vineri, 30 decembrie 2011

LA MULTI ANI !!!

Cu ceva ani in urma, poate vreo 15, mai mult sau mai putin, eram in toiul gatitului pe la bucatarie, alaturi de mama.
In unii ani, ne apucam inca din a treia zi de Craciun, sa facem fel si fel de prajituri, mai cremoase sau mai pudrate, mai cu cacao sau mai cu nuca, dar sa fie cat mai variate si cat mai multe, sa nu ma simt mai prejos atunci cand urmau sa imi sune la usa prietenii-uratorii.
Iar ziua de azi era destinata mancarurilor, sarmalutelor, fripturilor, carnatilor, salatei de boeuf, tortului care trebuia taiat in noaptea dintre ani.
Trabaluiam amandoua toata ziua, mai mult in bucatarie.
Pe 31 ramanea sa ne trezim dimineata ca sa facem maioneza salatei, sa fie proaspata si apoi, ultimul rond prin casa pentru curatenie.
In schimb, tata si fratele meu, pe atunci pustan, reuseau sa impanzeasca tot holul cu sarmulite si margelute, cu foarfece, ciocanele si patente. Erau pe ultima suta de metri pentru dichisirea mastii pe care fratele meu trebuia sa o imbrace in ajun de an nou. Era atata emotie , pana isi ascundea fata sub masca si hainele bune erau inlocuite de salvarii colorati si bluze cu maneci largi cat o zi de post. Peste acestea ii atarnau aproximativ 15 kg de clopote grele, strategic aranjate pe solduri, unele cu ""limbi mai mari"", altele cu limbi mai mici", ca sunetele sa iasa pe "voci"diferite.
Asa spunea traditia in comuna parintilor mei: baietii tineri se mascau si formau malanci , pentru ca apoi sa iasa in centrul comunei, cu fanfara in spate si sa danseze pentru distractia lor si a tuturor si mai ales, sa impresioneze tinerele fete bune de maritat.
Iar noi, familia si neamurile, ne adunam si ne intalneam cu totii , in amiaza zilei de 31 decembrie, absorbeam frumusetile obiceiurilor, incercam sa nu pierdem vreo ceata dansatoare, iar cei mai indrazneti intrau in joc si hore alaturi de cei cu masti.
Si ne intorceam cu totii acasa, spre seara, imbujorati si obositi, fratele meu deja cu mai mult curaj, ne asezam comozi si asteptam uratorii sa ne bata la usa.
Pe masa domneau prajiturile atat de mult dichisite, vinul rece, o farfurie cu aperitive reci, iar intreaga casa era inmiresmata cu iz de sarmalute fierband.
Si soneria taraia continuu, si ne urau glasuri de copii mici si mari, acompaniati de zurgalai zglobii si tobe ragusite.
Iar noi, tremuram in prag, ascultand incantati si cu banutii pregatiti in pumni si poate cu tava de prajiturele sa servim musafirii.

Astazi s-au pierdut toate acestea: prajiturelele se cumpara, micii colindatori nu indraznesc a merge decat la familii si prieteni, nu mai rasuna clopoteii pe strada, nici macar zapada nu mai scartaie sub talpi in ajun de an nou.
Ne uram prin telefon, pe messenger si pe facebook, apar uraturi despre crize, presedinti, masini si internet, nu mai e "badica Traian" in versuri si nici "brazda de sub plug".
Construim uraturi europene si cantam Happy New Year !

Ca sa mai pastram din obiceiul popular stravechi, va urez:


Aho, aho, de anul nou:

Maine anul se-nnoieste,
Plugusorul se porneste
Si incepe a ura
Pe la case-a colinda.
Iarna-i grea, omatu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belsug,
Pentru bradza de sub plug.
Ia mai indemnati flacai,
Si sunati din zurgalai,
Sa se-auda peste vai,
Cum e obicei la noi

   Haaaaiiiii,  haaaaiiiii !!!!!

LA ANUL SI LA MULTI ANI !!!!

PS: Sa ne reauzim cu bine si sanatosi in 2012 !

vineri, 23 decembrie 2011

Inca un Craciun se-arata

pe la fiecare poarta,
inc-un an a mai trecut
timpul scurt ni s-a parut
ca sa facem lucruri mari !

Speram intr-un Mos bogat
care vine pe-nserat
sa aduca bucurie, bunastare,
sanatate, fericire.

Sa fim cu totii multumiti
de ce-am dat sau ce-am primit
si sa slavim pe Fiul Nascut
pentru tot ce a facut.

