sâmbătă, 31 iulie 2010

Incep trasnaile

La servici fiind, primesc din partea lui tati urmatoarele:


"merg in dormitor sa ma schimb .... bum ! poc ! paaac! in bucatarie..ce o fi? microundele merg........Diana a impins scaunul,s-a urcat pe el si a bagat in microunde castronul cu salata de icre..dar cu tot cu furculita!!!

ma mir cum de nu a luat foc!

pareau petarde..."


Apoi din alte surse aflu ca microundele nou-aparute pe piata functioneaza si cu furculite inauntru.

Se pare ca intra in planul de achizitie pentru casa noastra.

Prima zi de vacanta

a Dianei, ca noi doi mai avem de indurat doua saptamani. Eh, dar trec...
Si cum ne-am trezit noi dimineata si cum am vazut ca nu e paine macar pentru micul dejun, am venit repede cu propunerea la tati: hai sa dejunam in oras ... si luam si paine-motivul sa iesim.
Si tati din prima a zis: hai!
De ieri, i-am promis Dianei ca astazi ne facem manichiurile, dat fiind faptul ca nu mai trebuie sa mergem la gradinita. Si ea nu a uitat deloc, a venit sa ii tai unghiutele si cu lacul, pregatita de cosmetica.
Si ne-am infrumusetat una pe alta, nimeni nu e mai prejos.



Ca sa fim in ton cu zapuseala soarelui de vara, astazi avem pe unghii culori aurii.


Cititoarelor, daca doriti , avem salonul deschis pe perioada estivala.

miercuri, 28 iulie 2010

O sa pot fi....?

De multe ori mi se intampla sa cad influentata de rugamintile copilului, de fapt recunosc ca se intampla cam de fiecare data, fapt rezultat si din atitudinea sfidatoare si alintata a Dianei.
Si mi se pare absolut normal , fiind primul copil, sa ii poti rezista.
Deunazi eram in discutie cu un proaspat tatic si sora lui, o alta mama de doi copii deja maricei. Taticul are o fetita, cam gen Diana cand era mica, vrea mult "brate" si noaptea are insomnii. Si respectivul tatic avea doua nopti fara somn, iar a treia nu au mai rezistat si au luat copilul cu ei in pat, pentru ca apoi sa doarma toti trei ca ingerasii. La acestea, sora lui a sarit spunand ca ea nu a luat copilul din patucul lui niciodata, oricat ar fi plans.
Eu consider cruzime, nu pot fi asa, am incercat sa o las sa planga , cel putin cand era mica, dar dupa cateva minute deja nu mai suportam,mai ales ca era genul de se albastrea de plans pana la lipsa de aer.
Si nici in momentul actual nu sunt capabila sa o las sa planga pana la disperare.
Dianei i-am cam facut obicei de a vedea desene animate zilnic, cel putin cat suntem acasa, uneori pentru a putea deretica si eu in liniste sau sa ii fac ei moftul.
Astazi, a gasit o cartulie de rugaciuni si repede a sarit la un marker sa scrie pe ea. Am insistat mult, rugand-o si explicandu-i ca nu e voie, ca e de la bunica, ca e a noastra a tuturor, ca nu se scrie pe ea, ca e cu DD, nimic....am lasat-o, cu amenintarea ca ii sting desenele cu Pocoyo ce rulau pe ecran.
Ea a mazgalit, eu am stins programul.
Dupa ce a terminat, a venit spasita incercand sa stearga cu servetelul ce facuse si cu "mami, iarta-ma", dar sa-i pun Pocoyo.
Cu calm, i-am explicat ca ceea ce a facut nu se mai repara, nu se poate sterge si ca drept pedeapsa ca nu m-a ascultat nu mai vede astazi Pocoyo.
Si aici a inceput "jalea": ea "Pocoyo", eu "nu, ca esti pedepsita" cu explicatiile de rigoare privind motivul pedepsei si asa am tinut-o aproape jumatate de ora, in plansete si rugaminti din partea ei.
Nimic nu o indupleca, nimic nu o interesa, singurul ei cuvant scos era "Pocoyo".
Cum era ora de culcare, am pus pe seama faptului si somnul.
M-am intins in pat rezistand eroic la scene.
Intr-un moment de calmitate am schimbat subiectul catre bibi (daca doreste) si m-am oferit cu o carte.
Langa mine, cu lapticul si povestea, totul a fost uitat intr-o clipa, apoi somnic de voie.
Trebuie sa mai mentionez ca dupa somn si-a amintit de Pocoyo?
Da!
Dar din nou i-am adus aminte motivul pentru care nu-l poate vedea si in lipsa, poate doreste o poveste pe ecran.
A fost de acord.
Cred ca pe viitorul apropiat ma gandesc la un program al peronajelor de desene animate, fiecare cu limita de timp si spatiu, desi aceasta idee mi-a mai trecut prin minte si a ramas neaplicata.

marți, 20 iulie 2010

Feria sau sarbatoarea orasului

Zilele trecute s-a sarbatorit sfantul protector al orasului, aici cu numele de "Feria del Santo".


Desi amiezile erau sufocante, cu temperaturi coplesitoare, distractia a fost in toi in multe localuri pregatite pentru festin cu bunatati traditionale, muzica flamenco sau sevillana.

