marți, 24 decembrie 2013

Sarbatori cu bine!

O aruncatura de bat pana la sfarsit de an...si doar azi nu-i Craciunul...oooo, ce veste minunata, ce sarbatoare mult iubita, adorata de copii; aseara am intrebat-o pe Diana de ce asteapta ea Craciunul si cum ma asteptam, raspunsul veni prompt: ca vine mos Craciun
Apoi am intrebat-o de ce vine mos Craciun tocmai in ajun de Craciun, de ce se canta colinde, despre ce si cine...si a facut legaturile si a priceput ea ce se sarbatoreste de fapt; insa a ramas tot cu gandul la daruri; copiii sa-si traiasca copilaria, de ce sa-i maturizam inainte de vreme... si asa cresc prea repede si nu au copilarie; Diana e naiva uneori, intr-atat incat ma "enerveaza" si am asteptari mai mari pentru varsta ei, insa alteori ma izbeste cu cate o intrebare incuietoare sau isi manifesta vreun sentiment prea adult.
De vreo patru zile , in balcon, pe dulapior, stateau doua scrisorele, impaturite, prinse cu o clama de rufe, verde; sunt pentru mos Craciun si asteapta sa fie ridicate de catre ajutoarele acestuia. Anul asta stie sa scrie aproape bine, cu litere de tipar, mai mananca o litera sau mai stalceste un cuvant, dar e totul descifrabil; dar cu toate acestea, scrisorile sunt moderne, in trend si nu contin prea multe cuvinte: a scris separat, pentru ea si pentru sora-sa, adresa si in loc de cerinte, a decupat din revista de jucarii ceea ce-si dorea: ea, un ponei vorbitor cu aripi miscatoare, pentru Isabela, o pisica miorlaitoare, cu ochi sticlosi. A luat modelul scrisorii de la scoala, pentru ca acolo au facut alte cereri pentru regii magi si am aflat ca ar mai vrea role, ca cele actuale ii raman mici la vara, un microfon si nu mai stiu ce minunatie de-a lui Monster High.
Cu multe nazbatii la activ si neascultari, mereu am amenintat-o ca mos Craciun nu va binevoi sa se deranjeze pentru obraznici; si avea o mare indoiala in suflet Abia aseara, am avizat-o ca in balcon nu am mai vazut nici un fel de scrisoare; a alergat repede sa se convinga si mi-a adus doar clama de rufe apoi a topait cateva minute , cu bucurie deplina pe chip; i-am aratat un avion mare, luminat si i-am zis ca poate acolo s-au ascuns spiridusii pentru calatoria lor; a strigat un multumesc rasunator in intunericul de la ora 22 si era foarte fericita si a promis ca se va purta bine (ha! ) si ca ii va face mosului un biletel cu multumesc pe care i-l va lasa diseara alaturi de farfurioara cu biscuiti si paharul de lapte.
Apropo, biscuitii i-a facut ea cu forme de stelute, inimioare.
Isabela se bucura la vederea lui mos Craciun, cel din reclame , reviste sau din bradut. Nu stie mai mult, doar ca a vazut-o pe sora sa chitaind si o imita si ea. Ei ii plac animalutele si muzica, fundalul sonor al reclamelor pe care le fredoneaza si se bataie pe ele; pare sa aiba ceva ureche muzicala in comparatie cu cea mai mare :) Nu mai incap in casa obrazniciile ei si alinturile, care unite cu ale sora-sii formeaza adevarate tornade.
Si asa asteptam noi Craciunul in aceste an, desi tati va lucra diseara; eu o sa-l ajut pe mos sa aranjeze darurile sub bradut , apoi maine vom sarbatori in familie.
Sa aveti cu totii un Craciun bogat si sa primiti cu bucurie nasterea Domnului!
Sarbatori calde!

joi, 5 decembrie 2013

Magie in noapte

Mai tarziu, in miez de noapte
fara nici un doar si poate
va veni pe la ferestre
mosul darnic din poveste.
E prieten cu Craciun,
la fel de voios si bun
sugubat, nevoie mare
ca nu bate la "intrare";
se strecoara-asa tiptil
sa nu-l vada vreun copil
si se uita dupa ghete
daca sunt langa perete,
spalate si curatate
in ordine-aliniate;
ca acuma stiti si voi
cum sta treaba pe la noi:
mosul asta, an de an,
sta si-asculta pe la geam,
si vede care-i cuminte,
care-i harnic sau mai minte;
c-are pentru fiecare:
ori nuia, ori portocale
si le-mparte pe dreptate
"n-ai fost bun, n-o sa ai parte!"
Acum, repede, fugiti
papucii sa-i lustruiti
si sa va purtati frumos,
chiar de-i timpul nemilos;
indreptati un lucru rau
daca l-ati facut!
nu-i greu:
intocmiti o fapta buna
sau dezveliti o minciuna;
sa vedeti ca mosu-i bland
si va iarta in curand
si in loc de o nuia
va lasa o acadea.

Povestiti si celor mici
povestea de la bunici
despre-acest mos Nicolae
drag la toti, nevoie mare,
ce paseste din magie
intr-a lor copilarie.


PS:      Draga mosule Nicolae, ti-am scris aceste randuri ca sa uiti de faptele nastrusnice sau neascultarile     fetitelor mele si sa nu le lasi nuieluse in cizmulite; si promit ca voi fi si eu mai rabdatoare si-mi voi aminti de mai multe ori "cum e sa fii copil!"

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Aroma Craciunului

De maine incepe numaratoarea inversa pana la Craciun, dar mai intai de toate, sa nu-l uitam pe batranul mos Nicolae.
Si pentru ca toti traim cu nostalgia copilariei, sa ne amintim de mirosul Craciunului.
Cum mirosea?
In casa:  a brad, a cozonaci, a caldura, a fripturici si mai de seama, a portocale, portocale pe care le curatam si incercam sa le taiem coaja in forme de flori, care zaceau pe masa, ornamental, dar mai ales ca sa emane mirosul pana ce se uscau de-a binelea; sau cu bucati de coaja fugeam la aragazul cu ochiul aprins si incercam sa o strangem sa tasneasca uleiul deasupra focului si sa facem artificii.
Cele mai multe prajituri sunt cu arome, iar majoritatea aromelor poate le cumparam, mai ales pe cele sub forma de lichid. Dar unele le avem "sub nas".
Totul a pornit de la mofturosii pe care ii am in familie: le place gustul, dar nu suporta micile bucatele de coaja razuita, fie de lamaie, fie de portocala, cica nu "ar fi porci sa manance coji" (citez)
Asadar, am pastrat cateva coji de mandarine si portocale (ar trebui spalate initial), am incercat pe cat am putut sa le iau din partea alba si le-am pus la uscat pe o farfurie. O zi, maxim doua, depinde de cata caldura ajunge la ele. Apoi le-am pus in tocator (blender , robot sau o rasnita ce aveti la indemana) cu o lingurita de zahar si am incercat sa le transform in faina. Am cernut totul printr-o sita.
Si asa mi-a iesit pudra de portocale, super aromatizanta, naturala si tind sa cred ca va fi si bun colorant, pentru ca stiu sigur ca pateaza hainele Isabelei :)
Cum eu am lasat cojile sa se usuce foarte tare, tocatorul nu a facut fata la toate si mi-au ramas bucatele mai mari. Dar am facut repede un saculet dintr-un material fin, le-am pus inauntru si am agatat saculetul in dulapul cu haine. Miroase si in camera; iar cand se va mai pierde mirosul, nu ramane decat sa inlocuiesc continutul saculetului.

pentru uscare


Simplu!



