AS VREA SA POT OPRI TIMPUL!

Am avut o noapte linistita si dormita de-a-ntregul. M-au trezit doua buze tuguiate lipite de ale mele si am vazut doi ochisori cafenii si intrebatori "mami, mai dormi?". Am aruncat jumatate de privire spre ceas, nu-mi venea sa cred ca era 9.30 dimineata si nu ma trezisem pe parcusul noptii. La noi sunt rare astfel de cazuri.
Ziua a trecut aproape pe nesimtite fara sa intreprindem ceva folositor ori nou.
Insa am reusit sa ne scoatem trupurile (cel putin al meu) amortite afara.Desi soarele s-a incapatanat in toata ziua sa-si miste razele luminoase si caldute si pe la noi, totusi am simtit un oarecare iz de anotimp primavaratec la doar cele 10-11 grade. Stiu, unii ar spune ca ma plang de numarul de grade in aceasta perioada, dar aici se considera putine la timpul actual.
Revin...ne-am plimbat spre parcul pe care nu-l mai calcasem de aproape doua luni. Era placut. Nu era aproape nimeni, doar doi caini cu stapanii lor, doi sosotind pe o banca si noi doua ce ne-am oprit la locul de joaca. A fost o bucurie nestavilita din partea Dianei, ca toate locurile au putut fi la dispozitia ei fara sa astepte. Si nu numai, a contribuit si la intretinerea lor, pentru ca le-a lustruit pe fiecare in parte, toboganul ramanand cel mai lucios.
La plecare am realizat un fapt: ca eu statusem o mare parte din acest timp, pe banca, privind-o pe Diana cum se catara pe balansoare, pe caluti sau tobogan fara nici un fel de ajutor, fara sa strige "mami, nu pot". Acum doua luni reusea doar pe unele. Un timp scurt in care se pot asimila multe deprinderi. De fapt, este varsta cand totul se intampla cu o repeziciune uimitoare si fiecare zi inseamna o reusita in a face sau a vorbi.
Simt cum se apropie momentul in care o sa imi zic "as vrea sa pot opri timpul!"