Jumatate de secol plus 5, ani impliniti astazi. Multi , foarte multi ani mi se par, trecuti, cu bune cu rele, frumosi, in mare parte sanatosi, multumim Cerului, o mare parte din ei munciti, pentru noi, pentru cei doi copii, pe care i-a vrut si inca ii vrea sa-i stie fericiti, multumiti, realizati si impliniti.
Cred ca la fel ca orice mama, si ea isi doreste asta, o dorinta fireasca.
Acum asteapta pensia, rasplata muncii ei in folosul altora; rasplata noastra, a copiilor, poate a multumit-o sau nu, oricum nu ne-ar spune, oricata ar fi, ea e multumita. S-a invatat cu putinul, nu a avut niciodata averi , poate nici nu si le-a dorit cu adevarat, singura avere pretioasa i-a fost familia, pentru care a adunat cat a putut si poate inca o mai face, fara sa fie nevoie, doar din instinct.
A adunat bucuria, dorul, zambetele, lacrimile, vorbele bune, sfaturile, parerile pe care, toate, pe toate le-a facut bucati, egale, impartite noua. Doar bunatatile si lucrurile bune le-am primit noi in portii mai mari, tristetile ne-au fost impartasite, dar intr-o masura care sa nu ne afecteze prea mult, sa nu simtim greutatea lor.
Poate si-ar fi dorit un cadou, dar nu ne-a spus. Poate si-ar fi dorit o imbratisare, dar nu ne-a cerut-o. Poate si-ar fi dorit o petrecere, dar nu a gandit-o.
S-a multumit in tacere, cu niste urari de la multi ani, urari repetate, zise prin telefon, de la mii de kilometri. Si astea i-au facut bucurie, desi cel mai frumos cadou ar fi fost sa fim langa ea, sa ne vada zambetele.
Opreste-te mama, lasa treburile, tot acolo raman si se pot face si mai tarziu;
ia-ti cateva momente pentru tine, savureaza un pahar in cinstea ta, indulceste-te cu o prajitura, fii egoista pentru o clipa si gandeste-te doar la sufletul tau. Profita de o farama din viata numai pentru tine, ca e a ta! Zambete-i soarelui si bucura-te de flori! Danseaza, valsuieste! Alunga nemultumirea ta si a celor din jurul tau !
La multi ani, mama! Sa ramana si scris, nu doar o vorba prin telefon!
Doar atat iti pot darui azi!
Sa fie sanatoasa si mandra la randul ei cu o fata frumoasa si doua nepotele dragi!
RăspundețiȘtergeremultumesc de cuvinte frumoase
Ștergere