luni, 18 noiembrie 2013

Cucuiete

Dimineata ne ingramadim toate trei in baie, toate laolalta in jurul chivetei mici cat un castron: Diana pe vechiul ei scaunel-cufar, acum ajunge perfect la spalat, iar pe Isabela am invatat-o sa stea cocotata pe ultimul raft al dulapiorului aflat dedesubt, sprijinita de mine; eu , bineinteles incerc sa o tin pe Isabela si cu o mana imi periez si dintii si ma si spal, mai mult ca mâta. Nu reusesc s-o conving pe cea mica sa-si tina dintisorii la spalat, ea vrea cu incapatanare sa-si tina periuta cu Hello Kitty, sa roade perii de plastic pe care pun o bobita mica de pasta de dinti roz.
Daca ar fi dupa capetele lor cu destula minte pentru asa mici varste, ar curge apa continuu, ar clipoci sapunul in apa pana la topire si ar lalai , la drept vorbind, mai mult de vreo jumatate de ora; dar dimineata timpul e nemilos si acea ora de la trezire pana la plecare nu prea e de ajuns.
Asa ca, de multe ori, pe langa miorlaieli, le repezesc pe amandoua, susuindu-le mereu sa nu faca prea multa galagie. Si ca toate mamicile, eu ma imbrac ultima, imi pun la repezeala ce apuc si incalt ghetele uneori fara sosete.
Afara a fost destul de uracios zilele astea, dar la ora de plecare la scoli, soarele se chinuia sa lumineze in ziua mohorata. Doar ce am apucat sa ajungem pe la jumatatea drumului si picuri repezi s-au napustit amenintatori sa se inmulteasca. Si ioc umbrele, ca nah, am crezut in soare. Si ma zoresc cu mogaldeata in brate, ii arunc un pup Dianei la poarta scolii si o trimit singura printre ceilalti grabiti; ajungem gafaind, adica eu, si la gradinita, nu inainte de a smotoci o frunza dintr-un boschet, ca asa-i traditia, Isabela se prezinta zi de zi, cu cate o frunza in mana...nu ca i-ar cere cineva lucrul asta, ci e pur si simplu fita ei de la 15 luni jumate.
O dimineata din sirul lung al zilelor de scoala, o dimineata de noiembrie, ploioasa de data asta.
Ps: cucuiete, adica cu cucuie: unul eu, unul Isabela, marcaje proaspete
         

duminică, 10 noiembrie 2013

Finele macarons

Si in sfarsit le veni randul faimoaselor macarons. Si da, parerea mea, sunt dupa asteptari, gust fin, elegante si sunt un rasfat al papilelor gustative; nu stiu cum sunt cele din comert, dar ale mele sunt fenomenale la gust; e adevarat ca aspectul s-a incapatanat sa iasa la iveala, dar sunt hotarata sa mai incerc pana ce-mi reusesc;
din aceeasi compozitie, unele au crapat de ciuda (probabil pentru ca au ramas albe, culoarea lor naturala), cele galbene au iesit cel mai bine, desi franjurii specifici de la baza nu s-au dantelat prea mult, iar cele maronii s-au pleostit iar la copt au crapat groaznic, suparandu-se ca le-am lasat la urma.
De vreo doi ani am adunat vreo patru retete, iar acum am gasit o a cincea pe care am probat-o: am facut crema din ciocolata amaruie si a iesit minunat contrastul intre gustul bezelei si cel al cremei.

pentru cine vrea sa indrazneasca pretentioasele prajituri las reteta pe care am pus-o eu in aplicare
Pentru baza:
225 gr. de zahar pudra; 125 gr. de migdale macinate fin; 3 albusuri de ou; un praf de sare; 25 gr. de zahar tos

Crema:
 60 gr. de smantana pentru frisca; 100.gr. de ciocolata alba; 10 gr. de unt
Eu am modificat crema, cu ciocolata amaruie si lapte, se poate folosi orice crema ferma pe care o stiti.
In robot sau la blender se amesteca migdalele macinate si zaharul pudra, apoi ce cerne totul prin sita sa ramana amestecul foarte fin. Albusurile se bat spuma cu praful de sare, pana se in punctul de a se intari, apoi se adauga in ploaie zaharul tos si se continua baterea pana la fermitate. Peste albusuri se adauga  migdalele  si se amesteca delicat cu spatula sau lingura de lemn pana se omogenizeaza bine.
Se umple posh-ul sau un colt de punga si pe tava in care se pune hartie de copt, se aseaza gramajoare egale de bezea, cu distanta de 2 cm intre ele. Apoi se loveste usor tava de masa incat albusurile sa se aseze foarte bine si sa ramana fine la suprafata. Se lasa tava sa se odihneasca cel putin 30 de minute pana sa se formeze la suprafata albusului un fel de pojghita lucioasa.
Se incalzeste cuptorul la 160 de grade si se coc 12-15 minute, apoi se lasa la racit.

Crema se face intr-un castron in care s-a rupt ciocolata in bucatele peste care se adauga smantana fierbinte. Se bate crema si se adauga untul apoi se tine crema o ora la rece. Bineinteles aceasta crema se poate face prima, inainte de a face bezeaua.

Apoi se unesc cojile de bezea cate doua formandu-se macaronul.

Sfaturi utile: perioada de formare a pojghitei la suprafata albusului, inainte de coacere, este foarte importanta, altfel se crapa albusul la coacere.
                     albusurile trebuie sa fie fara urma de galbenus
                     zaharul pudra este bine sa fie din comert, nu facut in casa, pentru ca anteriorul are concentratie de amidon , ceea ce e necesar
                     compozitia, cat si crema se pot colora dupa gust si originalitate

Aceasta este reteta, eu am facut intocmai, si unele au iesit bine, altele nu, proababil mai sunt secrete pe care fiecare trebuie sa le descopere.
De aici cred ca rezulta si costul elevat al macaronului din comert.
Bafta cutezatoarelor!

Singura poza:





duminică, 27 octombrie 2013

C-o ora mai putin

Dorinte de azi:
mai putine dureri de spate
mai putine medicamente
mai putin guturai si tuse- micuta mea vesela si mucoasa

Sa fim sanatosi cu totii !

vineri, 11 octombrie 2013

Zile de vara pana-n octombrie

soare sus, puternic, jos plaja inundata de apa oceanica calduta;
noi fericiti ca suntem impreuna, sanatosi;
ne hlizim in poze , sarim si ne stropim,
mancam peste prajit in port
si huzurim in caldura de octombrie;
am respectat traditia cu taierea motului
si ne-am veselit









miercuri, 25 septembrie 2013

Cald de septembrie

acusi spre sfarsit;
cata multumire si liniste iti ofera stralucirea marii,
departe vazuta, sub razele de soare imbufnat , dar cu putere,
dimineata cand mergem la cele scoli si gradinite
sclipici tremurator pe un larg infinit, albastru-verzui-auriu;
as fugi acolo

si fatuca mica se obisnuieste domol, dar sigur
"es muy buena!" "esta muy bien!"-dice la señorita, poco sorprendida ella, tambien 
ooo, cat de bine a prins vacanta micutei noastre cu lipici la mami:
azi un om, maine alta persoana, poimaine altii noi,
uite-asa s-a dat draguta mea cu lumea
si la intoarcere, tzup la gradinita (ma rog, cresa, in traducere romana);
cand ajungem dimineata se intinde in bratele señoritei,
schitand un zambet dar care ii iese un plans
(inca mai intra plangand, dar se opreste cand da de copii si jucarii); 
dar cand o iau , nu mai e tematoare, ci iese vesela
 mananca ce ii pun si e bine, acum putintel racita, dar trece...

sa ne mai bucuram de caldurica de septembrie
si as mai vrea macar o saptamana si in octombrie,
macar atat

marți, 17 septembrie 2013

Draga jurnal abandonat,

cum mai fuge timpul asta, iar eu te-am neglijat, implicit cuvintele si sfaturile care trebuiau scrise aici, pentru viitor, poate le vor citi fetele;
mult asteptata vacanta a venit si a trecut, suntem din nou acasuta, ne adaptam incet la cele zilnice;
noutatea lunii e gradinita micutei, draga de ea: ieri a fost prima zi in care am lasat-o acolo, iar eu , cu inima stransa  si indoita, eram intepenita in curte, nestiind daca sa plec imediat sau sa mai stau, daca plange?! am hotarat sa plec, dar m-am intors amintindu-mi sa nu i-am spus educatoarei ca Isabela are iaurtul in rucsacel si sa i-l dea pe la 10.30 !!! dar nu am auzit-o plangand si parca m-am mai linistit.
La amiaza am auzit-o de afara, tipetele ei sunt inconfundabile, le-a invatat de la sora sa; lacrimi si incertitudine se vedeau in ochisorii albastri si cuibarita in bratele mele, inca suspina: "dar a plans din cand in cand, insa ii trecea repede!" mi s-a spus. Oare sa cred sau au fost doar cuvinte de consolare pentru mamica?!
Astazi mai ca nu se dadea luata din brate, dar totusi s-a lasat si nu a plans la despartire; poate totusi nu va fi foarte grea adaptarea , dar "azi a plans mai mult decat ieri" 
Acum sau mai tarziu vom trece prin aceleasi faze, totusi parca e mai usoara obisnuinta cand sunt mai mici...

Diana, cu Diana trecem printr-o perioada de neintelegere sa zicem, acum cand i se formeaza personalitatea de mai tarziu, ne este destul de greu s-o modelam, s-o facem sa ne ia in considerare sfaturile, s-o facem cu blandete dar totodata cu fermitate si parca s-au sters cei 4 ani in care am lucrat la educatia ei, parca intr-un an am pierdut tot si acum avem un copil nou pe care trebuie sa-l instruim; poate exagerez, dar ne pierdem rabdarea incercand , repetand si iar spunand; cei 7 ani de-acasa, care vor fi sase, am vrea sa fie corespunzatori, sa eleveze munca noastra...imi doresc pentru ea, pentru ele, un viitor frumos, sa culegem ce am semanat, dar trebuie sa mai udam si sa mai ingrijim ceva timp creatiile noastre....rabdare si intelepciune, da-ni-le Doamne

sâmbătă, 27 iulie 2013

Prima aniversare

draguta mea
cand am aflat ca esti o boaba, m-am intrebat ca un neghioaba
cum sa apari si tu deodata, sa vii la noi, neinvitata?

draguta mea
mi-e tare jena si rusine ca am gandit asa de tine;
la inceput n-aveam habar ca eu din ceruri primesc dar.

draguta mea
dar gandul gri in zbor s-a dus, doar un moment el m-a rapus,
c-apoi in inima-mi te-ai asezat pe locul tau, la "rezervat !"

draguta mea
si iar am retrait momente de intrebari si sentimente
de temeri si de bucurii, pentru ziua cand urma sa vii;

draguta mea
acum suntem in numar par chiar daca alte griji apar;
ne-ai intregit, suntem un tot si de la noi primesti suport

draguta mea
si zilele-au trecut in goana, parca mai ieri erai o boaba
azi tu un an ai implinit : cat ai crescut, ce te-ai grabit!

draguta mea
de ziua ta eu iti doresc sa ai sanatate,
sa-nvingi si sa poti trece peste toate;
sa-ti fie fericirea tovarasul de drum
si sa iti stea pe chip zambetul de acum

draguta mea
sa imparti bunatate oriunde te-ai afla
si sa te-ocroteasca cerul mereu, micuta mea!
sa ai traiul un cantec ,senina sa pasesti,
lumina din privirea-ti sa staruiasca-n veci.
draguta mea


La multi ani, "Albastrica" noastra!







marți, 16 iulie 2013

iulie, la jumatate

jumatatea verii, jumatatea anotimpului meu drag
timp de petrecut lenese pe plaja,
timp de multa zbenguiala in apa cu onduleuri stravezii
in culori de curcubeu reflectate de lumina soarelui de dimineata
Ah, ador dimineata pe malul marii, pe nisipul inca racoros
si netezit de masini pe timpul noptii;
si linistea de dimineata si mirosul de dimineata
si sunetul valurilor care se aud numai ele,
clipocind;
si sa aud numai chiotele fetelor mele care fac galagie cat zece
cand nu mai sunt alti copii, ci doar cativa bunici (sau nu), veniti dis-de-dimineata sa profite de soare si de briza benefica,
si sa vad urme de pasi micuti care se pierd sub valuri;
stiu, sunt egoista, vreau numai dimineata mea sa fie, pe bucatica mea de plaja, in bucatica mea de mare...dar toate astea pot fi doar catva timp ale mele,
cateva minute stranse,
pentru ca apoi totul sa se umple de zarva si bucurie ;
gandul meu e indeplinit: gandul;
pentru ca a fost doar un gand, si nu a fost un vis la care sa tanjesc si 
pentru care sa lupt,
a fost doar o mica dorinta de a locui langa mare, razleata, 
un gand de "cum ar fi daca vreodata...", pus atunci cand eram copil
si am pasit prima data pe nisipul marii romanesti;
si iata viata sau altcineva mi l-a ghicit sau l-a stiut;
E ciudat sau divin, cum mi s-au mai indeplinit astfel de dorinte fugare,
poate asa sunt eu de norocoasa; eu multumesc acolo sus pentru toate.

si totusi marea, ea ramane dragostea mea,
desi iubesc si prospetimea muntelui si linistea padurii,
dar tot obositoarea mare ma trage in mrejele-i perfide


 
 




marți, 11 iunie 2013

Inghetata ... cat mai naturala




Pornind de la binecunoscuta inghetata din banane congelate, am facut cu capsune: vreo 500 grame de capsuni congelate , 2 linguri de miere de albine, un iaurt (de preferinta, gras) si optional, frisca (ceea ce se vede alb prin ea)
Frisca se bate separat, iar capsunele, mierea si iaurtul se pun in blender pana la consistenta dorita. Apoi ce a rezultat am amestecat cu frisca si am mai pus-o in congelator pana la servire.
In pahar e servita cu sirop de capsune si biscuiti.
Curand voi incerca cu pepene rosu si melon.
Mai naturala si mai aromata nu au magazinele :)

duminică, 19 mai 2013

cum creste

"...
de cand e-n gospodarie,
multe a-nvatat, si stie:
sta pe branci, taras, grabis,
se strecoara pe furis... "

versuri ce i se potrivesc micutei noastre; atat de repede ce a trecut timpul, nici nu imi dau seama cand a crescut si cand a invatat si s-a deprins cu atat de multe lucruri;
mereu cu zambetul si in priviri, nu numai pe buze,  mereu sugubeata si  tare smechera; ne-a prins slabiciunile pe care le foloseste in favoarea ei; intelege perfect cand e vorba despre ea, e atenta cand e certata sau laudata: intai sta serioasa si asculta, apoi fata i se lumineaza cu un zambet larg;
isi conduce la perfectie "automobilul" de casa, insista asupra sertarelor si e atrasa de mica bucatarie a surorii; are manie pe cozi: a maturii, a farasului, a mopului;
nu stie sa mearga de-a busilea, nici sora-sa nu a facut-o, oricat m-as chinui sa o invat, eventual prefera sa se tarasca, nu inainte de a se ridica pe varfuri, cu fundul in sus, exercitiu repetat pana ce atinge telul.; medicul mi- a recomandat sa " o fortez" putin , ca i-ar dezvolta musculatura, insa ea e o perfectionista: vrea direct pe picioarele ei, dreapta, nu cu jumatati de masura;
a inceput sa strige in lipsa mamei, a surorii sau a tatalui; se enerveaza daca ii iei sau nu ii dai ori nu o lasi, iar cand e satula la masa, iti sufla in lingura plina ori isi sufla mancarea din gura;
arde de nerabdare cand isi da seama ca e vorba de plecare afara si e atrasa de balcon si de privitul peste...
se bataie pe muzica si uneori ingana melodia dupa cel care canta, indiferent ca e mama sau radio-televizorul;
la aproape 10 luni, inca mai adoarme la san sau leganata, fie pe o pernuta sau in balansul caruciorului cand mergem la plimbare;
nascuta vara si prea putin purtata cu caciula, nu suporta accesorii pe cap, isi trage palariutele, gluga, bentitele si se pipaie daca simte vreo clama de par, desi acestea din urma abia se tin in "podoaba" ei capilara  "care este" dar nu se vede (citez  :)
intr-una din zilele trecute a primit cel mai frumos compliment  "tiene unos ojos que dicen -mirame!" - are niste ochi care "spun"- hei priveste-ma!

luni, 6 mai 2013

First meeting

video

acum un an am fost de mai multe ori in acelasi loc; ii vorbeam:
"asculta...asta e vantul, astea sunt  valurile marii; acum se aud pescarusii..."

astazi i-am aratat toate acestea si le-a vazut; nu stiu cat a inteles la varsta aceasta, insa mi s-a parut ca nu ii erau straine - s-a purtat de parca s-ar fi nascut in acel loc.

ps: deocamdata nu a fost curioasa sa guste nisipul, in ciuda faptului ca "mananca " tot ce prinde in mana


joi, 25 aprilie 2013

Fusta très chic







Se ia o pereche de blugi care nu mai pot fi purtati
din anumite motive, in cazul nostru, de-ai lui tati,
se decupeaza parti din cracii pantalonului,
se descos pe laterale,
 si se croieste dupa masuri, o fustita simpla;
se pot face patru pliuri sau se pune pe elastic (mai usor)
Si ca s-o scoatem din anonimat adaugam doua randuri de danteluta
sau alte accesorii la indemana.
Si se poarta cu mandrie, in cazul nostru
e sport alaturi de adidasii din dotare.
Fiti inventive/i

marți, 23 aprilie 2013

De Sf Gheorghe sau de Sant Jordi

Cu totii cunoastem legenda sfantului Gheorghe care a doborat dragonul, salvand-o pe sotia imparatului; ziua sfanta de astazi coincide cu cea catolica, la fel cum coincid si cele de Sf Maria sau de nasterea Sf Ioan Botezatorul ;
asa le-a fost povestita si copiilor de la scoala Dianei, cu multe zile inainte ;au facut diferite fise si Diana a venit deja cu "lectia" invatata si mi-a turuit-o si mie inca de anul trecut, am citit si istoria celor trei fetite gemene care in aventurile lor alaturi de vrajitoarea rautacioasa, s-au intalnit si cu Sant Jordi /San Jorge , viteazul flacau ce a invins dragonul si a salvat printesa...doar ca in locul in care a curs sangele dragonului, a rasarit o tufa de trandafiri rosii, iar voinicul i-a oferit unul printesei salvate care a suspinat dupa inima viteazului;
si de atunci, in aceasta zi, li se ofera iubitelor/fetelor/sotiilor un trandafir rosu, aici, in Catalonia, insotit de un spic de grau, simbol al fertilitatii.
Aceasta zi coincide si cu ziua internationala a cartii in care s-au organizat acte frumoase: ieri , la scoala Dianei a avut loc un schimb de carti intre elevii mai maricei, cred ca se puteau si achizitiona la un pret modic, dar nu am putut participa, a coincis dupa-amiaza cu ziua de nastere a prietenei Dianei si bineinteles ca nu putea rata evenimentul.
Dar Diana a ramas cu ideea intiparita de la scoala, ca astazi fetele primesc cate un trandafir (nu neaparat rosu, ca au evoluat si culorile), iar baietii cate o carte din partea fetelor :)
Demult l-a "avertizat" pe tati ca in aceasta zi trebuie sa ne ia flori, iar noi sa-i oferim o carte; din pacate nu s-a intamplat nici una nici alta: am dat pas obiceiului spaniol, desi erau florari la toate colturile si ea i-a vazut;
eu insa am primit un semn de carte , un trandafir facut de ea la cole, atat de frumos si atent colorat, bine plastificat, care va sta la loc sigur, ingrijit si  protejat de foi .

PS: Isabela are seara ritual de joaca cu sora-sa si de obicei adoarme dupa ea; sunt seri cand o pun in pat mai devreme , iar Diana ramane la desene sau adoarme la tv, insa mult se zvarcoleste pana adoarme, mereu chemandu-si sora "na-na...nana" (Diana)



luni, 8 aprilie 2013

Hai-hui pana la munti

Zi demult planuita, dar tot amanata
din motive ce n-au tinut de noi;
iesire la aer montan, de-o zi, intr-un loc drag noua:
langa lacul din parcul natural Montseny
La poale de munte, multa verdeata, iarba proaspata
si copaci verzi; iar sus am avut surpriza
sa gasim palcuri de zapada,
iar in locurile umbroase cate un strat bun de omat moale
Diana a vazut anul trecut si anul acesta cate o ninsoare de-o zi,
a vazut fulgii topindu-i-se pe hainuta,
insa pana acum nu a atins zapada
e rece si foarte inghetata
pai da, asa e zapada

Si a topait pe toate gramajoarele de zapada pe care le-a intalnit
si ne-a bulgarit si a facut cu tati un omulet de zapada,
primul din viata ei, real, si nu pe hartie.
Astazi imi zicea
mami, sa nu mai vad pozele astea,
ca iar imi vine chef  sa merg si sa ma joc cu zapada
Am stat jumatate de zi si in tot acest timp
a saltat continuu,
s-a urcat pe toate pietrele,
pe toate radacinile, a cautat fructele-arici,
a mancat zapada
si nici atunci cand ne-am asezat sa mancam nu a stat locului
(oricum ea nu sta acasa locului la masa, d-apoi in natura)
Isabela nu stia ea ce se intampla,
dar a chiuit mereu de bucurie, vazand-o pe sor-sa sarind in toate partile,
radea in hohote cand arunca bucatele de bulgari de zapada,
s-a sfiit cand a atins raceala alba
si a papat si a dormit in racoarea naturii,
de care e mare amatoare.
Inapoi au dormit amandoua o ora de drum,
zdrobite de oboseala,
iar eu am motait langa ele.
Tati si-a mai incarcat putin bateriile
 si-a limpezit putin gandurile si si-a mai bucurat sufletul incarcat de necaz;
timpul ne vindeca, mai ales cel petrecut cu cei dragi
si in locuri tamaduitoare: langa susur de apa, pe fosnet de frunze,
sub pocnete de crengi si in soarele primavaratec.
