Tuturor ce m-au citit
sa aiba Craciun fericit !

luni, 19 decembrie 2011

Un altfel de Mos Craciun

    De prin lume auzite sau din altele citite, stim cu totii ca exista numeroase versiuni ale lui Mos Craciun;
ba e un mosulet bun si bland, rotofei, cu obraji rosii care imparte daruri copiilor buni si pe care il stim de Mos Craciun, ba un crai sau trei chiar, ce vin tocmai de la Betleem incarcati de cadouri pentru copilasi, ori un Christkind, care ar fi copilul Iisus, imbracat in alb, ce imparte dulciuri, sau un pitic imbracat in rosu, Tomte, caruia ii place laptele cu orez si care piteste cadourile pentru a fi cautate, ori Strega Buffana sau Heiliger Nicolaus.
    Toate versiunile par acceptabile si chiar daca ni se par mai aparte, le acceptam ca obiceiu"-i obicei.
Cel mai straniu, auzit de mine a fost cel ce imparte cadouri , pe 25 sau 26 decembrie, aici, in Catalonia (Catalunya-varianta catalana): un cagatio ---hahahahah--- pardon, dar nu ma pot abtine. In traducere ar fi un trunchi ce "kk" cadouri, scris in versiunea fina.

                                                                                                   sursa foto : wikipedia

Cu cateva zile inainte de Craciun, se aseaza intr-un colt acest trunchi de lemn, picat cu ochi, nas si gura si se inveleste cu o mantie rosie. I se pune in fata resturi de mancare sau fructe. Si pentru a putea "defeca cadouri", respectivul se loveste usor cu un bat si i se canta versuri specifice. De obicei, cadourile constau in dulciuri si obiecte mici, pentru ca darurile mari sa le aduca Regii magi. Semnul ca nu mai are cadouri, este ca va defeca usturoi, o ceapa sau va urina.
Acum acest trunchi nu e chiar urat, pare haios, insa cum i se spune si ce ar face el, ramane pentru aprecierea fiecaruia.
Desi am vazut, am respectat, am admirat sau ne-a amuzat fiecare metoda prin care se aduce cadouri de Craciun, totusi noi ramanem, la a noastra : traditionalul Mos Craciun sau Mos Gerila (cum il stiam in perioada comunista), versiunea moderna a Mosului Nicolae.
Astazi ii acceptam pe amandoi "Mosi" si darurile sunt binevenite oricat de multe ar fi.
   Mai e putin, zile numarate, mult asteptate de copilasi, chiar si de parinti sau bunici, pana cand vom gasi cadourile sub bradutul impodobit. Chiar daca nu prea il prindem pe Mos in flagrant, atunci cand lasa darurile, nu mai conteaza, bucuria si magia momentului e incomparabila.

duminică, 18 decembrie 2011

Trandafiri si braduti


18 decembrie, trandafir de ghiveci inflorit

si bradut in casa impodobit !
Oare cum o veni Mosul: cu trasura, cu masina, cu metroul?
Ca saracii reni n-au nici o sansa sa traga la saniuta 
pe un asfalt doar rece!

miercuri, 14 decembrie 2011

Bradut fashion

Pana la impodobirea bradutului de Craciun, am trecut la confectionat un altul, handmade si fashion. Anul trecut am descoperit cum se procedeaza si am  facut vreo doi, pe care i-am vopsit in verde si i-am decorat cu spray de zapada. Au iesit foarte frumosi. 
Acum, aproape ca nu-mi mai aduceam aminte, dar iata-l.

Se ia o revista, nu foarte groasa, dar care sa fie cu mijlocul prins foarte bine in capse si cu copertile moi.
Se deschide pe mijloc,


si se impaturesc foarte bine foile, din dreapta, in felul urmator:



 Colturile se indoaie perfect, inauntru, pentru a-i forma baza.



Cand se termina prima jumatate din foi, se intoarce revista cu copertile pe fata, si se impatureste urmatoarea jumatate spre mijloc (astfel procedat, la final , foile se vor rasfira proportional, formand bradutul in mod uniform)
 
Finalul :


 Steluta am gasit-o zilele trecute aici , model dupa care i-am facut si Dianei una pentru cole.

sfat: nu incercati din carton, e destul de dificil de lipit.

luni, 12 decembrie 2011

Curand

Afara, zi placuta , dar rece. Oras impodobit, vazut frumos pe inserate, luminat, cu stelute din beculete si ornamente de Craciun.Si totusi, trandafirul meu e imbobocit. Si bulbii de lalele au incoltit si cu putina indrazneala vor iesi luna asta sau poate in ianuarie. Dar nu in martie cand ar trebui. O sa le asez in casa, sigur le e mai bine. Sau nu, poate le place mai mult afara!
In casa, e caldut si atunci ma simt ca in casa bunicii, iarna, cand focul sobei duduia si era plin de bine.
Imi plac geamurile aburite si incetosate,care nu lasa sa se vada afara, ma lasa sa visez la o zapada intinsa.
Curand o sa impodobim bradutul nostru ecologic; si o sa sa miroase imbietor a sarmalute si a cozonac; si o sa fie cald si or sa cante colinde !

marți, 6 decembrie 2011

Si de dimineata

de cum s-a trezit, a vazut in papuceii de casa un betisor din plastic cu care se juca ea prin casa.
Eu, ca sa pun paie pe foc, am asigurat-o ca Mosul l-a pus acolo cu un motiv, desi ea sustinea sus si tare ca era al ei de dinainte , nu ca l-ar fi adus Mos Culälaie.
Si culmea, pentru putin timp a uitat de ghetutele lustruite de cu seara tot de catre ea; pana ce s-a dus dupa laptic. Si a avut asa o reactie...cu un zambet strengaresc, iar ochii ei spuneau
"Ti-am zis eu ca o sa-mi aduca prajiturele!"



luni, 5 decembrie 2011

Magia Mosului Nicolae

sau a mosului CULÄLAIE , in varianta Dianei:

EA:



isi desavarseste grijulie operatiunea "papucei curati si ordonati la usa",
cu indoiala "daca imi aduce un bat?!?"


EU:


 melancolica si totusi cu teama si grija in suflet, 
incercand sa ma impac cu ideea,
acceptand-o si primind bucuria, facand loc in inima mea
si viitorului pui de om care si-a anuntat sosirea in anul urmator.
Si sigur va ocupa acelasi podium.

PS: Fara indoiala, am fost de o cumintenie deosebita, daca Mos Nicolae a venit de dimineata cu astfel de cadou! Probabil s-a sfatuit cu mos Craciun sa faca cadoul impreuna...mosii astia sunt intr-adevar magici!

joi, 1 decembrie 2011

1 decembrie

rece dimineata, dar nu foarte, soare la amiaza, imbietor, luminos in camera, caldut pe tastatura, mangaietor cu florile, jucaus printre frunzele ingalbenite care inca se incapataneaza sa cada;
vanticel de toamna cu miros de proaspata iarna, iarna care totusi nu se simte, dar pe care eu o doresc asa cum o stiu din tinerete, din copilarie, cu fulgi mari, cu zapada asternuta, alba, intinsa, fara nici o urma de pas, sclipitoare, cu nas rosu si ochi stransi de stralucirea albului in razele soarelui ...doar visez, ca nici macar fulgi nu o sa vedem. Unii cred ca se intreaba cum arata zapada! Nici nu isi imagineaza ce pierd! Din pacate nici Diana nu stie. Poate totusi cumva, mai tarziu, vom face o scurta calatorie pana la munte, unde cade si zapada, sa ne bucuram putin si s-o cunoasca si Diana.
Sa vedem!
Pana atunci, un 1 Decembrie sarbatorit, un inceput de iarna minunat tuturor ce stiu romaneste!

PS: Deschidem oficial sezonul colindelor, deja imi incanta auzul un ziurel de ziua! Cata melancolie!

luni, 28 noiembrie 2011

Oare ce o fi visat?

Dimineata, abia trezita, inca cu ochii somnorosi, dar bine dispusa, mi-a spus:

"-Mami, eu n-am nici o carte cu mos Craciun !
Mos Craciun are multe cadouri pentru toti copiii buni si eu am fost buna si o sa fiu buna!
O sa vedem daca are !"

Si are dreptate, nu avem nici o carte cu si despre mos Craciun, mi s-a strans inima, dar in acelasi timp m-am bucurat ca cere un cadou , mai ales unul semnificativ.
Deja am misiune sa ii caut filme cu mos Craciun si sa vorbesc cu mosul darurilor sa umble in cautarea unei carti pe care si-o doreste.

duminică, 27 noiembrie 2011

"Toti oamenii mari au fost mai intai copii"

(Dar putini dintre ei isi mai aduc aminte)- A.S. Exupery 

Colegiul unde merge Diana a sarbatorit ieri ziua drepturilor copilului prin jocuri, dansuri, muzica si concursuri toate adresate copiilor , pe varste. Cum scoala e la un pas de noi, am participat alaturi de nazdravani:






Bineinteles ca seara spectacolul a avut si jocuri de artificii, pe care insa le-am vazut din casa.

