sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Aroma Craciunului

De maine incepe numaratoarea inversa pana la Craciun, dar mai intai de toate, sa nu-l uitam pe batranul mos Nicolae.
Si pentru ca toti traim cu nostalgia copilariei, sa ne amintim de mirosul Craciunului.
Cum mirosea?
In casa:  a brad, a cozonaci, a caldura, a fripturici si mai de seama, a portocale, portocale pe care le curatam si incercam sa le taiem coaja in forme de flori, care zaceau pe masa, ornamental, dar mai ales ca sa emane mirosul pana ce se uscau de-a binelea; sau cu bucati de coaja fugeam la aragazul cu ochiul aprins si incercam sa o strangem sa tasneasca uleiul deasupra focului si sa facem artificii.
Cele mai multe prajituri sunt cu arome, iar majoritatea aromelor poate le cumparam, mai ales pe cele sub forma de lichid. Dar unele le avem "sub nas".
Totul a pornit de la mofturosii pe care ii am in familie: le place gustul, dar nu suporta micile bucatele de coaja razuita, fie de lamaie, fie de portocala, cica nu "ar fi porci sa manance coji" (citez)
Asadar, am pastrat cateva coji de mandarine si portocale (ar trebui spalate initial), am incercat pe cat am putut sa le iau din partea alba si le-am pus la uscat pe o farfurie. O zi, maxim doua, depinde de cata caldura ajunge la ele. Apoi le-am pus in tocator (blender , robot sau o rasnita ce aveti la indemana) cu o lingurita de zahar si am incercat sa le transform in faina. Am cernut totul printr-o sita.
Si asa mi-a iesit pudra de portocale, super aromatizanta, naturala si tind sa cred ca va fi si bun colorant, pentru ca stiu sigur ca pateaza hainele Isabelei :)
Cum eu am lasat cojile sa se usuce foarte tare, tocatorul nu a facut fata la toate si mi-au ramas bucatele mai mari. Dar am facut repede un saculet dintr-un material fin, le-am pus inauntru si am agatat saculetul in dulapul cu haine. Miroase si in camera; iar cand se va mai pierde mirosul, nu ramane decat sa inlocuiesc continutul saculetului.

pentru uscare


Simplu!



luni, 18 noiembrie 2013

Cucuiete

Dimineata ne ingramadim toate trei in baie, toate laolalta in jurul chivetei mici cat un castron: Diana pe vechiul ei scaunel-cufar, acum ajunge perfect la spalat, iar pe Isabela am invatat-o sa stea cocotata pe ultimul raft al dulapiorului aflat dedesubt, sprijinita de mine; eu , bineinteles incerc sa o tin pe Isabela si cu o mana imi periez si dintii si ma si spal, mai mult ca mâta. Nu reusesc s-o conving pe cea mica sa-si tina dintisorii la spalat, ea vrea cu incapatanare sa-si tina periuta cu Hello Kitty, sa roade perii de plastic pe care pun o bobita mica de pasta de dinti roz.
Daca ar fi dupa capetele lor cu destula minte pentru asa mici varste, ar curge apa continuu, ar clipoci sapunul in apa pana la topire si ar lalai , la drept vorbind, mai mult de vreo jumatate de ora; dar dimineata timpul e nemilos si acea ora de la trezire pana la plecare nu prea e de ajuns.
Asa ca, de multe ori, pe langa miorlaieli, le repezesc pe amandoua, susuindu-le mereu sa nu faca prea multa galagie. Si ca toate mamicile, eu ma imbrac ultima, imi pun la repezeala ce apuc si incalt ghetele uneori fara sosete.
Afara a fost destul de uracios zilele astea, dar la ora de plecare la scoli, soarele se chinuia sa lumineze in ziua mohorata. Doar ce am apucat sa ajungem pe la jumatatea drumului si picuri repezi s-au napustit amenintatori sa se inmulteasca. Si ioc umbrele, ca nah, am crezut in soare. Si ma zoresc cu mogaldeata in brate, ii arunc un pup Dianei la poarta scolii si o trimit singura printre ceilalti grabiti; ajungem gafaind, adica eu, si la gradinita, nu inainte de a smotoci o frunza dintr-un boschet, ca asa-i traditia, Isabela se prezinta zi de zi, cu cate o frunza in mana...nu ca i-ar cere cineva lucrul asta, ci e pur si simplu fita ei de la 15 luni jumate.
O dimineata din sirul lung al zilelor de scoala, o dimineata de noiembrie, ploioasa de data asta.
Ps: cucuiete, adica cu cucuie: unul eu, unul Isabela, marcaje proaspete
         

