cam asa se simte unul cand are de-a face cu persoane care nu se tin de cuvant.
Sau mai rau : te cred sau te fac uituc pe tine , cand de fapt ei sunt cei ce nu-si mai amintesc ce au spus sau se fac ca nu-si amintesc.
Cand e vorba de o prima data, hai mai treci cu vederea, i-a pierit omului cheful intre timp si-ti pune un motiv mai mult sau mai putin plauzibil, dar cand se intampla din nou, deja iti pui intrebari. Pai a treia oara nici macar nu-ti mai trece prin cap sa accepti o intrevedere sau vreo invitatie din partea respectivului/ respectivilor.
Si mi se pare ca ar fi o decizie corecta si inteleapta.
Totul tine de bun simt in primul rand, de respectarea cuvantului-chiar daca nu a fost o promisiune ferma- si mai ales se denota respectul fata de celalalt.
Eu fac promisiuni atunci cand stiu ca am o posibilitate optima sa le indeplinesc, daca nu..."stii, incerc, dar nu promit nimic!"-binecunoscuta vorba omniprezenta.
Sau daca zic "hai sa ne vedem maine!", apoi fac posibilul sa respect ceea ce eu am initiat , iar intr-un caz neprevazut, am responsabilitatea de a anunta , eventual cu explicatii credibile daca nu cu cele adevarate.
Se pare ca in ziua de astazi, respectarea cuvantului pare a fi o notiune invechita, s-a uitat ce e onestitatea. Mai ales in randul tineretului. Si cum bine mi-a amintit un amic, tineretul e viitorul!
Ufff...din pacate e cam la ordinea zilei...E usor sa promiti ca apoi sa uiti, vorbele sunt usor de spus, faptele mai greu.
RăspundețiȘtergere