Dupa-amiezile noastre

A-nceput scoala: 

clasa noua, de P4 a broscutelor testoase,

cu un an mai maricei, nu mai stau la parter,

ci sunt la etaj, acolo unde sunt "cei mari",

nu mai ies la joaca si recreatie in parculetul de P3, unde e nisip si tobogan,

ci merg afara, pe terenul mare

Ordonati, unul cate unul, asteapta sa fie strigati atunci cand vine un parinte dupa ei:

 

Orarul e acelasi, la amiaza majoritatea merg acasa pentru pranz,

altii raman la cantina scolii

 

 

Dupa-amiaza, alte doua ore de activitati, dupa care iesim alene, 

ne oprim la locul de joaca din drum,

admiram coliviile agatate la soare

"as vrea si eu asa o pasare sa-i dau de mancare, sa o scot la soare..."

- nu se poate mami, ar insemna sa o chinuim, pasarile trebuie sa stea libere, sa zboare pana la nori,

nu inchise intre gratii (si pestisorii sa stea in rau, in lac...nu intr-o cutie de sticla...asa i-a spus tati odata, cand a trebuit sa avem grija de pestisorul vecinei plecata in vacanta)

Ora amiezii pentru cea mai mica e binecuvantare: pentru ea, pentru mami, care poate gati si lua masa in tihna,

pentru tati care poate sa mai prinda o ora de somn inainte de o lunga noapte de servici.

Cum dimineata nu mai e leneveala si dormit mult, 

somnul de seara vine repede, nu foarte tarziu dupa lasarea intunericului

Cu o carte noua, mai rezista cateva minute, sa vada ce patanii mai fac Maria si Paula, Pedro sau Mario

Asta-seara am ajuns la o varianta a Scufitei, insa nu au mai apucat vanatorii sa ajunga...

ca a venit mosul Ene inainte

Somn lin zvapaiata mea,

somn usor micule omulet!