luni, 24 octombrie 2011

Culorile toamnei: galben, cenusiu si ...roz

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
                            Balada unui greier mic-G. Topírceanu

 Nu avem nici campuri cu tarini, nici ciulini, nici greierusi negri ca tusul, dar avem pe toamna cea gri si slaba, cu ploi repezi, scurte, multe si marunte. Sper sa ne ascundem de guturaie.
Pe toata aceasta panza cenusie si cu frunze galbene si uscate, apare o pata de roz, in forma de fetita zglobie, care tropaie bucuroasa in baltile de pe ciment, mandra ca isi poate etala in sfarsit ciubotelele cu printese. Ea abia astepta sa ploua !



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Culmea... ne-placerilor

-"Mami, sunt si eu culmea !"
-"Culmea? Dar ce inseamna culmea?"
-"Adica vreau mereu, de toate, vreau aia, aia, aia..."

Mai in fiecare zi duc o lupta cand e vorba de mancare si de faptul  de a manca:
unu -ca nu e zi lasata de la DD sa nu ceara crenvustii ei favoriti, incalziti la micro sau fripti in friteuza
doi - daca nu sunt crenvusti (de multe ori pititi prin frigider sa nu ii vada, ca doar nu m-oi lua dupa capul ei sa ii dau zilnic) sau tortilla de patata, incep sa numar bucaturile cu incetinitorul si luatul mesei (doar al ei) dureaza sigur o ora. Isi gaseste sa vorbeasca de absolut orice isi aduce aminte, ba comenteaza desenul pe care il vede, ba sa ii arat nu stiu care numere de pe calendar, ba ca ala verde (fiind ardeiul tocat) nu ii place, ba...ba...ba...
Santajele mele nici ele nu prea mai tin.
Daaar, intr-una dintre aceste conversatii am aflat si cauza tuturor acestor obiectii si mofturi:

-"Mami, mie nu-mi place sa mananc.  Siii, daca mananc, trebuie sa-mi dai TU !"
Dupa lunga explicatie a motivelor date de mine pentru care trebuie sa manance, mai aflu alte doua ne-placeri ale ei:
-"Uite mami, sunt doua: (imi arata cu doua degetele)-nu imi place sa mananc
                                                                                  -si nu imi place sa ma spal eu singura pe dinti."
"Aha!"...gandesc si spun eu. "Si atunci, ce iti place?"
Nu mi-a raspuns la intrebare , poate maine. Doar a mai spus: " si nici tiganii nu-mi plac !"
Recunosc ca apelez si la aceasta amenintare...

duminică, 16 octombrie 2011

Ziceri notabile inainte de 4 ani

"me moarsa piciorul !!!!"-traducere: mi-a amortit piciorul
"me place!"- imi place (sechele din gramatica spaniola)
"mami, imi umfli tu nasul?"- mami, imi sufli tu nasul?
"nu vreau picaturi pentru tusire, ca alea nu is bune!"- adica pentru tuse
"uite, sunt bucatele de apa!"- vrea sa zica picaturi de apa
__________________________________________________________________________________

In parc, cand intunericul e deja pretutindeni, mai stam inca sub lumina galbena a felinarelor din stalpii strategic amplasati astfel incat sa lumineze locul de joaca; mai sunt cativa copii, pentru ca ceasul nu arata ora tarzie si vremea e prietenoasa si placuta, cu o usoara racoare tomnatica. Leaganul e in totalitate al Dianei. S-a plictisit de balansat si urmeaza, la rand, prietenii ei imaginari. Nu au nume si nu stiu cati sunt la numar, dar ea ii leagana si le vorbeste. Noi o privim, ne amuzam subtil, ea trage cu coada ochiului la noi, dar nu se sfiieste si isi continua conversatia.
Daca apare vreun alt doritor (real) sa se dea in leagan, sare ea repede in el, pe motiv ca e ocupat ori ne explica ca acolo "sunt prietenii ei " si "ei mai vor balansati, nu au terminat".
O avertizam ca mai stam 5 minute si intram in casa. 
Ea zice "bine, uite...1,2,3,4,5!!!" si isi rasfira degetelele de la o manuta care reprezinta minutele, dar nestiind cat e de fapt durata.
Apoi, desi trecute cele 5 minute, ne muta in locul de joaca de alaturi. Si danseaza. Si-a gasit o fetita, cunostinta de parc, cu care se jucase deunazi si o pictase pe Diana cu ruj roz pe fata si nas, cica in forma de fluturas. Chiar imi aduce aminte fapta asta.
Cu greu se dezlipeste ca sa mergem in casa. Fetita ma ajuta si ii spune ca maine se vor revedea la "cole". "Hasta mañana!"