sâmbătă, 23 martie 2013

Un inger

   Scriu aceasta pagina pentru Diana, scriu ca sa nu uite sau mai bine-zis sa-si reaminteasca si sa completeze imaginea fotografiei atarnate pe perete, scriu sa-i pastrez amintirea bunicului ei care azi  s-a dus intre ingeri; s-a dus cu dorinta de a-si fi cunoscut nepotica cea mica mai mult decat intr-o poza; acum e liber sa calatoreasca ,sa-si vegheze nepoatele de acolo, de sus si sa le cuprinda si sa le mangaie cu stralucirea sa de inger.





Aveam planuri pentru vacanta de vara, abia ce-o asteptam cu totii: noi, sa ne revedem parintii dupa doi ani, ei sa ne revada pe noi si pe nepoate; 
draga mea, bunicu` numara lunile ce ramasesera pana in august, ii era dor de tine, ca te-a iubit mult, mult de tot sa stii....si la fel de mult pe surioara ta, pe care n-a apucat s-o mai vada, sa-i iubeasca ochii albastri pe care ii admira in pozele tinute cu sfintenie in casa, ca pe niste icoane...
Tu ai 5 ani, ai auzit vorbindu-se despre moarte, te joci "de-a muritul" cu papusile si cu prietenele, numai ca in jocul tau vine un medic ce le face bine, le trezeste din moarte; cand o sa mai cresti , o sa intelegi ca de acolo , chiar nici medicii nu mai reusesc sa aduca oamenii inapoi; acum ai inteles ca bunicu` a murit, ca s-a dus in ceruri, dar imediat uiti si iti vezi de copilaria ta; si asa e si firesc si e firesc sa nu intelegi durerea celor din jur; copiii de varsta ta cu asta trebuie sa fie ocupati, cu copilaria si nimic sa nu le umbreasca aceasta perioada, sa nu stie ce sunt grija si durerea, ce-i lipsa sau necazul...
Eu il stiam pe bunicul tau de aproape 7 ani, doar ca in acesti ani ne vedeam o data pe an; imi amintesc cum m-a primit cu bratele deschise, pe mine, pe fata ce i-o aducea acasa fiul mai mic- brate ce mereu m-au strans la fel, cu duiosie si dor, sau cu regret la despartiri cand si ochii i se inlacrimau -el nu ma cunostea indeajuns, insa ii era suficient sa-si vada fiul multumit sau fericit de alegerea-i si era si el fericit.
Era bland bunicul tau, cu pleoape lasate peste ochii albastri, culoare ce i-a transmis-o surorii tale si era luminos la fata cand erai in preajma sa; te-a vazut atat de putin...anii isi spuneau cuvantul, dar nu si atunci cand, la cei doi ani ai tai, il tarai dupa tine, aproape alergand, sa-i impartasesti din curiozitatile tale...si iti facea pe plac, gafaind apoi.
Fetita mea...esti prea mica sa iti pierzi bunicii, dar "asta e viata"- fraza ce ai repetat-o din auzite...nu putem face nimic, trebuie doar s-o traim si cel mai important sa avem grija de ea, ca-i a noastra, a fiecaruia.
In seara asta ai imbratisat fotografia bunicii ramase singura si ai sarutat-o, apoi ai facut o imbratisare si un sarut in aer, in sus, pentru bunicu`...mi-au dat lacrimile, care si acum siroiesc. Noi n-am putut fi acolo, dar suntem cu gandul si depanam amintiri dragi pe care tu le mai tii minte.
Tu-ti pretuiesti cu atat mai mult bunicii, pentru ca nu-i ai aproape, incat ai vrea intr-un moment cand ti se nazare, sa mergem la ei. Suntem departe, draga mea, limitati de distanta, scoala, servicii sau nevoi...dar poate toate se vor schimba...cine stie...dorintele unui copil au timp sa se indeplineasca

PS: Atunci cand  vei putea, sa-i povestesti si surorii tale cum era bunicul vostru