E vremea printeselor

A primit cadou o papusa, o papusa in marime naturala, cat ea. Are si buton, si vorbeste. Si a facut-o printesa, punandu-i coronita ei, sacra, pe care nu are voie nimeni sa o poarte, cu chiu-cu-vai, cateodata, imprumutata pentru 5 minute.
Cred ca de-atunci dateaza si preocuparea ei zilnica pentru printese (sau mai demult, nici macar nu stiu ce i-a declansat-o asa deodata). Sa fie vreo cateva saptamani :
-"eu vreau numai fustite, la cole si peste tot; pantaloni au numai baieteii
-mami, tati, nu-i asa ca sunt o printesa? -uite ce printesa frumoasa sunt! -mereu sunt o printesa"  (Si musai trebuie sa primeasca aprobarea noastra)
 Toate ca toate, dar nu e singura; casa e plina de printese desenate, colorate, cu carioci, acuarele, creioane colorate, cu fuste scurte, cu fuste lungi, cu ciorapei sau cu manusi, cu rochite cu flori sau fundite, carliontate sau ondulate si numaidecat sa fie frumoase, apoi unele decupate si lipite pe cutii.

Si mami i le deseneaza, apoi ea, alaturi, incercand sa le imite. Tati nu-i face, "ca tati nu stie!".....eiii, nu stie, nu vrea...dar scuza ca sa scape.
In drum spre casa, de la cole, deja isi/imi face planul : "cand ajungem, o sa-mi desenezi o printesa si cat eu o colorez, tu imi pregatesti mancarea!"
Fiecare desen finalizat e "o surpriza":
"Inchide ochii, nu-i deschide, nu-i deschide!" Si ne pune foaia sub nas, asteptand laudele, dupa care ne este daruita pentru atunci cand va fi ziua noastra, a fiecaruia sau impreuna.
Am scos cateva printese si la imprimanta, in desen liniar, insa tot nu e de ajuns, tot facute de mana sunt mai frumoase.

Acum ea e printesa casei, alintata, rasfatata, mofturoasa. Dar sub rasfatul vizibil, se ascund sensibilitatea, intelegerea, bunatatea, duiosia, grija ei. Sufera la exterior, atat cat crede ea ca ne poate duce in stare de emotie, dar sunt sigura ca si interiorul ii plange. Si uita repede, in schimbul unui pupic primit "ca sa-i treaca".

Draga noastra printesa, mereu vei avea partea ta de regat!