miercuri, 16 februarie 2011

dependenta

Pana anul trecut, subiectul masculin din casa noastra lucra 99%din ture doar de noapte. In vechiul apartament, desi aveam multe camere, pentru dormit uzam doar una: camera de matrimoniu, in care dormeam eu cu copilul.
Diana nici nu adoarme singura si nici nu prea doarme singura, cred ca as putea numara pe degete de cate ori s-a intamplat minunea.
Dat fiind acest fapt, eu nici nu m-am mai obosit sa o descotorosesc de acest obicei, mai ales ca mi se parea absurd ca eu sa dorm singura in ditai patul, iar ea in camera alaturata, unde se mai pune ca se si trezea de cel putin doua ori pe noapte, pipaind si negasind pe nimeni, incepea cu plansetele.
Chiar cand se mai intampla sa fie tati ei liber si, cum e normal, dormeam impreuna, tot in pat la Diana ajungeam pe la o bucata de noapte, mai ales cand terminam serviciul tarziu, nu-mi mai ardea deloc sa fac "ronda" intre camere.
De cand ne-am mutat si am ordonat totul cum trebuie , pe Diana am instruit-o ca trebuie sa doarma in noua ei camera singura, ca e doar pentru ea, are toate lucrurile si jucariile acolo si ca ii apartine in totalitate, discurs pe care l-am mai folosit si inainte, dar acum ne-am pus speranta ca va tine, intrucat a mai crescut.
Partea cu " a ei" a inteles-o, mai putin pe cea cu dormitul singura.
Tot trebuie sa se ghemuiasca la pieptul unuia si sa adoarma mangaind sprancenele respectivului.
Apoi tiptil, cel in cauza paraseste patul si camera.
Pana acum, cel mai lung somn legat a fost pana la 5.30 in zori, de credeam ca nu vad bine ora , dar a fost si singurul.
Ea obisnuieste sa se trezeasca intre 3 si 4, parca ar avea alarma activata.
Cert este ca, aceeasi obisnuinta a ei de a dormi cu mami (de obicei) s-a instalat si la mine( de a dormi cu ea).
Imi place senzatia de a o tine in brate, de a-i simti manutele pe fata mea si de a o avea sub control.
Pana sa imi pice si mie genele de somn, seara, imi tot fac drumuri la ea in camera: daca s-a intors si s-a dezvelit, daca vine prea spre marginea patului, mai asez scaunelul ca ea sa nu pice sau ii mai scot manuta prinsa sub ea , sa nu-i amorteasca.

Sa vedem cat timp ne va trebui  sa fim autonome, oricum ea va fi prima ce va face pasul, pentru ca eu, mama fiind, mereu voi trai prin si pentru copil.

2 comentarii:

  1. :)Mult succes in a va obisnui va doresc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Greu pentru amandoua ,dar si mai greu pentru tine.Adaptare usoara si pupici.

    RăspundețiȘtergere