duminică, 10 noiembrie 2013

Finele macarons

Si in sfarsit le veni randul faimoaselor macarons. Si da, parerea mea, sunt dupa asteptari, gust fin, elegante si sunt un rasfat al papilelor gustative; nu stiu cum sunt cele din comert, dar ale mele sunt fenomenale la gust; e adevarat ca aspectul s-a incapatanat sa iasa la iveala, dar sunt hotarata sa mai incerc pana ce-mi reusesc;
din aceeasi compozitie, unele au crapat de ciuda (probabil pentru ca au ramas albe, culoarea lor naturala), cele galbene au iesit cel mai bine, desi franjurii specifici de la baza nu s-au dantelat prea mult, iar cele maronii s-au pleostit iar la copt au crapat groaznic, suparandu-se ca le-am lasat la urma.
De vreo doi ani am adunat vreo patru retete, iar acum am gasit o a cincea pe care am probat-o: am facut crema din ciocolata amaruie si a iesit minunat contrastul intre gustul bezelei si cel al cremei.

pentru cine vrea sa indrazneasca pretentioasele prajituri las reteta pe care am pus-o eu in aplicare
Pentru baza:
225 gr. de zahar pudra; 125 gr. de migdale macinate fin; 3 albusuri de ou; un praf de sare; 25 gr. de zahar tos

Crema:
 60 gr. de smantana pentru frisca; 100.gr. de ciocolata alba; 10 gr. de unt
Eu am modificat crema, cu ciocolata amaruie si lapte, se poate folosi orice crema ferma pe care o stiti.
In robot sau la blender se amesteca migdalele macinate si zaharul pudra, apoi ce cerne totul prin sita sa ramana amestecul foarte fin. Albusurile se bat spuma cu praful de sare, pana se in punctul de a se intari, apoi se adauga in ploaie zaharul tos si se continua baterea pana la fermitate. Peste albusuri se adauga  migdalele  si se amesteca delicat cu spatula sau lingura de lemn pana se omogenizeaza bine.
Se umple posh-ul sau un colt de punga si pe tava in care se pune hartie de copt, se aseaza gramajoare egale de bezea, cu distanta de 2 cm intre ele. Apoi se loveste usor tava de masa incat albusurile sa se aseze foarte bine si sa ramana fine la suprafata. Se lasa tava sa se odihneasca cel putin 30 de minute pana sa se formeze la suprafata albusului un fel de pojghita lucioasa.
Se incalzeste cuptorul la 160 de grade si se coc 12-15 minute, apoi se lasa la racit.

Crema se face intr-un castron in care s-a rupt ciocolata in bucatele peste care se adauga smantana fierbinte. Se bate crema si se adauga untul apoi se tine crema o ora la rece. Bineinteles aceasta crema se poate face prima, inainte de a face bezeaua.

Apoi se unesc cojile de bezea cate doua formandu-se macaronul.

Sfaturi utile: perioada de formare a pojghitei la suprafata albusului, inainte de coacere, este foarte importanta, altfel se crapa albusul la coacere.
                     albusurile trebuie sa fie fara urma de galbenus
                     zaharul pudra este bine sa fie din comert, nu facut in casa, pentru ca anteriorul are concentratie de amidon , ceea ce e necesar
                     compozitia, cat si crema se pot colora dupa gust si originalitate

Aceasta este reteta, eu am facut intocmai, si unele au iesit bine, altele nu, proababil mai sunt secrete pe care fiecare trebuie sa le descopere.
De aici cred ca rezulta si costul elevat al macaronului din comert.
Bafta cutezatoarelor!

Singura poza: