Zic cartile ca, incepand cu aceasta varsta, bebelusul ar trebui sa renunte la masa de noapte. Dar situatia in care suntem momentan ma face sa cred ca am citit doar aberatii sau idealuri. Pruncul meu nu doar ca are o masa, ci se trezeste si de trei ori ca sa fie alaptat, ca dumneai nu prea ii place ce vine din biberon, desi acum vreo trei luni m-a facut sa cred ca tetina sau sanul sunt cam totuna. Bun, asta n-ar fi ceva nou, avand in vedere ca sora mai mare a fost o plangacioasa notorie si pana aproape de varsta de 2 ani nu am stiut ce-i aia o noapte dormita legat; insa domnisoara mezina are simturi foarte bine ascutite cand e vorba de somnul nocturn: cum nu-i miroase prezenta mea langa ea, cum se trezeste; si o face si de trei ori in jumatate de ora
Daca mi-am propus sa mai termin ce mai aveam de facut sau pur si simplu sa stau la un film, nu e chip sa fie in tihna. Nu numai ca s-a obisnuit cu aceste treziri (deoarece are o perioada, nu a procedat asa de la inceput), dar incepe sa tipe de-a binelea daca ma gandesc cumva ca dupa cinci minute de plans se va calma singura. Si nu o multumeste nici apa, nici ceaiul si nici un biberon cu lapte cald, ea vrea alaptata.
"I-am sos un supt de noapte!" imi suna in minte procedurile auzite "ii dai sa manance bine seara, ca sa nu mai simta foame pe timpul noptii, si daca se trezeste sa-i dai apa sau ceai!" Oooo, si cum sa fac asta?!
La cina mananca 100ml de lapte ingrosat cu cereale, cam atat vrea, apoi cu forta nu se poate, iar inainte sa adoarma sta din nou la piept, cat vrea, ca de obicei asa adoarme. Asta o fi! Dar cum remediez? Ar trebui sa renunt la alaptat ca sa-i schimb obiceiurile. Dar nu ma lasa inima si nici nu ma ajuta imprejurarile.
La Diana, trecerea la biberon s-a facut foarte usor, am inceput serviciul si s-au rarit momentele de alaptare, pana cand s-a prins ca de la mami nu mai e sansa sa picure ceva. Acum e diferita situatia, mami e acasa mereu si bebelusul e dependent de ea.
Sunt constienta ca nu o va tine o vesnicie asa si ca, incetul cu incetul se va desprinde de mine, ceea ce iar nu ma va ferici, insa am momente cand oboseala ma acapareaza si ma face nervoasa. Si imi iubesc deopotriva copiii si as vrea ca timpul pentru ei sa fie impartit in mod egal...
of, te inteleg atat de bine, va trece, inca putin, si...las-o asa, alapteaz-o, stai cu ea, e normal sa te simta si sa te iubeasca in felul asta acaparator, stiu ce e epuizant si cu Diana, dar fruntea sus, o sa fie bine!
RăspundețiȘtergerema consolezi, si stiu ca nu sunt singura, sunt si mai grele alte situatii
Ștergere