Alergand cu timpul

Afara, pe banca, asteptand:
-" Mami, eu am o problema cu oamenii!"
Eu, mirata si curioasa:-"Da? Dar ce problema ai?"
-"Eu nu-i mai iubesc pe toti ca mai-nainte!"

-"Mami, stii ca te (i)ubim?"
_"Cum: te IUBIM?"
-" Eu si tati !"

Intr-un timp plutitor in jurul nostru si de multe ori bun alergator, pruncul, odata bebelus, a crescut, fara ca noi sa reusim sa pastram si sa ne amintim toate momentele frumoase, toate vorbele dulci, toate sotiile, toate intrebarile si raspunsurile primite, toate cantecelele si poezioarele stalcite, toate imbratisarile, plansetele si rasetele lui pitigaiate, toate miscarile stangace si toti pasii ce i-a realizat.
Ar trebui sa ne legam la gat jurnalul si creionul, sa prindem fiecare clipa sub mina subtire si sa o transformam in cuvinte scrise care sa lumineze si sa inveseleasca chipurile noastre cand de vreme vor fi imbatranite!
Ar trebui sa purtam microfoane ca spionii sau camere atarnate ca fotografii , mereu sa inregistram si sa imortalizam orice miscare!
Ar trebui sa ne indopam cu lecitina ca sa obtinem memorii cat un elefant!
Ar trebui sa nu fie nimic altceva mai important si prioritar in afara de copilul nostru!
Ar trebui sa nu ne fie atat de greu sa il vedem crescut si multumit, caci numai dragostea noastra nu ii tine si de foame si de sete, oricat de multa ar avea! Si aici ajungem sa ne confruntam cu realitatea cruda, in care trebuie sa te invarti, sa te imparti , sa faci si sa desfaci, sa diminuezi timpul care ar fi trebuit sa-l ai doar pentru copil sau chiar sa-ti imparti copilul si cu alte persoane, pentru ca tu nu poti face totul!
Trecem prin viata intr-o goana nebuna, nu avem timpul si bogatia materiala care sa ne permita sa stam! Iar cei care poate au acestea, nu stiu sa le intrebuinteze folositor si sa le pretuiasca.