Hai-hui pana la munti

Zi demult planuita, dar tot amanata
din motive ce n-au tinut de noi;
iesire la aer montan, de-o zi, intr-un loc drag noua:
langa lacul din parcul natural Montseny
La poale de munte, multa verdeata, iarba proaspata
si copaci verzi; iar sus am avut surpriza
sa gasim palcuri de zapada,
iar in locurile umbroase cate un strat bun de omat moale
Diana a vazut anul trecut si anul acesta cate o ninsoare de-o zi,
a vazut fulgii topindu-i-se pe hainuta,
insa pana acum nu a atins zapada
e rece si foarte inghetata
pai da, asa e zapada

Si a topait pe toate gramajoarele de zapada pe care le-a intalnit
si ne-a bulgarit si a facut cu tati un omulet de zapada,
primul din viata ei, real, si nu pe hartie.
Astazi imi zicea
mami, sa nu mai vad pozele astea,
ca iar imi vine chef  sa merg si sa ma joc cu zapada
Am stat jumatate de zi si in tot acest timp
a saltat continuu,
s-a urcat pe toate pietrele,
pe toate radacinile, a cautat fructele-arici,
a mancat zapada
si nici atunci cand ne-am asezat sa mancam nu a stat locului
(oricum ea nu sta acasa locului la masa, d-apoi in natura)
Isabela nu stia ea ce se intampla,
dar a chiuit mereu de bucurie, vazand-o pe sor-sa sarind in toate partile,
radea in hohote cand arunca bucatele de bulgari de zapada,
s-a sfiit cand a atins raceala alba
si a papat si a dormit in racoarea naturii,
de care e mare amatoare.
Inapoi au dormit amandoua o ora de drum,
zdrobite de oboseala,
iar eu am motait langa ele.
Tati si-a mai incarcat putin bateriile
 si-a limpezit putin gandurile si si-a mai bucurat sufletul incarcat de necaz;
timpul ne vindeca, mai ales cel petrecut cu cei dragi
si in locuri tamaduitoare: langa susur de apa, pe fosnet de frunze,
sub pocnete de crengi si in soarele primavaratec.