Doritorii si-au etalat trasurile si mandretele cabaline invitandu-si familiile sau prietenii la o plimbare "la pas".

Serile erau dedicate exclusiv feriei propriu-zise, adica cu mic si mare, lumea se aduna in spatiul special destinat acestei sarbatori, imbracata de sarbatoare.





Totul era expus ochiului, de la accesorii vestimentare la produse de patiserie sau fast-food,

jucarii de toate felurile menite sa "ia privirea" si sa starneasca dorintele copiilor, jocuri de masinute si trenulete, castele gonflabile , lumini orbitoare si muzici asurzitoare.
Ultima seara am dedicat-o si noi locului, Diana s-a multumit cu doua runde in calutii ametitori si mi-a pus si mie la incercare rezistenta la ameteala

insa a venit apoi cu o recompensa dragastoasa.

Finalul a fost mirific, cu mii de luminite pe cer , dar si sunete intense carora Diana nu le-a facut fata si au speriat-o ingrozitor, nemairatand nici o dorinta de a sta afara.

Asa ca ne-am aciuat in masina unui binevoitor si le-am privit pe geam.
Speram ca la vara viitoare sa putem privi spectacolul intreg, intrucat o sa adaugam inca un an la etate.

duminică, 18 iulie 2010

De-a v-ati ascunselea in pampersi

Dimineata, in balcon.
Se aude un chitcait de copil si Diana sare repede pragul usii la balcon si isi lipeste nasucul de geamul despartitor de balcoane.

La vecini, nepotelul, care vine destul de rar, la cateva luni.
Dar nu conteaza, Diana desi cam rusinoasa,are motiv de joaca.

Il striga, acesta se ascunde, il intreaba cum il cheama, copilul putin mai mic decat ea, nu reuseste sa-i raspunda la intrebare si totul se sfarseste intr-o joaca de-a ascunsul in care se aud parca doua triluri ale unor pasaruici de colivie.

In final, copilul intra si Diana incepe sa-l strige..."niñoooo!!!!......niñoooo!!!"

joi, 15 iulie 2010

Liniste si pace

Rezervatia naturala Laguna de Zoñar



Zile de vara




fierbinti , bune de balaceli



ori dimineti calde bune de iesiri la picnic in natura ferita de masini, motociclete, asfalt fierbinte, miros poluat si voci inalte.





duminică, 11 iulie 2010

ESPAÑA, ESPAÑA, ESPAÑA

se aude in tot orasul.
Asa striga si Diana, dar printre suspine pentru ca au speriat-o rau vuvuzelele si zgomotul ce asurzea orasul. Nu ca ar sti ea cu ce se mananca, dar i s-a impuiat capul cu sloganul "España, España"; pana si la gradinita, vineri, au iesit pictati cu steagul spaniolesc.
Nu vreau sa se creada ca as avea ceva impotriva, insa "bucuria " tuturor e mai mult o iesire molipsitoare, un motiv in plus de a petrece mai ales ca nu se pierde o astfel de ocazie, intrucat spaniolii sunt nascuti cu fiestele in sange.
Fiind in finala, m-am bucurat ca a castigat, insa nu intr-atat incat sa ma exprim, ma gandesc ca daca ar fi fost Romania in locul ei, mi s-ar fi intamplat la fel, doar ca as fi fost destul de mandra incat sa le dau peste nas multora. Cred ca nu sunt facuta sa urlu de bucurie, manifestarile mele sunt mai tacite, insa se vad.
Noaptea se anunta zgomotoasa, cel putin prima jumatate, ma intreb cum de a adormit Diana si nu percepe decibelii.
Daca aceasta cupa ar ajuta iesirea din criza maine, poimaine sau peste o luna-doua, poate as fi fost si eu afara sa sarbatoresc...dar asa... bucuria ii ajuta doar acum, maine va incepe o noua zi de rutina, de somaj, de ganduri, de griji....
Din partea mea, toate laudele...

marți, 6 iulie 2010

Dragostea mea, marea...

si inclin sa cred ca este placere acuta si a Dianei.




Visez la mai multe zile de vacanta in care sa imbratisam valurile, sa ne lipim nisipul fin de talpile goale si sa respiram briza sarata aducatoare de sanatate.
Sa vedem caderea soarelui in stralucirea apei, sa cautam cochilii intortocheate, sa alergam pe mal si sa ne declaram dragostea in trei pe nisipul ud.
Curand...

sâmbătă, 3 iulie 2010

ELEFANTUL ELMER


Filmul merge pe Strada Copilariei, nr. N, catre toate apartamentele/casele in care rasuna cel putin un glas de copil.
Va urma...

Cafeaua elitei...




La fel ca si elita aristocratica din vechile timpuri, ne-am petrecut si noi dupa-amiaza intre fete, la o cafea si o dulceata de cirese negre, chiar daca ne-au lipsit farfurioarele de cristal scump sau linguritele de argint. In camera s-a raspandit aroma de cafea aburinda, iar dulceata a fost un deliciu, mai mult pentru mami, caci Diana a strambat din nasuc.






Ea a avut grija sa-mi urmareasca gesturile si ca sa nu fiu singura la sueta, mi-au tinut companie Kitty si Bob.