Fetele

Diana e in sat, adica prin vecini, dupa jumatate de zi de plimbat prin magazine si parcuri, energia ei nu e terminata. Adineauri ciocanea la usa nerabdatoare; au navalit in casa trei fetite si un baietel descult si in slipi de baie. M-am temut ca raman, eu cu Isabela in brate, putin mofturoasa si cu borsul pe plita...nu as fi facut fata tuturor. Am rasuflat ca au venit doar dupa o jucarie, apoi au coborat cu totii, harmalaie la vecinul de jos, macar nu are copii mici.
Sa profitam noi doua, singurele; mancare la foc, dupa cum ziceam si alint la tzatza; ascultam Magic fm; fredonez afon, in putine cuvinte ce le stiu, un blues vechi, drag, Shania Twain-from this moment-; Isabela e tinta pe mine, pe miscarea buzelor, chiar daca nu formez mai mult de un A sau un O; ea face la fel, cu sunet, se incrunta, rade, da din maini, picioarele ii sunt parca pe pedale, se arcuieste, e in stare sa se ridice si mai scoate cate un "ohh" cu un h mut.
Mi-aduc aminte, in sarcina, ascultam muzica la casti; era o melodie vesela, am pus castile pe burta si la putin timp "mi-a dat cateva": era de bine sau nu? Al meu mi-a aruncat o privire cu subinteles: "esti nebuna!"
Stam de vorba amandoua, asa cum stateam cu Diana nu demult; mai mult eu vorbesc, dar ii las loc de raspunsuri si ii sorb din priviri zambetul cu gropite in obraji, zambet ascuns la pieptul meu, rusinat.

Cum am putut sa ma-ndoiesc de darul ce urma sa-l primesc, cum am putut sa nu salt de bucurie si sa strig cand am aflat de a doua sarcina, de noua binecuvantare?!?! De ce m-am gandit ca nu e timpul potrivit, ca nu ne vom descurca? Dumnezeu le aranjeaza pe toate, stie cat, cum, cand si de ce sa ne dea. Si-a revarsat gratia divina asupra noastra si noi trebuia sa ne bucuram, sa primim fara intrebarea "oare cum de a fost posibil, cum s-a intamplat?" 
Acum n-as schimba nimic de-ar fi sa pot! Viata mea are rost, este dedicata lor, fetelor ce mi-au fost trimise, de acolo de Sus!