vineri, 25 noiembrie 2011

Sperand

Iar am deschis o pagina noua de blog, cum am facut-o de-atatea ori inainte dupa care am inchis-o , goala, fara nici macar o litera scrisa si salvata acolo. Acum am scris cateva, sper sa ramana.
Doar rasfoiesc celelalte jurnale, multe pline de viata , speranta si culoare. Eu ce sa scriu?
Ca nu ma mai pot concentra asupra lucrurilor si faptelor din jur ce ar trebui sa bucure un om. Si am atatea!
Atata timp de cand ne-am mutat aici ! - ne-am obisnuit si ne place, chiar daca traiul e scump, nu ne mai permitem atatea iesiri ; chiar daca oamenii sunt mai reci si rezervati, dar macar sunt politicosi.
Intr-un loc atat de vast, atat de cunoscut, atat de apreciat, atat de cosmopolit, trebuie sa faci fata tuturor, intre atata populatie autohtona si plina de lipsuri, trebuie sa iti faci loc si e greu. Nu credeam ca va fi atat de dificil, speram in multe sanse, oportunitati, alegeri. Cum sa strabat, cum sa arat celorlalti ca pot ?!
Intr-o zi sunt optimista, in alta sunt deprimata. Dimineata ma trezesc cu gandire pozitiva, iar la amiaza sau spre seara totul se naruie. Sau invers.
Zilnic deschid mailul, de cateva ori, uneori e deschis toata ziua si in fiecare nou mesaj aparut imi pun o speranta, poate e de la cineva care ar vrea sa vada ca stiu si eu ceva, ca ma pricep, ca pot invata foarte repede, ca sunt cu capul pe umeri, ca nu pun multe conditii, ca imi vad de treaba si o fac pe a mea si poate si pe-a celuilalt, ca nu sunt deloc in tiparul pe care si l-au format multi; vreau doar sa ma lase si sa imi ofere o sansa sa demostrez.
Dar multe sunt doar vorbe inselatoare, prin care se vrea doar profit, nepasatoare.
Si devin nervoasa, suparata, trista, depresionata, nu mai am rabdare. Cat ma va tine? Cat va dura?
Dar maine e o noua zi: o sa multumesc pentru ce am, ce sunt si o sa sper din nou !

joi, 17 noiembrie 2011

Odata cu postul,

s-a facut frig, a plouat mult si soarele mai mult ranjeste decat sa fie prietenos.
Gecile au luat locul puloverelor si cizmele locul pantofilor decupati.
Nu mai stam mult afara, decat strictul necesar pentru un rait rapid al leaganelor si toboganelor
Diana e mai irascibila, mai tafnoasa. Si nici eu nu mai am rabdarea dinainte, simt frustrarea, iar aceasta isi arata efectele.
Aseara totusi am desenat, decupat si pictat impreuna:
un bradut din carton pe care l-am impodobit si i-am zis Dianei ca trebuie sa pregatim o scrisoare pentru Mos Craciun.
Ea a intrebat daca "la noapte vine Craciunul" :)
A pictat foarte frumos si uniform, a asteptat sa se usuce si "podoabele" , apoi le-a lipit.
E prea devreme pentru astfel de activitati, dar parca astfel impartim si bucurii si sperante.



PS: facem flori din coji de portocale si 
le lasam pe masa sa miroase frumos pana se usuca.




joi, 3 noiembrie 2011

3 D

vazut altfel,
cand timpul tomnatic e frumos, cand sunt melancolica, cand mi-e dor:



DIANA mea


DALIA mea


DOAMNA Toamna

 

PS: plecam cateva zile sa ne revedem amicii, finuta, pe Bea...

luni, 24 octombrie 2011

Culorile toamnei: galben, cenusiu si ...roz

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
                            Balada unui greier mic-G. Topírceanu

 Nu avem nici campuri cu tarini, nici ciulini, nici greierusi negri ca tusul, dar avem pe toamna cea gri si slaba, cu ploi repezi, scurte, multe si marunte. Sper sa ne ascundem de guturaie.
Pe toata aceasta panza cenusie si cu frunze galbene si uscate, apare o pata de roz, in forma de fetita zglobie, care tropaie bucuroasa in baltile de pe ciment, mandra ca isi poate etala in sfarsit ciubotelele cu printese. Ea abia astepta sa ploua !



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Culmea... ne-placerilor

-"Mami, sunt si eu culmea !"
-"Culmea? Dar ce inseamna culmea?"
-"Adica vreau mereu, de toate, vreau aia, aia, aia..."