vineri, 7 octombrie 2011

Alergand cu timpul

Afara, pe banca, asteptand:
-" Mami, eu am o problema cu oamenii!"
Eu, mirata si curioasa:-"Da? Dar ce problema ai?"
-"Eu nu-i mai iubesc pe toti ca mai-nainte!"

-"Mami, stii ca te (i)ubim?"
_"Cum: te IUBIM?"
-" Eu si tati !"

Intr-un timp plutitor in jurul nostru si de multe ori bun alergator, pruncul, odata bebelus, a crescut, fara ca noi sa reusim sa pastram si sa ne amintim toate momentele frumoase, toate vorbele dulci, toate sotiile, toate intrebarile si raspunsurile primite, toate cantecelele si poezioarele stalcite, toate imbratisarile, plansetele si rasetele lui pitigaiate, toate miscarile stangace si toti pasii ce i-a realizat.
Ar trebui sa ne legam la gat jurnalul si creionul, sa prindem fiecare clipa sub mina subtire si sa o transformam in cuvinte scrise care sa lumineze si sa inveseleasca chipurile noastre cand de vreme vor fi imbatranite!
Ar trebui sa purtam microfoane ca spionii sau camere atarnate ca fotografii , mereu sa inregistram si sa imortalizam orice miscare!
Ar trebui sa ne indopam cu lecitina ca sa obtinem memorii cat un elefant!
Ar trebui sa nu fie nimic altceva mai important si prioritar in afara de copilul nostru!
Ar trebui sa nu ne fie atat de greu sa il vedem crescut si multumit, caci numai dragostea noastra nu ii tine si de foame si de sete, oricat de multa ar avea! Si aici ajungem sa ne confruntam cu realitatea cruda, in care trebuie sa te invarti, sa te imparti , sa faci si sa desfaci, sa diminuezi timpul care ar fi trebuit sa-l ai doar pentru copil sau chiar sa-ti imparti copilul si cu alte persoane, pentru ca tu nu poti face totul!
Trecem prin viata intr-o goana nebuna, nu avem timpul si bogatia materiala care sa ne permita sa stam! Iar cei care poate au acestea, nu stiu sa le intrebuinteze folositor si sa le pretuiasca.

miercuri, 5 octombrie 2011

Ca si cum ai fi folosit,

cam asa se simte unul cand are de-a face cu persoane care nu se tin de cuvant.
Sau mai rau : te cred sau te fac uituc pe tine , cand de fapt ei sunt cei ce nu-si mai amintesc ce au spus sau se fac ca nu-si amintesc.
Cand e vorba de o prima data, hai mai treci cu vederea, i-a pierit omului cheful intre timp si-ti pune un motiv mai mult sau mai putin plauzibil, dar cand se intampla din nou, deja iti pui intrebari. Pai a treia oara nici macar nu-ti mai trece prin cap sa accepti o intrevedere sau vreo invitatie din partea respectivului/ respectivilor.
Si mi se pare ca ar fi o decizie corecta si inteleapta.
Totul tine de bun simt in primul rand, de respectarea cuvantului-chiar daca nu a fost o promisiune ferma- si mai ales se denota respectul fata de celalalt.
Eu fac promisiuni atunci cand stiu ca am o posibilitate optima sa le indeplinesc, daca nu..."stii, incerc, dar nu promit nimic!"-binecunoscuta vorba omniprezenta.
Sau daca zic "hai sa ne vedem maine!",  apoi fac posibilul sa respect ceea ce eu am initiat , iar intr-un caz neprevazut, am responsabilitatea de a anunta , eventual cu explicatii credibile daca nu cu cele adevarate.
Se pare ca in ziua de astazi, respectarea cuvantului pare a fi o notiune invechita, s-a uitat ce e onestitatea. Mai ales in randul tineretului. Si cum bine mi-a amintit un amic, tineretul e viitorul!