Cat de frumos trebuie sa fie acum la munte, miros de frunze umede, fosnete sub pasi, racoare de-a binelea ce impinge sa agati repede un pulover sau o geaca pe umeri! E toamna de octombrie, inca e placut afara peste zi...acusi trece si anul asta! Ce repede!
La mine zboara saptamanile : acum e luni, acum e duminica; daca trece miercuri parca mi se pare ca a trecut saptamana, nu ca miercurea ar fi vreo zi deosebita si nici nu fac altceva decat sa fiu mama.
Si asa trecem si noi , iar fetele cresc si nu-mi dau seama.
Cu Isabela incepe perioada frumoasa: rade, incepe sa asculte, gangureste lung, cu sunete ce nu le pot reproduce, se mira, te intreaba, iti raspunde, e de acord... inca n-a ajuns la termeni de "naghi-gaghi", cum zice Diana ca fac bebelusii, dar le zice pe limba ei de doua luni. S-a lungit bine iar capusorul ei imi iese din causul palmelor. A descoperit ca ii place tare pozitia verticala, aruncandu-si privirea peste umarul meu si pentru ea orice este interesant, pana si albul tavanului sau formele gri haotice de pe pereti. Daca a mancat, daca e schimbata, daca nu e obosita dar e plictisita de aceeasi pozitie -culcat-, "te vertizeaza" subtil cu cate un scancet pana ce primeste atentia: va trebui sa-i vorbesti ca ea sa-ti raspunda cu un zambet larg si o gurita toata stirba ori va trebui sa o ridici ca ea sa vada miscarile dimprejur sau sa descopere de unde vine muzica.
Mergem dupa Diana la scoala in port-bebe, lipita de pieptul meu si cu capul in toate partile, cu ochii semi-deschisi din cauza soarelui; insa nu e chiar confortabil pentru ea, ca s-ar plisctisi repede daca ne-am prelungi drumul; simtindu-mi mirosul, incepe prin a mosmai pe tricoul meu cerandu-si dreptul.
Deunazi ma uitam la o bebelusa de culoare, poate la vreo 6 luni, statea cumintica, legata la spatele mamei, intr-un sling, sau mai degraba un fular si ma gandeam ca a mea n-ar sta asa nici in ruptul capului; probabil si obisnuinta , acolo a fost pus copilul de mic, isi stie locul si se simte in siguranta, pe cand a mea se simte in largul ei in landoul caruciorului; astazi am probat la plimbare scaunelul ce serveste pentru masina (chiar daca mi-am zis ca numai in acest scop va fi folosit) si desi e putin mai ridicata , parca tot nu e prea multumita. Speram insa ca la drum sa faca fata scaunelului, inca nu a fost probat.
De partea cealalta, surioara mare e tare neastamparata; a avut o perioada de totala neascultare si zilnic termina cu plansete pentru ca reusea sa ma scoata din sarite prin comportament si incapatanare. Credeam ca sunt eu de vina, ca nu sunt capabila sa ma port sau sa o inteleg, dar aceleasi iesiri necontrolate le avea si fata de tati. Acum parca s-a mai domolit, cu mai putine stari de rebeliune.
La asta contribuie si inceputul scolii, e mai destinsa, are activitate, chiar e dornica de mers si in curand reincepe si activitatea extrascolara, dansul; poate o s-o inscriem si la inot, e amatoare de balaceala, iar cu astea imi asigur si eu miscarea necesara pentru conditia fizica: ia-o, du-o de/la scoala de doua ori pe zi, de/la dansuri, de/la piscina care e in alta parte si peste tot, impingand la caruciorul care se ingreuneaza nepunand la socoteala colinele pe care vietuim.
Eh, sanatatea asa o asiguram!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu