Primii fulgi

Cand altii sunt orbiti de lumina albului ce ii inconjoara, a zapezii reci si scartaietoare, 

satui de gerul aprig si nemilos ce sleieste totul, imbufnati de vremea de afara si visatori la anotimpuri verzi, noi , pe alta extrema, ne-am bucurat de primii fulgi (dupa cativa ani de lipsa):

eu, ca atunci, 

ca in copilarie, 

cand dupa multa asteptare, imi lipeam nasul de geamul aburit sa vad  dansul primilor fulgi, 

sau imi intindeam bratul afara sa mi se astearna fulgi pe maneca, 

sa admir perfectiunea stelutei de gheata;

ieri dimineata, geamuri aburite, planse si ma gandeam ca o fi frig, umed afara;

ia sa vad cum e!

- Dianaaaa, vino, afara ninge, uiteee!

Si s-a uitat curioasa, dar apoi oarecum indiferenta; 

nu-mi impartasea aceeasi bucurie, eu o simteam mai mult decat ea.

Ea nu a vazut zapada,decat la tv, 

nu a pasit pe ea, nu a facut un om de zapada, decat pe hartie, 

doar stie teoretic cum e,

cum a auzit ,

cum i s-a spus, 

cum a invatat.

Am iesit afara: 

frigul ne patrundea, vantul taios ne scoteau lacrimi din ochi si din nas, iar fulgii, invaluiti, intrau sub umbreluta, pe hainuta din stofa neagra:  

"mami, uite, nieve!" 

si se oprea sa ii priveasca. 

Abia atunci i-au captat atentia.

"O sa facem un muñeco de nieve?" 

-Nu cred mami, nu e de-ajuns de frig incat sa se astearna zapada, poate in alt an.

Astazi, la fel de frig, 

dar timp uscat, cu aer inversunat, polar:

"mami, cand o sa mai ninga, cand o sa iasa soarele?" 

-Nu puiule, nu trebuie soare ca sa ninga, daca ploua si e foarte foarte frig, atunci stropii de ploaie se transforma in stelute de zapada.

"Dar cand o sa mai ninga?...cand?...cand?"