La cat am asteptat aceste zile, ar trebui sa topai, insa cat timp mai dureaza scoala imi vine greu, molcom urc costisele pana la cole in doua rastimpuri. Merg lent, respir adanc, incercand sa-mi amintesc de respiratia travaliului. Nu mai tin minte bine, poate totusi se va tine cursul prenatal anuntat, ca vreau sa particip.
Mai sunt doua luni, doua luni rotunde, care ma vor rotunji si pe mine. Si eu deja ma vait.
Graba nu mai face parte din conduita mea. Aceleasi doua picioare suporta acum o greutate in plus, cu care nu sunt obisnuite. Asa le trebuie, daca nu s-au lasat antrenate in vreun sport. Acum e prea tarziu sa mai incep, imi tot promit dupa. Va trebui, chiar va trebui.
De cate ori ies, ma gandesc daca merg precum o rata, cracanat si balansat. Asa se spune despre gravide. Si ca sa evit, desi nu stiu daca ar fi asa, incerc sa fac pasii ordonati, piciorul inaintea celuilat, ca pe podiumurile de moda.
Diana ma zoreste uneori, ma trage de mana, obligandu-ma la pas alert, o temperez si o strunesc, stie cauza pentru care nu ma pot tine de ea.
Ea e intelegatoare in privinta asta, ma cruta mult, mai mereu profita de tati cand il prinde, fie odihnit, fie obosit.
Iubeste micul ghemotoc din balonul pe care-l car, il pipaie sa-i simta miscarile, ii vede jocul prin bluza si-i da pupici la plecare, de noapte buna sau cand i se nazare ei.
Zilele astea am cumparat primele hainute noi: doua perechi de body-uri, mici-micute, marimeaa 0-2m. Inca impachetate, le-am asezat deoparte, intr-un sertaras al Dianei, impreuna cu micile daruri primite de la asistenta ce-mi evidentiaza sarcina: un scutec, servetele umede, crema pentru fundulet, discuri absorbante pentru sanul mamei si mici mostre de uleiuri pentru masaj.
Toate vor face parte din bagajelul pentru spital de care mi-am amintit deunazi. Completarile sunt de rigoare, le voi aduna cu timpul.
Va trebui s-o luam de la cap. Tot ce i-a apartinut bebelusei Diana, am oferit altora, dar sanatosi sa fim, reusim noi sa le achizitionam.
Cateodata ma cuprinde teama, acea nestiinta cu care m-am confruntat prima data, mintea-mi nu mai retine nimic, e fada. Alteori nu ma preocupa nimic, imi spun ca am mai trecut prin asta si sunt atotstiutoare.
Ce stiu e ca totul va decurge de la sine, lin, cu sau fara stiinta mea, se va crea din nou o alta legatura nevazuta, telepatica, durabila si infasurata in dragoste, dragoste neconditionata: a mea, a lui si a ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu