La pieptul meu, pe verticala, sa aiba sprijin sub piciorusele mici si goale, in care sa poata impinge... iar capul mic, balansandu-l inca, asemeni unui catelus jucarie pentru masina si impungandu-si nasucul in pielea mea cu miros de laptic amestecat cu parfum...desi are momente bune cand rezista cu indarjire si reuseste sa si-l mentina in pozitie perfect dreapta.
Asa ii place, de cand a descoperit ca o poate face, si atunci cand oboseste isi gaseste pozitie confortabila pe pieptul meu si mie imi place sa-mi ating fata de parul ei balai si matasos, cu iz de colonie fina
A gasit mai interesanta lumea, o priveste mult, si atenta, fara sa clipeasca, tuguindu-si buzele:
"acum pot sa vad mai bine cat de atractiv e rosul camerei" si "cati copii sunt in parc, iar copacii nu sunt chiar atat de inalti cat blocurile astea cu noua etaje" si "parul tau, mami" .Ce-o fi asa curios incat toti bebelusii sunt captivati de par?
Privit in starea fireasca, totul e diferit si in plus are avantaj sa stea in brate cat mai mult.
N-o tine mult in brate, ca se invata sau vrea in brate ca asa ati invatat-o....ar fi unele replici. E normal, dupa atatea luni inlauntrul meu, auzindu-mi si simtindu-mi mereu inima, oare nu s-a obisnuit sa fie mereu ocrotita si sa se simta in siguranta? Si acum, in lumea asta exterioara si rece are nevoie chiar de mai multa protectie. Cine sa i-o ofere daca nu caldura si mangaierea bratelor?
Si cum s-o las acolo cand plange cu atat patos? Oare nu moaie o inima? Oare va avea parte de tot in viata si la timp incat sa-i rup acum din afectiune?!
Copiii cresc cu dragoste si tandrete si afectiune si duiosie si rabdare si blandete, nu doar cu mancare si lucruri materiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu