strada a Barcelonei, din partea veche si romantica a orasului, 
populata de mii de turisti, era si astazi aglomerata; 
flori, multe, de o parte si de alta, diferite chioscuri cu suveniruri, 
atractii dulci pentru copii si nu numai. 
Am trecut rapid, in slalom printre turisti, cautand patiseria; 
nu m-am gandit sau am visat vreodata ca o sa merg, altfel decat turist, pe cea mai populata strada a unuia dintre cele mai vizitate capitale ale Europei, 
sa ma pot bucura de minunatul oras, dupa voia mea; 
cred ca sunt o norocoasa



Imi place mai mult in afara sezonului turistic si in cursul saptamanii,
 te poti destinde si poti admira lejer stradelele inguste, cladirile cu arhitectura gotica, vitrinele,
 fara sa inconjuri grupurile de turisti sau fara sa fii impins sau lovit. 
Aceasta perioada e la inceputul anului; 
in curand

joi, 11 octombrie 2012

Cercelate





fetele tatei, trei la numar, de astazi toate mandre posesoare de cercei
Mama a ales ca fetitele ei sa poarte cercei; daca mai tarziu, cand vor constientiza,
vor renunta la ei, va fi decizia lor, macar le-am scutit de frici si de dureri pentru viitor (nu ca 
acum nu le-ar fi durut, dar sigur frica n-au avut)
Inca suntem in perioada cand unele alegeri le facem noi, parintii;
sigur ne vor lovi cu contradictii , deja se apropie unele cu pasi mici.



Balaceala oficiala

altfel zis, prima zi a cursului de inot al Dianei.
De cand a aflat ca exista sansa sa mearga, m-a capiat: 
cand mergem la inot?
 pot sa-mi iau colacelul, pernutele?
 mami, pun rucsacelul (cu cele pregatite pentru inot) aici la usa, sa nu-l uiti...
Aseara in sfarsit a fost prima ora. Vreo 6-7 copilasi, cu halate de baie si caciulite pentru inot,
 lipaiau aliniati pe scarile ce duceau la piscina. 
Ora 19 e mai lejera, cu atat mai bine ca sunt supravegheati indeaproape de cei doi monitori. 
Parintii nu pot intra decat pana la vestiare, 
dar apoi ii pot vedea prin ferestrele cafenelei sus amplasate, deasupra piscinelor.
Emotionati, unii, asteaptau timizi sa fie tinuti de mana ca sa sara in apa, 
dar asta a fost doar prima data. 
Apoi inotau ca broscutele dintr-o parte in alta, cu niste "bidoane" plutitoare legate de solduri.
Au trecut repede 45 de minute pentru mine, asezata langa fereastra cu o ceasca de ceai verde in fata si privind piscina sau sala de fitness , mai ales ca Isabela a dormit linistita in carucior;
d- apoi pentru micii inotatori cred ca si mai repede a zburat timpul.
Deja Diana ma intreaba cand e miercuri. 
Ps: aseara la 9 jumatate deja dormea langa sora-sa. 


sâmbătă, 6 octombrie 2012

La multi ani, fratioare

In lumea ce ne-o desenam
copilaria ne-o traiam
sora si frate noi eram
cand ne iubeam, cand ne certam;
era normal, copii fiind
cu minti necoapte, negandind.

Ca sora mare ma purtam
ba te croiam, ba te pupam,
in mine sprijin ai avut
cand scoala tu ai inceput:
eram profesor si meditator
la teme te-ajutam de zor,
intinsi pe jos, in dormitor
fara parinte supraveghetor.

An dupa an, timpul s-a scurs
la studii , la judet, m-am dus
tu ai ramas langa parinti
ani de liceu urma sa-nfrunti;
te-ai descurcat, ai fost in fata
si-ai demonstrat ca poti in viata
fara sa stau in urma ta
cu intrebari verificandu-ti tema.

In Iasi apoi ne-am regasit
insa putin ne-am intalnit
tu studiai, iar eu lucram
timp sa vorbim nu prea aveam.
Am lasat pe parinti, pe frate
sa-mi caut drum in alta parte
si-apoi destinul mi-a menit,
sa fii iar langa mine, aproape.

Dar iar m-am asezat departe
parc-as fugi de tine , frate!
Dar nu-i deloc asa, tu stii
alaturi eu as vrea sa-mi fii.

Poate s-aseaza lucrurile iar
si nu ni-s muncile-n zadar;
sa facem si sa aranjam
ca mai aproape noi sa stam
sa fim din nou asa uniti
cum vor si-ai nostri parinti.

De ziua ta m-am pus pe ganduri
si mi-au iesit aceste randuri
cuvinte simple-n versuri nude
scrise, sterse, nu sunt rime
Nu am stiut alt dar sa-ti fac
dorintele sa ti le-mpac
un La multi ani ti-as mai ura
in loc de alinare si in lipsa mea
sa-ti fie viata cer senin
si cat mai multe clipe dragi 
sa impartim

joi, 4 octombrie 2012

Jurnal de-o zi

Cat de frumos trebuie sa fie acum la munte, miros de frunze umede, fosnete sub pasi, racoare de-a binelea ce impinge sa agati repede un pulover sau o geaca pe umeri! E toamna de octombrie, inca e placut afara peste zi...acusi trece si anul asta! Ce repede!
La mine zboara saptamanile : acum e luni, acum e duminica; daca trece miercuri parca mi se pare ca a trecut saptamana, nu ca miercurea ar fi vreo zi deosebita si nici nu fac altceva decat sa fiu mama.
Si asa trecem si noi , iar fetele cresc si nu-mi dau seama.

Cu Isabela incepe perioada frumoasa: rade, incepe sa asculte, gangureste lung, cu sunete ce nu le pot reproduce, se mira, te intreaba, iti raspunde, e de acord... inca n-a ajuns la termeni de "naghi-gaghi", cum zice Diana ca fac bebelusii, dar le zice pe limba ei de doua luni. S-a lungit bine iar capusorul ei imi iese din causul palmelor. A descoperit ca ii place tare pozitia verticala, aruncandu-si privirea peste umarul meu si pentru ea orice este interesant, pana si albul tavanului sau formele gri haotice de pe pereti. Daca a mancat, daca e schimbata, daca nu e obosita dar e plictisita de aceeasi pozitie -culcat-, "te vertizeaza" subtil cu cate un scancet pana ce primeste atentia: va trebui sa-i vorbesti ca ea sa-ti raspunda cu un zambet larg si o gurita toata stirba ori va trebui sa o ridici ca ea sa vada miscarile dimprejur sau sa descopere de unde vine muzica.
Mergem dupa Diana la scoala in port-bebe, lipita de pieptul meu si cu capul in toate partile, cu ochii semi-deschisi din cauza soarelui; insa nu e chiar confortabil pentru ea, ca s-ar plisctisi repede daca ne-am prelungi drumul; simtindu-mi mirosul, incepe prin a mosmai pe tricoul meu cerandu-si dreptul.
Deunazi ma uitam la o bebelusa de culoare, poate la vreo 6 luni, statea cumintica, legata la spatele mamei, intr-un sling, sau mai degraba un fular si ma gandeam ca a mea n-ar sta asa nici in ruptul capului; probabil si obisnuinta , acolo a fost pus copilul de mic, isi stie locul si se simte in siguranta, pe cand a mea se simte in largul ei in landoul caruciorului; astazi am probat la plimbare scaunelul ce serveste pentru masina (chiar daca mi-am zis ca numai in acest scop va fi folosit) si desi e putin mai ridicata , parca tot nu e prea multumita. Speram insa ca la drum sa faca fata scaunelului, inca nu a fost probat.

De partea cealalta, surioara mare e tare neastamparata; a avut o perioada de totala neascultare si zilnic termina cu plansete pentru ca reusea sa ma scoata din sarite prin comportament si incapatanare. Credeam ca sunt eu de vina, ca nu sunt capabila sa ma port sau sa o inteleg, dar aceleasi iesiri necontrolate le avea si fata de tati. Acum parca s-a mai domolit, cu mai putine stari de rebeliune.
La asta contribuie si inceputul scolii, e mai destinsa, are activitate, chiar e dornica de mers si in curand reincepe si activitatea extrascolara, dansul; poate o s-o inscriem si la inot, e amatoare de balaceala, iar cu astea imi asigur si eu miscarea necesara pentru conditia fizica: ia-o, du-o de/la scoala de doua ori pe zi, de/la dansuri, de/la piscina care e in alta parte si peste tot, impingand la caruciorul care se ingreuneaza nepunand la socoteala colinele pe care vietuim.
Eh, sanatatea asa o asiguram!

marți, 25 septembrie 2012

Zambete nevinovate

Cat ne costa un zambet?
De ce atunci cand salutam pe cineva nu adaugam si un zambet?
O admiratie, o multumire... sa le exprimam cu un zambet chiar si in metro,
in fata unor straini.
O scuza banala, s-o insotim de un zambet! Va fi uitata imediat greseala.
Sa ne descretim fruntile,
sa evitam atatea riduri
si sa ne destindem fata printr-un zambet, din motive aparent nesemnificative.
Cineva zicea "zambeste chiar si atunci cand esti trist,
                               poate cineva se va indragosti de zambetul tau!"
Oricarui om ii sta bine zambind, zambetul ii indulceste chipul.
Cand primesti un zambet, parca totul e mai usor,
faci saltul mai increzator!

Si zambetul de copil iti face ziua mai buna,
mai ales atunci cand e al copilului tau!
Si asta e menirea noastra, a parintilor, 
sa incercam sa mentinem cat mai mult timp 
zambetul pe fetele copiilor nostri: e semn de multumire si fericire.



Ce am nevoie de mai mult decat niste zambete sanatoase?!?!