Un gol in stomac

si un nod in gat simt cand ma gandesc cat mai e si mai ales cand vine vorba despre subiect: plecarea Dianei cu tati in vacanta la bunici, adica departe, in Romania. Doar ei doi, intrucat nu mai e posibil sa-mi mai iau concediu, tati a luat bilete dupa programarile mele de concediu la servici. Atunci am acceptat, insa cum se apropie plecarea imi scade entuziasmul.
Si mai sunt mai putin de 4 zile si 3 nopti.
De vreo doua nopti , adorm privind-o cum doarme, mangaind-o pe par , apoi o cuprind cu bratul.
Stiu ca nu e foarte mult timp, doar doua saptamani jumatate, dar la inceput o sa-mi fie extrem de dor.
A mai fost plecata si anul trecut cu bunica, dar macar eu am ramas cu tati, acum raman singurica in ditamai apartamentul.
Toata lumea ma compatimeste intai, apoi ma incurajeaza ca o sa ma odihnesc cat incape.
Da, vreau sa ma odihnesc , dar cred ca doua zile mi-ar fi de-ajuns.
In timpul zilei ma incurajez si eu si imi planific timpul: de citit pe o banca in parc, de vazut multiduninea de filme din calculator, de plimbat, de mers in magazine, de facut curatenie generala....multe ce acum nu le pot duce la capat cu perfectiune. Apoi cand vine seara uit de planuri si stiu ca o sa ajung de la servici, desi tarziu, o sa gasesc camerele goale.
Pe de alta parte sunt multumita de marea bucurie ce le-o vor face ei -Diana si tati - bunicilor, ca va fi surpriza pentru toti, nu stiu ca or sa mearga acasa. Si abia astept sa-mi spuna reactiile.
Acum sunt mama si imi pot imagina bucuria de a-ti revedea copilul, respectiv nepotica pentru ei, care e mai mult decat adorata.
Mai e putin , o sa sufar cred vreo doua zile, apoi sper sa fiu ok.