Mai in fiecare zi duc o lupta cand e vorba de mancare si de faptul  de a manca:
unu -ca nu e zi lasata de la DD sa nu ceara crenvustii ei favoriti, incalziti la micro sau fripti in friteuza
doi - daca nu sunt crenvusti (de multe ori pititi prin frigider sa nu ii vada, ca doar nu m-oi lua dupa capul ei sa ii dau zilnic) sau tortilla de patata, incep sa numar bucaturile cu incetinitorul si luatul mesei (doar al ei) dureaza sigur o ora. Isi gaseste sa vorbeasca de absolut orice isi aduce aminte, ba comenteaza desenul pe care il vede, ba sa ii arat nu stiu care numere de pe calendar, ba ca ala verde (fiind ardeiul tocat) nu ii place, ba...ba...ba...
Santajele mele nici ele nu prea mai tin.
Daaar, intr-una dintre aceste conversatii am aflat si cauza tuturor acestor obiectii si mofturi:

-"Mami, mie nu-mi place sa mananc.  Siii, daca mananc, trebuie sa-mi dai TU !"
Dupa lunga explicatie a motivelor date de mine pentru care trebuie sa manance, mai aflu alte doua ne-placeri ale ei:
-"Uite mami, sunt doua: (imi arata cu doua degetele)-nu imi place sa mananc
                                                                                  -si nu imi place sa ma spal eu singura pe dinti."
"Aha!"...gandesc si spun eu. "Si atunci, ce iti place?"
Nu mi-a raspuns la intrebare , poate maine. Doar a mai spus: " si nici tiganii nu-mi plac !"
Recunosc ca apelez si la aceasta amenintare...

duminică, 16 octombrie 2011

Ziceri notabile inainte de 4 ani

"me moarsa piciorul !!!!"-traducere: mi-a amortit piciorul
"me place!"- imi place (sechele din gramatica spaniola)
"mami, imi umfli tu nasul?"- mami, imi sufli tu nasul?
"nu vreau picaturi pentru tusire, ca alea nu is bune!"- adica pentru tuse
"uite, sunt bucatele de apa!"- vrea sa zica picaturi de apa
__________________________________________________________________________________

In parc, cand intunericul e deja pretutindeni, mai stam inca sub lumina galbena a felinarelor din stalpii strategic amplasati astfel incat sa lumineze locul de joaca; mai sunt cativa copii, pentru ca ceasul nu arata ora tarzie si vremea e prietenoasa si placuta, cu o usoara racoare tomnatica. Leaganul e in totalitate al Dianei. S-a plictisit de balansat si urmeaza, la rand, prietenii ei imaginari. Nu au nume si nu stiu cati sunt la numar, dar ea ii leagana si le vorbeste. Noi o privim, ne amuzam subtil, ea trage cu coada ochiului la noi, dar nu se sfiieste si isi continua conversatia.
Daca apare vreun alt doritor (real) sa se dea in leagan, sare ea repede in el, pe motiv ca e ocupat ori ne explica ca acolo "sunt prietenii ei " si "ei mai vor balansati, nu au terminat".
O avertizam ca mai stam 5 minute si intram in casa. 
Ea zice "bine, uite...1,2,3,4,5!!!" si isi rasfira degetelele de la o manuta care reprezinta minutele, dar nestiind cat e de fapt durata.
Apoi, desi trecute cele 5 minute, ne muta in locul de joaca de alaturi. Si danseaza. Si-a gasit o fetita, cunostinta de parc, cu care se jucase deunazi si o pictase pe Diana cu ruj roz pe fata si nas, cica in forma de fluturas. Chiar imi aduce aminte fapta asta.
Cu greu se dezlipeste ca sa mergem in casa. Fetita ma ajuta si ii spune ca maine se vor revedea la "cole". "Hasta mañana!"

vineri, 7 octombrie 2011

Alergand cu timpul

Afara, pe banca, asteptand:
-" Mami, eu am o problema cu oamenii!"
Eu, mirata si curioasa:-"Da? Dar ce problema ai?"
-"Eu nu-i mai iubesc pe toti ca mai-nainte!"

-"Mami, stii ca te (i)ubim?"
_"Cum: te IUBIM?"
-" Eu si tati !"

