Prima excursie

Pentru prima data, Diana a mers in excursie de o zi, la ferma, fara mami si tati, ci cu gradinita.

Dimineata la ora 9, eram adunati in fata portii de la gradinita, cu mici si mari. 

Autocarele au fost "prinse in trafic", asa s-au scuzat soferii, dupa ce au trecut aproape 45 de minute in plus peste ora stabilita de plecare.

Pustii erau saltareti, voiosi, cu chef de zbenguiala, nerabdatori si cei care erau atenti la conversatiile parintilor, intrebau din cand in cand daca vine autocarul.

Li s-au deschis poarta gradinitei si asa au putut avea acces la parcul interior. Li s-a parut mai usoara asteptarea, iar parintii nu mai stateau cu gura si ochii pe ei sa nu treaca strada.

S-au format mici grupulete vorbarete in jurul a cate o educatoare.

Intr-un sfarsit si-au facut aparitia si mijloacele de transport, incercand sa isi faca loc pe straduta ingusta.

Fara a mai pierde timp, s-a inceput operatiunea "distribuire si urcare" a celor mici. Ei acum.... bucuria si nerabdarea unora s-a transformat brusc in dezamagire si plansete, cand au realizat ca mama sau tata nu urca alaturi de ei. Cativa se tineau strans de hainele mamelor sa nu fie dati din brate.

Diana a avut si ea un moment sovaielnic si ma tragea de mana spre treptele autocarului. Dar i-am explicat ca "mami nu merge", va trebui sa stea cu colegii si Seño si va petrece genial cele cateva ore; cand a aflat ca poate hrani si animalutele si ca va vedea si cai sau ponei, a urcat ascultatoare fara alte obiectie si s-a instalat la fereastra. Dupa ceva timp m-a zarit in incercarea mea de a o atentiona facandu-i cu mana. I s-a luminat fata si zambitoare mi-a trimis nenumarate "bezele".

Imediat a pornit si m-a pierdut din vedere, dar eu am avut timp s-o vad cum se aseaza comod si linistita.

In strada, marea majoritate a mamicilor aveau ochii inlacrimati, era poate prima data cand pleca copilul la o distanta si un timp mai mari. Chiar si un tatic dintre putinii veniti, si-a sters fugitiv, o lacrima din coltul ochiului.

Recunosc ca si eu am avut o strangere de inima, dar am mai trecut prin asta.

_________________________________________________________________________________

Ziua a trecut repede si la aproape 5 dupa-amiaza eram postati din nou in fata gradinitei.

Nu mai spun ca aparitia autocarelor a fost filmata de unii si primirea a fost cu aplauze.

Parintii si-au regasit prichindeii imbujorati si somnorosi, i-au acoperit de sarutari , ba le mai ofereau si cate un dulce.

Diana s-a cuibarit repede in brate mele si m-a inconjurat cu manutele, odihnindu-si capul pe umarul meu. Apoi mi-a povestit franturi despre ce a vazut si cum a petrecut. Restul am dedus sau urmeaza sa ma informeze luni educatoarea. 

Grija mea mai mare a fost daca va rezista si nu ii va fi rau de masina, dar nu, totul a fost perfect.