joi, 26 mai 2011

Cat e iubire?

Dupa-amiaza, spre seara, cand deja vantul racoreste sau pur si simplu soarele e mai permisiv , mergem in parcurile dinprejurul blocului, vreo trei la numar. Diana il prefera pe cel cu pietricele, adica pe langa leagane, tobogan sau balansoar e o mare de pietricele in care se joaca cu ustensilele de nisip sau cu cele de la bucatarioara ei.Rezultatul la final e o fetita cu mainile si piciorusele albe de praf.
Eu stau deoparte pe o banca, la umbra, cu cartulia in mana, uneori un ziar sau o revista. Din cand in cand arunc privirea sa urmaresc odrasla.
Deunazi , din aceasta ipostaza, am urmarit o pereche trecuta de 55 de ani; veneau agale, cei doi tinandu-se de mana: ea, imbracata comod, cu blugi trei-sferturi si o bluza lejera, usor machiata, el , in blugi si camasa. Vorbeau soptit, ceva ce nu este tipic spaniolilor, iar el o si privea din cand in cand, nu doar o asculta. Asta mi s-a parut frumos si emotionant, isi aratau respectul unul fata de celalalt, lucru ce primeaza in fata iubirii.
Cei doi pareau fericiti, li se citea pe fete multumirea si linistea. Poate nu mai simteau dragostea inflacarata din tinerete, insa ii tinau lipiti altceva mai profund.
Cate cupluri se iubesc ca-n prima zi pana la batranete?!? Mi-as dori sa spun multe, insa , din nefericire, nu e chiar asa. Iubirea se pierde, moare, e daramata sau uitata. Si ce e mai rau este ca, de multe ori, se pierde si respectul, nodul important intr-o relatie.
Stiu cupluri , respectiv casnicii, in care consoarta/consortul vorbeste uneori despre celalalt nu tocmai cuviincios, desi nu au ani grei impreuna, formeaza o familie frumoasa, au copii si s-au casatorit fireste, din dragoste, pentru ca s-au placut.
Cat de extrema trebuie sa fie situatia ca sa spui celorlalti ca e prost/dobitoc/bou, pentru ca a doua zi/saptamana sa il lauzi ca ti-a dat, ca s-a purtat, ca a dres...totul numai de bine?!? Ori e laie, ori balaie...Or fi si oameni care se schimba brusc de la o zi la alta?!
Eu pun respectul pe primul loc intr-o relatie, apoi dragostea si iubirea.Cand respecti, iubesti si cand iubesti, respecti. Cu totii stim ca unele exprimari si cuvinte dor mai tare decat o palma si mereu ar trebui sa ne alegem cu grija cuvintele, astfel incat sa nu raneasca. Respectul fata de celalalt e la fel de important ca si respectul de sine.

5 comentarii:

  1. Super faina postarea ta! Ti-am mai spus ca imi place mult cum scrii?! :) Probabil ca da. Te pup cu mult drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da si eu ma gandeam zilele astea cat e iubire....nu stiu cat e, dar cred la fel ca tine ca respectul, intelegerea si atasarea sunt foarte importante. In ceea ce priveste vorbitul de rau cred ca tine de fiecare caracter in parte, eu zic ca e imposibil sa nu te enerveze partenerul tau niciodata dar mi se pare o regula nescrisa ca niciodata sa nu il critici in fata altor persoane, pana la urma doi soti trebuie sa fie si o echipa unita:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ramona, multumesc, esti prea draguta.
    Roxana, exact, ce e de spus ramane intre cei 4 ochi ai sotilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, sunt de acord cu tine. Respectul este vital intr-o relatie. Si chiar daca te-a suparat partenerul, nu trebuie sa dai iama in targ si sa urli in gura mare. Rufele se spala in familie. :)
    Daca e respect, celelalte vin de la sine. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ador sa te citesc cand scrii astfel, cu literele sufletului tau. da, mi-e greu sa cred ca inca mai exista adulti pironiti in ralatie fara sa se iubeasca, fara sa se respecte. oamenii au varsta, iubirea nu! iubirea e vesnic tanara si daca traim iubind cum putem fi altfel decat tineri - suflete juvenile, bucuroase, zglobii! imi place tare mult aceasta viziune a ta asupra vietii, iubirii...
    Maria

    RăspundețiȘtergere