Intr-un timp plutitor in jurul nostru si de multe ori bun alergator, pruncul, odata bebelus, a crescut, fara ca noi sa reusim sa pastram si sa ne amintim toate momentele frumoase, toate vorbele dulci, toate sotiile, toate intrebarile si raspunsurile primite, toate cantecelele si poezioarele stalcite, toate imbratisarile, plansetele si rasetele lui pitigaiate, toate miscarile stangace si toti pasii ce i-a realizat.
Ar trebui sa ne legam la gat jurnalul si creionul, sa prindem fiecare clipa sub mina subtire si sa o transformam in cuvinte scrise care sa lumineze si sa inveseleasca chipurile noastre cand de vreme vor fi imbatranite!
Ar trebui sa purtam microfoane ca spionii sau camere atarnate ca fotografii , mereu sa inregistram si sa imortalizam orice miscare!
Ar trebui sa ne indopam cu lecitina ca sa obtinem memorii cat un elefant!
Ar trebui sa nu fie nimic altceva mai important si prioritar in afara de copilul nostru!
Ar trebui sa nu ne fie atat de greu sa il vedem crescut si multumit, caci numai dragostea noastra nu ii tine si de foame si de sete, oricat de multa ar avea! Si aici ajungem sa ne confruntam cu realitatea cruda, in care trebuie sa te invarti, sa te imparti , sa faci si sa desfaci, sa diminuezi timpul care ar fi trebuit sa-l ai doar pentru copil sau chiar sa-ti imparti copilul si cu alte persoane, pentru ca tu nu poti face totul!
Trecem prin viata intr-o goana nebuna, nu avem timpul si bogatia materiala care sa ne permita sa stam! Iar cei care poate au acestea, nu stiu sa le intrebuinteze folositor si sa le pretuiasca.

miercuri, 5 octombrie 2011

Ca si cum ai fi folosit,

cam asa se simte unul cand are de-a face cu persoane care nu se tin de cuvant.
Sau mai rau : te cred sau te fac uituc pe tine , cand de fapt ei sunt cei ce nu-si mai amintesc ce au spus sau se fac ca nu-si amintesc.
Cand e vorba de o prima data, hai mai treci cu vederea, i-a pierit omului cheful intre timp si-ti pune un motiv mai mult sau mai putin plauzibil, dar cand se intampla din nou, deja iti pui intrebari. Pai a treia oara nici macar nu-ti mai trece prin cap sa accepti o intrevedere sau vreo invitatie din partea respectivului/ respectivilor.
Si mi se pare ca ar fi o decizie corecta si inteleapta.
Totul tine de bun simt in primul rand, de respectarea cuvantului-chiar daca nu a fost o promisiune ferma- si mai ales se denota respectul fata de celalalt.
Eu fac promisiuni atunci cand stiu ca am o posibilitate optima sa le indeplinesc, daca nu..."stii, incerc, dar nu promit nimic!"-binecunoscuta vorba omniprezenta.
Sau daca zic "hai sa ne vedem maine!",  apoi fac posibilul sa respect ceea ce eu am initiat , iar intr-un caz neprevazut, am responsabilitatea de a anunta , eventual cu explicatii credibile daca nu cu cele adevarate.
Se pare ca in ziua de astazi, respectarea cuvantului pare a fi o notiune invechita, s-a uitat ce e onestitatea. Mai ales in randul tineretului. Si cum bine mi-a amintit un amic, tineretul e viitorul!

miercuri, 28 septembrie 2011

Prietena cea mai buna

      De ceva timp sunt nostalgica cand ma gandesc la prietenie. Duc dorul prieteniei de alta data, imi lipseste acel cineva, caruia sa-i acord notiunea de cel mai bun prieten.
Tanjesc dupa acea persoana.
Stiu ca si sotul imi este cel mai bun prieten acum si asa ar trebui sa fie in orice casnicie;
dar totusi, mi-e dor de prietena mea cea mai buna, cea pe care am avut-o in copilarie, cand eram nelipsite de la  toate jocurile , cea din adolescenta cu care imi impartaseam secretele si ne spuneam cui "ne-am da prietenia" si de cine ne place la discoteca, aceeasi din anii facultatii care mi-a fost si colega de curs si confidenta si cu care ma distram cand ieseam impreuna.
Mi-e dor de ea, de cea cu care imparteam si ne schimbam hainele, ne retusam machiajele, imparteam mancarea, copiam la cursuri, ne intelegeam prin semne, radeam si plangeam impreuna, ne imprumutam bani si mergeam impreuna la primele intalniri.
Poate atunci, demult, nu intelegeam atat de bine definitia prieteniei si nu o apreciam la adevarata ei valoare, dar stiam ca eram cele mai bune prietene si pentru noi era de-ajuns.
Timpul, distanta si imprejurarile ne-au despartit, fiecare luand-o pe drumul sau, cautandu-si binele propriu, incercand sa-si faca rostul in viata si sa-si intemeieze o familie. Coincidenta a facut ca amandoua ne-am desprins de parinti, ne-am ales cate o tara diferita, avem cate o familie si suntem poate la fel de multumite din acest punct de vedere. Pacat ca departarea nu ne permite sa tinem legatura asa cum ne-am dori, pacat ca nu ne-am vazut de la terminarea facultatii, pacat ca prietenia de altadata nu s-a putut mentine dupa voia noastra. Un telefon si un mesaj nu e indeajuns, desi intr-o convorbire am putea sa ne derulam intreaga viata, dar ar fi doar un rezumat.
E greu sa mai gasesti pe cineva caruia sa te destainui si sa-l numesti prieten. Poti fi inconjurat de cunostinte, de amici carora le spui tot prieteni, dar nu ii poti ridica pe toti la acelasi rang, nu poti oferi tuturor titlul de "prietena cea mai /buna prietenul cel mai bun" .

