Prima data

Sambata.

Ca orice sambata, obisnuita de la mama, trebaluiala prin casa, gatit eventual sa tina pana luni, ca duminica era de lenevit, nu iar de gatit. Dar o simpla curatenie de sambata parca nu era atunci de-ajuns. Cheful mi-a permis sa amanuntesc, ba si geamuri de sters, ba si jaluzele de curatat, dar toate facute lejer, atat cat imi permiteau cele 38 de saptamani de sarcina purtand.

Noaptea urma sa mi-o petrec singura, ca multe alte nopti de week-end cand tati trebuia sa lucreze.

Somnul cu greu se lipea de mine si ma prindeau orele 2-2.30 in zori vizionand vreun film, adormind tarziu si trezandu-ma la fel de tarziu.

Mi-amintesc un film, o comedie cu o actrita blonda, care spre final a nascut, facand acele ultime scene cu replici amuzante pentru telespectatori. Probabil am adormit cu zambetul pe buze, linistita. Pana aproape de ora 5 a diminetii, cand necesitatea fiziologica m-a trezit. M-am ridicat rostogolit, asa  puteam si am simtit lichidul siroind, fara voia mea. Incepuse momentul asteptat.

Destul de calma, am apucat telefonul formand numarul viitorului tatic. Of, acuma vin, cat de repede pot! Mai rezisti? toate spuse cu sufletul la gura, temator, impacientat.

"Calmeaza-te, sunt bine, poate chiar imi fac un dus. Te astept"

A ajuns poate mai repede decat ma asteptam si cu bagajelul dinainte pregatit eram la spital in cateva minute.

Dupa examinare mi s-a spus ca era doar o fisura, nu mi se "rupsese apa" cum credeam. In sinea mea ma rugam sa nu ma trimita inapoi acasa, cum mai auzisem ca se poate intampla. Si nu a fost asa, m-au instalat intr-o camera, mi-au luat datele necesare, m-au pus sa semnez nu stiu ce hartii in care ceream epidurala si urma sa astept pana ce venea momentul final. Tati se plimba mereu imprejurul meu, nedeslipit, cu telefonul in mana, filmand din cand in cand suferinta mea ce incepuse. Contractiile se intensificau si deveneau din ce in ce  mai putin suportabile. Era deja ora amiezii, eu tintuita in pat, frematandu-ma, cu o perfuzie atarnata deasupra ce picura lichidul necesar inaintea anesteziei. Dilatatia mica, de la o ora la alta aproape inexistenta.

Fizic, aratam jalnic, concluzie ce am tras-o, dupa cateva zile , cand vizionasem filmuletele inregistrate de tati.

Trecea timpul greu, eu neputincioasa si plina de durere insuportabila. Dupa masa deja mi se iveau lacrimi la colturile ochilor "zi-le sa-mi puna anestezia, nu mai suport", dar stiam ca trebuie sa fac dilatatie minim 5. Abia pe la orele 18 m-au ridicat si mi-au dat vestea mult dorita ca ma vor amorti. Eram chiar bucuroasa, desi nu mai trebuia sa ma misc din pat, doar o intoarcere si aia cu ajutor specializat. Dar nu mai simteam vreo durere, doar monitoarele imi indicau contractii mute. 

Timpul s-a scurs mai repede si anestezia a ajutat mult la dilatatie. Se facuse demult noapte, iarna fiind, cand m-au mutat deja in sala de nasteri. Tati devenise expert in a citi ecranele conectate la burta mea.

Acuma stai, stai...vine contractia ! Ma bazam pe el , eu nu simteam , doar ascultam si faceam ce trebuia.

Duminica seara, la 22.30 am simtit o usurare gata, s-a terminat mi-au spus, felicitari aveti o fetita frumoasa si mi-au pus-o pe piept, ea micuta, plangand, mi-a scos lacrimi de fericire, iar eu i-am sarutat obrajorul fin si delicat. Ati nascut amandoi foarte bine, s-a amuzat asistenta , referindu-se la noi, proaspetii parinti.

Dupa o ora eram toti trei in salon, ea plangand din rasputeri, probabil speriata de tot noul ce o inconjura, eu nedumerita si nestiutoare, dar in culmea bucuriei si mandriei ce o simte o mama. Telefonul de la tati trimitea continuu mesaje si apeluri, si la urechea lui curgeau felicitari si urari de bine.

Dar noi doua, eram intr-o lume numai a noastra, intr-un cerc invizibil ce ne lega.

Franta de oboseala, emotia nu m-a lasat sa dorm aproape toata noaptea, desi tati veghea alaturi, nu mi-a scapat cea mai mica miscare a micutei fiinte, chiar si atunci cand adormise si era linistita, ma ridicam sa o privesc. 

Eram parinti, pentru prima data, intram in noul joc al vietii, nestiind ce va urma, cum va trebui sa ne comportam in noua experienta. Si am pornit asa pe aceasta cale, necunoscuta pentru noi, ne-am adaptat situatiilor, am ascultat si am procedat dupa cum am simtit noi ca este mai bine pentru noul membru al familiei.

Si inca suntem la inceput, zilnic descoperim alte reactii, alte replici, alte comportamente, suntem intr-un continuu studiu al vietii.