Perlele mele

La polul opus (postului anterior), acum sunt in toiul unei reprize de pupaturi de picioare mici, micute si falcute  moi si grasute.
O iubesc de-mi vine s-o mananc (ce mai exprimare canibalica mai avem si noi ), dar cum sa refuzi asa obrajori bucalati pe care stau tinta doi ochi albastri cu licariri vesele si o gurita ranjita aratand doi dinti pe jumatate crescuti care scrijeleaza lingurita de plastic sau te musca tare de umar sau de mana!
Iti rade fara motiv, doar sa se incruciseze privirile, iar daca primeste si atentie indeaproape nu mai pote de bucurie, isi strange pumnisorii  la piept si chicoteste pe ton cristalin.
Adora bratele , ale mele sau ale lui tati, uita si se opreste instant din tipatul ce mai devreme acoperea toata casa; sta intr-o rala, sau strans ghemuita, nu conteaza atata timp cat e carata peste tot si poate avea acces vizual la ce se petrece in juru-i.
Incepe acum cea mai placuta (mie) perioada din bebelusie si in fiecare zi uit de noaptea anterioara nedormita, ma incarca zambetele si multumirea lor, faptul ca le vad crescand sanatoase; cu cata bogatie iti umple casa un sufletel, daramite cu doua sau mai multe, nu as schimba asta pe toate perlele marilor si oceanelor lumii.
La noi e un sfant Valentin continuu, ne declaram iubiri in fiecare zi, iar in fruntea randului e Diana, care ne iubeste de dimineata si pana-n noapte; pe sora-sa o alinta pana la refuz cateodata, dar cand cea mica e in pasa buna poti asista la o scena plina de dragoste si voiosie, fiecare dintre ele manifestandu-si-le conform varstei.
Cand le vad imi spun ca ar fi trebuit sa fie surori de mai demult!