Sunt atatea citate adevarate si frumoase despre prietenie, incat mi-a fost greu sa ma opresc la unul, dar mi-a placut Antoine de Saint Exupery
  • "Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om.
  • Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie carea sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie.
  • Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi.
  • Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni."

---------------------
De fapt, postul a pornit de la Diana. Are ca si colega de cole o fetita careaia ii spune prietena si careia ii ofera afectiune si doreste sa fie mai mult timp impreuna cu ea, dar lucrurile nu stau tocmai la fel si in sens invers. Inca sunt copilasi.
Dar Diana, in rugile ei de seara, i-a spus lui tati: "Sa o urechesti pe S. ca nu vrea sa-mi dea manuta cand mergem impreuna!"
Draga mea fetita, "Nu are nici o noima sa cersesti prietenia." - Antoine de Saint Exupery !

vineri, 23 septembrie 2011

In toamna tarzie


Inca sunt zile de vara.
A plouat si s-a racit vremea si toti ne-am indreptat gandurile  catre toamna, noaptea era racoroasa de ne-a facut sa inchidem ferestrele, insa totul a durat doua zile; acum e cald din nou, o caldura fara toropeala, placuta dimineata si la fapt de seara si dorita la amiaza zilei cand inca plajele sunt pupulate de catre cei cu concedii intarziate sau de catre localnicii care mai profita de zilele insorite.
Simt toamna prin inceperea cursului scolar, prin galagia ce rasuna in recreatie din curtea scolii, prin vuietul masinilor care trec si in care sunt cei ce merg (sau vin de) la serviciu, prin forfota obisnuita a orasului.
O buna perioada din vara a fost oarecum pustiu si trist, lumea se bucura de zilele de concediu impreuna cu copiii, parcurile de altadata arhipline, erau aproape goale si fierbinti.
Timpul meteorologic inca e permisiv, dar natura isi urmeaza cursul: marginile trotuarelor si aleile parcurilor sunt presarate cu frunze caramizii si scortoase, care fosnesc sau pocnesc si se sfarama usor sub talpi atunci cand stau in bataia soarelui. Cele care sunt inca rezistente pe ramuri sunt patate si incet incet isi schimba culoarea , de la verdele palid spre galben si apoi maroniu. E o paleta cromatica incantatoare...

Inca nu mi-e dor de lenevitul pe nisip in soarele arzator, dar imi doresc o dimineata calduta, pe malul marii, sa-i privesc imensitatea, sa-i ascult valurile blande mereu intr-un du-te vino, sa aud pescarusii cu batai de aripi si tipete ragusite si in acelasi timp, melancolice.

In curand nu va mai fi la fel, vor veni zile triste cu ploi , marea va fi zvapaiata, tulburata si rece suportand greutatea norilor. Vor ramane amintirile  noptilor de vara si a zilelor calduroase pe care le vom astepta cu dor.

miercuri, 14 septembrie 2011

Zilele trecute

au curs pe neobservate, tiptil, parca timpul s-ar fi ascuns, fara sa-ti fi dat ocazia sa retii ceva anume.
Atat de repede se desfasoara viata si esti neputincios. Ar trebui sa fie ceva de insemnat in fiecare zi, mai maret sau mai marunt; si chiar daca e, nu o facem din diverse motive.
Diana a pasit cu dreptul intr-o noua etapa, a doua din viata ei. A lasat in urma gradinita de bebelusi si este in drum spre viata de scolar.
Desi sunt inca mici, totusi sunt la alt nivel. Acum invata sa se descurce singuri, sa fie ordonati, sa fie intelegatori, deschisi, sa imparta....toate acestea contribuind ca ajutor bine-venit ducatiei de acasa.
Nu are deloc probleme in acomodare, desi e totul nou pentru ea: scoala, sala, colegii, maestra; dar ea e o persoana sociabila, indrazneata, dar nu lipsita de bun-simt, dragastoasa, marinimoasa, sensibila. Are si toanele ei, dar consideram ca e ceva normal personalitatii fiecaruia si oricum e inca un copil fraged, care incearca sa strabata prin aceasta viata si prin aceasta lume plina de dificultati si obstacole. Ii trebuie si putere multa sa le treaca sau, ideal ar fi sa nu le intampine, dar acesta e doar un vis frumos la care speram cu totii.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In alta ordine a ideilor, am avut curaj sa imi deschid nuanta parului, singura acasa. Deci, sunt mai blonda, desi nu e o diferenta impresionanta fata de cum eram inainte. Bine ca s-au inventat vopsele care si deschid nuanta parului, nu doar uniformizeaza si nu mai e nevoie numaidecat sa folosesti un decolorant puternic (pentru cine chiar nu are nevoie).
Si tocmai cand glumeam cu sotul meu spunandu-i "sper ca nu mi s-au dus si neuronii odata cu nuanta!", am uitat de aragaz si am reusit sa ard mancarea. Concluzia e evidenta!
Oare daca incerc o alta vopsea vine la pachet cu neuroni??!???

duminică, 11 septembrie 2011

Peste in clatite

O fi stranie denumirea, dar altfel nu mi-a trecut prin minte, desi i-as fi putut spune mai normal, clatite cu peste; dar nu, pentru ca ce am vrut eu sa gatesc a fost peste, nu clatite.
Dupa mai multe cautari de o noua reteta pentru gatitul pestelui, m-am lasat pagubasa , pentru ca cele care aratau bine (si nu le mai probasem) necesitau ingrediente ce nu le aveam la indemana. Or, azi e duminica si cam totul e inchis si oricum nu aveam nici un chef sa cobor la cumparaturi.
Mintea mi-a luat-o razna si iata ce a iesit, dar nu numai ca a iesit, a fost si apreciat.

fileuri de peste (in cazul meu, pangasius)
2-3 rosii
3-4 catei de usturoi
sare, piper, busuioc (verde sau uscat), curry
si clatite (cate una corespunzatoare unui file de peste) facute in mod obisnuit, dar fara zahar si putin mai groase decat de obicei

Intai se fac clatitele.
Pestele se usuca cu un servet de hartie, se sareaza si se pune curry pe ambele parti.Se gateste la gratar (electric sau nu) . Intre timp, rosiile se curata si se toaca marunt si se pun la foc cu putin ulei de masline. Cand se inmoaie, se adauga usturoiul pisat si busuiocul, apoi se sareaza si condimenteaza dupa gust.
Se asaza cate un file de peste pe cate o clatita asa incat clatita sa poata fi indoita in doua. Deasupra se pune din sosul de rosii.
Simplu si gustos!




Sagrada Familia











Intr-o mica plimbare, am admirat exteriorul faimosului templu in stil gotic al lui Antoni Gaudi. Pana acum nu am ajuns prin zona, ma gandeam ca atunci cand o sa o fac va fi cu tot cu biletul de intrare. Ca sa ai parte de un ghid, mi se pare ca trebuie facuta rezervare dinainte. Insa astazi am vazut ca pur si simplu turistii isi puteau cumpara un tichet individual si se intra usor. (probabil fara ghid)
Nu parea nici foarte aglomerat, dar eu iesisem cu Diana doar la plimbare si "cascat gura".
Catedrala e impresionanta (inca neterminata), prin maretia ei, prin marime, prin arhitectura si este atractia turistica cea mai pupulara/populata a Barcelonei. Ca si turist, nu poti pleca din Barcelona fara sa fi vazut/vizitat "Sfanta Familie".
Se spune despre templu ca, desi e cel mai cunoscut fapt al lui Gaudi, nici nu a fost initiat de catre el, si nici nu a fost terminat.
Gaudi a luat carmele constructiei dupa demisia arhitectului Francisco de Paula Villar si abia era terminata o parte subterana a criptei. Insa el nu a preferat planurile originale, ci a schimbat aproape radical forma edificiului cu un plan mai ambitios si mai indraznet.
Si-a dedicat restul vietii doar acestui plan maret, dorind sa termine fatada ce reda "Nasterea" pentru ca aceasta sa ramana exemplu continuatorilor sai.
Proiectul avea un total de 18 turnuri, dintre care 12 mai joase (dedicate apostolilor), 4 mai inalte dedicate evanghelistilor, altul superior, dedicat Fecioarei , iar cel care ar fi trebuit sa troneze ar fi fost dedicat lui Iisus.
Catedrala de astazi are doar 8 turnuri din cele 12 , conform proiectului si totusi produce atata admiratie. Cand opera va fi terminata, va fi una dintre cele mai impozante creatii ale omului.(se preconizeaza ca ar fi necesari 30 de ani).
Imagini si din interior se pot vedea aici.
Inspiratie